Basarabia Forum

Sãrbãtoarea româneascã a dragostei nu e Sfântul Valentin la 14 februarie, ci Dragobetele, sãrbãtorit la 24 februarie.



Fiu al Babei Dochia, 'Dragobetele' era sãrbãtorit pe 24 februarie.O zi așteptatã cândva cu nerãbdare de toți tinerii, Dragobetele este în bunã parte uitat, fiind pãstrat doar în amintirea pãrinților și bunicilor. Iar în ultimii ani, acest obicei autohton, riscã sã fie dat cu desãvârșire uitãrii, fiind înlocuit de acest Sfânt Valentin, obicei plãcut dealtfel, dar care nu are nici un fel de legaturã cu spiritualitatea romaneascã.

Probabil cã 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primãverii, ziua când natura se trezeºte, ursul iese din bârlog, pãsãrile îºi cautã cuiburi, iar omul trebuia sã participe ºi el la bucuria naturii.

Entitate mitologicã asemãnãtoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenþiazã de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiþia catolicã, fiind un bãrbat chipeº, un neastâmpãrat ºi un nãvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peþitor ºi un naº al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care þine tot anul, aºa cum ºi pãsãrile "se logodesc" în aceastã zi.

În aceastã zi satele româneºti rãsunau de veselia tinerilor ºi de zicala : Dragobetele sãrutã fetele. Sunt multe credinþele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea cã cine participa la aceastã sãrbãtoare avea sã fie ferit de bolile anului, ºi mai ales de febrã, ºi cã Dragobetele îi ajutã pe gospodari sã aibã un an îmbelºugat. Îmbrãcaþi de sãrbãtoare, fetele ºi flãcãii se întâlneau în faþa bisericii ºi plecau sã caute prin pãduri ºi lunci, flori de primãvarã. În sudul României (Mehedinþi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburãtorit, urmãrite de câte un bãiat cãruia îi cãzuse dragã. Dacã bãiatul era iute de picior ºi o ajungea, iar fata îl plãcea, îl sãruta în vãzul tuturor. Sãrutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunþi se mai pregãtesc pentru toamnã.

Nici oamenii mai în vârstã nu stãteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau sã aibã grijã de toate orãtãniile din ogradã, dar ºi de pãsãrile cerului. În aceastã zi nu se sacrificau animale pentru cã astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obiºnuiau sã atingã un bãrbat din alt sat, pentru a fi drãgãstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rãmãºiþe de zãpadã, numitã zãpada zânelor, iar apa topitã din omãt era folositã pe parcursul anului pentru înfrumuseþare ºi pentru diferite descântece de dragoste.

O altã tradiþie spune cã Dragobetele a fost transformat într-o buruianã, numitã Nãvalnic, de Maica Precistã, dupã ce nesãbuitul a îndrãznit sã îi încurce ºi ei cãrãrile.

Interesanta povestire! Auzisem de Dragobete, dar nu cunosteam istoria. Multumesc, Basaru!

Si de la mine multumesc basru. E bine ca poporul nostru are o sãrbãtoare a dragostei, dar e rãu cã puþini o sãrbãtoresc.

Pe 22 feb am aflat pentru prima oara de aceasta sarbatoare, dela niste prieteni din Romania:(