28 iunie 1940

28 iunie 1940 este linia de demarcaþie a istoriei noastre trãite în secolul al XX-ea. Aceastã zi a devenit piatrã de hotar în viaþa fiecãrui basarabean.

La 28 iunie 1940 Basarabia s-a spart. În România, dar mai exact în partea dreaptã a Prutului, - cãci teritoriul dintre Prut ºi Nistru ocupat de sovietici, tot România era, - s-au refugiat mii de cetãþeni. Intelectuali, preoþi, profesori, juriºti, medici, gazetari, oameni gospodari, pur ºi simplu, au luat drumul bejeniei ca sã scape de urgia ce se abãtuse peste vatra lor strãmoºeascã. Cei care au rãmas, cu speranþa cã îºi vor putea continua activitatea, s-au înºelat amarnic. Tãvãlugul represaliilor nu i-a ocolit nici pe puþinii care au salutat intrarea trupelor sovietice în Basarabia. Au urmat arestãri, torturi, maltratãri, execuþii, deportãri în Siberia.

Basarabia a fost decapitatã. Basarabia a fost desfiguratã. Basarabia a fost rãstignitã. Basarabia a încetat sã mai fie ceea ce devenise timp de peste douã decenii de dezvoltare fireascã în hotarele României.

ªtirea despre ???intrarea” ruºilor în Basarabia a fost un adevãrat ºoc pentru populaþie. În acea zi de varã, fiecare locuitor al provinciei trãia cu problemele sale cotidiene: þãranul cu grijile câmpului, cãci era în preajma seceriºului, intelectualul cu pregãtirea pentru tipar a unui volum de versuri sau proze, deoarece acesta intrase în perioada vacanþelor.

Despre nivelul de informare a populaþiei asupra celor ce urmau a se întâmpla ºi despre cele ce s-au întâmplat cu adevãrat în ziua de 28 iunie 1940, vorbesc mãrturiile lui Pan Halippa, care la acel moment era o persoanã de primã mãrime în mediul intelectual ºi politic din Basarabia.

Timpul VINERI, 1 IULIE 2005, NR.243

Pan Halippa

Din clipa când un prieten mi-a sunat de la Bucureºti ºi m-a rugat sã-i pregãtesc imediat bãiatul ºi sã-l expediez cu primul tren din Chiºinãu, unde venise de abia de câteva zile în vacanþã, am înþeles cã-n capitala þãrii s-au întâmplat lucruri grave. Nu ºtiam ce anume, dar cererea de expediere imediatã din Basarabia a unui elev, venit aici la odihna de varã, îmi dãdea sã înþeleg cã lucrurile grave de la Bucureºti privesc provincia mea natalã.

Am primit telefonul în timpul mesei. Aceasta nu mi-a mai tihnit nici mie, nici casnicilor mei. Cumnatã-mea, care sta împreunã cu noi, a pãrãsit chiar masa ºi s-a dus sã-l anunþe pe nepot sã se pregãteascã de drum. Într-o jumãtate de orã, nepotul era la noi ºi ne lãmurea cã chemarea pe care i-o face tatãl sãu de la Bucureºti înseamnã dupã o înþelegere între dânºii ceva grav la Nistru.

Nu era deci vreme de pierdut ºi toþi s-au pus pe împachetat bagajele. De la un timp, ai mei, vãzându-mã cã stau liniºtit, au început sã mã îndemne sã mã pregãtesc ºi eu de drum. Eu însã am refuzat, pentru cã încã de la începutul rãzboiului, din toamna anului trecut, când Polonia fusese zdrobitã în douã sãptãmâni ºi resturile armatei poloneze, împreunã cu fugarii, îºi gãsise adã­ post vremelnic la noi, în Basarabia se produsese o panicã, ºi eu, pentru ca sã dau pildã de curaj, fãcusem o cerere la comandamentul Corpului III de înscriere ca voluntar în armatã pentru apãrarea hotarului rãsãritean al þãrii. Acum, bãnuind, cã este vorba de începerea ostilitãþilor între noi ºi ruºi, nu puteam pãrãsi garnizoana Chiºinãului tocmai în clipele acestea.

Am sunat la prietenii mei - prefectul judeþului Lãpuºna ºi rezidentul Þinutului Nistru - ca sã mã lãmureascã dacã ºtiu ceva. M-au asigurat ºi unul ºi altul cã nu ºtiu nimica ºi cã nu cred sã fie ceva care sã îndreptãþeascã plecarea imediatã. Le-am atras atenþia cã vecinii mei militari ºi-au expediat tot calabalâcul din casã ºi fac pregãtiri de plecare ºi a familiilor. Mi-au repetat însa ºi prefectul, ºi rezidentul cã nu ºtiu nimic ºi cã mã vor anunþa dacã vor primi vreo înºtiinþare din Bucureºti.

Dupã ce mi-am petrecut familia la garã, unde am vãzut mai mult militari care îºi expediau familiile ºi bagajele, m-am dus la Imprimeria Statului, unde aveam sub teascuri: Pãmântul nãdejdiilor mele - un volumaº de versuri închinat þãrãnimii basarabene. Tipografia la ora aceea - ºapte ºi ceva - era închisã ºi directorul lipsea de la locuinþã. Mi-am pus în gând cã voi reuºi sã-mi vãd lucrarea a doua zi de dimineaþã ºi m-am dus în bulevardul Alexandru cel Bun, unde se face promenada cea mare, ca sã adun informaþii din mijlocul vieþii. Chiºinãul fãcea impresia unui furnicar stârnit de o mânã nesocotitã ºi nemiloasã. Autobuze ºi cãruþe încãrcate cu mobile ºi bagaje, ca în zilele premergãtoare Sfântului Gheorghe sau Sfântului Dumitru, întâlneai pe toate strãzile. Se începea bejenia spontanã ºi neorânduitã, care duce la rezultatul contrariu celui urmãrit: prea puþin se salveazã din ceea ce dorim sã salvãm, iar vãlmãºeala care se produce sporeºte circulaþia zvonurilor ºi opreºte circulaþia normalã a vieþii ºi a gândului bun ºi sãnãtos.

În amurg, strãzile Chiºinãului s-au umplut cu huruitul tunurilor ºi nesfârºitelor convoaie militare. Nu zãbavã vreme, la radio s-a anunþat cã Sovietele ne-au fãcut cereri ultimative sã pãrãsim Basarabia ºi cã, la Palatul Regal din Bucureºti, Consiliul de Coroanã discutã situaþia creatã. S-a produs o consternare a cãrei proporþii am început sã le bãnuiesc de neîntreruptele chemãri la telefon ºi sonerii la uºã. Prieteni, cunoscuþi ºi necunoscuþi mã întrebau dacã am auzit comunicatul de la radio ºi ce-i de fãcut. Le rãspundeam cã trebuie sã stãruim pe lângã Rezidenþia Regalã sã se facã un plan de evacuare, spre a ne putea salva agonisita unei vieþi de muncã ºi de economie. Aflasem cã rezidentul regal a convocat pe ºefii autoritãþilor ºi pe parlamentari ca sã discute cu ei mãsurile de luat.

Dupã ce prietenul meu din Bucureºti mi-a sunat a doua oarã, pe la ora 23, ºi m-a întrebat, dacã i-am expediat bãiatul, probozindu-mã cã n-am plecat ºi eu, am înþeles cã evacuarea se va face fulgerãtor, cãci ruºii nu înþelegeau sã dea decât patru zile pentru pãrãsirea întregii provincii. Am sunat deci din nou la Rezidenþia Regalã ºi am întrebat dacã se va discuta planul de evacuare a Chiºinãului cu instituþiile lui ºi dacã nu s-ar putea sã fiu încadrat în acest plan ºi eu cu arhivele instituþiilor pe care le-am condus tot timpul: Universitatea Popularã, Universitatea Muncitoreascã, Comitetul pentru ajutorarea românilor transnistrieni, Comitetul pentru ridicarea monumentului Unirii, arhive care înglobeazã ºi o bibliotecã istoricã de documentaþie asupra problemelor basarabene din toate domeniile vieþii. Mi s-a rãspuns cã nu-i vorba de nici o evacuare, ci se vor discuta mijloacele de luptã ºi rezistenþã. Nu mai înþelegeam nimic.

Am stat pânã în zorii zilei de 28 iunie lângã telefon, rãspunzând tuturor ce mã întrebau ce-i de fãcut. Mi-au sunat ºi la uºã câþiva prieteni ºi de câte ori mã duceam sã deschid, vedeam cum se expediazã bagaje în camioane mari.

De la un timp huruitul strãzilor Chiºinãului, din cauza plecãrii tunurilor ºi tancurilor, a umplut tot vãzduhul. Eu nu puteam însã întreprinde nimic, neavând nici un cuvânt de ordine ºi neavând nici lãzi pregãtite pentru împachetarea cãrþilor.

Pe la ora 3 de noapte am adormit lângã telefon, în fotoliul meu larg ºi comod, ºi m-am trezit buimac pe la ºase, din cauza unui sunet deznãdãjduit ºi lung la uºã. M-am dus sã deschid. Era cunoscutul scriitor basarabean bãtrânul Gheorghe Madan, care a venit sã vadã dacã am plecat. În fugã, mi-a spus cã nu-i vreme de pierdut ºi cã ar fugi ºi el, dar n-are bani de drum. I-am dat poate mai mult decât la ce se aºtepta el ºi a plecat cu blesteme grele ºi neobiºnuite în gura unui bãtrân blând ºi obosit de viaþã: blãstãma pe acei care aruncau pãmântul natal al Basarabiei în noul infern al suferinþei. Tot atunci a venit un nepot al meu, funcþionar la Rezidenþia Regalã, sã mã anunþe în numele rezidentului sã plec imediat, cãci se formeazã de-acum bande, care vor cãuta sã împiedice plecarea foºtilor fruntaºi politici basarabeni.

Ce era de fãcut? Pierdusem atâta vreme în aºteptarea unui cuvânt de ordine ºi mai ales de ajutor. Nu l-am cãpãtat ºi acum nu-mi rãmânea decât sã adun câteva cãmãºi ºi o hainã în bagajul de mânã ºi sã plec sãrac ºi osândit sã-mi petrec restul vieþii într-o pribegie printre fraþi de acelaºi sânge, dar fãrã cãrþile mele dragi, fãrã tablourile ºi obiectele de artã, pe care le-au adunat cu atâta dragoste ºi atâtea jertfe materiale nevastã-mea ºi cumnatã-mea!

Din ajun comandasem douã-trei lãzi, dar nu mi-au sosit decât în momentul când plecam cu puþinul bagaj adunat într-un geamantan ºi douã-trei pleduri. Cãruþaºul, pe care l-am gãsit cu mare greutate, mi-a cerut 300 de lei ca sã mã ducã cu bruma aceasta de avere la garã ºi n-a vrut sã urneascã din loc pânã când nu i-am pus banii în palmã.

La ieºire din casã am îmbrãþiºat pe cei câþiva poeþi ºi scriitori, care veniserã sã mã vadã ºi sã mã petreacã. Am plecat la garã sub cârâitul zgomotos al stãncuþelor de pe acoperiºurile caselor ºi croncãnitul grav al ciorilor! Le invidiam ºi pe unele, ºi pe altele, pentru cã puteau sã rãmânã fãrã nici o teamã în cuiburile lor din coºurile caselor ºi din copacii înalþi ai grãdinilor. Eu însã eram silit sã lepãd casa, în care trãisem douãzeci ºi ºapte de ani, unde redactasem ziarele ºi revistele ???Cuvânt Moldovenesc“ ºi ???Viaþa Basarabiei“ ºi unde s-au pus la cale atâtea acte în legãturã cu miºcarea naþionalã din Basarabia!

În garã, numai mulþumitã unui hamal, pe care l-am avut de-atâtea ori ascultãtor la conferinþele mele populare în cadrul Partidului Naþional-Þãrãnesc, al Universitãþii Populare Moldoveneºti ºi al Universitãþii Muncitoreºti, am putut rãzbate la casa de bagaje ºi apoi într-un compartiment, unde am stat înghesuiþi tot drumul vreo zece persoane. În compartiment cu mine s-au nimerit Teodor Pãduraru, directorul administrativ al revistei ???Viaþa Basarabiei“, ºi unul din harnicii ei colaboratori, Gheorghe Bezviconi. Cu acelaºi tren au mers atâþia alþi compatrioþi basarabeni, pe care i-am putut vedea doar la coborâre în Gara de Nord din Bucureºti, cãci coridoarele vagoanelor erau aºa de ticsite de oameni ºi bagaje, încât era cu neputinþã sã te miºti din loc...

... La Ungheni, puhoiul de bejenari basarabeni s-a înmulþit cu cei veniþi din pãrþile Bãlþilor ºi Sorocii. ªi la Ungheni, ºi la Iaºi, ºi în toate gãrile pânã la Bucureºti, am vãzut sute ºi mii de persoane în aºteptarea rudelor ºi prietenilor pe care îi credeau încãpuþi în trenul nostru de pe atâtea meleaguri basarabene. Eram asaltaþi cu întrebãri, dacã nu-i în tren cutare din cutare oraº, dacã nu am auzit ceva despre dânºii, dacã au sã mai soseascã trenuri cu refugiaþi ºi aºa mai departe. Vaierul întrebãrilor în gãri creºtea pe mãsurã ce ne apropiam de Bucureºti, unde se cunoºtea de acum bine cã evacuarea Basarabiei trebuia sã fie executatã rapid ºi din cauza aceasta se transforma într-un hazard. În Gara de Nord din Bucureºti numãrul întâmpinatorilor era cu mult mai mare decât numãrul celor sosiþi, încât de abia mai puteai înainta printre rândurile acestor oameni, a cãror fiinþã era numai ochi ºi numai aºteptare! Pretutindeni îmbrãþiºãri ºi lacrimi!

Lacrimi puþine pentru bucuria revederii, lacrimi multe pentru pierderea Basarabiei natale!

Timpul VINERI, 1 IULIE 2005, NR.243

...Pe data de 26 iunie 1940,prima nota ultimativa a URSS adresata Romaniei,solicita imperativ"rezolvare a imediata a chestiunii inapoierii Basarabiei9 Uniunii Sovietice",dar cererile „guvernului URSS catre guvernul regal al Romaniei" cuprindde fapt,doua puncte:
„1.Sa inapoieze cu orice pret uniunii Sovietice Basarabia;
2.Sa transmita Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alaturata" 27 iunie1940 .
....Respectand termenul cerut de nota ultimativa,guvernul Romaniei remite un raspuns in care se arata „fata sa procedeze…..la discutiunea amicala si de comun acord a tuturor propunerilor emanand de la guvernul sovietic." In acest caz guvernul sovietic revine cu o a doua nota,in care someaza guvernul Romaniei sa restituie Basarabia si Nordul Bucovinei in termen de 4 zile(deci pana la incheierea zilei de 1 iulie),stipuland cape 28 iunie,deci a doua zi,orasele cernauti,Chisinau, Cetatea Alba sa fie deja ocupate de trupele sovietice.
... Iata cum caracteriza Grigore Gafencu,in jurnalul sau,schimbul de note romano-rus:" Notele rusesti sunt abile ca forma si fond,moderate ca ton si de o perfidie foarte bine socotita.Notele noastre sunt gresit concepute si foarte prost formulate.La pretentiile rusesti referitoare la drepturile istorice si etnice ale Rusiei asupra Basarabiei,nu am raspuns nimic:nici o punere la punct,nici un contraargument, nici un protest.Ne-am multumit sa raspundem-„pentru a castiga timp", pretinde Ministerul de Externe,-ca suntem gata sa stam de vorba …Rusii au inlaturat cu multa indemanare intentiile dilatorii cuprinse in nota noastra de raspuns , aducandu- ne numaidecat la cunostinta „programul de evacuare".(Nemtii au informat Guvernul sovietic ca raspunsul nostru,dilatoriu in forma ,inseamna totusi o acceptare.) Fapt este ca ne-am plecat in fata fortei,fara s-o spunem si fara sa staruim asupra bunului nostru drept.Nu am respins argumentarea sovietica,ci ne-am declarat gata dupa ce am luat cunostinta de ea,sa stam de vorba"
... Vreme de decenii romanii au fost inoculati ci ideea ca guvernul de atunci nu avea de ales in fata agresivelor pretentii rusesti.
.... In ciuda aparentelor, Basarabia a fost abandonata cu nepasare si cinism de cel mai inalt nivel,deoarece anumite personalitati politice de varf fusesera demult prinse in jocul unor interese regionale care,odata
intretinute cu inconstienta sau mai grav,interesat, conduceau cu necesitate la un astfel de desnodamant. Printre acestea,activitatea diplomatica a lui Nicolae Titulescu s-a inscris ca unul dintre cei mai nefasti factori,care au dus in final,la instrainarea acestor teritorii.Deasupra ei insa politica si atitudinea regelui Carol al II.lea,de indiferenta, inclinare spre compromis si concesie fata de pierderile teritoriale din 1940,atata vreme cat cedarile nu-i amenintau pozitia,incepe sa fie tot mai bine documentata.

Revista ROST,an III,nr.31,septembri e 2005,pag.50

fisier radio despre comunism si inclusiv despre 28 iunie 1940

Destine basarabene (Ovidiu Creangã)
Discutia dintre A. Vartic si Ovidiu Creanga despre 1940 la Vocea Basarabiei, in timpul vizitei acestuia la Chisinau (vara anului 2005).

un detaliu referitor la evreii din Basarabia in momentul 28 iunie 1940







informatii preluate din jurnalul lui Paul Goma

Daca tot e 28 iunie, sa mai adaug cateva imagini video la acest subiect.

26-28 iunie 1940 Basarabia



http://www.youtube.com/watch?v=eFmE9-_qRbM

Abandonarea provinciei romanesti Basarabia de catre administratia
romaneasca in 26-28 iunie 1940, in fata bolsevicilor, moment dezonorant
din istoria noastra.

28 iunie 1940 - ziua neagra a României, inceputul ocupatiei sovietice, a comunizarii tarii, a genocidului comunist sau Holocaustului Rosu.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov - tratatul de neagresiune semnat la 23 august 1939 intre Germania si Uniunea Sovietica - si a Protocolului secret, ce împartea sferele de influenta intre cele doua puteri imperialiste, la 26 iunie 1940 URSS adresa României un ultimatum prin care cerea "inapoierea cu orice pret" a Basarabiei si cedarea partii de nord a Bucovinei. La 28 iunie, orele 11, guvernul roman comunica acceptarea dictatului, cerand sovieticilor prelungirea termenului de evacuare, de patru zile incepand cu data de 28 iunie 1940; sovieticii fixeaza finalul retragerii pentru 3 iulie 1940, ora 14.00, ora Moscovei.

3.776.309 locuitori si o suprafata de 50.762 km2 din trupul Romaniei au fost lasate prada furiei oarbe a hoardelor rusesti. La 29 iunie, tancurile rusesti acupa abuziv Tinutul Herta, pe langa Basarabia si Nordul Bucovinei.

Nordul Bucovinei, Tinutul Herta, nordul si sudul Basarabiei au fost incorporate, de catre Stalin, RSS Ucrainene.

La 2 august 1940 - RSSA Moldoveneasca - ce facea deja parte din componenta URSS - a fost impartita in doua: o parte a fost incorporata Ucrainei, cealalta a fost alipita restului Basarabiei anexate, constituind RSSA Moldoveneasca.

La 7 august 1940, a fost creata regiunea Cernãuti, prin alipirea pãrþii de nord a Bucovinei cu þinutul Herþa ºi cu cea mai mare parte a judeþului Hotin (Khotyn) din Basarabia.

Imediat dupa ocupatie a inceput exterminarea românilor: arestati, impuscati, torturati, deportati in Siberia, supusi foametei provocata de regimul bolsevic. Intre 1940 si 1950, conform recensamintelor oficiale efectuate de autoritatile rusesti, o treime din populatia romaneasca a disparut; de la 3.200.000 in 1940, au mai ramas doar 2.229.000 in 1950.

La 22 Iunie 1941 Armata Româna va trece Prutul, incepand eliberarea teritoriile pierdute, care vor scapa, pana in 1944, de jugul rusesc. In retragerea din Basarabia, armata rusa va aplica tactica distrugerii totale: 42 biserici, 28 scoli, 32 localuri ale unor institutii publice, 79 ale autoritatilor au fost dinamitate.

Alte sute de mii de victime se vor adauga in timp, alte mii de romani vor fi impuscati, torturati, jupuiti de vii, crucificati, arsi, aruncati in Nistru; jafuri, violuri, indendii, masacre, cruzimi inspaimantatoare ale Armatei a 14-a Ruse, ale gardistilor si cazacilor in timpul Razboiului din Transnistria din 1992. Proportii inspaimantatoare ale crimelor comunismului sovietic, si peste toate - deznationalizare, umilire, tortura psihica, rusificare fortata, destine sfãrâmate.

http://www.gid-romania.com

Paul Goma - "Sãptãmâna Roºie"
Martiriul Basarabiei ºi al Bucovinei de Nord între 28 iunie 1940 ºi 22 iunie 1941

Prima perioadã de teroare: evacuarea: 28 iunie - 3 iulie 1940:
La Chiºinãu era exercitatã [teroarea] de cãtre tradiþionalele «patrulele de autoapãrare» (sic) cu sediul pe strada Armeneascã ºi dirijatã de
faimoasa "Rozenberg cea Roºcatã", de Bubiº, de Klinicikov ºi de Melnic. Avocatul Steinberg a acþionat independent o vreme, apoi a fost cooptat de patrule".

A doua perioadã : de la 3 iulie la sfârºitul lunii august:
- Preluarea administraþiei de cãtre funcþionari aduºi din Rusia;
- înlocuirea «patrulelor de revoluþionari locali (sic)» cu «truditori NKVD profesioniºti»;
- Arestarea tuturor persoanelor suspecte, în primul rând a oamenilor politici, mai ales a celor din Sfatul þãrii care militaserã pentru unirea Basarabiei cu România din 1917: 5 foºti deputaþi în Sfatul þãrii (printre care: Ion Codreanu, Leancã, Secarã, Catelli), un fost senator,
acuzaþi de… trãdare de patrie (sovieticã, se înþelege);
- foºti ofiþeri în Armata Albã;
- funcþionari civili ºi militari - aceºtia au fost transferaþI pentru mai multã siguranþã la Tiraspol, pe malul stâng al Nistrului, pretextînd cã nu mai era loc la Chiºinãu".

"Sãrbãtorirea liberãrii Basarabiei de sub jugul boierilor români - la Chiºinãu - la 6 iulie 1940:
"Statuia regelui Ferdinand pe care evreii scriseserã lozinci profanatoare ºi antiromâneºti a fost învelitã în pânzã roºie ºI împodobitã cu portretul lui Stalin; pe coloanele Clopotniþei Catedralei (învelite în roºu): portretele lui Stalin ºi Molotov;
"în tribuna oficialã: N.S. Hruºciov, comisarul Mehlis, mareºalul Timoºenko (el condusese «operaþiile militare»).
"Reprezentanþi ai truditorimii localnice": fratele lui Timoºenko, þãran analfabet din Furmanovka, Cetatea Albã; Krîlov, primarul Chiºinãului, Sviridov, responsabilul Komsomolului.

"Cordoanele Gãrzii de Onoare (comandatã de generalul NKVD Bodin) erau alcãtuite din: trupe NKVD ºi trupe S.S. (un batalion de S.S.-iºti se afla în Basarabia, pentru a-i conduce în Germania pe coloniºtii germani din Sud)" [vezi ºi mãrturia lui Gr. Vindeleanu]".

"în aceastã perioadã au fost confiscate aparatele de radio ºI introdusã radioficarea.

"S-au înfiinþat organizaþii de partid în toate localitãþile.
"La 2 august a fost adoptatã legea de «Alcãtuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneºti Unionale».

"Tot atunci s-a declarat «reunirea RSSMU cu RSSAM»(!)

"Noul preºedinte al guvernului, Konstantinov anunþã cã Nordul [judeþul Hotin] precum ºi Sudul [judeþele Ismail ºI Cetatea Albã] nu mai fac parte din Basarabia, ci din… Ucraina".

Organizare:"RSSM(U) condusã de o «comisie guvernamentalã creatã de cãtre Sovietul Comisarilor Poporului» în care intrã:
"- tov. Ilinski, locþiitor al preºedintelui (Konstantinov);
"- tov. Sazîkin - ministru de Interne
"- tov. Orlov, ºeful Cârmuirii Republicane (?)
"- tov. Soracian, - gospodãria comunalã
"- tov. Melnic, preº. al sovietului orãºenesc Chiºinãu".
Dupã cum se vede: nici un aborigen…

Imediat dupã 28 iunie 1940, Armata Roºie a fost primitã de evrei cu entuziasm: La Chiºinãu, avocatul Steinberg a desfãºurat lozinca: «Bine aþi venit! V-am aºteptat 22 ani!»
Procuror-general: evreul Chitiº (de la Tiraspol).
La Orhei: s-a autoînscãunat prefect: Trostineþchi, procuror: Boris Cogan, Dr. Burd: medic primar; Rechis a doborît portretele familiei regale ºi le-a cãlcat în picioare; un soldat evreu a pãrãsit coloana în retragere ºi a tras cu arma în… statuia lui Vasile Lupu…

Sãptãmâna Rosie

Vox populi despre ziua de 28 iunie 1940




Vox populi despre ziua de 28 iunie 1940, Chisinau