anul 1812 si consecintele sale

195 de ani

TIMPUL - VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 http://www.timpul.md/

Sãptãmâna curentã a avut loc o aniversare tristã - 195 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.
Actul anexãrii Basarabiei n-a fost nici pe departe legal, dar a fost impus prin minciunã, ºmecherie ºi cruzime - într-un cuvânt, prin forþa colonialismului rusesc.
Dupã 1812, economia basarabeanã avea un caracter colonial, fiind subordonatã intereselor imperiale.
Regimul þarist a urmãrit sã dilueze elementul autohton, încurajând pe toate cãile colonizarea Basarabiei cu populaþie alogenã.
Sistemul de învãþãmânt instalat era unul strãin, rusificat, dirijat dupã legislaþia þaristã.
Dupã 1828 - treptat, dar cu insistenþã -, autoritãþile coloniale au exclus limba românã din instituþiile statului, din învãþãmânt ºi bisericã.

Anexarea Basarabiei - O festã istoricã de douã secole
Ion Eremia, dr. hab. în istorie, prof. universitar

Timpul VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 www.timpul.md

Anul 1812 are o legãturã indispensabilã cu începutul sec. XXI, când hotarele UE s-au deplasat spre Rãsãrit, iar identitatea europeanã pare a deveni realitate pentru popoarele din þãrile fostului lagãr socialist. Dar istoria ne-a jucat festa ºi de aceastã datã: dacã, la 1812, hotarul pe Prut a fost pus de Sankt Petersburg, astãzi el a fost pus de Bruxelles…

Intrarea trupelor ruse în Moldova ºi Tara Româneascã, în decembrie 1806, a fost determinatã de „pãrinteºtele grije” ale þarului Alexandru I, care promitea cã trupele ruseºti „ne vor pãzi de toate relele”, cu toate „cã aceastã trimitere a oºtilor noastre nu numai cã nu este întovãrãºitã cu nicio necuviinþã de rãzboiu strãin, dar încã are temeiu a întîmpina ºi a apãra interesurile noastre ºi ale voastre”. Aºa glãsuia Manifestul lui Alexandru I din 26 decembrie 1806…

Istoriografia sovieticã înþelegea, parcã, „adevãratele scopuri ale politicii externe a þarismului rus”, dar nu le-a numit niciodatã; totodatã, propaga insistent ideea privind importanþa obiectiv-progresistã a rãzboiului din 1806-1812 ºi mai ales „eliberarea” regiunii dintre Nistru ºi Prut de sub dominaþia otomanã… Au fost însã ºi unele excepþii - bunãoarã, academicianul sovietic E. V. Tarle, unul dintre coautorii „Istoriei diplomaþiei” (1945), autor al capitolului „Despre metodele diplomaþiei burgheze”. La subpunctul „Metoda ameninþãrilor sistematice ºi terorizarea adversarului”, E. V. Tarle examineazã cazul Basarabiei, ºi anume: negocierile purtate de „satirul chior” M. I. Kutuzov cu marele vizir al Porþii, utilizarea de cãtre primul a misiunii contelui Narbonny, trimis de Napoleon la Vilno, ameninþarea fãcutã de reprezentantul þarului cã se va încheia pacea ºi alianþa cu Franþa ºi, drept consecinþã, împãrþirea Imperiului Otoman între cele douã mari puteri ale timpului. E. V. Tarle menþiona cã, în urma acestor ameninþãri subtile, marele vizir a mers la cedãri neaºteptate ºi Kutuzov a adus din Bucureºti tratatul prin care Rusia primea bogata Basarabie, a asigurat Rusiei neutralitatea turcã ºi nu doar cã nu a plãtit nimic, dar, nitam-nisam, a primit de la turci o bogatã anexã funciarã. Concluzia lui E. V. Tarle este destul de grãitoare: „Succesul lui Kutuzov de la Bucureºti poate servi un exemplu clasic al utilizãrii reuºite a metodei de ameninþare subtilã…”.

Dar istoriografia de la Chiºinãu a continuat ºi, prin unele elemente, mai continuã sã prosteascã lumea precum cã „actul din 1812” a fost un rezultat obiectiv al evoluþiei istorice, a legãturilor multiseculare dintre popoarele rus ºi moldovenesc…

În 2004, aflându-se la Bucureºti, directorul Institutului de Strategii Naþionale din Moscova, Stanislav Belkovski, a declarat: „Pentru România, unirea cu Basarabia ar însemna un stimulent colosal în dezvoltarea naþionalã. Pentru populaþia Moldovei, întoarcerea la România ar fi o ºansã extraordinarã pentru integrarea în UE, pentru dezvoltarea economicã ºi culturalã”. Indiferent de scopul afiºat sau neafiºat de cãtre Belkovski, propunerea lui demonstreazã cã cele mai luminate minþi de la Moscova sunt absolut conºtiente de caracterul actului de la 1812 ºi cã, potrivit unor autori, propunerea atestã cã „românii au dreptul natural ºi istoric la întregirea naþionalã”.

Marxism-leninismul ºi raptul din 1812
Anton Moraru, dr. hab. în istorie, prof. universitar

Timpul VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 www.timpul.md

Actul anexãrii Basarabiei n-a fost nici pe departe legal, dar a fost impus prin minciunã, ºmecherie ºi cruzime - într-un cuvânt, prin forþa colonialismului rusesc.

Karl Marx a invocat „capitulaþiile” sau tratatele din 1383, 1460 ºi 1513, încheiate între Turcia ºi Þãrile Române, pentru a sprijini dreptul poporului român la independenþã. El a combãtut tratatul ruso-turc din 1812 ºi convenþia turco-austriacã din 14 iunie 1854, prin care Turcia recunoºtea pretenþiile Austriei asupra Principatelor. Marx scria cã, prin aceste cedãri, „turcii au sãvârºit altfel ca ºi ruºii odinioarã (în 1812 - A. M.) o încãlcare flagrantã a drepturilor poporului român”.

„Principatele Dunãrene, scria Karl Marx la 4 iulie 1854, sunt douã state suverane sub suzeranitatea Porþii, cãreia îi plãtesc tribut, cu condiþia ca Poarta sã le apere de toþi duºmanii din afarã, oricare ar fi ei, ºi totodatã sã nu se amestece în treburile interne” (K. Marx, F. Engels. Opere. Bucureºti, 1961, vol. 10, p. 328-329).

Cu pãrere de rãu, Poarta nu ºi-a îndeplinit obligaþiunile. Ea a cedat, apãrându-ºi interesele sale prin vinderea teritoriilor româneºti ºi trãdarea intereselor poporului român. În astfel de situaþie, dupã cum sublinia Nicolae Titulescu, „Turcia ºi-a violat contractul sãu faþã de Moldova, iar Rusia a devenit complicele violãrii unui contract de drept internaþional”. Practica relaþiilor internaþionale a confirmat acest fapt grosolan în tratatele internaþionale încheiate mai târziu. Astfel, dreptul istoric al României asupra Basarabiei a fost recunoscut ºi confirmat în 1856, când Conferinþa de la Paris a decis de a restitui sudul Basarabiei cãtre Moldova, nu cãtre Imperiul Otoman, care încãlcase dreptul internaþional ºi cedase Basarabia la 1812 Rusiei Þariste.

O gubernie ruseascã tipicã, în doar 16 ani

Mihai Taºcã, dr. în drept

Timpul VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 www.timpul.md

Bucuria ruºilor cu privire la noua lor acaparare a fost exprimatã de Alexandru I într-un manifest semnat la 5 august 1812, din care citãm: „Aceastã parte, dãruitã nouã de Dumnezeu, a adus Imperiului Rus câºtiguri însemnate, încorporând în hotarul sãu un teritoriu roditor ºi cu populaþie numeroasã…”.

Confruntându-se iniþial cu un exod al populaþiei peste Prut, ruºii au recurs la ºiretlicuri ºi promisiuni. Guvernul þarist a promis bãºtinaºilor cã vor putea aplica în continuare legile locale ºi întrebuinþa limba maternã, cã vor fi pãstrate privilegiile boierimii ºi cã vor fi acordate facilitãþi materiale ºi sociale tuturor basarabenilor. Astfel, localnicii, dar ºi cei stabiliþi în Basarabia dupã 1812, au fost scutiþi pentru un termen de trei ani „de orice impozit personal sau agricol cãtre stat”. Dupã expirarea acestui termen, însã, printr-un Regulament al Consiliului de Miniºtri al Rusiei basarabenii au fost supuºi aceloraºi impozite pe care le plãteau pe timpul dominaþiei otomane. Tot prin Decret Imperial, în 1816, basarabenii au fost absolviþi de recrutare în armatã pentru un termen nedeterminat, aceasta durând pânã la 1873.

Autoritãþile ruse s-au preocupat de organizarea administraþiei noului teritoriu, scopul principal fiind excluderea totalã a vechilor rânduieli. La 23 iulie 1812, imperiul impune o administraþie provizorie, iar la 2 februarie 1813 a instituit un guvern al provinciei. În pofida unor aparenþe, potrivit cãrora basarabenii prevalau numeric, în aceastã structurã, posturile-cheie erau ocupate de ruºi. Un ºiretlic a fost ºi numirea, la 23 iulie 1812, a moldoveanului Slacral Sturza la cârma provinciei, înlocuit un an mai târziu de cãtre un general rus. De menþionat cã Slacral Sturza a fost singurul guvernator dintre bãºtinaºi, în cei 106 ani de anexare.

Regulamentul de organizare a Basarabiei din 1818 acordã Basarabiei un statut aparte în cadrul imperiului, însã de scurtã duratã. În 1823, Consiliului Suprem al Basarabiei i se ridicã funcþiile de instanþã supremã de judecatã, iar prin Regulamentul din 1828 aºa-numita autonomie a Basarabiei este lichidatã. La nici doar 16 ani de la anexare, Basarabia devenea o gubernie tipicã ruseascã…

Consecinþele economice, demografice ºi culturale

Gheorghe Palade,dr. în istorie,conf. universitar

Timpul VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 www.timpul.md

AGRICULTURA. Dupã 1812, economia basarabeanã avea un caracter colonial, fiind subordonatã intereselor imperiale. Cerealele, fructele, strugurii ºi vinurile, în mare parte, se exportau în Rusia. Deºi în rândul þãrãnimii se resimþea permanent lipsa de pãmânt, chiar ºi dupã înfãptuirea reformei agrare, în anii ’60-’70 ai sec. XIX, o mare parte din suprafaþa arabilã rãmânea nelucratã. La 1875, potrivit datelor de arhivã, doar 38% din suprafaþa agricolã era cultivatã, restul rãmânând puþin exploratã, destinatã creºterii vitelor. Vinurile basarabene erau importate de negustori ºi intermediari la un preº redus ºi vândute în Rusia ca vinuri din strãinãtate.

DEMOGRAFIA. Regimul þarist a urmãrit sã dilueze elementul autohton, încurajând pe toate cãile colonizarea Basarabiei cu populaþie alogenã: ruºi, ucraineni, bulgari, gãgãuzi, nemþi etc. Recensãmântul din 1897 atestã între Prut ºi Nistru circa 2 mln. de locuitori. Românii (moldovenii) alcãtuiau 47,58%, ucrainenii - 19,62%, evreii - 11,79%, ruºii - 8,05%, bulgarii - 5,33 %, gãgãuzii - 2,88%. În realitate, populaþia româneascã depãºea 50%, deoarece criteriul pus la baza recensãmântului - limba vorbitã - nu a permis o evaluare corectã. Dar ºi în aceastã situaþie este evidentã reducerea simþitoare, cu peste 30%, a proporþiei populaþiei româneºti.

ÎNVÃÞÃMÂNTUL. Sistemul de învãþãmânt instalat era unul strãin, rusificat, dirijat dupã legislaþia þaristã. Majoritatea intelectualitãþii, pregãtitã în universitãþile ruseºti, era din rândurile populaþiei alogene. Nivelul ºtiinþei de carte a populaþiei româneºti era extrem de scãzut. Recensãmântul din 1897 aratã cã doar 10,5% dintre bãrbaþi ºi 1,7% dintre femei ºtiau carte. Dupã gradul de alfabetizare, românii ocupau penultimul loc printre etniile din gubernie, depãºindu-i doar pe þigani.

LIMBA ROMÂNÃ. Înlesnirile privind utilizarea limbii române în învãþãmânt, bisericã ºi administraþie, acordate de cãtre regimul þarist, au fost de scurtã duratã. Dupã 1828 - treptat, dar cu insistenþã - autoritãþile coloniale au exclus limba românã din instituþiile statului, din învãþãmânt ºi bisericã. Doar prin încãlcarea legislaþiei, ameninþaþi de persecuþii, unii intelectuali din ºcoli ºi preoþi în biserici menþineau limba românã ºi promovau valori ale culturii naþionale. Politica de rusificare a fost promovatã cu intransigenþã în special dupã constituirea statului român modern, în urma Unirii din 1859. Autoritãþile invocau aºa-zisul „pericol al influenþei româneºti în Basarabia”, persecutând orice revendicare cu caracter naþional-cultural.

NOBILIMEA. Nobilimea basarabeanã (boierimea) s-a diminuat ca numãr ºi ca factor de influenþã culturalã asupra pãturilor largi ale populaþiei. Prin legislaþie ºi numiri în funcþii, autoritãþile þariste au urmãrit sã integreze boierimea autohtonã în categoria dvorenimii, dominându-i astfel caracterul naþional. O mare parte a boierilor români din Basarabia au plecat peste Prut, menþinându-ºi iniþial moºiile de pânã la 1812. Altã parte, treptat, s-a ruinat, aºa încât la centenarul anexãrii Basarabiei doar 30% erau nobili autohtoni „din viþã”, cum se spunea. Majoritatea - 65% - nobililor basarabeni deveniserã dvoreni prin îndeplinirea funcþiilor de stat (cinovnici înnobilaþi) ori erau proveniþi din Rusia. Aceºtia, ostili intereselor naþionale, determinau deciziile adunãrii nobiliare. Astfel, în momentele decisive, românii basarabeni au avut doar câþiva boieri care, prin pregãtirea intelectualã ºi convingeri naþionale, le-au apãrat interesele în faþa regimului de opresiune. Menþionãm în acest sens pe L. Catargi, V. Kalmuþki, M. Hashaº, N. Casso, V. Stroescu, P. Gore º.a.