ziare/reviste basarabene

În presa de la Chiºinãu, de la ’90 încoace, nu a avut loc nicio polemicã de idei; pânã la urmã, orice început de polemicã a deraiat, a degenerat ºi s-a încheiat cu înjurãturi mustoase ºi cu ridicatul festiv al poalelor. Una la mânã. Douã la mânã - în presa noastrã sunt foarte puþini (sau nu existã chiar deloc) ziariºti care au idei ºi pot polemiza. În categoria ziariºtilor fãrã idei mã includ înainte de toate pe mine. Nu sunt un ziarist care naºte idei, parazitez ºi eu, ca ºi colegii mei, pe niºte idei nãscute de alþii, pânã la noi. (Singurul ziarist din spaþiul românesc care a avut idei a fost Mihai Eminescu, în sec. XIX. În sec. XX, Nae Ionescu, fiind filozof, a comentat idei, iar Pamfil ªeicaru a valorificat idei). Noi, generaþia de ziariºti ai anilor ’90, nici nu naºtem, nici nu comentãm, nici nu valorificãm idei - da, avem poate uneori câte un gândiºor, dar acesta nu „trage” la statutul de idee. Cel care pretinde cã are idei e un ºarlatan - dacã ziaristica noastrã ar fi o ziaristicã de idei, Moldova nu ar fi ajuns acolo unde a ajuns. „Ideile” noastre sunt de fapt niºte iepuraºi fricoºi - genial a spus Petru Cãrare: „Bate vântul critic ºi-mi adunã iepurii gândirilor la dos”! Uite aºa, de ani de zile, „iepurii gândirilor” noastre ziaristice stau „la dos”, de teama „vânturilor critice” care bat dinspre guvern, parlament, preºedinþie, securitate… ªi ca aceste vânturi sã nu-i dea la pãmânt, unii intrã benevol sub talpa papuc-ului, sub labele ursu-lui ºi lupu-lui ºi, bineînþeles! - sub aripa cioroi-ului ocrotitor. Astfel, ziaristul devine propagandist, iar propagandistul, precum se ºtie, nu are idei proprii, nu naºte idei, ci propagã idei strãine, stilizeazã informaþiile pe care i le furnizeazã patronul, patronul patronului, securitatea, preºedinþia…

O ziaristicã de idei, pusã în slujba naþiunii, mi se pare cã e altceva decât ceea ce avem noi astãzi. Uneori, mi se pare cã avem, totuºi, o ziaristicã de idei, chiar am iluzia cã fac parte ºi eu din aceastã ziaristicã, dar, vai, cu adevãrat avem doar ziaristicã de curte. Adevãrata ziaristicã de idei încã nu s-a nãscut, întârzie sã se nascã ºi mã tem cã naºterea ei va fi posibilã doar prin cezarianã cu Occidentul pe post de medic... Presa noastrã de astãzi încã nu a ieºit din „pielea de ºarpe” a modelului leninist de „agitator colectiv”. „Ideile” pe care credem cã le avem nu pot rãsturna niciun prãpãdit de ministru, ca sã nu mai vorbesc de idei mari, care pot schimba un regim, un curs politic.

Aºadar, de ce nu polemizãm? Fiindcã este inutil sã polemizezi cu niºte ziariºti cu morala profesionalã „degresatã”, reciclaþi în propagandiºti, lustruitori de imagine ai patronului ºi ai patronului patronului lor. ªi mai este ceva, foarte important, care uneori ne scapã:

existã, totuºi, un drept la opinie. Dacã un ziarist exprimã o opinie care nu coincide cu a mea, de ce trebuie, neapãrat, sã-i sar la beregatã? Eu îmi continui drumul. Dacã un nebun, întâlnindu-mã pe drum, mã provoacã la o „discuþie”, de ce trebuie sã mã opresc? Eu merg mai departe unde, poate, dau de un înþelept. Ca ziarist, pretind un singur lucru: sã mi se respecte dreptul meu la opinie, inclusiv la greºealã, precum ºi eu respect acest drept al oponenþilor (ºi greºiþilor) noºtri.

Neîndoios, cel mai urât fenomen din presa noastrã e acela când ziariºtii - care prin definiþie trebuie sã polemizeze, totuºi, cu Puterea, cu politicienii, „polemizeazã” - la comanda patronilor! - cu colegii lor de breaslã. Adevãrata ziaristicã de idei se va naºte atunci când va dispãrea acest fenomen. Aºa cred eu. ªi nimeni nu are dreptul sã-mi interzicã sã cred aºa. Repet, dacã îmi apare în cale un nebun care are chef de harþã sau de vorbã, nu mã opresc, merg înainte pe drumul ales, poate îmi iese în cale un înþelept. Nu ar fi oare un pãcat sã ratezi o discuþie cu un înþelept din cauza unui nebun? ªi apoi, mai sunt ºi egoist: viaþa unui ziarist e scurtã, de ce sã o împart cu un nebun?

Constantin Tanase
www.timpul.md