Foametea din '46 - '47

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Foametea din '46 - '47

Mesaj Scris de basaru la data de Mar 6 Feb 2007 - 14:14

Anii de Foamete...
-----------------------------------------------------------------------
Andrei Cușnir, s. Căzănești, r. Telenești, fostul jud. Orhei
„De foame, s-a mâncat om pe om”
Eram cinci copii și această mâncare trebuia să ne ajungă pentru întreaga familie. Sora mea mai mare s-a dus să lucreze la Telenești. Noi am supraviețuit mai mult datorită faptului că ne duceam la soră-mea căreia de la serviciu i se dădea câte o pâine pe lună. Ne înfruptam cu toții din pâinea ceea, dar mâncarea noastră de bază erau buruienile: loboda și știrul. Mama le dădea la râșniță, adăuga un pumn de făină și ne făcea turte. Dacă mai adăuga apă, aveam un fel de supă de buruieni. Din neghină fărâmițată mama ne făcea terci. Era foarte greu. Turtele celea din buruieni le prăjeam cu motorină, ea ne înlocuia untul.
„Mi-am lăsat frații flămânzi”
Tata se îmbolnăvise tare atunci. Nu mânca mai nimic, ne lăsa nouă ca să ne
ajungă. De foame i se umflaseră picioarele și nici nu prea putea merge. Țin minte că odată tata a pus în cuptor niște turte de acelea cu buruieni să ne coacă, iar eu, pentru că îmi era foarte foame, m-am vârât și am luat una. Am mâncat-o într-o clipă. Când a văzut asta, tata a început a lăcrima. Nu m-a bătut, dar m-a scos afară și m-a certat. Pentru că am mâncat singur toată turta, mi-am lăsat frații flămânzi. Deși au trecut ani buni de atunci, această întâmplare mi-a rămas în memorie.
„Au mâncat copilul vecinului”
Despre foamete până acum mi-e frică să-mi amintesc. La noi în sat multă lume a murit atunci. Am avut și un caz de canibalism. S-a mâncat om pe om. Țin minte că vorbeau oamenii prin sat despre o femeie care împreună cu cumnată-sa sau fiică-sa au mâncat copilul unui vecin, o fetiță de 12
ani.Au ademenit-o la ele acasă, s-au jucat puțin și după aceea au ucis-o și au mâncat-o. Le-au descoperit întâmplător. Unui vecin din mahala îi trebuia nu știu ce și s-a dus la ele acasă. Când a intrat în casă, a găsit pe masă capul micuței. Nu mai rămăsese din ea decât capul și oasele. Sătenii au anunțat miliția și cele două au fost duse din sat, dar peste câțiva ani s-au întors. Una din ele și acum locuiește la Căzănești. Cât privește pisicile și câinii, nu mai era niciunul prin sat. Pe toți i-au mâncat.
„Timp de trei zile au murit 16 oameni”
Tata era fierar și făcea sape, iar eu mă duceam la piață să le vând. Da’ cui
îi trebuiau? Kilogramul de zob costa 120 de ruble, iar o sapă o dădeam aproape pe degeaba. Odată a venit la piață un sătean de-al nostru, Nicolae Galoșinschi, eu cu fiul lui eram colegi de clasă, erau foarte săraci, dar cinstiți. Țin minte că nea’ Nicolae mergea prin piață și se ruga de oameni să-i dea ceva de mâncare că altfel moare. Nu s-a îndurat nimeni de el așa că omul s-a întors acasă, s-a așezat pe prispă și și-a dat duhul. Atunci, timp de trei zile, au murit vreo 16 oameni. I-au dus pe toți la cimitir, au făcut o groapă mare și i-au azvârlit pe toți unul peste altul. Doamne ferește, piereau ca muștele.
Ajutor de la americani
De la mama mea, care a fost o femeie inteligentă și a discutat cu multă
lume, am aflat că în timpul foametei americanii au trimis ajutor mai multe tone de grâu, dar cei de la conducere au refuzat ajutorul și le-au spus americanilor că avem ce mânca. Despre aceasta mamei i-au povestit oameni care au văzut containerele cu produse în portul din Odesa. Reieșind din asta, eu am ajuns la concluzia că foametea din ’46-’47 a fost organizată intenționat pentru a ne distruge și a coloniza artificial teritoriul. Pe Stalin nu-l interesa soarta noastră. Avea el chiar o vorbă: „Până nu plânge pruncul, nu avem de ce ne îngrijora”. Dar oare cum aștepta el să plângem ca să se audă până la Kremlin?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Foametea din '46 - '47

Mesaj Scris de basaru la data de Sam 17 Feb 2007 - 14:55

„Mai cumplit ca-n filme”

Vladimir Vrăjitor, s. Vadul-Leca, r. Telenești, fostul jud. Orhei:

„Foametea din ’46-’47 poate fi caracterizată într-o singură frază: „A fost mai cumplit ca-n filmele de groază”. Mâncam tot felul de buruieni pe care mama ne trimitea să le culegem, iar de la un timp și acelea erau greu de găsit. Mai târziu, lângă biserica din sat, a fost deschisă o cantină unde se făcea ciorbă. Se dădea câte un polonic de ciorbă pe zi pentru familie. Iar pentru că noi eram cinci în familie, din ciorba ceea nu înțelegeam nimic.
Eu am avut noroc de un om bun care, văzând cât de greu le este părinților cu noi, ne-a luat pe mine și pe fratele meu să argățim. Ca recompensă, ne hrănea pe noi doi, iar părinților mei le-a dat o vacă, să-i poată întreține pe frații mai mici. Pe timpul cela o vacă era un dar mult prea mare. Pentru ceea ce a făcut atunci pentru noi acel om îi voi fi recunoscător mereu. Datorită lui, am scăpat de moarte.

În vara lui ’47 a început să răsară grâul și secara. Unde și unde, câte un spic. Noi strângeam câteva spice și le puneam la foc. Uscam boabele și le mâncam. Dar părinții nu ne prea lăsau să ne înfruptăm cu grâu, strângeau fiecare bob pentru semănat. Mai târziu am înțeles cum a apărut foametea. Căci pe lângă secetă și război am avut și călăi care veneau să strângă impozitele. Luau tot ce găseau, iar dacă nu aveam produse alimentare, ne sechestrau bunurile din casă. Ajunseseră să strângă impozite până și pentru aceea dacă nu erai căsătorit până la 19 ani („holosteațki” se numea – n.r.). Ne scurgeau tot sufletul din noi”.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Foametea din '46 - '47

Mesaj Scris de basaru la data de Sam 17 Feb 2007 - 14:58

Anastasia Coroi, s. Hârtopul Mare, r. Criuleni, fostul jud. Chișinău:

„Pășteau oamenii iarbă ca și animalele”

„Despre foamete îmi amintesc ca despre sfârșitul lumii. Mureau oamenii de foame cu sutele. În ’46, pâine s-a făcut puțină, dar și pe aceea ne-a luat-o statul. Țin minte cum veneau de la raion să ia postavka (impozit în cereale – n.r.). Noi plângeam pentru că ne dădeam seama că vom îndura foamete, iar ei măturau podul casei ca să nu rămână niciun grăunte.

Am avut noroc de văcuța noastră și de cei câțiva saci de cereale pe care tata a reușit să-i îngroape în grădină. Oricum, mâncam mai mult turte din fel de fel de buruieni. Făceam făină din miezul cioclejilor de porumb și de floarea-soarelui. Le dădeam la râșniță și le amestecam cu buruieni. Odată, m-am dus cu sora mea mai mare la o vecină din sat să dăm la râșniță niște grăunțe, era mare vijelie și, până am ajuns acasă, vântul ne-a spulberat toată făina din cratiță. Tata nu ne-a certat, dar mie și surorii mele ne era atât de rușine pentru că ne dădeam seama că făina ceea era foarte prețioasă pentru familia noastră. Deși pe atunci aveam doar 12 ani, îmi amintesc foarte clar cum seara mama îi spunea tatei despre oamenii care au murit de foame în acea zi.

Țin minte că într-o zi a venit la noi acasă un mahalagiu despre care știam că o duce rău de tot. Avea bărbatul cela vreo zece copii și nu avea cu ce să-i hrănească. S-a sprijinit de mânerul de la ușa casei noastre și a început să plângă. S-a așezat în genunchi și printre lacrimi îl implora pe tata să-i dea niște grăunțe ca să-și hrănească familia. Era atât de slab încât i se lipise pielea de oase. Imaginea lui mi-a rămas în memorie pentru totdeauna. Din fericire, a scăpat și el și toată familia lui din acea cumpănă. La noi în sat lumea era săritoare la nevoie și de cele mai multe ori cei care mai aveau rezerve îi ajutau pe cei care nu se puteau descurca.

În primăvara următorului an, când a început să răsară iarba, îmi amintesc că se umpluseră pășunile cu oameni. Pășteau oamenii iarbă ca și animalele. Iar vara, când a început să se coacă grâul, gospodinele culegeau spicele de grâu, alegeau semințele, făceau făină și coceau turte. Să fi văzut cu ce poftă mâncam cu toții turtele celea de grâu! Pentru generațiile care au venit după noi acești ani grei au rămas ca niște pete albe. Dar eu nici acum nu pot arunca pâine la animale. Gustul adevărat al pâinii îl simt doar cei care au trecut prin foametea de atunci”.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Foametea din '46 - '47

Mesaj Scris de basaru la data de Sam 3 Mar 2007 - 13:31

Mărturii ale scriitorului Mihail Gheorghe Cibotaru
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Foametea din anii ’46-’47 a fost una organizată, fiindcă au mai fost pe parcursul timpului doi-trei ani de secetă cumplită, dar oamenii nu mureau.

Aveau rezerve de produse alimentare. Atunci, însă au fost doi ani de secetă mare, dar impozitul se lua așa de parcă ar fi rodit pământul foarte bine. Mai mult decât atât, plăteam de mai multe ori același impozit. Se mai colecta la noi în sat (s. Vărvăreuca, r. Florești, fostul jud. Soroca) și un așa-numit „фонд обороны”. Sătenii, pentru că nu înțelegeau rusește, îi spuneau „fundul boroanei”.
Odată, ne întorceam de la câmp și când am intrat în ogradă am găsit tot porumbul din sâsâiac încărcat în câteva căruțe. Urma să fie dus pentru „fundul boroanei”, dar tata a făcut mare gălăgie și ni l-au lăsat. Atunci a înțeles tata că trebuie să facă ceva și ne-a pus să dezghiocăm tot porumbul pe care îl aveam. L-a pus în niște butoaie pe care le-a acoperit cu tizic și le-a ascuns în sarai. Numai datorită acelui porumb am reușit noi - părinții și patru copii, să supraviețuim în timpul foametei.

De foame, oamenii se țicneau

Țin minte două cazuri de pe vremea foametei. Mergeam odată pe drum și m-am întâlnit cu moș Simionică Bumbac, un bătrân de la noi din sat. El nu avea copii, trăia numai cu băbuța lui. Ducea în mână o străchinuță cu sâmburi de zarzăr. Mi-a propus și mie să iau câțiva sâmburi, dar știam că ei nu sunt buni și am refuzat. Mai târziu, am aflat că în acea noapte moș Simionică a murit. A fost îngropat peste o săptămână, după ce un vecin care a observat că moșul nu mai iese afară s-a dus la el acasă. De la baba lui a aflat că moșul a murit, dar ea tăcea pentru că nu vroia să fie îngropat. Se temea de singurătate. Bătrânul era mort, pe lejancă, iar ea dormea cu dânsul. În genere, oamenii se mai țicneau atunci de foame. Au fost și cazuri de canibalism. Știu că se vorbea prin sat despre o familie venită în care părinții și-au tăiat unul dintre copii și l-au mâncat, iar ceilalți copii din familie ar fi fugit de teamă să nu fie mâncați și ei.

Mâncau grăunțe și mureau


Îmi amintesc cu mare durere despre un coleg de-al meu de școală, Gheorghe Bodron. Era Paștele și eu mă duceam cu vaca la câmp. Am trecut pe lângă dânsul și el, umflat încât abia i se mai vedeau ochii, s-a apropiat de mine și mi-a spus: „Măi Mișa, eu mă gândesc că tu în traista ceea ai pască. Dă-mi, te rog, o bucățică și eu am să-ți dau pentru vaca ta o sfeclă”. Nu a mai așteptat să-i răspund. Mi-a adus repede sfecla. Eu am refuzat să o iau, dar o bucată de pască i-am dat. Văd și acum cum mânca acea bucățică. Probabil nici nu mesteca, sărmanul. Peste o săptămână, am aflat că a murit. Și era din gospodari. Mulți au murit pentru că ori nu mâncau de loc, ori mâncau tot ce găseau. Știu că se dădea câte jumătate de kilogram de grăunțe pe lună pentru un membru de familie. Unii, de înfometați ce erau, mâncau toate grăunțele pe drum, până a ajunge acasă și mureau.

De foamete a salvat-o loboda


Fratele meu cel mai mic, Păvălaș, s-a născut în 1945. Și îmi amintesc că înainte de foamete a dat o boală în găini și au murit aproape toate păsările din sat. Păi, Păvălaș a mâncat prima dată ou când avea doi ani. I l-a dat nana noastră de Duminica Mare. I-a plăcut atât de mult, încât mergea din urma mamei și o ruga să-i facă ou.
Ca să facă rost de mâncare, oamenii vindeau tot ce aveau de preț în casă. Sora mamei mele a vândut un covor pentru o căldărușă de cartofi degerați. Iar pe soția mea din foamete a salvat-o loboda. Când a apărut, mâncau numai lobodă și se făcea verde ca loboda. De atunci suferă cu ficatul, sărmana.

Nu erau nici scânduri pentru sicrie

A fost un pârjol nemaipomenit. Nu erau nici scânduri pentru sicrie. Făceau sicrie din scândurile de la porți, ca să poată înmormânta morții. Până la urmă ajunseseră să-i îngroape și fără sicriu. Erau așa de slabi oamenii că nici nu puteau duce năsăliile cu sicriul pe umeri. Era o căruță și mergea dintr-un capăt în altul de sat și îi culegea pe cei morți. Murea lumea pe unde se nimerea. Eu eram prin clasa a patra atunci și am rămas fără mulți colegi. Au murit și mulți gospodari buni, pe care i-au jupit pur și simplu. Pe noi ne-a mai salvat un pic faptul că eram aproape de gara de la Florești unde zi și noapte se încărca pâine și se ducea în Rusia. Copiii se duceau acolo, se băgau printre lucrători și mai luau câte un pumn de grâu.

Nu cred să fi fost în istorie o distrugere mai cruntă a unui popor, cum a fost acea foamete. O foamete special organizată, la fel ca și în Ucraina, pentru a fi distruși. Noroc că Domnul este sus și ne-a mai salvat pe unii. Nu sunt sigur că nu se va mai organiza asemenea foamete, deoarece la noi oamenii nu sunt uniți. Nu țin minte răul care le-a fost făcut.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Foametea din '46 - '47

Mesaj Scris de basaru la data de Vin 16 Mar 2007 - 22:01

“La sud, foametea a făcut multe victime”
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]


Mărturii ale scriitorului Nicolae Baboglo

În anul 1945, m-am dus să lucrez învățător la școala din sat (s. Copceac, r. Comrat – n.r.). Țin minte că în acel an a fost o iarnă foarte geroasă.

Era zăpada cât casa. Eu am fost numit învățător la clasa întâi. La începutul anului, aveam în clasă 45 de copii, dar până la sfârșitul anului de învățământ am rămas doar cu patru dintre ei. Restul au pierit în fața ochii mei, unul câte unul.
Sărmanii copii veneau la școală mai mult pentru a nu muri de foame. Or, la școală li se dădea câte o sute de grame de pâine pe zi. Țin minte că aveam în clasă și copii mai mici de șapte ani. Deși prea mici pentru a fi școlari, aceștia învățau pentru bucățica ceea de pâine, pe care de cele mai multe ori erau nevoiți să o împartă și cu cei de acasă.
Îmi amintesc că în sat se auzeau strigătele președintelui Sovietului sătesc, un vândut și un scârbos, care umbla și strângea postavkă (impozit alimentar – n.r.) de la bieții oameni.

„Din acea bucățică mânca toată familia”

Cel mai trist episod pe care mi-l amintesc din acele timpuri este legat de unul dintre elevii mei. Îi spunea Martin-gic. Nu avea încă șapte ani. Venea la școală primul și se așeza cuminte la locul lui. Avea un mare interes pentru carte, iar când venea vremea să se aducă pâinea, el primul se ducea să și-o ia. Într-o bună zi, Martin-gic n-a mai venit la școală. Pentru că, am aflat mai târziu, pâinica aceea nu numai pentru el era. Din acea bucățică mânca toată familia lui. Desigur, pentru că nu mânca cât trebuie, copilul slăbise și nu mai putea merge. M-am dus la el acasă să-i duc pâinica. Când am intrat în casa ceea, să te ferească Sfinții de strășniciile pe care le-am văzut acolo! Tatăl lui zăcea mort într-un colț al odăii, bunelul băiețelului murise în alt ungher, iar mamă-sa abia-abia vorbea.

„A mâncat bucata de pâine și și-a dat sufletul”


Când m-a văzut, femeia ceea a căzut în genunchi în fața mea și a început să mă implore să-l iau pe Martin-gic și să-l scap de moarte. Băiatul era atât de slăbit încât nici nu putea să mănânce.
I-am întins mamei lui bucățica de pâine pe care am adus-o și am rămas șocat de repeziciunea cu care a băgat ea toată hrinca în gură și a înghițit-o fără a o mesteca.

M-am pornit să-i aduc și băiețelului o bucățică de pâine de la școală, dar pe drum am aflat că niște înfometați au prădat căruța cu care se aducea la școala din sat pâine din Taraclia. Atunci m-am dus acasă și am luat suta de grame de pâine pe care o primeam pentru mama mea și i-am dus-o copilului cela. Când am ajuns la ei, Martin-gic abia sufla. A mâncat bucata de pâine pe care i-am adus-o și și-a dat sufletul.

La fiecare trei-cinci metri zăceau cadavre

I-am povestit despre acest caz unui coleg de-al meu din Taraclia și el m-a sfătuit să-i iau sub protecția mea pe vreo câțiva dintre elevi. Pe toți n-avea cum să-i scap. Am refuzat, pentru că nu aș fi putut să aleg dintre ei. Am încercat să-i protejez pe toți. Am mers la raion pentru a le povesti cinovnicilor despre prăpădul din sat, dar nu am reușit să discut cu ei. Abia la sfârșitul anului de învățământ am reușit să vorbesc cu un nacialnik de la raion care m-a întrebat dacă sunt mulțumit de munca de învățător. Atunci i-am spus verde-n ochi că aș fi preferat să fiu păstor și să mă hrănesc din rezultatul muncii mele decât să-mi dea statul câte o bucată de pâine pe zi pe care o împărțeam cu cei cinci copii ai mamei mele.

La sud, foametea a făcut multe victime. Au fost și cazuri de canibalism, pe care acum nu mi le mai amintesc. Dar țin minte când, în primăvară, mă întorceam de la Taraclia unde fusesem cu treburi, pe marginea drumului, la fiecare trei-cinci metri, vedeam cadavre ale oamenilor pe care îi cunoșteam pentru că erau săteni de-ai mei.

Trădătorii și nebunii de sovietici adunaseră de la câțiva oameni mai bogați din sat vreo doi saci de pâine și i-au dus în Taraclia, la depozit. Acolo, pâinea avea să mucegăiască, pentru că nu o lua nimeni, iar sărmanii pe care i-am văzut zăcând morți pe marginea drumului se porniseră într-acolo pentru a rupe măcar o bucățică din pâinea ceea. Dar n-au mai ajuns.

Nicolae Baboglo a refuzat să mai vorbească. „Mai bine nu-mi aminteam despre asta”, a spus scriitorul și a izbucnit în hohote de plâns.

Jurnal de Chisinau, Miercuri, 7 Martie 2007

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Foametea din '46 - '47

Mesaj Scris de basaru la data de Sam 24 Mar 2007 - 13:40

Titus Știrbu, scriitor

„Când m-ați întrebat despre foametea prin care am trecut, inima a început să mi se zbată ca un pește în plasă. Doamne, ce timpuri!

Casa din satul meu Cenușa (r. Florești, fostul județ Soroca) se afla chiar pe malul Răutului. Datorită acestui râu am supraviețuit. Aveam patru anișori pe atunci și mă văd ca acum cu o traistă la gât așteptând ca tata (îi vedeam doar capul deasupra apei) în mijlocul albiei Răutului să mă strige. Răscolea cu mâinile în mâl ca să găsească scoici și mare îmi era bucuria când mi le arunca pe mal, iar eu le strângeam și le puneam în traistă.

La un colț al casei care se afla între stânci era o râșniță săpată într-o lespede. La ea, mama, Dumnezeu s-o ierte, râșnea ciocălăii fără de grăunțe și din făina lor făcea mămăliguță, iar eu pe brânci, prin iarba din fața casei, căutam colăcei de nalbă. De câte ori îmi răsare în față acest tablou, îmi dau lacrimile. Scuzați, nu mai pot scrie.”

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Foametea din '46 - '47

Mesaj Scris de basaru la data de Dum 25 Mar 2007 - 16:16

Holocaustul prin infometare: 1946, Basarabia
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
Fotografia este document al Muzeului National de Istorie din Chisinau

S-au implinit in noiembrie, 2006 - 60 de ani de când Stalin a ordonat pentru Basarabia strașnica teroare a foametei. Dimensiunea acestei orori, realizată de comuniști imediat după finalizarea celui de al doilea război mondial, întrece cu mult pe cea a războiului contra nazismului. O spun chiar jertfele acestui genocid: “În satul nostru n-au mai rămas decât 30% din locuitori, iar ceilalți au murit și mor de foame, nici chiar pe front nu și-au pierdut viața atâția oameni…” (din relatarea unui funcționar comunist din raionul Bălți, RSSM).

Dacă sacrificiul a zeci de milioane de oameni sovietici în lupta contra nazismului avea cel puțin o motivare (”noi, poporul sovietic, nu vom fi cotropiți de Germania nazistă!”), atunci ororile foamei provocate de PCUS în Basarabia și Bucovina chiar în timpul procesului de la Nurenberg, nu au altă acoperire politico-juridică decât etnocidul fățiș împotriva poporului român.

Accentuăm această paralelă fiindcă numai în Basarabia și Bucovina dictatorul Stalin a ucis cu sălbăticie oameni nevinovați de o anumită etnie. Nimeni nu era ucis în URSS ca să nu-și mai spună estonian sau armean. Românii însă erau uciși ca să nu-și mai zică români.

Chiar și etniile deportate în masă, cum ar fi tătarii sau cecenii, nu erau uciși fiindcă își spuneau tătari sau ceceni, ci fiindcă Stalin i-a “judecat” colectiv pentru pretinsa susținere a lui Hitler. Așa crimele lui Stalin împotriva umanității, realizate chiar sub ochii tribunalului de la Nurenberg, demonstrează că ambiția lui Stalin era de ai face co-părtași la crimele sale și pe Sir Winston Churchill, și pe mister Franklin Roosevelt, care știau de existența genocidului comunist, mai strașnic decât cel nazist, dar tăceau.

“La noi foarte mulți au murit de foame și continuă și acum să moară. Oamenii mănâncă cai morți, țistari și alte scârboșenii. Zilnic mor câte 20-30 de oameni…”, iată o altă relatare a teroarei cu arhetipul foamei, de data asta din raionul Dubăsari. Datele sunt luate din “Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldovenești. 1940-1950″, ROSSPEN, 2006, cartea recentă a lui Valeriu Pasat, membru corespondent al Academiei de științe din republica Moldova, deținut politic al regimului actual comunist din acest stat. Relatările doctorului în științe istorice V. Pasat sunt luate din arhiva de stat a fostei URSS și în majoritatea absolută a cazurilor au fost scrise de funcționarii comuniști ai timpului. Să ne oprim puțin asupra acestor date care au fost până recent secrete: în sat a rămas doar 30% din locuitori, și lumea continuă să moară de foame; zilnic mor câte 20-30 de oameni; nici chiar pe front nu au murit atâția oameni…

Deși Valeriu Pasat estimează (repetăm, în baza datelor din arhiva de stat a fostei URSS) că în anii 1946-1947 doar în RSSM (deci fără Basarabia de Sud, nordul Bucovinei și ținutul Herței) au murit de foame aproximativ 200.000 de oameni, realitatea pare să fi fost mult mai crudă. Mai ales că într-o mulțime de sate și orășele nici nu existau curajoși din cei care să scrie la Moscova despre dezmățul apocaliptic al foametei (deși a fost denumită oficial “secetă”, memoria colectivă ia zis și îi zice “foamete”). “Cadavrele stau împrăștiate pe drum…”, “nici nu mai este unde să-i înmormântezi”, “Oamenii mor ca muștele, pe zi ce trece mor tot mai mulți”; “oamenii mănâncă oameni”… scriau unii activiști de partid la CC al PCUS.

Cum a fost “organizat” genocidul prin foamete contra poporului român din Basarabia și Bucovina? Simplu, comisarii au măturat în toamna anului 1946 toate produsele alimentare din podurile și ambarele cetățenilor. Absolut tot, până la ultimul grăunte. Și există mii și mii de mărturii în acest sens. Nu importa că erai avut (adică culac) sau sărac. Puteai să ai în familie și 14 copii - nu erai cruțat. Antropoizii comuniști, aleși de Stalin din cei mai întunecați și mai agramați oameni, nu aveau absolut nici o jele față de “români”. Cine se opunea era imediat împușcat sau trimis în Gulag (la o moarte încă și mai chinuitoare). Cine încerca să fugă peste hotare, adică în România, era prins și împușcat sau trimis în Gulag. Și mai tragic - cine reușea și trecea hotarul în România era prins de bolșevicii români și “repatriat” pentru a fi împușcat sau trimis în Gulag. Ba chiar și basarabenii care reușiseră să fugă înainte de 23 august 1944 erau hăituiți în România, arestați și “repatriați” în URSS, unde erau împușcați sau trimiși în Gulag. Nu a fost iertat nici măcar Pantilimon Halipa, patriarhul Marii Uniri de la 1918… Dar oamenii fugeau de foamete și în alte regiuni ale URSS, mai ales în Siberia și la nordul depărtat. Și Valeriu Pasat demonstrează în cartea citată mai sus că în gările Basarabiei se adunau zilnic pentru acel exod zeci de mii de oameni, hăituiți și aceștia de comisarii lui Stalin.

De ce a organizat Stalin acest măcel în plină desfășurare a procesului de la Nurenberg? Au fost câteva motive. Primul era, desigur, bolșevizarea prin violența foamei, experiment reușit în Ucraina în anii 1930-32 și în Rusia în anii 1918-1920. Apoi - “uitarea de bună voie” a denumirii corecte a etniei din care faci parte și impunerea “ideii” Moldovei Mari Socialiste, întinse de Stalin de la Balta până în inima Balcanilor. Urma forțarea românilor din Basarabia să intre “cu cerere” în colhozuri, cedând, iar “de bună voie”, statului toate proprietățile (pământ, fabrici, magazine, depozite, animale, mijloace tehnice, case). Venea schimbarea radicală a structurii etnice a Basarabiei. În locul românilor uciși cu foamea Stalin a adus în RSSM sute de mii de ruși și ucraineni (în sudul Basarabiei au fost populate imediat toate satele nemților “reptariați” de Hiltler în 1940). Alt motiv era învățarea rapidă, de frică, a limbii ruse. Urma transformarea, tot prin teroarea foamei, a mentalului de proprietar și agricultor în cel de proletar. Și, mai ales, zombificarea și mancurtizarea copiilor, transformarea lor în carne de tun sau brațe ieftine de muncă. Iar Basarabia avea cea mai înaltă rată din natalitate și din Regatul României, și din fosta URSS, populația ei crescând natural cu peste 32% în zece ani.

Majoritatea celor rămași în viață, dar și noi născuții, și acesta este un strașnic substrat al genelor umane, îl idolatrizau fără rezerve pe criminal, denumindu-l “tătucă”. Autorul acestor rânduri ține minte cum în martie 1953 mii și mii de oameni plângeau în hohote în toată Basarabia atunci când s-a dat anunțul despre moartea “tovarășului Stalin”. Mulți, foarte mulți din cei deveniți comuniști prin mecanismul “subtil” al foametei organizate, sunt fideli fostului regim până astăzi. Nimic, nimeni nu-i poate convinge pe acești oameni decapitați de suflet că anume Stalin și partidul comunist au ordonat acel genocid, de fapt etnocid.

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Foametea din '46 - '47

Mesaj Scris de basaru la data de Mar 27 Mar 2007 - 22:05

Vladimir Rusnac, scriitor:„De foamete ne-a scăpat pădurea și Nistrul”

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
Foametea din ’46-’47 n-am s-o uit niciodată. De pieire ne-au scăpat atunci doi saci de ghindă adunate de tata din pădurea de lângă sat.Țin minte că doi ani de zile am mâncat mămăligă din făină de ghindă amestecată cu făină de porumb. Era foarte amară mămăliga și în plus nu ne săturam niciodată, de aceea o rugam pe mama să o facă cât mai mare. Am mai avut noroc și de faptul că satul nostru (s. Ciorna, r. Rezina, fostul jud. Orhei) e plasat pe malul Nistrului și tata prindea pește. Nici acum nu am conștientizat de ce nu ținea de saț peștele atunci. Mâncam mult, dar folos puțin.

„Am înțeles că ne vom usca la fel ca porumbul”

În ’46, aveam 10 ani, dar țin minte că într-o zi a venit mama de la câmp cu vreo zece păpușoi uscați. Pentru că era secetă mare, plantele nu au mai reușit să crească. S-au uscat de mici. Porumbul avea vreo 30 de cm înălțime. Atunci am înțeles că ne vom usca la fel ca și acel porumb. Desigur, am folosit în alimentație ca și alți năpăstuiți din timpul cela, troscot, tescovină și frunze de dud. Mama a uscat plantele, le-a fărâmițat și a făcut un fel de făină pe care de asemenea o amesteca cu făina de porumb pe care tata o primea de la un evreu, la moara căruia lucra. Acela îi dădea lui tata câte o farfurie de făină pentru o zi de muncă.
Am mâncat pe timpul foametei și multe ciuperci pe care tot tata le culegea din pădure. Pe urmă, mai aveam niște bani de pe care tata a cumpărat doi viței. Din ei am mâncat doi ani de zile.

„Impozitul îl strângeau niște rude”

Am avut economisiți vreo doi saci de fasole, pe care dacă le mâncam așa ne-ar fi ajutat, dar cineva l-a sfătuit pe tata să le usuce și să le macine. Nu am putut mânca turtele din fasole pentru că ne umflau și mai mult. A fost groaznic. Mai ales că toate celelalte rezerve pe care le făcuse tata ne-au fost luate. Cu atât mai regretabil că au venit să strângă impozitul niște rude de-ale noastre. Au urcat în pod și au măturat totul. Țin minte că mama plângea. Ea niciodată nu a plâns cu lacrimi până atunci.
Mai bine nici nu ne-am aminti de timpul acela. Eram șase oameni în familie și, dacă tata nu s-ar fi întors din război, cred că niciunul dintre noi n-ar fi supraviețuit.

„Aproape toți gospodarii au murit de foame”

În sat au decedat mulți din cauza foametei, dar și a bolilor. Mureau oamenii cu zile. Am observat că au rezistat cei care se alimentau prost înainte de foamete. Aproape toți gospodarii au murit de foame.
Mie părinții îmi dădeau câte o rublă în fiecare zi la școală. De pe acești bani cumpăram un ceai puțin îndulcit și o bucățică de pâine. Niciodată nu am mâncat acea felie de pâine singur. O duceam acasă și o împărțeam cu surorile mele mai mici.
Pe noi de foamete ne-a scăpat pădurea cu ciuperci și Nistrul cu pește. Uneori tata mai vâna câte un iepure. Mulți oameni se duceau să lucreze la evrei, a căror situație era alta decât a noastră. Ei aveau și resurse alimentare, și bani.

Căința tatălui

Tata avea niște bani puși de-o parte și țin minte că ne duceam la Rezina să cumpărăm pâine. Ne porneam la magazin de cu seară. Stăteam toată noaptea la ușa magazinului. Pentru că rândul era mare, de vreo cinci sute de oameni, deseori nu izbuteam să procurăm pâine. Și ne întorceam flămânzi și cu ochii în lacrimi acasă.
Când s-a terminat foametea, lui tata îi mai rămăseseră niște bani și știu că el regreta că nu ne-a hrănit pe noi mai binișor.

Sursa: Jurnal de Chisinau

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Foametea din '46 - '47

Mesaj Scris de Continut sponsorizat Astazi la 9:45


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum