Valeriu Rudic

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Valeriu Rudic

Mesaj Scris de basaru la data de Sam 17 Feb 2007 - 14:12

Valeriu Rudic

Profesor universitar, academician, directorul Institutului de Microbiologie [b]Studii: Facultatea de Medicină Generală a Universității
de Medicină (1971), doctor în medicină (1974), doctor habilitat în
biologie (1990)


Savantul Valeriu Rudic o personalitate științifică de notorietate internațională. Este autorul a peste 200 brevete de invenție, a căror importanță a fost apreciată cu numeroase medalii și distincții la Saloanele Internaționale de Inventică. Opt din preparatele elaborate au fost înregistrate de Comisia medicamentului a Ministerului Sănătății a RM. S-a născut la 18 februarie 1947 în satul Talmaza, jud. Tighina. Și-a făcut studiile la școala din Talmaza (1954-1965), după care le-a continuat la Facultatea de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”. Între 1971 și 1974 este doctorand al aceleiași instituții, titlu pe care îl obține în 1974. În 1990 își susține teza de doctor habilitat în biologie la Institutul de Biochimie “A. N. Bah” al Academiei de Științe din Moscova. Astăzi, este bine cunoscută și apreciată școala științifică a academicianului
Valeriu Rudic în domeniul ficobiotehnologiei. Printre domeniile de activitate se numără sinteza substanțelor bioactive și elaborarea tehnologiilor de obținere a produselor microbiologice prețioase, inclusiv a celor destinate utilizării în industria alimentară,
microbiologică, farmaceutică, fito- și zootehnie.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2723
Age : 77
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum