Sate basarabene

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Sate basarabene

Mesaj Scris de basaru la data de Mar 27 Feb 2007 - 17:42

satul Trușeni
preluat din Viața Basarabiei ANUL I. No.2 FEBRUARIE 1932

Vechiul sat răzășesc de codru, Trușenii, este așezat la douisprezece chilometri de Chișinău. Când mergi cu trenul dela Chișinău spre Iași, de la stația Ghidighici (în vechime Highideșul) spre stânga, peste deal, intr'un cotlon costișat de vale, se află Trușenii.
Satul e înconjurat de dealuri acoperite cu vii și livezi, cari-i dau o înfățișare împodobită și plăcută. Casele sunt așezate pe coastele dealurilor, așa că apele de ploi au scurgere; dar rândueala lor este fără de nici o socoteală,ca în toate satele vechi. Drumurile sunt rele, strâmbe și-ntr’o roată. O mulțime de hudiți cotite străbat satul în toate direcțiunile,
Clima-i sănătoasă și apa de băut bună. Imprejurimele sunt cât se poate de frumoase. Locuitorii Chișinăului nici nu bănuesc ce priveliști minunate, ce aer curat și sănătos au la douisprezece chilometri de oraș.... De cum ai suit drumul Hânceștilor, pe culmea dealurilor, ce trec pe deasupra Chișinăului, Bâicanilor și Durleștilor și ai luat-o în sus spre Trușeni, — o zare largă, luminoasă, se deschide în toate părțile. De o parte și de alta, pe valea Bacului si a Ișnovățului, se văd ca în palmă: orașul Chișinău, apoi satele: Ialoveni, Prisaca, Dăncenii, Suricenii cu mănăstirea, Nimorănii, Malcocii, Pitrecanii, Hidighișii, Șireții și Roșcanii.
Când ai ajuns pe moșia Trușenilor, la baștină numită Frasna, sau mai în sus deasupra Trușenilor și Cojușnei, la Mămâe și Valea Pământului,—panorama devine și mai măreață. Ori încotro îți rotești ochii — numai verde și iar verde ; dealuri și văi—toate-s acoperite cu sămănături, vii, livezi și mici pădurici răzeșești; iar la picioare — marea pădure a Căprienii; și-ncolo spre Prut, cât vezi cu ochii, valuri-valuri de dealuri acoperite de codri,
în apropiere verzi, apoi alba tri-fumurii, pan ce devin intunecoși în zarea depărtată[...]

Trușenenii băștinași susțin, că satul lor este mai vechiu decât orașul Chișinău; că răstrăbunii lor au fost descălecători de țară pe aceste locuri; că pe atunci nu se pomenea încă de târgul Chișinăului și că pe locul unde-i azi biserica Mazarachi din Chișinău era o capiște pâgâneascâ a tătarilor capcâni.
Dintr'o veche spiță de neam, la butucul căreia stă: „Grecul bătrânul de moșiile Grecii de Tohatin, Grecii de Highidișii și Ivașcova satul Trușeni", se vede, că unele neamuri din Trușeni, cum sînt Mădăneștii, Grecu-Vrâncenii, Moiseștii, care se trag din acest bătrân, au ajuns azi la a paisprezecea generație,dar se zice că neamul Nițuleștilor este și mai vechi pe aceste locuri.
Legenda povestește, că numele satului vine de la numele moșiei, iar numele moșiei de la un căpitan de tătari „Truș-han" ceea ce înseamnă pe moldovenește „Hanul cel groaznic".
Se zice că odinioară îi pierise lui Ștefan Vodă multă oaste și ca să-și o tocmească la loc, s'a dus să caute oșteni și printre răii din inchisori.Și venind într'o ocnă de sare a zărit niște oameni foarte zdraveni. Aceștia erau Zubrea haiducul cu cei doi ficiori ai săi și cu alți haiduci din ceata sa.Și cum săpau la sare i-a întrebat pre dânșii Domnul :
—Vi-i greu, hai ?
—Greu, greu, Doamne ! — a răspuns Zubrea haiducul.
—Măi, eu vă ert osânda, vă slobod din gherlă i vă voiu milui și cu daruri, dacă mă veți ajuta să stârpesc niște cete de tătari de pe valea Bacului și a Ichelului, de care nu mă pot
mântui ; că nu vor să plătească nici un bir și es necontenit la șleahuri pentru prădăciuni.

—Mergem, Doamne, unde-i porunci, numai să scăpăm din țintirirnul ista ! — răspunseră haiducii.
Și a pornit ceata alcătuită din haiducii lui Zubrea, supravegheată de oștenii și căpitanii domnești, spre acele locuri de pe Bac și Ichel. într'o noapte au zătrit pe tătarii lui „Truș-han" , cari aveau staniștea pe moșia Trușenilor de azi.
In alt noapte i-au stârpit pe tătarii de pe Ichel, cari aveau staniștea unde sunt Zubreștii de azi. Cei cari au rămas teferi și-au luat lumea-n cap și au fugit îți pustie.
Și le-a dăruit Ștefan Vodă căpitanilor moșii și oștenilor răzeșii pe aceste locuri, pentru ca să-și facă sate. Și i-a miluit cu mici răzeșii și pe ocnașii din ceata lui Zubrea haiducul.
Și au întemeiat căpitanii sate înconjurate de hindichiuri cu gard pe locurele rămase pustii.
Hergheliile de cai, turmele de oi, cirezile și tamazlâcurile de vite albe rămase de la tătari și le-a luat Ștefan Vodă sie-și; dar a lăsat și oștenilor o parte, ca să aibă cu ce-și porni gospodăria în noile locuri.
Oștenii și haiducii cari n'aveau femei și-au oprit cu de-a sila și câte o tătăroaică mai potrivită, ca să aibă cine-i spăla, cine le face o fiertură sau o azimă, și să le miroasă a femeie în case și bordeie; căci, de, era pustietate pe aceste locuri, și nici țipenie de
moldovancă nu se pomenea.
Și așa s'au întemeiat satele Trușenii și Zubrești și altele în această margine de țară.

Gheorghe V. Madan

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Corjeuti

Mesaj Scris de basaru la data de Mar 6 Mar 2007 - 19:44

satul Corjeuti
preluat din " Basarabia, Tara de pamint"Geo Bogza
Editura ARA, Bucuresti 1991, pag 9- 11


“Voiajul in urma caruia am scris acest reportaj despre Basarabia, a fost facut in primavara anului 1934. Desigur, ca de atunci, s-au schimbat multe din cele cuprinse in aceasta carte. Ele vor ramane, totusi, ca un document a unor vremuri triste, pentru a caror completa disparitie mai trebuie de luptat inca”.

In comuna Corjeuti, din judetul Hotin, am intalnit o inmormantare atat de ciudata, incat, daca mi-ar fi fost povestita, as fi pus-o mai curand in seama a cine stie catui popor indepartat, african, ale carui obiceiuri de inmormantare ar pastra inca in ele tot fantasticul ceremoniilor primitive.
Nu era decat in Basarabia, intre Prut si Nistru, in comuna Corjeuti din judetul Hotin.

Dar daca drumul geografic dintre Bucuresti si acest sat se poate face in cinsprezece ore, trebuie in schimb un drum de doua, trei secole in urma, sau poate si mai mult, pentru a ajunge in realitatea vie, in plasma arhaica din care sunt inchegati oamenii acestor meleaguri, oamenii din a caror minte a putut naste ritualul atat de ciudatei inmormantari.

Inchipuiti-va o zi de vara, cu o arsita dogoritoare. Drumurile de huma ale Basarabiei, fara o singura piatra pe ele, s-au uscat. Prin unele locuri, un praf subtire si negru s-a asezat deasupra ca un strat de pudra ; printre altele mai sunt riduri adanci, de cate jumate de metru, bolovanoase, gloduroase, asa cum s-a zvantat noroiul, pastrand inca in el urma carutelor care ii brazdase pasta de lut.

Si in comuna Corjeuti, la ora patru dupa amiaza, o inmormantare. Convoiul urca si coboara colinele repetate la fiecare suta de metri, pamint ondulat cit vezi cu ochii. Convoiul urca si coboara. Citeva zeci de oameni merg in urma mortului. Iar mortul e dus la cimitir cu sania. In miezul lunii iunie, pe o arsita dogoritoare, pe drumuri gloduroase de pamint, o pereche de boi se opintesc tirsiind, prin praf si prin uscaciune, sania greoaie, necioplita, in care se afla asezat mortul.

Exista o pereche de boi cu aceasta destinatie. In tot satul sint numai cai. O singura pereche de boie pastrata, pentru a trage sania mortuara, nu numai pe zapada, ci si prin cele mai mari noroaie, sau pe pamintul oricit de arid, oricit de uscat, in miezul verii.

Acum pamintul e uscat. Boii se opintesc, rasufla din greu si trag sania metru cu metru. Drumul pina la cimitir tine aproape doua ore. Oamenii care formeaza convoiul nu sint grabiti. Totul se urneste greoi, grosolan, necioplit. un vaier, o lamentatie surda, un murmur confuz se ridica spre cer din piepturile scorburoase, pline de par ale oamenilor. Siroaie de sudoare le curg pe fruntile descoperite. Si soarele arde, fierbinte, incandescent, usuca mai tare pamintul. Boii se opintesc, imping in jug cu toata greutatea lor. Pamintul tine de sanie, nu o lasa sa alunece. Boii trag mai tare, rup parca mortul de pe pamint, centimetru cu centimetru.

Acesta e cuvantul potrivit aceleu privelisti. Rupt. Mortul e rupt de pe pamint, cu eforturi, cu suvoaie de sudoare. El nu e lasat sa alunece cu usurinta spre lacasul de veci, inainte de a ajunge acolo, pamintul il mai tine strins ca un clestela suprafata lui, iar boii trebuie sa-l traga din toate puterile, sa-l rupa de pe pamint si din viata. Si acesta rupere, acesta desfacere anevoioasa, ca de fringhii innodate de care tragi cu dintii inclestati, pare ca nu se petrece numai intre pamint si lemnul saniei, intre pamint si omul mort , ci si intre el si inimile celorlalti oameni, pe ale caror fete se vede precis, cum inauntru lor citeva funii se intind, se rup, isi desfac nodurile. Nodurile grosolane, murdare, pline de pamint si de noroi, dintre Viata si Moarte.

Fiindca semnul sub care se zbate viata in Basarabia e murdaria. Murdaria fertila a paminturilor si a pintecelor de femeie , murdaria noroaielor si a apelor pline de namol, murdaria suvoaielor de sudoare, izvorand din trupurile oamenilor care se incordeaza si se istovesc , si atunci cand trag brazda cu plugul, si atunci cand isi duc mortii la groapa. Cind toamna noroaiele se fac mari, mortul primeste, in drum spre cimitir, o ultima baie, in namolul lor fertil, din care s-a iscat si si-a scos, atit cat a trait , piinea neagra a vietii basarabene.

Namolul fertil al pamintului dintre Prut si Nistru, pamint chinuit de la un capat la altul, pamint negru din care au fost plasmuiti oamenii acestia, din a caror minte plina de superstitii si intuneric a iesit practica unei atit de ciudate, unei atit de substantiale inmormintari.

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum