Gulagul basarabenilor

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Gulagul basarabenilor

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 15 Mar 2007 - 22:23

Gulagul basarabenilor

Din primele zile după reocuparea Basarabiei de către URSS, în 1944, NKVD a început identificarea celor care s-au opus comunizării și au contribuit la menținerea sistemului democratic.
Pentru că nu s-au lăsat îndobitociți de propaganda sovietică și și-au exprimat atitudinea critică față de regimul comunist, mulți au fost trimiși după gratii sau la munci corecționale.


13 iunie 1941

Vadim PIROGAN
Nimic nu prevestea aceasta napasta, aceasta tragedie a poporului nostru. 13 iunie — infioratoare zi. Putini au putut sti, gandi si intelege ca s–ar putea intampla asa ceva pe acest pamant patimit si inecat in sange nevinovat...

Marfarele au fost aduse in gari cu cateva zile mai devreme. Din timp, erau completate si listele care mai erau si studiate amanuntit, ca nu cumva sa fie uitat vreunul. Listele erau studiate si tinute in mare taina, astfel incat, lovitura de gratie sa fie data prin surprindere. Au fost mobilizati toti comunistii, nkvd–istii, toti tradatorii si paratorii, cei care nu si–au iubit niciodata neamul, tara. Vicepresedinte al sovietului orasanesc era Polosov. E drept, el traia bine cu tata, dar ce putea face? Masina diabolica functiona si nu mai era cu putinta s–o opresti.

Cu o luna si ceva mai inainte, la un pahar de vin, Polosov i–a spus, printre altele, lui tata:

— Stefan Egorovici, ar fi bine ca dumneata sa te muti undeva, in alta parte... Multe se pot intampla...Vinde, imparte totul, schimba–ti locul de trai...

Mai mult nu i–a spus nimic. Pentru unul care ar fi trait mai mult timp in URSS, acest sfat ar fi fost de ajuns ca el sa–si stranga boarfele, sa–si ia femeia si copiii si sa dispara... Sa i se piarda urma...Dar tata, ca toti basarabenii care abia gustasera din "fericirea" sovietica n–a inteles talcul acelor vorbe...

Dupa tata au venit noaptea, la ora 24.00. Erau trei: doi civili si unul in uniforma de nkvd–ist. Treziti din somn, buimaciti, ai nostri au deschis. Oaspetii nepoftiti au intrat si le–au ordonat sa se imbrace, apoi le–au citit ordinul de deportare in tinuturile inghetate. Tata se astepta la orice, numai la asta nu. Nu credea ca va fi luat si dus de acasa... Lacrimile ii curgeau pe obrazul indurerat...

Din tot ce mai avea in casa si pe langa casa le–au dat voie sa ia 100 de kg de bagaj... Noroc de Iulia Ivanovna, care a inceput sa stranga cate ceva. Alegea in pripa si punea lucrurile in sac, in sacose si geamantane. Punea, scotea si iar punea... De ea s–a apropiat soferul masinii, in care urmau sa fie incarcati.

— Tovarasa, luati–va haine calde si de mancare. Unde va duceti ii frig... Haine calde...

Iulia Ivanovna s–a uitat lung la el, neintelegand ce vrea sa spuna...

— Imbracaminte calduroasa si mancare... Drumul e lung.

Tata asa si nu a putut sa–si revina. Avea sufletul zdrobit.

Trezit din somn si infricosat de vorbele rastite ale celor trei, fratele meu, de 9 ani, dardaia intr–un ungher.

— Du–te la tanti Vera, i–a zis Iulia Ivanovna, gandindu–se ca, poate, macar el va scapa. Tolic a tasnit in noaptea neagra, a batut in geam la tanti Vera. Dar n–a raspuns nimeni...

Tanti Vera se afla in casa, ingrozita, ii zarise pe nkvd–isti in curte — siluetele lor se miscau ba ici, ba colo. De frica, s–a temut sa–i deschida fratelui meu. Vazand ca nu raspunde nimeni, Tolic s–a intors acasa unde au fost incarcati in masina si dusi la gara Pamanteni. Vagoanele — zeci de vagoane — ii asteptau, trase pe linii. Baltiul nu mai vazuse asa ceva. Inca din vremea tarului, cand pe strazi erau dusi condamnatii la ocna… Lume multa in fata garii. Pe peron nu e voie sa treci. Santinele cu pusca in mana peste tot. Cei urcati cu de–a sila in vagoane plang. Si rudele plang afara. Plang oameni necunoscuti… Plang copii dupa gratii. Soldatii din escorta se plimba in lungul vagoanelor, nu le pasa de nimeni si de nimic. Vagoanele sunt incuiate pe din afara, in ele — oameni nevinovati de toate neamurile: moldoveni, rusi, ucraineni, evrei… Basarabeni…

"Eliberati" cu numai un an in urma, erau scosi din casele lor si dusi in Siberia. Intre timp, barbatii au fost despartiti de femei si copii…Toate familiile destramate.

Spre seara, trenurile s–au pornit unul dupa altul, spre rasarit. Despre cele intamplate mi–a povestit mama Iuliei Ivanovna, cand, dupa doua zile, am sosit de la Chisinau la Balti. O ascultam si plansul ma ineca… Casa — pustie…Umbla rusii prin ea si cumpara de la bunica, la preturi derizorii, cate ceva din lucrurile ramase.

Bunica mi–a dat ceva bani, am luat doua costume a lui Costache Leanca, pe care tata le pastra, tragand nadejde ca se va intoarce candva, din lagarul Suhobezvodnaia de langa orasul Gorki, unde a fost dus imediat dupa ziua fatala, 28.06.1940, cand toti deputatii din Sf. Tarii ramasi in Basarabia au fost arestati, unii impuscati, pentru ca au unit neamul romanesc in 1918. Tata mai credea ca dreptatea va invinge si ca mos Costache va fi cercetat si eliberat…Cat de naivi am fost noi, romanii basarabeni. M–am intors la Chisinau, unde tot asteptam ca ovirul sovietic ne va da drumul in Tara, in Romania. Nu l–am mai vazut niciodata pe tatal meu, Stefan Pirogan, primar de Balti, timp de 11 ani, democrat cu idei socialiste, care a murit in lagarul Ivdei din Ural, la doar 52 de ani, despartit de familie si judecat in cea mai umana "tara din lume". Si azi, cand unii din cei bolnavi de nostalgie readuc monumentul lui Lenin in sate, nestiind istoria adevarata, nestiind ca Lenin a fost cel mai mare criminal al sec. XX... Pe constiinta lui au fost zeci de milioane de vieti omenesti ucise si Dumnezeu l–a facut nebun la o varsta tanara. Dumnezeu nu–i va uita pe acei de azi a caror maini sunt patate de sangele multor popoare.


Ziarul de Garda
Nr. 43 (9 iunie 2005)


Ultima editare efectuata de catre basaru in Joi 24 Mai 2012 - 9:31, editata de 5 ori

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Gulagul basarabenilor

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 9 Iul 2007 - 5:06

6 iulie 1949

Calvarul care nu se uită

Era ziua de 5 iulie 1949. Afară ardea un soare dogorâtor. Se coceau legumele și oamenii își căutau de lucru prin ogrăzile lor. Mătușa Domnica tocmai se ducea la o vecină bolnavă, să-i ducă ceva de mâncare și să-i povestească visul de aseară. Se făcea că s-a răsturnat într-o prăpastie, cu casă cu tot. Ce să însemne, oare? Se întreba femeia, crezând că, poate, fiicei sale, care era plecată la sesiune, îi venea greu la vreun examen …

În tinerețe, mătușa Domnica, împreună cu soțul Vasile reușise să-și înalțe o casă ca lumea și să aibă de toate în gospodăria lor - cai, oi, vacă, porci și păsări. Durerea lor era că nu aveau copii și au hotărât să înfieze o copiliță de trei anișori - Irinuca. Au crescut-o, au dat-o la școală. Fata visa să devină învățătoare, îi plăceau copiii. După terminarea școlii de opt ani cu mențiune, a rămas să lucreze învățătoare la clasele primare la aceeași școală. A urmat apoi studiile prin corespondență la Școala pedagogică din Bălți. Acum, se afla la sesiunea de vară.

La Bălți, însă, a auzit că se pune la cale o nouă deportare. Pentru a o preveni pe mătușa Domnica, fata a trimis o prietenă de-ai ei să-i spună să nu doarmă la noapte acasă. Avea informații că mai mulți locuitori din Edineț vor fi ridicați în Siberia… Când a auzit vestea, mătușa Domnica a înlemnit. Apoi, s-a gândit că pe ea n-au pentru ce s-o ducă în Siberia - e bătrână, are peste 60 de ani, e văduvă, fără de carte, nu se interesează de politică, iar gospodăria a făcut-o împreună cu soțul ei, prin muncă și sudoare. Totuși, spre seară, a simțit că o apucă frica și a hotărât să plece de acasă. A hrănit animalele, orătăniile, a încuiat ușa și a ieșit în drum. Nu știa încotro s-o ia și s-a pornit spre stână, unde avea câteva oițe. Când a ajuns pe coasta dealului, luna era sus pe cer și tot orașul se vedea ca din palmă. Era liniște și bătrâna, obosită, a ațipit.

Cam pe la miezul nopții liniștea a fost întreruptă de vuiete de mașini, împușcături, bocete, țipete de copii, lătrat de câini. Până la răsăritul soarelui, a venit și la stână o mașină. Doi soldați, fără prea multă vorbă, au luat-o pe mătușa Domnica și au adus-o acasă. Se afla și ea pe lista deportaților. I-au dat voie să-și ia haine, ceva mâncare, dar ea parcă se smintise - arunca din mașină tot ce îi puneau vecinii.

A urmat un drum greu cu trenul spre stepa siberiană. Ceva de nedescris. Vagoanele murdare erau încărcate cu oameni, copii, toți flămânzi și însetați. Cu greu a suportat foamea și căldura de iulie, fără o picătură de apă. Mulți leșinau, își pierdeau cunoștința, iar cei slabi mureau. A îndurat apoi mătușa gerurile siberiene, a trăit greu în familii străine, în barăci de lemn, cu așternutul de paie…

Calvarul a durat până în 1953, când a fost reabilitată. În acel an s-a întors în Moldova, dar casa nu i-a mai restituit-o nimeni. A trăit pe la neamuri, apoi la fiică-sa, care lucra învățătoare într-un sat, ca să scape de persecuțiile puterii sovietice. Bolnavă, bătrâna s-a stins peste câțiva ani, fără să-și obțină drepturile. Așa cum s-a întâmplat și cu atâția alți basarabeni, care și-au pierdut averile și sănătatea în Siberia.

De atunci au trecut 58 de ani. Puțini din cei deportați au supraviețuit, dar urmașii lor - feciorii, fiicele, nepoții, strănepoții - nu trebuie să uite de noaptea groaznică de 6 iulie 1949, care a înscris o pagină neagră în istoria Basarabiei.

V. Negară, or. Edineț

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]


Ultima editare efectuata de catre basaru in Joi 17 Iun 2010 - 12:55, editata de 1 ori

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

teodosia cozmin condrea

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 9 Iul 2007 - 5:12

Teodosia Cozmin-Condrea:

„Legea privind foștii deportați este o mare bătaie de joc”

Astăzi, se împlinesc 58 de ani de la deportările din anul 1949. Acesta a fost al doilea val de deportări, cu denumirea conspirativă „IUG” (SUD) și s-a înfăptuit în conformitate cu hotărârea Biroului Politic al CC al Partidului Comunist al URSS, „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenești a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți … și alte categorii, precum și a familiilor acestora”. Decizia în cauză prevedea deportarea din RSSM, pe viață, a 11.280 de familii (40.850 de persoane).


„Am fost sclavi, alături de părinții noștri”

- Doamnă Teodosia Cozmin-Condrea, cum vă amintiți acel tragic 6 iulie 1949?

- Cel de-al doilea val de deportări, din 6 iulie 1949, în urma căruia au avut de suferit moldovenii din toate regiunile basarabene, a înghițit și familia noastră. Dintâi, în 1945, când aveam șapte ani, l-au arestat pe tata și l-au deportat în regiunea Krasnoiarsk. Am rămas acasă cu mama și cu bunica împreună cu încă patru frați. Au urmat ani extrem de grei, ani de foamete organizată de „frații mai mari”. Eram singurul copil care se ținea pe picioare. Mama dăduse la stat tot ce aveam: vaca, pâinea, grâul, porumbul, lâna, laptele. Din cinci copii, rămaseră în viață doar trei. Bunica decedase de scârbă că l-am pierdut pe tata.

La 5 iulie, înaintea tragicei nopți, a fost o zi obișnuită. Lumea lucra liniștit în câmp. Mama împreună cu un grup de vecini se ajutau reciproc la prășitul porumbului. Toți au observat că pe șoseaua dintre comuna noastră Florești și satul Gura Camencii circulau multe mașini. Oamenii se îngrijoraseră de-a binelea, se temeau că s-ar putea întâmpla o mare nenorocire, poate chiar un război. Seara mama a venit acasă cu ajutorii ei să ia cina. Vecinii au stat la noi până noaptea târziu. Nu se puteau despărți, având o grea presimțire. Mie, fiind un copil de zece ani, nu-mi păsa de neliniștea celor în vârstă. Îmi făceam de cap împreună cu alți copii, mai tare ca niciodată. În jocurile noastre râdeam cu lacrimi. Seara, însă, mă copleșise o tristețe de nedescris. Oaspeții au plecat cu vorba: „Parcă mâine n-o să ne mai vedem.”

Între două și trei noaptea, am auzit bătăi în ușă și vocea secretarului sovietului sătesc, Damian Bereziuc. În casa noastră năvălise un grup de militari cu baionete, pe care erau încrustate secera și ciocanul. Mama i-a întrebat: „Ce vreți de la noi? Mi-ați luat bărbatul de la cinci copii, v-am dat pâine, lapte, carne, banii împrumutați. Vreți să ne luați viața? Luați-o!”. Militarii ne loveau cu armele și ne mânau ca pe niște vite: „Bîstrei”. Secretarul ne-a sfătuit să nu pierdem timpul, pentru că nu mai există nicio scăpare. Ni s-a spus că avem dreptul să luăm totul. Ce puteau să ia cu ele niște femei neputincioase? Am fost deportați în regiunea Amur, la hotar cu China. Am fost robi aproape nouă ani de zile. Primii trei ani am muncit la fermele de vite din stepă, după care am fost mutați în orașul Blagoveșcensk, unde am participat la construcția caselor de lemn.

Comuniștii se uită la noi ca „Lenin la burghezie”

- În ce situație se află în prezent foștii deportați care mai sunt în viață?

- Deși am suferit un asemenea calvar, doar primul președinte al R. Moldova ne-a acordat o serie de înlesniri: achitarea a 50% pentru serviciile comunale. Odată cu instalarea parlamentului majoritar comunist, am fost lipsiți și de înlesnirile simbolice de care beneficiam. Actuala conducere a țării nu vrea să audă de noi. Această conducere nu este capabilă să rezolve nici problemele celor pedepsiți de regimul comunist și nici ale întregului popor. Foștii deportați o duc extrem de greu: au pensii mizere, nu au nici un ajutor de nicăieri. De noi continuă să-și bată joc. Prin 1992 a existat un zvon precum că ni se vor întoarce averile. Averea familiei mele a fost estimată la 200 de lei, bani din care nu puteam cumpăra nici o ramă pentru geam. De atunci și până în prezent, autoritățile își bat joc de noi. Comuniștii se uită la noi ca „Lenin la burghezie”. În repetate rânduri am fost în grupuri la guvern ca să le reamintim că ne datorează ceva. Nu pot uita cum l-am vizitat împreună cu regretatul Gheorghe Ghimpu, acum patru ani, pe Valerian Cristea, fostul prim-viceprim-ministru. Abordasem problema pensiilor, înlesnirilor și averilor furate. Tovarășul Cristea ne-a învrednicit cu un zâmbet ironic și ne-a spus că suntem foarte bine îmbrăcați și nu știe cam ce-am mai vrea noi de la el. Apoi, acest om a ajuns ambasador în Cehia.

- Odată cu adoptarea Legii „Cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice” oamenii reușesc să-și recapete averile?


- Legea a fost elaborată astfel, încât bieții oameni să nu mai poată obține nimic. Suntem nevoiți să facem drumuri la primărie, cheltuind ce-a mai rămas din sănătate, nervi și banii agonisiți cu chiu, cu vai. Dar nu putem obține nimic, fiindcă primăriile nu au banii necesari să ne restituie pagubele. Aceasta este o mare bătaie de joc. Imediat după adoptarea legii, am scris o cerere la primăria Gura Camencii, prin care am cerut câte o sută de lei să mi se plătească lunar timp de 13 ani, tot atâția ani cât casa părinților mei a servit drept grădiniță de copii, în perioada 1949 - 1961. Primăria mi-a răspuns că de casa noastră s-a folosit colhozul, o structură inexistentă deja. Cunosc familii concrete, cum ar fi cea a lui Ion și Larisa Stanchevici, care au parcurs toți pașii legali în solicitarea averii furate. Eforturile au fost zadarnice, ei urmează să acționeze în judecată autoritățile R. Moldova. Mai mult, avem cazuri când foștii deportați au sesizat CEDO. Cred că tot acolo se va adresa și asociația noastră, dacă autoritățile ne tratează în halul acesta. Parlamentul R. Moldova ar trebui să ia exemplul României care a restituit averile, inclusiv pământurile celor jefuiți în perioada comunismului. Cu noi s-a procedat ca în 1992, când a circulat acel zvon, potrivit căruia, vom reintra în posesia averilor. Eu nu mai am putere să mă deplasez la primărie, să cheltui bani din pensia mea infimă și să-mi pierd sănătatea.

- Cum ar putea fi remediată această stare de lucruri?

- Ar fi corect din partea majorității parlamentare comuniste, partid din a cărui cauză au fost pe timpuri goniți oamenii în Siberia, să-și recunoască „fapta istorică” și, fiecărei victime, conform arhivelor Securității, să i se plătească despăgubiri morale și materiale din rezerva statului și nu de la bugetele infime ale primăriilor. Prin acest gest, actualii comuniști și-ar spăla păcatele grele care le-au moștenit de la predecesorii lor bolșevici.

În 1949, anul foametei, statul s-a folosit de uneltele noastre, de pământul și hambarele noastre. Ne-a luat dreptul la copilărie, la studii și la muncă.

- De ce foștii deportați sunt dispersați tocmai în trei asociații și nu formează una mai eficientă, care să-i reprezinte în instanțe? Doar mai există încă aproximativ 12 mii de foști deportați în R. Moldova, iar în capitală - circa o mie?

- Între oamenii noștri nu există unire, solidaritate, patriotism adevărat și din cauza aceasta avem de pierdut. Desigur, dacă am avea o singură asociație, puternică, insistențele noastre cu privire la majorarea pensiilor ar suna altfel. De ce să așteptăm ajutoare umanitare - pachete de macaroane ori tichete pentru masă? Mie îmi este rușine de felul cum suntem tratați.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Gulagul basarabenilor

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 15 Noi 2007 - 20:54

...vorbeam nu demult cu un mos de al meu care imi povestea despre niste amintiri din vremea tineretii sale, si a ajuns la vremea cand a facut armata, despre care imi povestise un lucru care l-a socat.

Facuse armata in Kirghistan, undeva in anii optzeci si ceva , cred, si imi povestise cum daduse acolo peste persoane vorbitoare de limba romana... tocmai in Kirghsitan,

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

unul dintre superiorii lui - un locotenent sau un maior, dar cel mai interesant e ca daduse de o batrana deportata aici , care avea cam in jur de optzeci de ani si stia romana ( ea casatorita cu un ucrainean si copii , care cred ca nu prea aveau tangenta cu romana).

Si batrana ii povestea mosului meu ca ea nu uitase limba numai datorita faptului ca vorbeste tot timpul cand e singura cu ea insasi ... numai ca sa nu-si uite limba natala.


da... zeci de ani de discutii cu tine insuti , numai ca sa nu uiti de unde ai pornit si cine esti...

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Gulagul basarabenilor

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 24 Mai 2012 - 9:32

Simion Pușcașu

Simion Pușcașu s-a născut la 23 septembrie 1923, în comuna Florești, județul Soroca, în familia unui lucrător al căilor ferate. Simion ajunge la Chișinău în anul 1930, unde fusese transferat tatăl său în legătură cu serviciul. Aici își face studiile - mai întâi la o școala primară, apoi, până în anul 1938, la gimnaziu. În următorii doi ani, frecventează un liceu din Comrat, unde îl prinde 28 iunie 1940, ziua ocupației Basarabiei de către sovietici. Revine la Chișinău și, până în iunie 1941, își continuă studiile la școala generală numărul 5.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial se află la Chișinău, unde învăța și lucra concomitent în mai multe locuri.Ceea ce i-a schimbat viața a fost întâlnirea, la finele anului 1942, cu fostul său profesor de religie, preotul Vasile Țepordei, pe atunci director al ziarului „Basarabia". Acesta i-a propus să colaboreze la publicația pe care o conducea. Simion Pușcașu a acceptat, fiindu-i încredințate rubrica sportivă, cea de publicitate agricolă și cea angajări la serviciu.

Din vara anului 1943, la recomandarea lui Țepordei, a fost angajat crainic la Radio Chișinău. Aici își redacta propriile știri, pe care le citea dimineața, la amiază și seara, mai făcea o revistă a presei, transmitea știrile venite de pe front etc. Din decembrie 1941, Pușcașu a făcut parte din filiala Chișinău a Asociației Creștine a Tineretului, organizație ce avea drept scop promovarea în rândurile tineretului a valorilor creștine, general-umane și naționale. Totodată, organizația proslăvea România Mare și le explica basarabenilor ce este bolșevismul și Armata Roșie.

În acest scop, membrii asociației, printre care și Simion Pușcașu, se deplasau în orașele și satele basarabene, unde organizau lecții publice, spectacole etc. Odată cu apropierea frontului de Basarabia, în luna martie 1944, Pușcașu este evacuat peste Prut. S-a aflat în județul Dâmbovița, apoi în Râmnicul Sărat, până în luna mai 1945, când este repatriat în Uniunea Sovietică. La 2 iulie 1945 este deja arestat, în baza articolelor 54/3- „Colaborarea cu o țară străină în scopuri contrarevoluționare" și 54/10, p. 2 - „Agitație și propagandă antisovietică", din Codul Penal al RSS Ucrainene. La percheziția domiciliului, i-a fost ridicată corespondența personală și 14 cărți românești, care au fost arse. Simion Pușcașu a fost interogat de cinci ori. Au depus mărturii și unii dintre foștii colegi de serviciu. La 12 septembrie 1945 ancheta preliminară se încheie, iar dosarul este trimis la Tribunalul militar al trupelor NKVD din RSS Moldovenească.

DOSAR REJUDECATDE TREI ORI

Incredibil, însă, printr-o încheiere din 6 octombrie 1945, Tribunalul militar consideră că ancheta preliminară nu a reușit să demonstreze caracterul antisovietic al acțiunilor lui Pușcașu și întoarce dosarul pentru o nouă cercetare. Procurorul insistă cu un nou demers și, peste puțin timp, dosarul este acceptat pentru examinare. Ședința de judecată are loc la 15 noiembrie 1945, iar tribunalul iarăși nu găsește componente ale infracțiunii în acțiunile lui Pușcașu, îl achită și dispune eliberarea lui de sub arest.

Pușcașu nu a scapat însă de arest nici de această dată, întrucât procurorul a atacat sentința în instanța ierarhic superioară, Tribunalul militar al trupelor NKVD din Ucraina. În recursul său, procurorul îl „avansează" pe Pușcașu până la funcția de director al postului de Radio Chișinău, accentuează că acesta, fiind membru al Asociației Creștine a Tineretului, a denigrat Uniunea Sovietică, subliniază alte detalii din activitatea lui și, astfel, obține rejudecarea cazului. În final, tribunalul, prin sentința din 24 decembrie 1945, îl condamnă pe Simion Pușcașu la zece ani de munci corecționale cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de cinci ani.

A fost reabilitat abia în 1991

Simion Pușcașu (foto, din dosarul de la SIS) execută pedeapsa în lagărele din Rusia și Kazahstan, fiind eliberat cu puțin timp până la executarea completă a termenului, în septembrie 1954. La distanță de zece ani de la eliberare, Simion Pușcașu se află departe de Moldova, în orașul Djeskazgan, regiunea Karaganda din Kazahstan. Avea familie și educa patru copii, doi dintre care erau înfiați. Atunci scrie la Judecătoria Supremă a RSS Moldovenești o cerere pentru reabilitare, însă procuratura republicii, prin încheierea sa din 12 iunie 1964, declară că nu există temei pentru asta. Simion Pușcașu a fost reabilitat de Procuratura Republicii Moldova la 21 august 1991.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Gulagul basarabenilor

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 24 Mai 2012 - 9:34

Vladimir Dimer

Vladimir Dimer s-a născut în anul 1908, la Chișinău. Educat doar de mamă, reușește totuși să termine șase clase gimnaziale. Lucrează în diferite locuri, specializându-se în deservirea tehnică a aparatajului. În 1930 este înrolat în Armata Română, dar, fiind singurul copil în familie și având mamă bolnavă, este eliberat. În iunie 1941 sovieticii îl mobilizează în Armata Roșie, însă în iulie 1942, fiind încercuit în regiunea Krasnodar de Armata Română, revine la Chișinău. Din luna iunie 1943 a fost coleg de breaslă cu Pușcașu, a activat în calitate de inginer-radio la stația din Chișinău. Potrivit obligațiilor, Dimer a deservit aparatura și liniile de transmisie ale postului Radio Chișinău, a instalat radioreceptoare acasă la câteva dintre persoanele cu funcții înalte din Basarabia, inclusiv la generalul Olimpiu Stavrat, guvernatorul Basarabiei, a montat aparate radio și microfoane la Biroul statistic din Chișinău etc.

În luna martie, împreună cu tehnica și colectivul postului de radio, se evacuează în România, de unde revine în primăvara anului 1945. Până să se întoarcă el, NKVD cunoștea că în RSSM revine unul dintre cei care a desfășurat „agitație și propagandă antisovietică". A fost arestat imediat ce a ajuns la Chișinău, la 16 aprilie 1945. Este acuzat de atitudine ostilă față de orânduirea sovietică, pentru că a asigurat transmiterea prin intermediul radioului a agitației și propagandei antisovietice, infracțiune prevăzută de art. 54/10 din Codul Penal al RSS Ucrainene.

La 17 august 1945, Tribunalul militar al trupelor NKVD din RSS Moldovenească l-a condamnat pe Vladimir Dimer la zece ani de munci corecționale, cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de trei ani. În 1955, comisia pentru examinarea dosarelor persoanelor judecate pe criterii politice nu propune reabilitarea lui, considerând că a fost judecat legal. A fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova la 30 octombrie 2002.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Gulagul basarabenilor

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 24 Mai 2012 - 9:34

Ana Grigoriu

La 23 decembrie 1952, Ministerul Securității de Stat al RSS Moldovenești a fost sesizat în legătură cu „neloialitatea unor persoane față de puterea sovietică din orașul Cahul". Și asta pentru că a fost descoperit un răvaș antisovietic anonim într-o urnă de vot. Jumătate de an mai târziu, tot din acest oraș, a fost trimisă o altă scrisoare cu conținut antisovietic. Expertiza grafologică a demonstrat că autorul ambelor răvașe este aceeași persoană.

Autoarea era Ana Grigoriu, născută în anul 1932, în orașul Cahul. Aici termină primele patru clase la școala românească, iar în 1952 - nouă clase la sovietici. Rămâne în localitatea natală și este angajată în calitate de redactor/corector la ziarului regional „Drumul leninist".

REVOLTATĂ DE MINCIUNILE PROPAGANDISTICE

Convingerile antisovietice și le-a cultivat în toiul foametei din 1946-1947. A văzut cu ochii ei cum putrezea grâul în halele de stat și în gări, în timp ce cahulenii mureau de foame. Lucrând la o instituție cu caracter ideologic, a refuzat să devină membru al comsomolului.

Prima manifestare antisovietică, materializată într-o foaie volantă în care își vărsa revolta asupra sistemului judecătoresc din RSSM, o aruncă în urna de vot la 23 decembrie 1951, când au avut alegerile pentru funcțiile de judecători și asesori populari. Iată mesajul: „Nu răcniți în gura mare să vă audă lumea întreagă că judecata voastră e democratică. Lumea și așa știe și cunoaște propaganda voastră mincinoasă. Norodul nu poate să mai sufere jugul vostru. Aceste cuvinte spun eu când «îmi dau glasu'» pentru judecătorii voștri. Dar, deoarece la voi cuvântul nu este slobod, a trebuit să mă exprim în scris. 15-20-25de ani - asta este pedeapsa dată de judecata voastră «învinuiților»".

A doua oară își exprimă atitudinea față de regim în legătură cu propaganda dusă de Radio Chișinău. Astfel, ascultând în luna iulie 1952 la postul de radio o emisiune în care realizatorii proslăveau viața colhoznicului, Ana Grigoriu a pus niște gânduri pe hârtie și a expediat scrisoarea pe adresa Comitetului pentru Radiodifuziune al RSS Moldovenești. Reproducem textul integral: „Stimați tovarăși. Ascultând transmiterea Dumneavoastră de pe data de 27, intitulată: «Norodul își cântă viața», m-am încredințat de-a binelea cât de mult sânteți în stare să amăgiți lumea. Desigur, acei ce nu vă cunoaște în realitate, dar numai aud prostile care le rostiți poate că și le vine a crede. În schimb, norodul nostru, care în ziua de azi stă câte o jumătate sau chiar o zi întreagă pentru a putea apuca câte o bucată de pâine, el cunoaște destul de bine viața lui, așa că nu-i bine a cânta astfel de cântece care-s compuse de voi.Chiar dacă și le cunoaște, apoi le rostește cu o oarecare luare în râs. Dar ne interesează foarte mult de ce nu transmiteți prin radio acele cântece care se cântau în anul 1946 în timpul celei mai grozave foamete, când lumea mânca felurite burueni. Ei cântau: «Foaie verde leuștean, hai să strângem mogâldan» și multe altele. Asta este o adevărată creație norodnică, dar ceea ce cântați voi îs niște prostii compuse de voi, pe care norodul nu le mai poate suferi". După numeroase măsuri operative și expertize grafologice, în primăvara anului 1953, făptașul a fost identificat. Ana Grigoriu este arestată la 5 martie 1953. A fost interogată de 11 ori. De asemenea, au fost interogați colegii de breaslă și părinții tinerei.

PĂSTRA PORTRETELE REGELUI MIHAI

La 31 martie 1953, ancheta preliminara s-a încheiat, iar la 15 aprilie dosarul este examinat în ședința închisă (fără participarea martorilor) a Judecătoriei Supreme a RSS Moldovenești. Ana recunoaște că a trimis scrisorile și că era conștientă că poate fi arestată. Precizează că a citit Constituția URSS, dar nu credea nicio iotă din ceea ce era scris în ea. Și portretele Regelui Mihai și a Reginei Maria le-a păstrat, conștientizând că poate avea neplăceri. Mai spune că citește presa permanent și că, mai ales de când a fost arestată, s-a convins încă o dată cât de greu trăiesc colhoznicii și muncitorii în URSS.

Sentința de condamnare a fost cea preconizată: Ana Grigoriu, în baza art. 54/10 - „Agitație și propagandă antisovietică", din Codul Penal al RSS Ucrainene, a fost condamnată la zece ani de detenție în lagăre de munci forțate, cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de cinci ani.

ELIBERATĂ DIN GULAG ÎN 1956

În 1954 comisia pentru examinarea dosarelor persoanelor judecate pe criterii politice conchide că Ana Grigoriu a fost judecată corect și că nu există temei pentru a fi reabilitată. Un an mai târziu, la 31 martie 1955, Judecătoria Supremă a RSSM îi reduce pedeapsa. Ana Grigoriu este eliberată din gulag la 25 aprilie 1956.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Gulagul basarabenilor

Mesaj Scris de Continut sponsorizat Astazi la 9:42


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum