anul 1812 si consecintele sale

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de basaru la data de Vin 18 Mai 2007 - 11:54

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

La începutul secolului al XIX-lea, Principatele Române erau niște piese de șah la masa tratativelor diplomatice, fiind folosite ca obiecte de schimb în combinațiile teritoriale ale marilor puteri

Actul anexării Basarabiei n-a fost nici pe departe legal, dar a fost impus prin minciună, șmecherie și cruzime - într-un cuvânt, prin forța colonialismului rusesc. După 1812, economia basarabeană avea un caracter colonial, fiind subordonată intereselor imperiale.
Regimul țarist a urmărit să dilueze elementul autohton, încurajând pe toate căile colonizarea Basarabiei cu populație alogenă.
Sistemul de învățământ instalat era unul străin, rusificat, dirijat după legislația țaristă.
După 1828 - treptat, dar cu insistență -, autoritățile coloniale au exclus limba română din instituțiile statului, din învățământ și biserică.


Formal, intervenția trupelor ruse în Moldova și Țara Românească a fost provocată de mazilirea unilaterală, la insistența Franței napoleoniene, în august 1806, a domnilor de orientare filorusă Alexandru Moruzi și, respectiv, Constantin Ipsilanti și înlocuirea acestora cu cei de orientare pro-franceză - Scarlat Callimachi și Alecu Suțu.

Aceasta acțiune a încălcat hatișerifurile din septembrie 1802, prin care s-a fixat modul de desemnare și destituire a domnilor. În realitate, adevăratele cauze au fost cu totul altele, căci, în octombrie 1806, vechii domni au fost restabiliți la domnie. Prin intervenția militară, declanșată la 11/23 noiembrie 1806, Cabinetul de la Petersburg urmărea scopul de a redobândi influența sa dominantă asupra Porții Otomane, pierdută în favoarea Franței.

REACȚIA MARILOR PUTERI

Rusia imperială în loc să declare oficial război Porții Otomane a preferat să se adreseze cu un manifest către populația Principatelor Române, fapt ce i-a permis ministrului de Externe al Franței, Talleyrand, să afirme: „Năvălirea rușilor în Moldova a oferit Europei scandalul unei noi agresiuni împotriva tuturor drepturilor suveranilor". După mai multe încercări de a soluționa diferendul ruso-otoman, la finele lui decembrie 1806 sultanul Imperiului Otoman declară război Imperiului Rus.

Luând în calcul conjunctura politico-militară din Europa la sfârșitul anului 1806 - începutul lui 1807, interesele strategice ale marilor puteri în Europa de Sud-Est, declarațiile oficiale ale Petersburgului potrivit cărora acesta era dispus să evacueze Principatele îndată ce Sublima Poartă va satisface cerințele Rusiei, reacția marilor puteri a fost în mare măsură previzibilă. Franța a susținut categoric Poarta Otomană, promițându-i-se restabilirea autorității ei de altă dată în Principate și chiar reîntoarcerea unor teritorii cedate anterior Imperiului țarist; Marea Britanie s-a comportat ca aliat al Rusiei, organizând, în februarie 1807, o mare diversiune în regiunea strâmtorilor Dardanele și Bosfor; Austria și Prusia au luat o atitudine rezervată.

În Principate, reacția la invazia trupelor ruse de asemenea a fost diferită, variind în funcție de orientărilor politice externe ale grupărilor, „partidelor" existente (pro-ruse, profranceze și prootomane), inclusiv organizarea unor acțiuni antiruse, îndeosebi în Țara Românească, unde influența franceză era considerabilă. În Moldova, tradițional, predomina influența rusă, fapt atestat și în notele diplomatice ale consulilor francezi la Iași.

PRINCIPATELE, PIESE DE ȘAH

La începutul secolului al XIX-lea, îndeosebi în perioada războiului ruso-turc din anii 1806-1812, s-a produs internaționalizarea problemei Principatelor Române. Dacă pe parcursul secolului al XVIII-lea actorii principali ai disputei erau Imperiul Otoman, Imperiul Rus și Imperiul Austriac, apoi la începutul secolului al XIX-lea în această dispută s-au mai implicat Franța și Anglia, iar problema principatelor, din una regională, s-a transformat în una internațională. În țesătura combinațiilor politice și a duelurilor diplomatice de la începutul secolului al XIX-lea, Principatele figurau ca niște piese de șah la masa tratativelor diplomatice, fiind amenințate cu anexarea totală sau parțială și proiectate ca obiecte de schimb în combinațiile teritoriale ale marilor puteri în Orient. Schimbarea radicală a atitudinii Cabinetului de la Petersburg față de Principatele Române a fost determinată de tratatele ruso-franceze semnate la 25 iunie /7 iulie 1807, la Tilsit, unde în mod tacit s-au delimitat sferele de influență între Rusia și Franța.

DELIMITAREA SFERELOR DE INFLUENȚĂ
Curtea imperială rusă nu doar a refuzat să evacueze Principatele, conform prevederilor acestor tratate, ci a cerut imense achiziții teritoriale în partea europeană a Imperiului Otoman, pe care conta să le obțină cu medierea Napoleon. Către sfârșitul anului 1807-începutul lui 1808 s-a definitivat proiectul maximum al cerințelor teritoriale în Europa de Sud-Est: anexarea Basarabiei (Bugeacului), Moldovei și Valahiei cu fixarea hotarului pe Dunăre, această prevedere constituind condiția sine qua non pentru inițierea negocierilor de pace ruso-otomane.

Pentru a menține Imperiul Rus în orbita politicii externe a Franței, îndeosebi în sistemul blocadei continentale împotriva Angliei, Napoleon a consimțit introducerea în tratatul ruso-francez de la Erfurt (1808) a clauzei prin care Curtea de la Paris recunoaște anexarea Moldovei și a Țării Românești la Rusia imperială. Încercările de a iniția negocierile de pace în baza condițiilor preliminare ruse erau sortite eșecului, fiind respinse categoric de către Poarta Otomană.

RUSIA ÎȘI REDUCE DIN APETITUL TERITORIAL

Sub presiunea factorilor externi, principalul dintre aceștia fiind pericolul iminent al războiului cu Franța, Cabinetul de la Petersburg a fost constrâns să cedeze. În iunie 1811 rușii au vrut să anexeze întreaga Moldovă, cu fixarea hotarului pe Siret. Condiția a fost respinsă categoric de către sultanul Imperiului Otoman. În fine, negocierile s-au finalizat cu încheierea, la 16/28 mai 1812, la Hanul lui Manuc bei din București, a tratatului de pace ruso-turc, în urma căruia Moldova de Est (teritoriul Moldovei istorice dintre Prut și Nistru) este anexat de către Rusia țaristă. La 6 iunie 1812 generalul rus Ivan Harting aduce la Iași vestea păcii, declarând limpede că de acum înainte Prutul va fi hotar, producându-se astfel sfâșierea Moldovei istorice.

După cum afirma pământeanul nostru Leon Casso „pentru prima dată Rusia a anexat supuși creștini de ai Porții din Europa", oferindu-i-se posibilitatea să dovedească „popoarelor creștine din Balcani în ce constă deosebirea dintre creștinii de sub jugul otoman și gradul de fericire ce i-ar aștepta, dacă ar fi adumbriți de aripile vulturului cu două capete!". Bucurându-se de o influență și autoritate în Principatele Române pe parcursul celor de aproape 40 de ani ce s-au scurs de la pacea de Kuciuk-Kainargi (1774), Rusia pravoslavnică, prin încorporarea Moldovei de Est, și-a pierdut imaginea de altă dată în fața moldovenilor. Destinul istoric al Principatelor Române în perioadă hotărâtoare dintre anii 1806-1812 a fost totalmente pus la discreția marilor puteri care disputau spinoasa problemă orientală, unul din rezultatele căreia a fost la acel moment cotropirea teritoriului de Est al Țării Moldovei. Privită în acest context își menține actualitatea sintagma lui Constantin Giurescu „cu răpirea Basarabiei începe marea dramă a istoriei noastre contemporane...".

Ion Jarcuțchi este Doctor conferențiar la Institutul de Istorie, Stat și Drept al Academiei de Științe a Republicii Moldova
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

TIMPUL - VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]


Ultima editare efectuata de catre basaru in Mier 23 Mai 2012 - 16:53, editata de 3 ori

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de basaru la data de Vin 18 Mai 2007 - 12:25

Anexarea Basarabiei - O festă istorică de două secole
Ion Eremia, dr. hab. în istorie, prof. universitar

Timpul VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Anul 1812 are o legătură indispensabilă cu începutul sec. XXI, când hotarele UE s-au deplasat spre Răsărit, iar identitatea europeană pare a deveni realitate pentru popoarele din țările fostului lagăr socialist. Dar istoria ne-a jucat festa și de această dată: dacă, la 1812, hotarul pe Prut a fost pus de Sankt Petersburg, astăzi el a fost pus de Bruxelles…

Intrarea trupelor ruse în Moldova și Tara Românească, în decembrie 1806, a fost determinată de „părinteștele grije” ale țarului Alexandru I, care promitea că trupele rusești „ne vor păzi de toate relele”, cu toate „că această trimitere a oștilor noastre nu numai că nu este întovărășită cu nicio necuviință de războiu străin, dar încă are temeiu a întîmpina și a apăra interesurile noastre și ale voastre”. Așa glăsuia Manifestul lui Alexandru I din 26 decembrie 1806…

Istoriografia sovietică înțelegea, parcă, „adevăratele scopuri ale politicii externe a țarismului rus”, dar nu le-a numit niciodată; totodată, propaga insistent ideea privind importanța obiectiv-progresistă a războiului din 1806-1812 și mai ales „eliberarea” regiunii dintre Nistru și Prut de sub dominația otomană… Au fost însă și unele excepții - bunăoară, academicianul sovietic E. V. Tarle, unul dintre coautorii „Istoriei diplomației” (1945), autor al capitolului „Despre metodele diplomației burgheze”. La subpunctul „Metoda amenințărilor sistematice și terorizarea adversarului”, E. V. Tarle examinează cazul Basarabiei, și anume: negocierile purtate de „satirul chior” M. I. Kutuzov cu marele vizir al Porții, utilizarea de către primul a misiunii contelui Narbonny, trimis de Napoleon la Vilno, amenințarea făcută de reprezentantul țarului că se va încheia pacea și alianța cu Franța și, drept consecință, împărțirea Imperiului Otoman între cele două mari puteri ale timpului. E. V. Tarle menționa că, în urma acestor amenințări subtile, marele vizir a mers la cedări neașteptate și Kutuzov a adus din București tratatul prin care Rusia primea bogata Basarabie, a asigurat Rusiei neutralitatea turcă și nu doar că nu a plătit nimic, dar, nitam-nisam, a primit de la turci o bogată anexă funciară. Concluzia lui E. V. Tarle este destul de grăitoare: „Succesul lui Kutuzov de la București poate servi un exemplu clasic al utilizării reușite a metodei de amenințare subtilă…”.

Dar istoriografia de la Chișinău a continuat și, prin unele elemente, mai continuă să prostească lumea precum că „actul din 1812” a fost un rezultat obiectiv al evoluției istorice, a legăturilor multiseculare dintre popoarele rus și moldovenesc…

În 2004, aflându-se la București, directorul Institutului de Strategii Naționale din Moscova, Stanislav Belkovski, a declarat: „Pentru România, unirea cu Basarabia ar însemna un stimulent colosal în dezvoltarea națională. Pentru populația Moldovei, întoarcerea la România ar fi o șansă extraordinară pentru integrarea în UE, pentru dezvoltarea economică și culturală”. Indiferent de scopul afișat sau neafișat de către Belkovski, propunerea lui demonstrează că cele mai luminate minți de la Moscova sunt absolut conștiente de caracterul actului de la 1812 și că, potrivit unor autori, propunerea atestă că „românii au dreptul natural și istoric la întregirea națională”.


Ultima editare efectuata de catre in Vin 18 Mai 2007 - 12:31, editata de 1 ori

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Marxism-leninismul și raptul din 1812

Mesaj Scris de basaru la data de Vin 18 Mai 2007 - 12:28

Marxism-leninismul și raptul din 1812
Anton Moraru, dr. hab. în istorie, prof. universitar

Timpul VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Actul anexării Basarabiei n-a fost nici pe departe legal, dar a fost impus prin minciună, șmecherie și cruzime - într-un cuvânt, prin forța colonialismului rusesc.

Karl Marx a invocat „capitulațiile” sau tratatele din 1383, 1460 și 1513, încheiate între Turcia și Țările Române, pentru a sprijini dreptul poporului român la independență. El a combătut tratatul ruso-turc din 1812 și convenția turco-austriacă din 14 iunie 1854, prin care Turcia recunoștea pretențiile Austriei asupra Principatelor. Marx scria că, prin aceste cedări, „turcii au săvârșit altfel ca și rușii odinioară (în 1812 - A. M.) o încălcare flagrantă a drepturilor poporului român”.

„Principatele Dunărene, scria Karl Marx la 4 iulie 1854, sunt două state suverane sub suzeranitatea Porții, căreia îi plătesc tribut, cu condiția ca Poarta să le apere de toți dușmanii din afară, oricare ar fi ei, și totodată să nu se amestece în treburile interne” (K. Marx, F. Engels. Opere. București, 1961, vol. 10, p. 328-329).

Cu părere de rău, Poarta nu și-a îndeplinit obligațiunile. Ea a cedat, apărându-și interesele sale prin vinderea teritoriilor românești și trădarea intereselor poporului român. În astfel de situație, după cum sublinia Nicolae Titulescu, „Turcia și-a violat contractul său față de Moldova, iar Rusia a devenit complicele violării unui contract de drept internațional”. Practica relațiilor internaționale a confirmat acest fapt grosolan în tratatele internaționale încheiate mai târziu. Astfel, dreptul istoric al României asupra Basarabiei a fost recunoscut și confirmat în 1856, când Conferința de la Paris a decis de a restitui sudul Basarabiei către Moldova, nu către Imperiul Otoman, care încălcase dreptul internațional și cedase Basarabia la 1812 Rusiei Țariste.

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de basaru la data de Vin 18 Mai 2007 - 12:33

O gubernie rusească tipică, în doar 16 ani

Mihai Tașcă, dr. în drept

Timpul VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Bucuria rușilor cu privire la noua lor acaparare a fost exprimată de Alexandru I într-un manifest semnat la 5 august 1812, din care cităm: „Această parte, dăruită nouă de Dumnezeu, a adus Imperiului Rus câștiguri însemnate, încorporând în hotarul său un teritoriu roditor și cu populație numeroasă…”.

Confruntându-se inițial cu un exod al populației peste Prut, rușii au recurs la șiretlicuri și promisiuni. Guvernul țarist a promis băștinașilor că vor putea aplica în continuare legile locale și întrebuința limba maternă, că vor fi păstrate privilegiile boierimii și că vor fi acordate facilități materiale și sociale tuturor basarabenilor. Astfel, localnicii, dar și cei stabiliți în Basarabia după 1812, au fost scutiți pentru un termen de trei ani „de orice impozit personal sau agricol către stat”. După expirarea acestui termen, însă, printr-un Regulament al Consiliului de Miniștri al Rusiei basarabenii au fost supuși acelorași impozite pe care le plăteau pe timpul dominației otomane. Tot prin Decret Imperial, în 1816, basarabenii au fost absolviți de recrutare în armată pentru un termen nedeterminat, aceasta durând până la 1873.

Autoritățile ruse s-au preocupat de organizarea administrației noului teritoriu, scopul principal fiind excluderea totală a vechilor rânduieli. La 23 iulie 1812, imperiul impune o administrație provizorie, iar la 2 februarie 1813 a instituit un guvern al provinciei. În pofida unor aparențe, potrivit cărora basarabenii prevalau numeric, în această structură, posturile-cheie erau ocupate de ruși. Un șiretlic a fost și numirea, la 23 iulie 1812, a moldoveanului Slacral Sturza la cârma provinciei, înlocuit un an mai târziu de către un general rus. De menționat că Slacral Sturza a fost singurul guvernator dintre băștinași, în cei 106 ani de anexare.

Regulamentul de organizare a Basarabiei din 1818 acordă Basarabiei un statut aparte în cadrul imperiului, însă de scurtă durată. În 1823, Consiliului Suprem al Basarabiei i se ridică funcțiile de instanță supremă de judecată, iar prin Regulamentul din 1828 așa-numita autonomie a Basarabiei este lichidată. La nici doar 16 ani de la anexare, Basarabia devenea o gubernie tipică rusească…

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de basaru la data de Vin 18 Mai 2007 - 12:38

Consecințele economice, demografice și culturale

Gheorghe Palade,dr. în istorie,conf. universitar

Timpul VINERI, 18 MAI 2007, NR.629 [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

AGRICULTURA. După 1812, economia basarabeană avea un caracter colonial, fiind subordonată intereselor imperiale. Cerealele, fructele, strugurii și vinurile, în mare parte, se exportau în Rusia. Deși în rândul țărănimii se resimțea permanent lipsa de pământ, chiar și după înfăptuirea reformei agrare, în anii ’60-’70 ai sec. XIX, o mare parte din suprafața arabilă rămânea nelucrată. La 1875, potrivit datelor de arhivă, doar 38% din suprafața agricolă era cultivată, restul rămânând puțin explorată, destinată creșterii vitelor. Vinurile basarabene erau importate de negustori și intermediari la un preș redus și vândute în Rusia ca vinuri din străinătate.

DEMOGRAFIA. Regimul țarist a urmărit să dilueze elementul autohton, încurajând pe toate căile colonizarea Basarabiei cu populație alogenă: ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi, nemți etc. Recensământul din 1897 atestă între Prut și Nistru circa 2 mln. de locuitori. Românii (moldovenii) alcătuiau 47,58%, ucrainenii - 19,62%, evreii - 11,79%, rușii - 8,05%, bulgarii - 5,33 %, găgăuzii - 2,88%. În realitate, populația românească depășea 50%, deoarece criteriul pus la baza recensământului - limba vorbită - nu a permis o evaluare corectă. Dar și în această situație este evidentă reducerea simțitoare, cu peste 30%, a proporției populației românești.

ÎNVĂȚĂMÂNTUL. Sistemul de învățământ instalat era unul străin, rusificat, dirijat după legislația țaristă. Majoritatea intelectualității, pregătită în universitățile rusești, era din rândurile populației alogene. Nivelul științei de carte a populației românești era extrem de scăzut. Recensământul din 1897 arată că doar 10,5% dintre bărbați și 1,7% dintre femei știau carte. După gradul de alfabetizare, românii ocupau penultimul loc printre etniile din gubernie, depășindu-i doar pe țigani.

LIMBA ROMÂNĂ. Înlesnirile privind utilizarea limbii române în învățământ, biserică și administrație, acordate de către regimul țarist, au fost de scurtă durată. După 1828 - treptat, dar cu insistență - autoritățile coloniale au exclus limba română din instituțiile statului, din învățământ și biserică. Doar prin încălcarea legislației, amenințați de persecuții, unii intelectuali din școli și preoți în biserici mențineau limba română și promovau valori ale culturii naționale. Politica de rusificare a fost promovată cu intransigență în special după constituirea statului român modern, în urma Unirii din 1859. Autoritățile invocau așa-zisul „pericol al influenței românești în Basarabia”, persecutând orice revendicare cu caracter național-cultural.

NOBILIMEA.
Nobilimea basarabeană (boierimea) s-a diminuat ca număr și ca factor de influență culturală asupra păturilor largi ale populației. Prin legislație și numiri în funcții, autoritățile țariste au urmărit să integreze boierimea autohtonă în categoria dvorenimii, dominându-i astfel caracterul național. O mare parte a boierilor români din Basarabia au plecat peste Prut, menținându-și inițial moșiile de până la 1812. Altă parte, treptat, s-a ruinat, așa încât la centenarul anexării Basarabiei doar 30% erau nobili autohtoni „din viță”, cum se spunea. Majoritatea - 65% - nobililor basarabeni deveniseră dvoreni prin îndeplinirea funcțiilor de stat (cinovnici înnobilați) ori erau proveniți din Rusia. Aceștia, ostili intereselor naționale, determinau deciziile adunării nobiliare. Astfel, în momentele decisive, românii basarabeni au avut doar câțiva boieri care, prin pregătirea intelectuală și convingeri naționale, le-au apărat interesele în fața regimului de opresiune. Menționăm în acest sens pe L. Catargi, V. Kalmuțki, M. Hashaș, N. Casso, V. Stroescu, P. Gore ș.a.

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 13 Oct 2008 - 21:21

cateva cifre dezastruoase, despre cultura basarabeana la sfarsitul secolului XIX

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de margo la data de Lun 27 Apr 2009 - 18:35

Basarabia pe cruce

Autor : Adrian Păunescu

Se urcă Basarabia pe cruce
Și cuie pentru ea se pregătesc
Și primăvara jertfe noi aduce
Și plînge iarăși neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Și n-are țara dreptul să respire
Și nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfîrșit pămîntul,
Vin triburi, să ne ia pămînt și frați
Și-n fața lor abia rostim cuvîntul
Și, prin tăcere, suntem vinovați.

Ce cale poate țara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Și nu știm învierea cînd va fi.

margo
membru activ
membru activ

feminin Number of posts : 130
Age : 26
Localizare : Cimişlia
Hobby : lectura
Registration date : 22/04/2009

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de Beauty la data de Mier 30 Mai 2012 - 9:06

Impactul lui 1812 și 1940 asupra Basarabiei
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut și Nistru și să facem o comparație cu cea de-a doua ocupație, sovieto-rusă, din 1940.

În primul rând, la 1812 Rusia țaristă anexează un teritoriu care aparține Principatului Moldovei, dar pretinde că acesta aparținea Turciei. Prin comparație, la 1940, URSS ocupă provincia pretinzând că aceasta e locuită în majoritate de ucraineni, deci invocă dreptul etnic. Asta deși propaganda sovietică interbelică e dominată de discursul „eliberării moldovenilor de sub jugul social și național al boierilor români".

De fapt, și într-un caz și în altul, se invocă „dreptul sabiei" (în 1940 se spune în ultimatum că România ar fi rupt Basarabia de la URSS, deci se invocă principiul continuității Rusiei tariste - URSS, aceasta din urmă fiind creat abia în 1922). Politica celor două regimuri în Basarabia diferă dacă ne referim la maniera în care au fost cooptate elitele locale la actul de guvernare a provinciei.

După 1812, Scarlat Sturdza este singurul guvernator român al provinciei (până în 1813) - aflat demult, e drept, în serviciul țarului. După 1940, primul basarabean care conduce RSSM e numit abia în 1980 - Simion Grossu (originar din Satu-Nou, Ismail). Al doilea e Petru Lucinschi, din noiembrie 1989. Ceilalți erau de peste Nistru, din Transnistria sau moldoveni rusificați din Ucraina, precum Ivan I. Bodiul (1961-1980).

Dacă după 1812, până în 1821, Rusia țaristă recunoaște titlurile nobiliare și privilegiile care decurg de aici, după 1940 titlurile (inclusiv cele științifice, de studii superioare, care constituie, după Bourdieu, un nou criteriu de selecție a elitelor moderne) nu numai că nu sunt recunoscute, dar constituie un handicap. Posesorii acestora sunt susceptibili de a fi etichetați și majoritatea chiar sunt declarați „dușmani ai poporului", adică paria.

Limba romană e persecutată de țarism și chiar interzisă în serviciul divin și în școli în a doua jumătate a secolului al 19-lea, mai ales pe fondul Unirii Principatelor. În RSSM, limba majorității, numită moldovenească și trecută la alfabet chirilic, este promovată în școli și presă, dar în realitate rusa domină spațiul public, e unica limbă acceptată la ședințele partidului, ale guvernului, și tinde să devină unica limbă a învățământului superior și a științei.

Din punct de vedere economic, Basarabia a rămas o provincie subdezvoltată a Imperiului țarist. După 1940, economia RSSM beneficiază de investiții importante din partea Moscovei, dar prețul plătit e foarte scump: economia e subordonată intereselor centrului, care trimite cadre proprii, ruși și ucraineni în special, cărora li se acordă privilegii în ceea ce privește obținerea spațiului locativ și altele (o colonizare voalată). Între timp, cadrele locale sunt trimise în Rusia și alte republici, ceea ce nu este decât o formă mascată de deportare, de tip soft.

Un rol important în redeșteptarea identității naționale, românești, îl au în secolul al 19-lea studenții basarabeni care studiază mai ales după 1898 în universitățile imperiului, la Dorpat (Tartu), dar și Kiev, Moscova, Odesa. Elitele românești se reproduc în RSSM în ciuda strădaniilor regimului de a educa o elită obedientă: momentul-cheie îl constituie reabilitarea clasicilor literaturii române în anii 1950. Anume această elită va cere revenirea la alfabetul latin în 1965, apoi în 1989, de la care vor urma și celelalte revenidicări culturale și politice care au legitimat desprinderea de URSS în 1991.

_________________
Don't f*** with me...

Beauty
veteran
veteran

Number of posts : 2270
Localizare : in iad
Registration date : 09/10/2006

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de Beauty la data de Mier 30 Mai 2012 - 15:56

Istoricul Andrei Eșanu, membru al Academiei de Științe de la Chișinău și membru de onoare al Academiei Române

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Cum a fost posibilă anexarea Basarabiei la 1812? Acum două secole, la fel se făceau târguri cu anumite teritorii?

Andrei Eșanu: Sigur, secolul XVIII este plin de astfel de evenimente tragice pentru unele popoare. De exemplu, prin trei împărțiri consecutive - 1772, 1793 și 1797 - între Rusia, Prusia și Imperiul Habsburgic al Austriei și-a încetat existența Polonia. Au împărțit-o între ei prin războaie și prin diferite cârdășii. Apoi privirile Imperiului Habsburgic, care deja la 1699 anexase Transilvania, s-au îndreptat spre Balcanii de Vest.

Dar pofta Rusiei pentru Basarabia când apare?


Raporturile româno-ruse încep încă din secolul al XIV-lea, iar politica expansionistă - mai ales din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, când rușii se implică în războiului lui Bogdan Hmelnițki împotriva Țării Leșești, cum îi spunem noi, medieviștii, Poloniei. Au vrut chipurile să-l ajute pe Hmelnițki să obțină independența, dar până la urmă au anexat teritoriul din stânga Niprului. Asta se întâmpla în 1654, așa numita pace (rada) de la Pereiaslav, un oraș de lângă Kiev. În felul acesta s-a deschis un coridor foarte ademenitor pentru Rusia moscovită, care începe să se extindă și spre sud-estul Europei. Atunci teritoriile din Balcani și de la nordul Dunării erau fie sub stăpânirea otomană, fie sub suzeranitatea otomană. Țările Române, spre deosebire de cele din Balcani, erau principate autonome, care aveau diriguitorii lor, elitele lor naționale, nimeni nu se amesteca în treburile interne, Poarta Otomană cerea doar să se plătească regulat tribut.

Dar la 1812 a fost încălcat principiul suzeranității? Putem spune că, într-un fel, turcii ne-au vândut?


De-a lungul secolului al XVIII-lea au avut loc patru războaie ruso-otomane, unele erau ruso-austro-otomane, de fiecare dată Rusia și Austria erau aliați și se înțelegeau din timp cine și ce teritorii ocupă. În principiu, de-a lungul secolelor în care ne-am aflat sub suzeranitatea otomană era fie o înțelegere orală, fie una scrisă că turcii trebuiau să ne apere de alte împărății. În urma războiului din 1806-1812 parcă eram ocrotiți de Poarta Otomană, numai că turcii au pierdut atunci. Imperiul Otoman era în decădere, Rusia era însă în plină ascensiune, iar direcția sud-est Europeană devine, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prioritară. Era o luptă între marile puteri pentru împărțirea Europei, iar diplomația rusă devenise una dintre cele mai perfide și mai rafinate de pe tot continentul.

Ce apreciere istorică dați acestui eveniment? A fost un rapt, o anexare, o ocupație, ce a fost?

Toate pe care le-ați numit. Acest război a purtat un caracter de cucerire și Rusia a anexat Basarabia prin forța armelor. În 1812, dacă nu venea pericolul războaielor napoleoniene, nu-i exclus că rușii ajungeau și la Constatinopol. Dar fiindcă Napoleon se apropia de granițele imperiului lor, comandanții ruși trebuiau să încheie în grabă pacea și să retragă întreaga armată de pe teatrul balcanic. Astfel, dacă la începutul negocierilor ei voiau ambele principate române și hotarul pe Dunăre, treptat își reduc din pretenții. Așa granița dintre cele două imperii s-a negociat mai întâi pe Siret ca, în cele din urmă, comandanți ruși să încheie, la 16 mai (stil vechi), la București, pacea, în urma căreia hotarul se stabilește pe Prut.

Ce impact a avut acest eveniment asupra dezvoltării Țării Moldovei, pentru că cea mai mare parte din teritoriu i-a fost luat?


Secolul al XVIII-lea a fost un dezastru pentru Țara Moldovei. După patru războaie - 1711, 1736-1739, 1768-1774, 1786-1791, dar și multiple invazii turcești și tătare, Țara Moldovei a ajuns la o sărăcie cumplită. Sărăcia de astăzi din Moldova de la noi și din Moldova de dincolo se trage de atunci. Totul are trecut, nu putea să renască țara așa din senin. De exemplu, o Turcie care astăzi cunoaște o ascensiune economică, nu a avut războaie de peste o sute de ani. Dar la noi au fost atâtea confruntări militare, inclusiv cele două războaie mondiale. După 1812, Basarabia devine provincie țaristă, pe urmă gubernie, sunt lichidate structurile de stat, sunt aduși funcționari țariști și imediat este supusă la aceleași biruri și dări, poate și mai grele decât pe care le avusese pe timpul Imperiului Otoman.

Astăzi, la două secole de la pacea de la București, cel mai popular politician din Republica Moldova și liderul în care oamenii își pun cele mai multe speranțe este Vladimir Putin. Înseamnă asta că rușii ne-au cucerit complet?

Asemenea răspunsuri la sondaje m-au întristat foarte mult. E o realitate tristă care vorbește despre o lipsa totală de cultură politică a populației noastre. Din păcate, mulți nu înțeleg lucruri elementare: că s-a prăbușit un imperiu, un imperiu al răului, care ne-a adus război, foamete, deportări, colectivizări forțate, deposedări de avere. Nu-mi închipui cum astăzi poate fi văzut bine Putin, cel care susține că cea mai mare tragedie a secolului al XX-lea a fost destrămarea Uniunii Sovietice, cel care menține o armată la Nistru.

Rușii spun că suntem o entitate separată, diferiți chiar de acei moldoveni de la care ne-au rupt acum două secole. În ce măsură istoricii occidentali cred în această teorie?

Chiar și oamenii politici și cei de știință din Rusia de atunci, dar și din secolul trecut, erau absolut conștienți că e un singur popor, că noi suntem români, că vorbim aceeași limbă și avem aceleași tradiții. Iată de exemplu, la 1859, un istoric rus scrie „voievozii români ai Moldovei și Valahiei" ori la 1918 academicianul rus Berg, geograf și savant originar de la Tighina, a editat la Peterburg o monografie care se numește „Bessarabia". Chiar în introducere, Berg scrie: „Basarabia este populată de români, dar Rusia nu trebuie să scape din mâini această bucată grasă". Desigur că odată cu unirea principatelor de la 1859, Rusia înțelegea că se consolidează un stat român modern și mai devreme sau mai târziu va vrea să-i unească pe toți românii care au fost împărțiți de cele trei imperii. Atunci s-a intensificat propaganda separatistă, moldovenistă. În cercurile înalte țariste se discuta dacă să se deschidă sau nu școli pentru moldoveni. Dacă ar fi deschis școli, moldovenii și-ar fi putut pune întrebări cine sunt ei.

Mai bine îi ținem proști...

Mai bine îi ținem în întunecime. Chiar și în școlile bisericești de un an - doi, copiii erau învățați să citească și să scrie slavonește ori rusește. Nu cumva tirajele abecedarelor să fie prea mari. La începutul secolului al XX-lea, ne-am trezit că avem 90-95% din populație analfabetă, oamenii care au rămas închiși în satele lor, izolați de orașe. Chișinăul și alte târguri aveau o populație alogenă, numai nu băștinașii.

Asta a fost o politică a imperiului?

O politică a imperiului care a continuat și în perioada sovietică. Din ce cauză satele noastre s-au dezvoltat foarte mult în perioada sovietică? Pentru că nu le dădeau voie oamenilor să se așeze la oraș. De fapt, această politică era comparabilă cu cea rasistă, segregaționistă din Africa de Sud. Acolo populația băștinașă de culoare locuia numai în bantustane, numai în zone în care li se rezerva. În orașe erau numai albii. Același lucru a fost și la noi, în Rusia țaristă, dar și în timpul sovietic. Deci o politică pentru a menține oamenii în întuneric și izolați. În schimb, încoace era pompată populație din imperiu, așa-numita clasă muncitoare, în loc să fie pregătiți muncitori dintre moldoveni și să absoarbă surplusul de populație din sate. Rusia țaristă a urmărit scopul diluării elementului autohton. În loc să le dea țăranilor din centru regiunii pământ în sud, au fost aduși special în sudul Basarabiei străinii, pentru a ne îndepărta de Dunăre și Marea Neagră.

„În Transnistria, la venirea rușilor, majoritatea erau românii"

„La 1792, când, în urma războiului ruso-otoman, Rusia a anexat teritoriul dintre Bug și Nistru, aici mare majoritate a populației era românească, nu numai moldoveni, dar din toate provinciile românești, și din Maramureș, și din Transilvania, și din Muntenia. Deși acest teritoriu era stăpânit parțial de Hanatul din Crimeea și parțial de Țara Leșească, marea majoritate erau români", afirmă savantul. „Vă dau un singur exemplu: în satul Rohi, din Dubăsari, (n.r. - astăzi Roghi) oamenii au venit din satul Rohia din Maramureș. Dar câte asemănări de localități", mai spune Andrei Eșanu.

„1812 a fost începutul tuturor relelor"

Când le-a fost cel mai bine și cel mai rău basarabenilor în acești 200 de ani?

În general, din cauza numeroaselor războaie care s-au derulat pe acest teritoriu, s-a trăit greu. Nu numai că statul a fost rupt în două, dar și biserica moldovenească a fost înjumătățită. Până la 1812, spațiul acesta făcea parte din Mitropolia Moldovei, în mare parte în subordonarea episcopului de Huși. Rușii au instituit o nouă episcopie numită a Chișinăului și Hotinului, sau a Basarabiei, și în felul acesta au rupt regiunea de sub jurisdicția Mitropoliei Moldovei.

De atunci apar și problemele legate de cele două mitropolii?

În general, toate problemele de mai târziu, că există două limbi, că suntem două popoare. Atunci a fost începutul tuturor relelor. De la 1812 își trag obârșia și discuțiile interminabile din societate, și lipsa asta de conștiință națională.

Dar când ne-a fost cel mai bine?

Perioada interbelică, atunci era un singur stat, cu un singur popor și o singură limbă. Începuse să se cristalizeze o viață după modele capitaliste dintre cele mai avansate în Europa. Acum se vorbește de nostalgia față de perioada sovietică, dar toate generațiile au nostalgiile lor. Unele sunt mai puțin îndreptățite, altele mai mult. De exemplu, părinții mei, țărani din Sculeni, și-au legat amintirile lor de perioada cea mai frumoasă și mai avută a vieții lor, de până la război. Ei, fiind țărani harnici, au pornit de la două hectare când s-au luat și către 1940 ajunseseră, prin muncă, la 16 hectare. Aveau 100 de oi, patru boi, patru cai, livadă, pădure. La târg la Sculeni erau cârciumi și dughene de tot felul. Puteau să-și cumpere tot ce le dorea inima. De la mama am auzit că există măsline, rodii, portocale, lămâi. Prima dată am văzut o portocală când eram student. Era adusă de la Moscova. Desigur că a exista un progres în perioada sovietică, dar asta a fost mult mai târziu. Când m-am deșteptat, țin minte că permanent stăteam în casă, ploua, ningea și era frig și eu nu aveam cu ce să mă încălț. Și în clasa întâi, în 1955, m-am dus desculț.

Cum ar trebui să fie marcată această dată rotundă?

E un eveniment care a complicat mult lucrurile. Trebuie să-l analizăm obiectiv, așa cum a fost. Luni, la Academie, va începe o mare conferință științifică. Poate că ar fi trebuit să fie mai multe acțiuni. Adevărul trebuie să ajungă la întreaga populație, ca să nu ne trezim ridicându-l în slăvi pe Putin. Știți, chiar și atunci când aveau loc războaie pe aceste locuri, deseori oamenii îi luau drept domni ai Moldovei pe comandanții ruși. Le scriau scrisori, să fie miluiți, să le confirme proprietățile.

Un fel de Putin-salvator de astăzi.

Chiar dacă au trecut două secole, observ că în această privință nu ne-am mișcat departe. Mă întristează mult că a scăzut interesul tinerilor față de carte. Am fost președinte la examenele de licență la istorie și am văzut cum a fost promovat un student care mai că nu știa să citească. Degradează învățământul superior și cel preuniversitar. Asta duce la întunecime și, respectiv, la ideea că Putin este președintele Republicii Moldova.

„Hasdeu nu devenea celebru în Rusia țaristă"

De ce în secolul al XIX-lea, practic, nu am avut intelectualitate locală? Am avut, în schimb, un Hasdeu, un Donici, un Russo care s-au afirmat peste Prut.

Dacă Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alecu Rusu, Iacob Stamati, Alexandru Donici nu plecau în Moldova de dincolo, nu deveneau celebri în condițiile Rusiei țariste. Asta a fost din cauza că aici nu trebuia să se formeze o intelectualitate. Era un lucru conștient, să nu există o gândire critică.

Dar exista o boierime în această regiune?

A rămas foarte puțină boierime. Cei care aveau moșii aici fie le-au părăsit, fie le-au schimbat cu altele de peste Prut. Multe din moșiile Basarabiei au intrat în posesia unor mari magnați funciari ruși, iar spațiile libere de la sud au fost împărțite coloniștilor. De fapt, bogățiile provinciei erau controlate de străini. Era foarte puțină boierime locală. Chiar și așa, mai deschideau o școală, un spital, își trimiteau fiii la învățătură, cum a fost în cazul lui Stere. Constantin Stere a încercat să învețe mai departe în Rusia și chiar să se încadreze în mișcarea democratică, dar colegii lui urmăreau alte scopuri, voiau eliberarea socială. Or, Stere dorea să-și elibereze poporul său. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, mai mulți boieri își trimiteau copiii la studii.

Și apoi grupuri de basarabeni merg la studii la Tartu, la Kiev...

Doar astfel a fost posibilă crearea unei elite care să ducă ulterior la mișcarea democratică din Basarabia din 1905-1907, pe urmă la Unirea din 1918. Interesante lucruri: de la Tartu (Estonia), studenți din Basarabia scriau în România să le fie trimise cărți. În Basarabia așa ceva nu se nu admitea. Pe urmă veneau aici împreună cu aceste cărți. Același lucru a fost și după 1956 în perioada sovietică. Noi ne duceam după carte românească la Moscova, la Kiev sau la Odesa.

_________________
Don't f*** with me...

Beauty
veteran
veteran

Number of posts : 2270
Localizare : in iad
Registration date : 09/10/2006

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de Beauty la data de Mier 30 Mai 2012 - 16:02

Ce reprezenta Basarabia la 1812? În primul rând, o asemenea regiune nici nu exista. Acel sector din sudul provinciei pruto-nistrene, numit Basarabia, cel mai probabil după numele dinastiei muntene care ar fi stăpânit, scurt timp, gurile Dunării, nici nu mai era menționat în izvoare; călătorii ruși scriau despre această regiune ca despre una tătărească.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Exista, într-adevăr, un spațiu care, conform tratatului de la București (mai 1812), a intrat în componența Imperiului țarist; dar acesta nu avea o denumire stabilă și era și neomogen din punct de vedere politic. Provincia „Basarabia” trebuia, așadar, „inventată”; sau, cum am spune noi astăzi, „construită” în imaginarul locuitorilor și al autorităților...

Până la 1812, în spațiul pruto-nistrean existau trei entități politice distincte. La nord se afla raiaua Hotinului, aflată sub administrare otomană directă, condusă de un pașă. Era o regiune multiculturală și polietnică, având un amestec de populație creștină (români și ruteni), musulmană, evreiască. Cam aceeași situație era și în sudul regiunii, unde se aflau alte două raiale: cea a Benderului (cu centrul la Căușeni) și cea a Izmailului. Stepele din Bugeac (Basarabia istorică, după numele dinastiei muntenești a Basarabilor) erau populate de triburi de tătari nomazi, spaima de odinioară a creștinilor din întreaga zonă.

Între aceste regiuni se aflau șase ținuturi ale Țării Moldovei sau, cum i se mai spunea, ale Moldovei „de peste Prut”sau „de răsărit”, populate în covârșitoarea lor majoritate de români. Râul Prut nu a constituit niciodată un hotar administrativ în cadrul Moldovei, de aceea toate ținuturile de la nord spre sud se întindeau pe ambele maluri ale sale, cum ar fi spre exemplu ținutul Iași, Greceni sau Fălciu. Prutul a devenit hotar administrativ abia după 1812; și de atunci a căpătat în conștiința românilor faima de „râu blestemat”.

La nord, proaspăta provincie rusească, botezată „Basarabia”, se afla în vecinătate cu Bucovina austriacă; la est, pe râul Nistru, cu guberniile rusești Herson și Podolia; la vest, pe râul Prut, cu principatul moldav; iar la sud, pe Dunăre, cu Rumelia (Dobrogea). Crearea unor instituții comune pentru tot acest spațiu divers a însemnat și procesul de „plămădire” a provinciei și nu a fost un proces cu totul facil, durând mai multe decenii. De altfel, granița pe Nistru, care lega Basarabia cu restul guberniilor rusești, a fost păstrată până în anul 1830, fapt care a menținut regiunea într-o anumită izolare.

Tendințele expansioniste ale Imperiului rus și noii „competitori”

Această provincie a fost primul teritoriu românesc care a ajuns anexat la Imperiul rus (Bucovina de Nord și ținutul Herța au fost următoarele, un secol mai târziu). Se poate discuta acum mult despre rolul unor personalități în cedarea Basarabiei la ruși (cum ar fi „trădarea” Moruzeștilor). Totuși, principala cauză rezidă, evident, în situația geo-politică, în evoluția „problemei orientale” și în progresele militare ale Imperiului țarist.

Înaintarea pe direcția balcanică, cucerirea Constantinopolului și controlul strâmtorilor – Bosfor și Dardanele devin programatice pentru statul rus din timpul Ecaterinei cea Mare, iar Principatele române se aflau pur și simplu în calea acestui proiect. Se știe că țarina și-a numit chiar doi nepoți cu nume neobișnuite pentru dinaștii ruși: Alexandru și Constantin. Primul (viitorul țar Alexandru I, în timpul căruia Basarabia a fost anexată la Imperiu) a fost botezat în cinstea lui Alexandru cel Mare, cuceritorul Orientului și fondatorul Imperiului elenistic, iar cel de-al doilea a fost botezat Constantin în cinstea lui Constantin cel Mare, pentru că era menit împărat asupra unui noi Imperiu Bizantin, cu centrul la Constantinopol. Logica oricărui imperiu presupunea cuceriri teritoriale pentru a se putea dezvolta, iar atunci când se atingea limita de expansiune, el intra într-un declin implacabil și treptat se stingea. Aceasta a fost soarta marilor imperii antice și medievale. Pe calea disoluției mergea și cândva temutul Imperiu otoman, „omul bolnav al Europei”, care se vedea intrat în competiție cu noi competitori în Balcani (Austria, Rusia și Franța napoleoniană). Un alt factor care a grăbit pe de o parte, dar a și determinat politicile imperiale în regiune a fost competiția cu Franța. Ocuparea unei părți din provincia Iliria a adus ideile revoluționare în Balcani; reformele efectuate de autoritățile franceze aici (desființarea șerbiei, modernizarea infrastucturii, noile politici fiscale etc.) puteau să aducă un plus de simpatie față de acest imperiu occidental. Rusia nu putea să ignore un asemenea „competitor”, de aceea trebuia să ridice la rândul său „oferta” pentru popoarele creștine.

Imperiul otoman nu avea dreptul să cedeze acest teritoriu

În epoca modernă, simpla forță brută nu mai era suficientă pentru legitimarea pretențiilor teritoriale, de aceea, în orice conflict militar, un rol extrem de important începea să-l joace propaganda. Din aceste rațiuni, în cazul Basarabiei, Rusia a încercat să îmbrace un act de cucerire ordinar într-unul mesianic, de eliberare a provinciei de „jugul otoman”. Mitul ocupației turcești a fost de atunci încoace utilizat de propaganda țaristă, apoi de cea sovietică și astăzi chiar de cea „moldovenistă”, pentru a justifica raptul teritoriului pruto-nistrean de la Principatul moldav. De altfel, Imperiul otoman nici nu avea dreptul să cedeze acest teritoriu, deoarece era legat de un acord cu Principatele dunărene (Capitulațiile), iar prin acest acord otomanii se obligau să păstreze integritatea statelor vasale. Din acest motiv, rușii au pus accent pe caracterul „eliberator” al actului de la 1812; ei, chipurile, ar fi fost animați de dorința „sinceră” de a civiliza popoarele creștine din Balcani, inclusiv pe români, induși în stare de barbarie de turci. Astfel, Rusia își aroga rolul „civilizator”, al unui stat european, față de popoarele orientale „înapoiate”. Dar în ce măsură Rusia putea pretinde la acest rol?

_________________
Don't f*** with me...

Beauty
veteran
veteran

Number of posts : 2270
Localizare : in iad
Registration date : 09/10/2006

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de basaru la data de Sam 7 Sept 2013 - 13:26

Consecințele cultural – spirituale ale anexării Basarabiei (1812)


Radio Chișinău
Invitați istoricii Alexandru Moșanu, Gheorghe Negru și Ion Negrei.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: anul 1812 si consecintele sale

Mesaj Scris de Continut sponsorizat Astazi la 9:41


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum