Caravana Jurnalul Național 2007

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Pagina 2 din 3 Inapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 2 Iul 2007 - 1:50

Rezumarea primului mesaj :

„Caravana Jurnalul Național”- 2007

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Un cotidian din România organizează o caravană de promovare a Basarabiei

„Caravana Jurnalul Național” a plecat la drum, pentru al patrulea an consecutiv. Descoperirea României continuă. De astă dată îți arătăm România de acolo de unde ea se vede prea puțin. Traseul caravanei sare din granițele administrative ale țării și acoperă un colț de lume mare cât vreo opt județe, în care inima românească bate de multe secole, dar nu prea o mai auzim. Ori o auzim, dar nu ne e la îndemână să o ascultăm. Noi socotim acum că se cade să plecăm urechea și la bătăile inimii care pâlpâie în Basarabia."

O să ne aducem aminte că din 1812 Moldova n-a mai fost întreagă și o jumătate din ea a fost provincie țaristă până când România a crescut mare, învingătoare în Primul Război Mondial.

Aproape un sfert de veac de prosperitate interbelică a fost strivit sub talpa stalinistă în vara lui 1940, peste doar un an - azi se împlinesc 66 de ani - românii treceau iarăși Prutul la frații lor. Din vara lui 1944, teritoriul ocupat de ruși avea să devină Republica Socialistă Moldovenească până în 1990. Proaspătul stat suveran avea să cunoască în 1992 războiul civil, ale cărui răni sunt și astăzi deschise pe Nistru.

Acestea sunt reperele temporale majore înlăuntrul cărora furtunile au bântuit Basarabia de la răsărit la apus și de la miazănoapte la miazăzi. Fără povestea deloc romantică a acestui colț de lume, că altfel nici nu pot să-i zic, istoria noastră e săracă și mincinoasă. De aceea nu putem nici s-o uităm, nici s-o neglijăm. Mărturie stau zecile de mii de români basarabeni refugiați în dreapta Prutului și urmașii lor, care nu au contenit să privească spre căminele părăsite în timp de război. Și mai stau sutele de mii de tineri basarabeni care privesc cu jind astăzi spre Europa care îi așteaptă tot la dreapta Prutului. Pentru ei, Europa începe cu România, iar, pentru noi, Europa nu se termină neapărat la granița de est.

Vasăzică, basarabenii sunt prea prezenți printre noi ca să nu ne intereseze, iar pământul pe care trăiesc e mult prea frumos și plin de istorie ca să nu merite străbătut de caravana noastră.

DE CE ACUM? Pentru că au trecut 17 ani de la Revoluția noastră sângeroasă și de la revoluția lor de catifea. Timp suficient ca patima, exaltarea, speranțele nerealiste, teama, suspiciunea și toate celelalte sentimente complicate și contradictorii să se mai domolească. Să facă loc curiozității sănătoase, interesului firesc și cât se poate de legitim, dintr-o parte în cealaltă. Și unei judecăți cu mintea deschisă și zâmbetul pe buze.

Pentru că avem pașaport de UE și privim spre Vest cu atât de mare atenție, încât uităm adesea să ne mai uităm și în jurul nostru. Pentru că prea mulți basarabeni vor acum pașaport românesc ca să nu ne intereseze cine sunt ei și ce vor de fapt. Pentru că de atâtea ori elita născută între Prut și Nistru a fost distrusă, smintită, exilată și umilită în ultimii 60 de ani, încât e drept să ne întrebăm ce a mai rămas în loc. Și, dacă a rămas, să o poftim la dialog și să o recunoaștem de soră.

DE CE NOI? Pentru că suntem „Jurnalul Național”. Pentru că ne pasă de tot ceea ce înseamnă ceva în spațiul spiritual românesc și ne influențează modul de a gândi și de a fi. Ne pasă de tot ceea ce e statornic, valoros și autentic, menirea noastră e să călătorim și să descoperim pentru voi tot ce merită să fie tipărit. „Jurnalul Național” este un ziar care se citește și apoi se păstrează la colecție. Îți redă muzica aleasă, uitată în fonoteci. Îți dă carte bună și film de calitate. Îți redă România pe care n-ai ajuns încă să o cunoști. Acum îți oferă o călătorie a prieteniei și iubirii de frați, vreme de o lună, în timp și în spațiu, prin Basarabia bunicilor și a zilelor noastre. Noi suntem acum acolo, de unde îți povestim ce vedem. Și îți arătăm în imagini ceea ce merită să vezi și tu.

Socotește, așadar, dacă vrei, că rostul acestui demers este parte din planul nostru de lungă durată ce poartă numele „Recurs la România”.

Așadar, de azi înainte o să cunoști la fel de bine ca noi cine sunt basarabenii, rușii, ucrainenii sau găgăuzii care trăiesc între Prut și Nistru, ce politică se face acolo, ce mâncare se mănâncă, ce ziare se citesc și ce cărți se scriu, ce afaceri se fac, ce se știe despre România și ce se așteaptă de la români. Și după ce o să afli tot ceea ce-ți putem spune noi, ziariștii de la București și prietenii noștri din presa de la Chișinău, după ce vei fi parcurs întregul traseu al caravanei, de la Bălți la Cahul și de la Ungheni la Tighina, să te gândești cum ți-ar plăcea să arate Europa viitorului și până unde ți-ai dori să se întindă.

Scriindu-ți aceste gânduri despre rostul nostru aici, la stânga de Prut, mă gândesc că bunicii mei, Volodea și Nadejdea, cei demult adormiți, se întorc cu mine din pribegie la rădăcinile lor, mă însoțesc și se minunează despre ce-a devenit lumea asta de când ei nu mai sunt pe-aici, pe-aproape.

Puteți comunica instant cu membrii echipei, accesând secțiunea de forum “Caravana Jurnalul Național”. Trimiteți informații, opinii, fotografii, la adresa de mail: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link].

(„Jurnalul Național”, 21 iunie 2007)


Ultima editare efectuata de catre in Lun 2 Iul 2007 - 2:00, editata de 1 ori

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos


Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 23 Iul 2007 - 3:45

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Viziune. Vitalie Ciobanu crede că europenizarea Moldovei îi va arunca pe comuniști în tomberoanele istoriei

"Moldova, sub șantaj rusesc"

Moldova nu are o independență reală, ci una formală, susține scriitorul basarabean Vitalie Ciobanu, redactor-șef al revistei Contrafort. În opinia sa, o soluție pentru integrarea Republicii Moldova în UE este importarea modelului cipriot, adică o debarasare de Transnistria, fără să-i recunoască însă independența.


► Jurnalul Național: Astăzi, grupările politice și culturale democratice de la Chișinău acuză partidul comuniștilor de toate necazurile prin care trece Republica Moldova. Cum a ajuns PCRM la putere?

Vitalie Ciobanu: Fostul partid comunist sovietic din Moldova a fost desființat în 1991, imediat după puciul anti-Gorbaciov. Apoi, în 1995, când Petru Lucinschi a devenit președinte al Parlamentului, la o propunere a lui a fost readus în legalitate partidul comunist. Era format din foști "aparatcici" sovietici, președinți de colhoz, agenți KGB. De atunci, ponderea lor în Parlament a tot crescut. Forța lor electorală se bazează în primul rând pe minoritatea rusofonă.


► Totuși, etnicii ruși sunt o minoritate în Republica Moldova. Cum au reușit comuniștii să câștige simpatia electoratului românesc?
În 1998 am înregistrat o devalorizare dramatică a leului moldovenesc, care era prea legat de rubla rusească. În 1999 a urmat tot un an foarte greu, cu rețineri în plata salariilor și pensiilor (de câte cinci-șapte luni), cu frecvente deconectări de energie electrică în zonele rurale, și chiar și în Chișinău. Lumea era foarte nemulțumită. Ascensiunea comuniștilor s-a datorat și unei conjuncturi politice favorabile. Petru Lucinschi își dorise la un moment dat un regim prezidențial, își dorise mai multe împuterniciri. Și atunci toate partidele, inclusiv comuniștii care se aflau în opoziție, s-au unit împotriva lui Lucinschi. Au format un fel de "monstruoasă coaliție". La 5 iulie 2000 a fost votată republica parlamentară. Apoi, ca urmare a imposibilității alegerii șefului statului deja după noua formulă, legislativul a fost dizolvat, iar alegerile parlamentare anticipate din februarie 2001 au fost câștigate de partidul lui Voronin.


Salam la preț mic


► Care au fost principalele promisiuni ale comuniștilor în campania electorală?
Oamenii au crezut că salamul va costa din nou ca pe vremea sovieticilor, au crezut că vor scădea prețurile la serviciile comunale (gaz, apă, electricitate), că se vor plăti salariile și pensiile la timp, și au căzut în plasa populismului PCRM-ist. Ca proiect politic, comuniștii propuneau intrarea Moldovei în așa-zisa comunitate Rusia-Belarus, care pe atunci părea ceva "măreț". Din fericire, nu s-au ținut de cuvânt. E drept că restanțele la salarii și pensii au fost lichidate, întreruperile de energie electrică au încetat etc. Economiștii basarabeni spun că îmbunătățirea climatului economic se datorează reformelor antamate de fostele guvernări, comuniștii doar au profitat de trecerea momentului cel greu...


► De câțiva ani încoace, președintele Voronin se declară atașat valorilor europene, susținând că Republica Moldova este pregătită să se alăture Uniunii Europene. Cât de realistă este această posibilitate?
Comuniștilor le-ar plăcea un fel de integrare care să nu le clintească poziția lor dominantă, o integrare în sensul să le vină bani din Occident. Însă adevărata "europenizare" a Basarabiei îi va arunca în tomberoanele istoriei. În 2005, cu o lună înaintea alegerilor parlamentare, s-a semnat un așa-zis Plan de Acțiune Moldova-UE, cu scop electoral, desigur. În ultimii ani s-au adus în plan legislativ câteva ameliorări, dar noile legi, cum este Codul Audiovizualului, nu funcționează. Acolo sunt niște norme europene, dar nu se aplică.


► Ce cred cetățenii Republicii Moldova despre identitatea lor? Există o aprinsă dispută moldovenism-românism. Este pregătită societatea dumneavoastră să îmbrățișeze o nouă identitate, cea europeană?
A fi român în Basarabia nu este o distincție etnică în raport cu cei care-și spun moldoveni. Este o distincție politică și o calificare culturală. Cei care-și spun români sunt mai degrabă intelectuali, tineri mai pregătiți, mai cultivați și care optează politic pentru reunificarea cu România. Cei care-și spun moldoveni sunt o masă de cetățeni, care nu ar fi neapărat împotriva României. A mai rămas însă un fel de conservatorism de tip regional, care îi marchează. Noutatea sau "schizofrenia" momentului constă în faptul că această restanță în ce privește conștiința națională a basarabenilor trebuie armonizată cu identitatea europeană, postnațională.


România, pe model german


► Credeți că este posibilă o reunificare a Basarabiei cu România? Ce cred oamenii de aici despre această posibilitate?
Moldova nu este un stat liber, pentru că se află sub șantaj rusesc. Nu avem o independență reală, există o independență formală doar. A fi independent în Moldova înseamnă să ai libertatea să optezi pentru un proiect comun cu România. Acest proiect comun trebuie regândit, formulat în datele anului 2007, nu copiat după istoricul 1918. Iată o adevărată provocare pentru oamenii noștri politici, de o parte și de alta a Prutului, o temă de dezbatere incomparabil mai demnă decât meschinele reglări de conturi la care asistăm astăzi. România are nevoie să se descentralizeze, să-și dezvolte regiunile. Pe model german, să zicem. Asta ar fi foarte interesant: o Românie ca structură federală ar putea să convină mult mai mult moldovenilor. Pentru că la noi mai există o anumită teamă: să nu vină regățenii și să ne ia posturile. Să fim noi stăpâni aici! Dar în același timp nu poți fi stăpân în Moldova dacă nu mergi împreună cu România, altfel te înghit rușii!...



Modelul cipriot


O soluție pe care Vitalie Ciobanu o propune Moldovei, ca să aibă șanse reale de a se integra în UE, este importarea "modelului cipriot", adică îndepărtarea de Transnistria, dar fără a-i recunoaște independența, pentru a nu legitima regimul criminal de acolo. "Situațiile nu sunt ca pe insulă, însă Bruxellesul ar trebui să ofere un orizont de integrare europeană, fără să se mai cramponeze de Transnistria." Întrebat dacă țara sa s-ar putea lipsi din punct de vedere economic de spațiul în care este concentrată cea mai mare parte a industriei, Ciobanu crede că "practic, Moldova este decuplată de Transnistria. Actuala putere și-ar dori să integreze Transnistria, pentru că i-ar aduce potențial economic. Plus că i-ar livra voturile rusofonilor de acolo". Astfel, scriitorul este de părere că, în chestiunea Transnistriei, moldovenii ar trebui să spună așa: "Domnilor occidentali, aici este un conflict care ne depășește. Aici este vorba de Rusia, nu de mica Serbie, pe care o puteți rezolva ușor. E marea Rusie, care deține arme nucleare și care dictează politica la nivel global. Nu ne transformați pe noi în eternul ostatic al relațiilor dintre voi, dați-ne șansa noastră, mică, dar reală".

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 23 Iul 2007 - 3:49

Starețul de la Hârbovăț era agent al KGB-ului

Au trecut deja câteva săptămâni de la pelerinajul pe care l-am făcut în Basarabia, pe la mănăstirile cele rănite în timpurile sovieticilor, mănăstiri ce-și oblojesc astăzi plăgile ce păreau să nu mai găsească vindecare. Iar rememorarea celor aflate în această călătorie este tulburătoare.


În Valea Ichelului, raionul Ungheni, patru sunt lăcașurile sfinte importante, ca patru brațe de cruce. Despre Hârjăuca v-am relatat în articolul precedent.


DEZMIERDĂRILE LUI DUMNEZEU. Înainte însă de a purcede spre Hârbovăț – al doilea braț de cruce –, vă propunem să deschidem cartea lui Sadoveanu, "Drumuri basarabene": "Mănăstire, chilii, acareturi, toate sunt acoperite cu tablă vopsită verde. E culoarea pravoslavnică, pe care o întâlnim pretutindeni la așezările mănăstirești. Chiliile așezate roată în jurul bisericii parcă dorm tăcute în soarele de iulie. Abia găsim undeva un obraz bărbos cu plete și comanac, care ne dă deslușiri asupra stăreției. Din ograda goală și netedă, pietruită și împresurată de clădiri înalte, trecem prin cotite cotloane, ni se deschid uși ferecate ca de cetate, și deodată intrăm într-un cerdac larg și umbros, care dă asupra unei livezi... Lâng-un loc aspru și gol, ca prin farmec s-a deschis o încântătoare priveliște pe care o contemplăm din jilțuri. Vin adieri de la flori, s-aude murmurul prisăcii, ale cărei căsuțe stau rânduite sub meri... Ca pretutindeni în Moldova, mănăstirile sunt locuri de dezmierdare și tihnă: sunt «stațiunile climaterice» ale vechilor boieri veliți. Mănăstirea se înalță numai într-un loc pe care Dumnezeu, între toate, l-a împărtășit cu harurile frumuseții".


Asta se întâmpla la 1919, imediat după întoarcerea Basarabiei "la trupul mumei sale, România". Descrierea sadoveniană, patriarhală, se potrivește (oarecum) și mănăstirii din vremea de azi: "ograda goală și netedă", "chiliile așezate roată", adieri de flori și murmur de prisacă. Dacă intri prima dată aici, n-ai bănui ce furtuni s-au abătut asupra acestui loc căruia i s-ar fi cuvenit, poate, doar diezmierdările lui Dumnezeu.


LOVITURILE DIAVOLULUI. Pentru monahii Basarabiei, imediat după cel de-al doilea război mondial, între "diavol" și "KGB" s-a pus rapid semnul "=" (egal). Datorită icoanei făcătoare de minuni, aici veneau mii de pelerini, locul era întotdeauna plin de credincioșii veniți de departe pentru a găsi alinare. Chiar și celor din conducerea statului, după ce din 1949, timp de mai bine de 10 ani, reușiseră să închidă aproape toate mănăstirile și mai mult de trei sferturi dintre biserici, le era teamă să se atingă de Mănăstirea Hârbovăț, pentru a nu se isca o răzmeriță. Dar lucrul s-a dovedit a fi mai ușor de făptuit atunci când "diavolul" s-a aliat chiar cu oamenii bisericii. Despre rolul arhiepiscopului Nectarie Grigoriev, înregimentat în KGB, am mai scris și atunci când am pomenit calvarul Mănăstirii Hârjăuca. La Hârbovăț, chiar starețul mănăstirii, Evtihie Andronache, avea nume conspirativ: "Scurtu". Sarcina lui a fost, la început, de a crea derută în rândul monahilor, lansând zvonul despre apropiata închidere a mănăstirii și despre împărțirea averilor acesteia. Astfel, mai mult de jumătate dintre călugări au plecat de bună voie, în anul 1961, "Scurtu" ajutându-i cu cele necesare pentru o grabnică refugiere în sânul familiilor lor sau la alte mănăstiri. Pentru a-i muta din loc pe ceilalți, a fost nevoie de sprijinul unui alt agent KGB, starețul Mănăstirii Noul Neamț, Iosif Gargaliuc (nume de cod: "Florea"), care s-a oferit să îi găzduiască în mănăstirea sa pe cei care nu plecaseră încă (știind prea bine că la scurtă vreme și Mănăstirea Noul Meamț urma să fie închisă). În fine, pentru cei care tot nu se lăsau duși departe de locul în care îl slujiseră cu devotament pe Dumnezeu, starețul Hârbovățului a cerut ajutor chiar de la arhiepiscop (al cărui nume de cod era: "Kazanțev"), pentru a-i izgoni pe călugări, solicitând apoi reprezentantului Patriarhiei Ruse pe lângă guvernul R.S.S. Moldovenească, Romenski, să preia averea mănăstirii. Cât despre rolul arhiepiscopului Nectarie Grigoriev în "uciderea" mănăstirii, iată ce relatează jurnalistul basarabean Dinu Rusu că menționează raportul KGB-ului din acea vreme: "Agentul Kazanțev, care deține funcție de conducere în eparhie, a contribuit activ la închiderea mănăstirii. Pe parcursul pregătirii mănăstirii pentru închidere, din ordinul lui au fost transferate din timp în alte mănăstiri persoanele care ar fi putut influența negativ procesul de închidere a mănăstirii". Și, ca și cum tot acest calvar nu ar fi fost de ajuns, în 1962, din ordinul aceleiași poliții ideologice, cheile sunt confiscate și armata sosește aici, cu tancurile. Mai mulți ostași au pătruns în subsolurile bisericii "Pogorârea Sfântului Duh", unde au profanat și au distrus mormintele ctitorilor și ale egumenilor. Altarul, catapeteasma, cărțile și icoanele mănăstirii au fost arse, iar cele 6 clopote au fost duse cu camioanele și topite. Locul a fost transformat în școală pentru copii cu handicap. După 1992, Mănăstirea Hârbovăț a fost redeschisă.


O SCURTĂ ISTORIE. Despre calvarul mănăstirii, ca și despre istoria ei veche și momentele de binecuvântată strălucire, ne-a vorbit blagocinul Serafim (blagocin înseamnă protoiereu, în Basarabia), spre care ne-a îndrumat părintele stareț Nicandru Munteanu. Ca oaspeți ce ne aflam, am vizitat atât lăcașurile celor două biserici, cât și clădirea școlii de cântăreți, unde ne-am așezat, pentru câteva minute, în băncile goale acum, căci este vacanță.


Câteva file din trecut: ctitorul Hârbovățului este boierul Constantin Carpuz, care pe la 1730 ridica acest sfânt lăcaș. Dar o legendă vorbește despre un călugăr bătrân și gârbovit (în unele surse, Hârbovățul este întâlnit și sub forma: "Gârbovăț", de la "gârbov"), care ar fi ajuns aici în ultimii ani ai veacului al XVII-lea, împreună cu alți călugări de la Mănăstirea Bersan din Podolia. E posibil chiar ca ambele variante să fie adevărate și să se completeze, cert nu se știe, căci arhiva a fost arsă în cele trei incendii pe care le-a suferit mănăstirea în secolul al XIX-lea, în urma atacurilor turcilor și tătarilor. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a scăpat din cele trei incendii, se spune că a fost dăruită mănăstirii de mama colonelului Nicolai Abdulaev, în 1790, după moartea acestuia în războiul ruso-turc. Minunile săvârșite de aceasta erau atât de copleșitoare, încât credincioșii din Chișinău care făceau adeseori pelerinaje la Mănăstirea Hârbovăț, au făcut cerere oficială pentru ca Icoana Maicii Domnului să fie adusă, o perioadă din an, în oraș, la Catedrală. Din 1859, icoana s-a mutat la Chișinău, de unde a revenit de fiecare dată (mai puțin în cele trei decenii de prigoană) la Hârbovăț în timpul Postului Paștelui. Icoana însă nu a rămas nici a Chișinăului, în restul anului cu ea făcându-se pelerinaje prin întreaga Basarabie, mai ales la vremuri grele – secetă, potop etc.




Rezistență


"Părintele stareț Nicandru a fost hirotonit ca diacon la Mănăstirea Japca, singura care a rămas să funcționeze. Au avut așa o tărie de caracter, acolo, la mănăstire! Nu cheltuiau nimic să poată să plătească impozitul mare care se pusese. Totuși, Dumnezeu n-a îngăduit ca sămânța monahismului să piară din Basarabia. S-au închis mănăstirile, dar călugăria n-a fost închisă"


Bucurie


"E așa un aer de sfințenie, aici, la Hârbovăț! E un duh de liniște! De multe ori, ies noaptea și zic: Doamne, câtă bucurie am și eu, să fiu aici!" Blagocinul Serafim Mănăstirea Hârbovăț


Credință


"Ce e mai important în viață? Să ai oleacă de credință în tine! Altul, poate că nu crede, întreabă: «Da’ unde-i Dumnezeu acela? Unde l-ai văzut?». Numa’ că Dumnezeu e tot timpul și în tot locul. Nu se poate face fără el nici un pas. Nici acela care se crede fără Dumnezeu nu e lipsit de paza Domnului."


Rugăciune



"În timpul ăsta e rău tare! Legea asta care îi lasă de pleacă peste hotare nu-i pentru toți bună. Rău s-a destrăbălat lumea cu plecările în Italia. S-au distrus familii. Ea s-a dus peste hotare, bărbat-su a rămas cu doi-trei copii acasă. O așteaptă, da’ într-o zi ea zice că nu mai vine… Vine bărbatu’ la mine și se jăluie. «Ce să fac?», întreabă. «Roagă-te!», asta îi spun. Dacă te rogi, Dumnezeu poate să te ajute!" Părintele Efim Mănăstirea Hârbovăț
Epitrahilul cu steluțe sovietice



"Bunicul fusese primar în Căpriana", începe a ne povesti blagocinul Serafim de la Hârbovăț. "L-or ridicat în ’39. Bunica mea a fost dusă în Kazahstan cu șapte copii. I-au coborât în stepă și le-au spus: «Duceți-vă!». Au mers mult pe jos, până au dat peste niște izbe. Erau oameni buni acolo. I-au hrănit, i-au încălzit. O iarnă întreagă le-au dat lapte de iapă. Când n-a mai putut, bunica și-a luat copiii și s-o întors în Basarabia. Pe ea și pe frații mai mari ai lu’ tata i-o ridicat în ’46 și i-o pedepsit că s-o întors acasă. Bunica o făcut pușcărie la Rusca. Frații au stat și ei 10 ani în pușcărie. În anii ’50 sovieticilor nu le-o fost rușine și au început să-i ridice pe călugări. Îi încărcau și îi duceau, un eșalon (tren de marfă) întreg, plin. Călugărilor le dădeau siliotcă (pește sărat), dar nu le dădeau picătură de apă. Mureau de sete. Și când mureau îi aruncau din tren. Eu zic așa: Dumnezeu o dat voie să se întâmple așa. Cu știrea lui Dumnezeu o trecut omul prin chinurile aistea. Așa s-o făcut omul mai sfânt. S-o mărit ceata sfinților martiri. Cea mai vrednică faptă de pomenire îi că și-o păstrat credința. Știți că am găsit până
și-n biserică semnul diavolului? Purtau preoții spioni ai KGB epitrahil cu nasturi cu steluță sovietică în loc de nasturi cu crucea lui Dumnezeu! S-a dus o luptă strașnică. Atunci o dovedit sistemul lui Antichrist, dar Dumnezeu nu s-o lăsat și acu’ o venit rândul lui să dovedească în lupta asta!"


Cum a lucrat Dumnezeu în viața monahului Efim



"Când s-au închis mănăstirile, atunci o fost scandal. Călugării nu voiau să se ducă de-aici, îi scoteau cu de-a sila", ne zice părintele Efim, monahul care primise ascultare să ne invite la o masă simplă, dar îndestulătoare, "că obosiți, de la drum lung" eram. "Pentru păcatele poporului, care nu a dus cum se cade legea creștinească, a dat Dumnezeu toată nevoința asta. Înainte vreme, primul copil dintr-o familie se jertfea la mănăstire." Despre cum a fost de s-au redeschis mănăstirile, la început, când cu "perestroika", părintele Efim are părerea lui: "Oamenii nu înțeleg. Ei gândesc că cineva a vrut: Stalin să le-nchidă, Gorbaciov să le redeschidă. Sau alt împărat, cine știe ce să facă… Dar nu-i decât un împărat, cel din Cer, Dumnezeu, și el le diriguie pe toate. Gorbaciov – pentru ce a făcut el răsuflarea asta? Că a vrut el? De la Dumnezeu a fost pus să fie… Bine, rău, pronia lui Dumnezeu n-o oprește nimeni. Dumnezeu îi pedepsește pe oamenii care nu duc credința cum se cade. Îi lasă, îi rabdă, dar după un timp oarecare trimite un război, dă o foamete… Ori le închide bisericile și le arată că așa-i de rău când n-ai unde să te rogi și să te alini!".
"LUCRUL" CELUI DE SUS. Și în viața Părintelui Efim "a lucrat Dumnezeu". "Sunt din raionul Nisporeni, satul Ciorăști. Înainte am fost simplu țăran. În 1993, toamna, am venit la mănăstire. În ziua de lăsat de sec pentru Postul Crăciunului. Era așa de frig…! În 1995 am fost călugărit. Soția e și ea la mănăstire, în altă parte. Noi ne-am căsătorit, am făcut o casă, apoi ne-am așezat copiii. Pe urmă, așa o fost că ne-am dus într-o zi la Mănăstirea Hâncu. Numai cu vederea… Și pe urmă ne-am hotărât să mergem amândoi la mănăstire, să ne pocăim, că am trăit 40 de ani împreună, dar acu’, la bătrânețe, ce să mai faci? Nu, nu trăiam greu, aveam de toate. Numai că așa a dat Dumnezeu poruncă, pe neștiute…"


POVESTE DE FAMILIE. Părintele Efim are și-un fecior preot la o mănăstire. Pe ceilalți i-a însurat, fata a măritat-o. "Când vin copiii la mine, spun că nu mi-am ales un drum rău. Eu am fost orfan de război. Mama s-a măritat. Apoi a murit și ea, la 19 ani eram singur. M-am însurat și cu mâinile mele mi-am făcut casa. Ușile, ferestrele, tot… M-am trezit cu patru feciori în casă. Nevasta o spus: «Ce-o să faci cu ei? Ce-o să le dai?». Pe cel mare l-am ajutat puțin. Mijlociii s-au dus și-au lucrat în Kamceatka și-or venit cu bani de și-au făcut casă. Cel mic s-o călugărit. Fiică-mea e gospodină în Chișinău. Nu m-am spăriet niciodată că n-or să aibă viață bună copiii mei. Mâinile omului și credința în Domnul! – aiasta-i totul."


Părintele Efim vorbește rar. Viața lui e o continuă raportare la Dumnezeu. De ce vin oamenii la mănăstire? Că asta li-i porunca de la Cel de Sus. De ce pleacă? Aici e firea omului de vină: "Dacă toată viața lui în lume o băut, o făcut ce-o vrut, el vrea să fie în mănăstire liber cum o fost în viața civilă… Zice că a venit la pleașcă – să mă scuzați de așa vorbă –, că are mănăstirea grijă de el. Dar aici e regulă ca la armată. Trebuie să te ții de toate ascultările care ți s-au dat". Și cum ascultarea lui în ziua aceea era să aibă grija hranei noastre, numai ce-l auzim: "De-amu’ hai să ne rugăm Domnului pentru pâinea cea de fiecare zi, că aiasta îi datorie sfântă"…

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 23 Iul 2007 - 3:57

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Demnitate. La 80 de ani, supraviețuitor al unei Siberii aspre, Leonid Gavrilovici se războiește prin instanțe de câțiva ani cu autoritățile raionale care nu i-au restituit încă averea

Supraviețuitor al Siberiei, în război cu comuniștii

Rămas orfan de ambii părinți la 10 ani, “tată” pentru patru frați, deportat în Siberia, Leonid Gavrilovici se luptă de 13 ani cu conducerea Raionului Ștefan Vodă pentru a-și recupera proprietatea care i-a fost luată în 1941. În urma proceselor intentate președintelui Raionului, suferă cel mai mult nepotul și nora, bolnavi de insuficiență renală, cărora nu li s-au asigurat de către stat anumite cheltuieli, care prin lege trebuiau plătite.





Doi ochi mici, verzui, îi lucesc, iar privirea emană o stare de bine, iar barba albă, mare, impunătoare, cere respect. E chipul bunicului perfect, pe care și l-ar dori orice copil să-i citească o poveste înainte de culcare, într-o seară friguroasă de iarnă, lângă o sobă în care trosnesc lemnele.





DRUMUL SIBERIEI. Când avea 10 ani, Leonid Gavrilovici și-a pierdut mama, iar peste doi ani, bolnav de tuberculoză, s-a stins și tatăl său. De-odată, cinci frați, din care Leonid cel mai mare, s-au trezit orfani. Leonid terminase deja cinci clase în limba română. În 1941, când au venit rușii, cei cinci frați au fost luați din satul Tudora, unde locuiau, și împreună cu alte 13 familii din sat, printre care și cea a primarului, au fost încărcați în trenuri și duși în Siberia. “Ne-au dus până la Gara Căușeni. Pe bărbați i-au pus în niște vagoane, și pe noi, copiii, cu femeile în alte vagoane. Pe drum începuse deja războiul. Și, la gară, soldații ruși au zis că noi suntem familiile dușmanilor poporului și de aceea am ajuns în Siberia”, povestește molcom, cu vocea aproape stinsă. Leonid a făcut o școală de tractoriști și așa a reușit să mai pună o pâine pe masă. Unul din ceilalți frați lucra la o fermă, dar mâncarea nu le ajungea, așa că erau mereu lihniți de foame, iar despre bani de haine noi nici nu s-a pus problema. Cele vechi erau numai cusături, petice și rosături. “Am vrut să-i aranjez pe cei mici la orfelinat. Peste șase luni am primit scrisoare că au reușit să intre la un orfelinat. Dar alții le luau mâncarea și așa mureau de foame. Au vrut să fugă. Doi au și fugit. Nu prea găseau de mâncare. Pe Vasea, care era mai măricel, l-au luat la instrucție. Făcea și el foamea. Nu era de mâncare. A prins un câine, l-a jupuit, l-a fiert, dar i-au luat cazacii mâncarea.” Leonid muncea în continuare ca tractorist. Într-o dimimeață de iarnă siberiană, unul dintre frați a murit. De foame. “Eu și un prieten de-al meu l-am îngropat în omăt la marginea sătucului. Era troiene mari. Voiam să-l îngropăm la primăvară, omenește, creștinește. Dar el nu mai era acolo.” Face o pauză pentru a-și șterge lacrimile. Fiul său, care-l însoțește, completează și spune că tatăl său plânge întotdeauna când își amintește de moartea fratelui său.



“În 1944 am ajuns pe front, în Harko, în Jitomer, în Ucraina. Și acolo le trebuia șofer pentru mașină. Din tractorist se făcea repede un șofer. Ziua teorie și noaptea experimente.” Peste episodul războiului trece în grabă, destul de tulburat. După război, a făcut armata încă cinci ani, iar în 1951 s-a reîntors în Tudora, acasă. “Nu m-au primit. Pentru că eram deportat. M-am dus la Olănești, unde mi-am găsit un adăpost, și m-am angajat mecanic la întreprindere.” A făcut o școală tehnică, iar la 40 de ani a devenit student la Institutul Agricol. În 1985 a ieșit la pensie.







LUPTĂ SURDĂ. “Orfanii care au fost ridicați atuncea au fost un fel de carne vie. Cel mai sănătos a scăpat tata, și mă tem că din aceea că a fost în armată pentru că o parte din frați au murit sau s-au întors invalizi. Anul trecut, secretarul organizației raionale de pe vremea aceea a spus: «Să mulțumească domnul Leonid Gavrilovici că el și frații săi au fost ridicați și duși în Siberia atunci, că, dacă nu era așa, apăi ei nu rămâneau în viață. Dacă ar fi rămas aici pe loc ar fi murit»“, adaugă Alexei Gavrilovici, fiul lui Leonid.



În 1991, după ce Leonid Gavrilovici a fost reabilitat prin decret prezidențial, toată familia s-a reîntors în Tudora, la baștină. “Când ne-am întors în Tudora, am văzut că oamenii, comuniștii erau împotriva noastră. Am vrut, eu cu tata, să construim o casă, dar imediat ni s-a luat locul. Toată lumea era împotriva noastră. Așa că tot ce am avut atunci am investit pentru construirea unei benzinării. Ne trebuiau bani pentru că soția era bolnavă de insuficiență renală și pe parcurs mi s-o îmbolnăvit și feciorul, și trebuia să plătim transplantul renal. După ce am construit benzinăria am constatat că am intrat în grația oamenilor și dizgrația autorităților”, continuă Alexei.



Coșmarul familiei Gavrilovici continuă. După ce timp de aproape zece ani au avut parte de liniște, în 2001 necazurile se reîntorc precum un bumerang. Benzinăria pe care familia Gavrilovici a construit-o se află exact între localitățile Tudora și Palanca. Aproape de hotarul cu Ucraina. “În 2001 s-a făcut un fel de control fiscal la benzinărie. Pe vremea aceea se făcea contrabandă cu benzină. Iar ei, autoritățile raionale, credeau că asta facem. Contrabandă cu benzină. Pentru că au văzut că nu facem contrabandă au zis că nu am achitat impozit. Dar fără nici un fel de dovadă. Ne-au luat documentele, ne-au dat în judecată, iar noi am rămas fără nimic. Iar documentele au dispărut fără urmă.” Rămași cu datorii și cheltuieli mari, o parte din membrii familiei Gavrilovici s-a mutat în benzinărie, unde au stat aproape șase ani. Au încercat între timp să facă împrumuturi la bancă, să mai plătească din datorii, dar nu le putea obține pentru că nu aveau casă, iar benzinăria ar fi fost un domiciliu ilegal. Până la urmă au obținut un împrumut, iar în prezent benzinăria este gaj la o bancă, pentru că nu aveau bani ca să plătească datoriile.



În aprilie 2004, familia Gavrilovici a chemat în judecată președintele Raionului Ștefan Vodă pentru a i se restitui documentele de proprietate. Într-o cerere adresată în justiție pentru deschiderea procesului, Leonid Gavrilovici arată că “domnul Iurie Moiseev, președintele Raionului Ștefan Vodă, tărăgănează examinarea cauzei. Inițial a ignorat cererea mea în mod abuziv, iar, după ce m-am adresat către CPR Ștefan Vodă, domnul Iurie Moiseev, prin scrisoarea nr. G-47 din 5 iulie 2005, a prelungit termenul de examinare a petiției mele până la ședința ordinară a Consiliului raional(...) Până în prezent însă nu am fost informat despre examinarea cauzei. (...) La data de 24.10.2005 am primit scrisoarea sub nr. 84 din 17 octombrie 2005, semnată de președintele Raionului, care prezintă în sine refuz în restituirea averii”. Leonid Gavrilovici solicită astfel obligarea Guvernului Republicii Moldova, ca succesor al Guvernului RSSM, să restituie în natură averea confiscată la data de 13 iunie 1941 și obligarea Guvernului să plătească prejudiciul material suportat din cauza nerestituirii averii odată cu anularea, la 6 mai 1991, a hotărârii privind represiunea nelegitimă.



Potrivit unui document din Arhiva raională de stat, se arată că frații Vasile, Grigore, Dumitru, Victor și Leonid Gavrilovici figurează ca foști proprietari ai unei case de locuit, trei hectare de pământ arabil, un sfert de hectar de vie, o jumătate de imaș în localitățile Corcmaz, 0,75 ari vie în Tudora și altele, toate în valoare de 187.500 de lei. Pentru recuperarea întregii averi, Leonid Gavrilovici se plimbă de ani de zile prin instanțe, încercând să-și afle dreptatea. Ultima acțiune în justiție a fost deschisă anul acesta, solicitându-i președintelui de Raion, Iurie Moiseev, să-i stabilească domiciliul acolo unde l-a avut ca persoană reabilitată. În satul Tudora.

Alexei, fiul lui Leonid, a fost arestat în 2004, 50 de zile. În arest administrativ. “Cică l-aș fi înjuratpe președintele de Raion într-o ședință. Deși unul din martori a susținut că nu am vorbit urât și nu am înjurat pe nimeni.”





DISCRIMINARE. Nora și nepotul lui Leonid, bolnavi de insuficiență renală, se află pe lista de transplant. Nu sunt însă bani pentru achitarea operației. Din 1999, Republica Moldova nu mai face transplant renal. Fosta clinică a URSS, dotată cu toată aparatura necesară, nu mai face transplant renal. Pentru procedura de dializă, norei și nepotului trebuie să li se achite drumul de la Palanca, locul în care domiciliază în prezent familia fiului, Alexei, la Chișinău, la clinică. “Imediat după ce am deschis proces pentru restituirea documentelor care să dovedească că nu am făcut fraudă fiscală la benzinărie și nu am încălcat legislația banii li s-au luat. Și din 2004 nu au mai primit până în urmă cu câteva luni. Acum primesc, dar la nivelul unui bilet de autobuz. În legislație a fost introdus în 2006 un articol care spune așa: «Se restituie cheltuielile de transport în scopurile hemodializei cu transportul public», asta în limba română, dar în rusă scrie «cheltuielile de transport», adică nu se precizează că modalitatea de transport e cu autobuzul, cu mașina personală sau altfel. Doar cheltuielile de transport. Indiferent care or fi ele”,spunei Alexei Gavrilovici, care mai acuză însă o “bubă” din sistem.“Tratamentul care corespunde cerințelor europene se aplică în centru numai persoanelor care sunt funcționari de stat. Unele persoane care sunt funcționari de stat beneficiază de tot. Asta e un fel de discriminare. Pentru 2007 programul unic a fost modificat. Pentru restituirea cheltuielilor de transport Compania Națională de Medicină trebuie să aprobe regulmentul. Adică fiecare trebuie să spună cu ce vine – mașina proprie, autobuzul, rutiera. Un astfel de bolnav nici în Chișinău nu poate să meargă cu troleibuzul. Are nevoie de însoțire, de cineva care să-l aducă. Nici nu se pune problema să se suie în autobuz. Iar compania nu poate să aprobe regulamentul. Și nici până astăzi nu s-au restituit cheltuielile”, conchide Alexei Gavrilovici.



Soția lui Leonid Gavrilovici a decedat în urmă cu doi ani. A trăit și ea împreună cu Leonid la benzinărie. Acum Leonid Gavrilovici nu vrea decât să-și recupereze proprietatea, pentru a o lăsa moștenire copiilor și nepoților săi. Dacă nu i se face dreptate în țară, Leonid Gavrilovici e hotărât să ajungă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a-și recupera averea.




Spre Siberia

“Pe bărbați i-au pus în niște vagoane, și pe noi, copiii,cu femeile în alte vagoane. Pe drum începuse deja războiul. Și la gară, soldații ruși au zis că noi suntem familiile dușmanilor poporului și de aceea am ajuns în Siberia”

Leonid Gavrilovici,deportat



Cererea

În martie 1994, Leonid Gavrilovici s-a adresat Consiliului raional Ștefan Vodă cerând acordarea unui credit preferențial, în calitate de fost deportat reabilitat, pentru a-și construi casă. Cererea i-a fost însă respinsă, pentru că lipsea regulamentul privind eliberarea creditelor preferențiale. Gavrilovici a făcut o nouă cerere în 2005. Dar și de această dată, după cum susține bătrânul, autoritățile raionale au refuzat să-i examineze solicitarea. Leonid susține că nu au analizat cererea nici atunci când Guvernul le-a obligat să facă acest lucru. El susține că singurul lucru care i-a determinat pe consilieri să analizeze cererea a fost plângerea pe care a depus-o în instanță împotriva lor în octombrie 2005. Gavrilovici solicitase Consilului raional ca “Banca de Economii” să-i acorde un împrumut de 82.000 de lei pentru construirea unei case în Tudora. La începutul anului trecut, Iurie Moiseev a semnat garanțiile pentru acordarea creditului. Leonid Gavrilovici este nemulțumit că autoritățile nu i-au permis să construiască casa pe terenul aflat în proprietatea familiei, oferindu-i alt loc de casă, mult mai rău. “Banca de Economii” a refuzat să-i elibereze creditul pe motiv că gajul pentru cei 41 de mii de lei pe care va trebui să-i ramburseze băncii din surse proprii este insuficient.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 23 Iul 2007 - 4:03

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]


CINSTIRE. Profesorul Ion Găină, de la Muzeul Mateevici din Zaim, aprinde adesea lumânări în memoria scriitorilor literaturii române.

Ostașii limbii române

Am întâlnit în Republica Moldova tineri care se simt cetățeni ai lumii mai mult decât moldoveni. Dar am cunoscut și oameni în vârstă, visători care luptă pentru fiecare literă latină, pentru fiecare simbol care vorbește despre românism.





În Republica Moldova nu s-a organizat încă un concurs “Mari Moldoveni”, însă aproape sigur finala s-ar da între Ștefan cel Mare și Alexe Mateevici. De ce Mateevici? Pentru că autorul “Limbii noastre” se bucură de mare cinste printre moldovenii de la est de Prut și datorită faptului că în perioada sovietică era studiat în școli mai mult decât alți autori, pentru că avusese legături cu Rusia. Făcuse seminarul teologic la Odessa, iar după întoarcerea la Chișinău inițiase legături cu oamenii de cultură ruși din reședința Basarabiei țariste.





MUZEUL MATEEVICI. În satul Zaim din Raionul Căușeni, în aceeași clădire în care a copilărit Alexe Mateevici, funcționează “Casa-muzeu Alexe Mateevici”, condusă de profesorul Ion Găină. El se numără printre inițiatorii muzeului: “Am venit aici în 1984 ca profesor de limbă moldovenească. Atunci, lumea în sat nici nu vorbea despre Mateevici. Câțiva intelectuali știau că a trăit aici. A trebuit să fac un teatru poetic ca să readuc opera lui Mateevici în conștiința localnicilor.” Opera lui Mateevici se cunoștea într-un volumaș foarte mic, în care erau adunate poeziile permise, pentru că aveau un mesaj social. E vorba de “Eu cânt” (“Eu cânt pe-acei ce-n jug și chin / Pe-a lor spinare țara țin,/ Cari în robie și necaz/ Voinici, puternici au rămas!”) sau “Țăranii”. Și “Limba noastră” era cunoscută, dar unele strofe erau omise, deoarece făceau referire la râul Nistru ca graniță a românității: “Puteam face și noi cât ne permitea ideologia!”. Din 1984, când a debutat teatrul poetic, profesorul Găină a muncit continuu la proiectul realizării unui muzeu, timp de patru ani. “Nu aveam cum să spunem că doream să facem o instituție dedicată marelui poet, așa că am propus autorităților locale să înființăm un muzeu istorico-etnografic al localității, în care am pus diferite compartimente: istoria de luptă și de muncă a satului, un colț de etnografia patriei sovietice. Am instalat și un mic compartiment Mateevici – pe un perete au fost aranjate și câteva imagini cu poetul.” Era primul pas. Astfel casa a putut fi restaurată. “Norocul nostru a fost că Gorbaciov a inițiat Perestroika, putând vorbi deschis despre un vestigiu dedicat lui Mateevici. Nu a fost ușor nici atunci. Când s-a inaugurat muzeul, la 26 martie 1988 (ziua de naștere a poetului), tot scenariul era controlat de Comitetul Raional de Partid. Am prins curaj, iar la finele sărbătorii am cerut să ridicăm și un monument. Asta era o faptă de eroism atunci, să spui că vei ridica și un monument. La început am pus o piatră în fața casei, apoi, în 1989, s-a ridicat statuia care este aici și astăzi.”





ÎMPOTRIVA “MAȘINII” SOVIETICE. La câțiva kilometri de Zaim, la Căușeni, am stat de vorbă cu Valeriu Ostaș, directorul Casei Limbii Române (CLR). “Ca inspector de legislație lingvistică în Direcția de învățământ i-am constrâns pe directorii ruși din școli și licee să semneze că susțin ideea inaugurării acestei instituții”, povestește Ostaș. El spune că scopul organizației nonguvernamentale pe care o conduce este “promovarea valorilor românismului”, iar obiectivul ei de viitor este să militeze pentru “unirea cu țara și neamul din care facem parte”. În Căușeni, Casa Limbii Române s-a deschis la 31 august 2001 și a beneficiat de ajutorul Prefecturii și al Consiliului Raional. Și Primăria îi ajută, de exemplu, le plătește telefonul. În schimb, are uneori mici pretenții. “Ar fi vrut să sărbătorească ziua de 9 mai aici, la CLR, dar m-am opus. Noi fiecare centimetru din conștiința oamenilor de aici îl câștigăm cu mari sacrificii. Cum să facem festivitate de ziua eroilor sovietici? Vă spun, mașina securității sovitice încă nu este oprită în Basarabia.”





ÎNFRĂȚIRI. În Raionul Căușeni, vorbitorii de limbă română reprezintă 75% din populație. Dintre aceștia, frecventează acest ONG 25%. Ostaș spune că există “mulți români basarabeni care sunt buni patrioți, dar nu cunosc istoria românilor”. Pentru ei speră să inițieze un curs cu sprijinul Ambasadei Române. Aceeași ambasadă a ajutat la dotarea bibliotecii de care dispune Casa. “Eu nu fac o distincție între instituțiile românești din Basarabia și cele din țară. Sunt oameni conștienți că noi aparținem României”, crede el.

Domnul Ostaș organizează și excursii cu elevi în diverse orașe din România. El crede că decât o acțiune ca “Podul de flori” este mai eficient ca instituții similare din Republica Moldova și din România să se înfrățească: “În anii renașterii naționale, când s-a produs «Podul de flori», totul a fost un sentimentalism gol”. Prin concursul CLR s-a înfrățit Primăria Căușeni cu Primăria Flămânzi; de asemenea, CLR se află în relații foarte bune cu Asociația “Pro Basarabia și Bucovina” de la Constanța, de la care a primit donații de carte.





ȚEL SPIRITUAL. Domnul Ostaș e un visător și admite el însuși acest lucru: “Acum câțiva ani vorbisem cu un neam care era plecat la muncă în Spania să îmi găsească și mie acolo ceva de lucru, dar când m-a sunat el, eu tocmai primisem vestea că deschidem și aici Casa Limbii Române, după Chișinău și Ungheni, așa că am lăsat baltă Spania. Acolo ar fi urmat să lucrez în construcții”. Salariul lui de profesor de limba română este mic, iar la CLR activează “pe bază de entuziasm”. Lipsa lui de pragmatism merge și mai departe. La acest ONG s-au organizat la un moment dat cursuri de limba română pentru alolingvi, adică ruși, ucraineni, găgăuzi. Valeriu Ostaș a decis însă să nu mai țină aceste cursuri: “Am abandonat, pentru că am observat un scop personal, și nu unul comun, ce ține de integrarea în societate. Am văzut că pe cei care veneau îi interesa să-și deschidă afaceri peste Prut și să-și ia cetățenia română, nu-i interesa un țel spiritual. Le-am spus că nu pot să susțin atare intenții și de aceea trebuie să depună singuri efortul, mai ales că încă din clasa a cincea toți au posibilitatea să învețe limba română la școală”.




Cu voie de la Gorbaciov

“Norocul nostru a fost că Gorbaciov a inițiat Perestroika, putând vorbi deschis depre un vestigiu dedicat lui Mateevici, la Zaim. Nu a fost ușor nici atunci. Când s-a inaugurat muzeul, la 26 martie 1988 (ziua de naștere a poetului),tot scenariul era controlat de Comitetul Raional de Partid”

Ion Găină,professor



“Altar cultural”

Anual, în perioada 16-30 martie, în Republica Moldova se desfășoară “Zilele Naționale Mateevici”. Cele mai importante manifestații se organizează la Zaim, unde au loc concursuri literare și conferințe științifice. Deseori participă și oameni de cultură din România, în special de la Iași. Profesorul Ion Găină a amenajat la Zaim un fel de “altar cultural”, unde a adus pământ de la locurile de veci ale marilor scriitori ai literaturii române: Alexe Mateevici, Mihai Eminescu, George Călinescu, Mihail Sadoveanu, George Coșbuc, Ion Creangă, Marin Preda, Ion Luca Caragiale, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu. De câte ori are ocazia, Ion Găină aprinde lumânări în amintirea acestor scriitori, dorind să țină vie flacăra românismului într-o țară în care conducătorii actuali susțin că poporul pe care-l guvernează este “moldovenesc”.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 23 Iul 2007 - 4:22

Românii din România și Moldova sunt fasciști!
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Razboiul din Transnistria, din perioada 2 martie 21 iulie 1992

Tinerii din Transnistria știu că noi suntem fasciști. Că moldovenii le-au ucis părinții, iar pericolul vine dinspre România. Asta îi sperie pe românii din dreapta Nistrului. Pe care i-am întâlnit săptămâna trecută, când ne-am riscat libertatea, trecând frontiera în republica autoproclamată Transnistria.

Am trecut în Transnistria într-o zi de vineri, 13. Săptămâna trecută. Mașina noastră avea numere de București. Noi, aparatură foto performantă și un însoțitor dat în urmărire generală în partea stângă a Nistrului. Am mers împreună pe urmele conflictului armat de acum 15 ani, care încă se mai simte la fiecare pas. Ne-a însoțit Anatol Croitoru, unul dintre liderii românilor în războiul transnistrean. Dacă am fi fost prinși, am fi avut mari probleme. Dar am avut noroc. Ne-a ajutat o pungă mare de biscuiți de ovăz, pe care-i ronțăiam aparent distrați în mașină. Și care avea, în același timp, rolul de a acoperi geanta mea și vesta colegului meu Dan Marinescu. Dedesubt era camera foto, cu trei teleobiective. Păream niște turiști răsfățați care nu s-ar gândi nici o clipă la situația tensionată de dincolo de Nistru. Vameșul care mai avea foarte puțin până să găsească aparatura vorbea românește. Era unul dintre moldovenii de dincolo care nu-și găsesc locuri de muncă și sunt nevoiți să lucreze de partea adversarului, așa cum ne-a explicat însoțitorul nostru. M-a privit în ochi. N-a văzut nimic din ce se aștepta, poate, să vadă, și ne-a lăsat să trecem. După ce am plătit 7,50 lei moldovenești de fiecare. Dacă am fi avut vreo carte la noi ar fi fost o mare problemă. Întâi ne-ar fi arestat și abia după o zi sau două, după ce s-ar fi lămurit că nu vrem să facem “trafic” de literatură în limba română, ne-ar fi dat drumul din beci. Pentru că arestul înseamnă aruncarea victimei într-un beci de la Tiraspol. Acolo au ajuns și jurnaliști din Republica Moldova, cu intenții mult mai nevinovate decât ale noastre, prinși cu aparatură de amatori la ei.

Anatol Croitoru, unul dintre cei mai activi luptători pentru românism de dincolo de Nistru, ne-a însoțit peste graniță. Am mers împreună în trei sate celebre din raionul Dubăsari: Coșnița, Corjova și Cocieri. Celebre pentru cruzimea luptelor de la începutul anilor ’90. Primul popas de dincolo de Nistru l-am făcut la el acasă, la Coșnița. Am intrat împreună în curtea liniștită, cu boltă de viță-de-vie, păsări și cățeluși. “Iaca, aicea-n pragu’ casei am omorât io primu’ cazac în ’92”, s-a grăbit Anatol să ne explice, arătându-ne exact locul cu pricina. “I-am luat capu’ cu sapa. A ajuns în pragu’ casei, când au intrat cazacii în sat să vâneze polițiștii care n-au vrut să se unească cu ei, să devie milițieni. Și-au intrat în sat să nimicească tăți polițiștii. Pe mine m-a căutat, că eram un lider. Am sculat satu’.”

Abia mai târziu am aflat că Nicolae, fiul cel mic al gazdei noastre, pe care l-am cunoscut când am ajuns în curtea lui Anatol, luase parte la acea scenă de coșmar, cu 15 ani în urmă. Când ni l-a prezentat, tatăl lui ne-a spus doar că este absolvent de Medicină. Dar Nicolae avea 10 ani când a asistat la scena de coșmar care a marcat începutul luptelor sângeroase în satul Coșnița: “A intrat cu blindata așa, aicea, tăți au vinit și-au înșfăcat băiatu’ care lucra în poliție. A spus ciniva. A trădat. A spus: «Uite-aicea-l găsiți». Și-au venit. Cazacu’ cela o intrat cu atuomatu-n ogradă. Niculae era pe la bunica și copilu’, copil... O văzut blindatele și el nu știa de război. Aista când o intrat pe poartă cu automatu’, Nicolae era acolo. El l-o prins pe Nicolae de cap cu mâna stângă și cu automatu-n dreapta trăgea. Sapa era aicea-n gardă, povestea Anatol, punând mâna chiar pe sapa din poveste. Care nu se afla la locul ei, deci a dus-o spre gard ca pe un element de recuzită foarte important. Când am ieșit de-aici se auzea rafală de automat. Pe pragu’ ăsta stătea copilu’ în mâinile lui. Atunci am înșfăcat sapa, cum el era cu spatele la mine și când i-am dat, o rămas fără cap”, și-a terminat el povestea, făcând, cu sapa-n mână, prin aer, reconstituirea luptei cu intrusul.


“Mi-era indiferent”, a continuat Anatol, după câteva clipe de tăcere, văzându-ne încremeniți. “Copilu’ țâpa, acolo țâpau tăți. Tăți țâpau, era o situație extraordinară. Fugea pământu’ de sub picioare. Așa se bătea trupu’ cela, să videți, încă o oră prin ogradă. L-am luat pe Niculai, ei o luat polițistu’, fără să-și deie seama că unu’ nu-i într-nșii, și s-au dus. Era o răcneală... Eu știu că am dus copilu’n casă. Și ce să fac? Asta se zbate aici, copilu’i acolo, s-o zbătut încă vreo oră așa, sărea-n sus și capu’ era jos. Am închis poarta. Ei au plecat. Mie mi-a rămas automatu’. A fost primu’ automat. Cu el am mers tăt războiu’. O fost extraordinar. Muniție mai am.”

Anatol și-a luat apoi oamenii și s-au dus să facă rost de arme de la unitatea militară din satul vecin. Au luptat mult timp, iar pierderi de vieți omenești au fost de ambele părți. “Cazacii erau cu cojoacă și peste cojoace erau ca niște hamuri. Intrau în ogradă: «Adă vin!» Nu cunoșteau nici moldovinește, nici românește. Și dacă ziceai: «Vorbiți cu noi! Vorbiți în limba noastră, ce?» Zicea: «Ce, vrai să rămâni fără cap?» Aici, din moși-strămoși, de când știu ei, cică e pământ cazacesc! Au intrat cazacii-n sat, la-nceput, care «dă o cană de vin», care-așe... Pe urmă au dat buzna-ceia. Au început la Coșieri și Corjova mai întâi. Mergea pi stradă, vedea o fetiță, o băteau, își băteau joc de ea, vedea o femeie, la fel. Vedea un bărbat, îl băteau. La Corjova la fel.” Și toate astea s-au întâmplat doar cu 15 ani în urmă…

Am trecut două râuri, Prutul și Nistrul. Dincolo de Prut, sărăcia e puțin mai mare decât în România. Dar dincolo de Nistru, Sărăcia, de-acum cu majusculă, e la ea acasă. “Pământurile noastre erau acolo, dincolo de graniță. Și ce să facem acum? Că nu ne mai lasă să ne ducem să le lucrăm”, ne-a explicat Anatol. Fabricile s-au închis sau funcționează la capacitate minimă. Anul ăsta a fost și secetă, iar oamenii n-au mai avut parte nici măcar de fructele și legumele din grădină. “Suntem vai de capu’ nostru cum trăim noi. Iaca, nu ne plouă, da’ ce să facem?”, ne-a spus tris un sătean de la Cocieri. Bătrânii lucrează în grădină. E tot ce le-a mai rămas. Tinerii se angajează pe unde pot sau pleacă. Unii reușesc să plece în Europa. Alții, la Moscova. Copiii trăiesc din sărăcie și așteaptă să fie ajutați. Dar ajutorul nu mai vine de nicăieri. Nici de la Moscova, nici de la Chișinău, nici de la București. Luptele ideologice sunt deja învinse de foamete. Și pentru români, și pentru vorbitorii de limbă rusă, fie ei transnistreni, ucraineni sau ruși. În satul Corjova, care aparține tot de Republica Moldova din punct de vedere administrativ, am stat de vorbă cu primarul și cu directorul școlii de limbă română. Ei luptă pentru salvarea spiritului românesc, sprijinul românilor e minim. În timp ce ideologia separatistă e susținută de Moscova. “Ei de-acuma au istoria lor, pe care-o studiază în școală. Toți eroii lor, ai separatiștilor, sunt în istorie și ei învață. Generația asta a lor, care-acuma are 17-20 de ani, în sânge le-a intrat ideologia asta a lor. Că românii-s fasciști, moldovenii-s fasciști și-așa mai departe. Și-acum tineretu’ ăsta, așa o ură e educată-ntr-ânșii față de noi, nu vă spun... Nu gândesc logic, că trebuie ceva de schimbat, că trebuie malurile-acestea să facem ceva cu ele. Da’ aici tineri nu-i poți convinge că nu-i corect ce se face. Da’ ai noștri n-au ideologie. E o problemă. Statul român nu pricepe”, ne-au spus amândoi, completându-se reciproc. Dincolo de ideologii, de iubire și de ură, stăpână în Transnistria rămâne tot sărăcia. Și imposibilitatea de a construi ceva. Orice.


“Uite, casa asta a rămas fără acoperiș”, ne-a atras atenția Anatol, în timp ce ne îndreptam spre casa lui. În unele grădini, crengile vișinilor sunt aplecate până la pământ sub greutatea rodului. Dar nu mai e nimeni care să le culeagă. Casele au fost distruse, iar foștii lor gospodari nu mai sunt. Jalea te urmărește pretutindeni când mergi prin Dubăsari și prin satele românești de la malul Nistrului. Cruci. Peste tot, cruci! Fiecare cruce are o poveste înfiorătoare. “Iaca, aicea, ați văzut crucea ceia? Au murit trei copii. După ce s-au terminat luptele, copiii au găsit o bombă și n-au știut. S-au jucat cu ea”, ne explica Anatol, în timp ce treceam cu mașina pe lângă ruinele unui fost combinat din satul său. Mai târziu aveam să aflăm că unul dintre copiii morți era chiar nepotul lui. În alt loc, la intrarea în sat, am coborât din mașină să vedem o cruce de piatră: “Aicea a fost prima linie a războiului în ’92. Au murit 14 combatanți. Trei polițiști și restul civili. În cinstea zilei de 19 martie s-a înălțat răstignirea asta. În fiecare an pe 19 martie, noi venim să comemorăm. Pe băieții care nu au norocul să se bucure cum ne bucurăm noi acuma. Aicea cam s-a sfârșit războiul. S-au dus luptele cele mai crâncene”. Lângă monument mai era ceva care i-a stârnit amintiri proaspete lui Anatol. O fostă stație de epurare a apei, bombardată în ’92. “Iată aicea, când era încă stația, așa de tare-mpușca, că am sărit de pe ea. Altfel eram împușcat. Aicea a murit Lupașcu. Băieții au venit și-au luptat cu noi și-acum sunt refugiați la Chișinău. Guvernanții au promis că le dă case, că le face... Le-a dat niște garsoniere-așa, unde ei stau cu 4-5 copii. O parte sunt căsătoriți și n-au unde sta.”

. Anatol este încă pregătit de luptă. Ca și ceilalți. Situația lor e incertă. Ei ne-au spus că au primit chiar anul acesta scrisori de amenințare cu moartea. Anatol Croitoru spune că presiunile se fac atât asupra lui, cât și asupra membrilor familiei sale. Cei care au stat de vorbă cu noi la Coșnița, la Corjova și la Cocieri spun că nu le mai este frică să facă declarații, pentru că deja nu mai au nimic de pierdut. Ajutor nu primesc de la Chișinău sau de la București, lupta lor e cumplită, iar viața le e în pericol în fiecare clipă.

Frontiera cu Transnistria ne-a făcut cei mai înrăiți fani ai biscuiților de ovăz “Nefis”. Producție locală. Acolo, digestia se produce instantaneu. Când ai o geantă plină cu aparatură foto pe care n-o declari… Dar am trecut. Probleme la graniță au și localnicii, așa cum am aflat de la Anatol: “Iată, io am cumnată în Dubăsari, sora soției mele. Ca să merg la ei, pregătesc 7 lei și 50 o taxă și spune: «La ce oară pleci?». «Plec la ora două.» «Și la ce oră te-ntorci?». «La ora 5.» Și dacă nu viu la ora 5, adică la ora 17, gata, sunt luat în mașina lor și sunt dus la Tiraspol pentru a fi cercetat. Unde-am dispărut, ce-am făcut io în plus”. Dar Anatol nu vorbea despre sine. Ne-a dat doar un exemplu, ca să înțelegem cum stau lucrurile cu ceilalți care vor să treacă dincolo, la rude. Pentru că el nu mai trecuse granița de foarte mult timp, până am mers împreună. “Eu am și legitimație de combatant și la un timp aveam poza mea pusă-n geam, să mă prindă, că eram considerat cel mai mare dușman al lor”, ne-a explicat el râzând, în timp ce ne plimbam prin centrul orașului Dubăsari, acasă la “Șerif”. “Primesc o bătaie, să videți ce sărbătoare faci Transnistria. Vai di capu’ nostru. Și cei de la post care ne-o dat drumu’ gata-s dați afară. Îs împușcați. Aicea, seara, în amurg, nu mai e nimeni pe stradă. Vin în hainele militare și patrulează prin oraș”, ne-a mai explicat el, în timp ce chiar prin fața noastră trecea un grup bine organizat de copii, duși cu forța la plimbare de un tânăr voluntar.


Victime au fost destule și de cealaltă parte. “În ’92, în luna martie, în partea ceia s-o tras”, ne povestea Anatol în timp ce treceam prin centrul orașului. “Aicea o fost o ședință și-n momentu’ în care-o ieșit în față aicea-n colț, o venit o bombă. Uite-acolo o coroană. Aicea o fost omorâți 12 directori. Adica tăt aparatu’ lor. Conducerea Dubăsarilor. A ieșit în pauză și taman atunci... Se spunea de-atuncea, mâna era într-o parte, capu-n alta. I-o distrus di tăt.” Dacă au fost români sau nu cei care au tras, nu se știe. Pentru că acest război a început după ce un milițian transnistrean a fost împușcat. Dar nu de moldoveni. La Corjova, în localitatea în care s-a născut actualul președinte al Republicii Moldova. Am trecut și noi pe lângă monumentul ridicat pentru comemorarea milițianului împușcat atunci, iar Anatol ne-a explicat cum au stat lucrurile: “De-aici a-nceput, că au zis că noi am omorât unul de-al lor, da’ de fapt ei l-au omorât. E monumentu-aici. Serghei Sivcenco era milițianul. De-aicea s-a spus așa, că, chipurile, l-au ucis moldovenii. Dar ei între dânșii s-o-mpușcat.Și s-o-nceput războiul”.

Anatol Croitoru,combatant

Amintiri și prezent

Mergând spre Dubăsari, la prima vedere am fi zis că trecem pe lângă un teren proaspăt arat. Explicația a venit imediat de la ghidul nostru: “Aici tăt, cât vedeți cu ochii, erau numai tranșee. S-au astupat de-acuma. Erau tranșee dintr-un capăt în altul. Au murit mulți oameni pe câmpuri, pe-aicea. Era teren minat”. Spre punctul de frontieră, în stânga noastră, am mai observat și o colină. Evident, strategică pentru momentul conflictului, așa cum aveam să aflăm imediat: “În partea asta, pe deal, separatiștii, care erau susținuți de armata rusă, armata a 14-a, în ziua de 19 martie o venit acolo, de-acuma este așa-zisa vamă a transnistreenilor. Aici unde-i crucea aia, mormanul cela, erau acolo cu pușcă de-ălea mari, trăgeau către sat. De-aia vream să luăm mormanu’, să putem să trecem mai departe. Și n-am reușit. Pe data de 19 mai a fost o trădare. Eram așteptați. Aceia și-n partea asta erau și-n partea ailaltă. Erau cazaci, ruși veniți de prin Rusia, erau un grup de fetițe care erau lunetiste. Da, trăgeau așa de bine trăgeau... Erau niște tinere, într-un grup sportiv. Le-au adus aicea să-și facă treaba cu ele. Au împușcat. Erau pe dealu’ ăsta și ne-mpușcam peste deal. Iată aicea granița. Puteți să filmați”.

Anatol a lucrat la Dubăsar mulți ani, până la război. De aceea, în 1991, când conflictul era deschis, le-a pus de câteva ori bețe-n roate, cum a putut. Într-o noapte a arborat tricolorul României în centrul orașului, după ce s-a împrietenit cu paznicii și i-a îmbătat bine. “A doua zi dimineață era toată miliția lor. Înșirați cu aotomate, aceia tăți erau alungați, arestați. Țâpau: «De unde e tricoloru’? Ce fel de pază e asta? A stat trei zile.»“ Altădată a cumpărat un teanc de ziare separatiste, apoi le-a dus înapoi, după ce a scris în interiorul lor lozinci antitransnistrene. Și multe altele.


"Acum m-aș teme de aventuri de-astea, dar atunci consideram că-mi făceam datoria de jurnalist. Eram acreditat oficialla Londra pentru Reuters. Aveam 42 de ani. Lucram pentru agenția Reuters și pentru ziarul guvernului Republicii Moldova. În afară de asta, eu mă simțeam la mine-acasă. Am făcut și un album cu fotografiile de atunci. Am avut probleme, pentru că s-a tras în mine de câteva ori. S-a tras și cu luneta de două ori. Ultima oară, la 26 aprilie 1992."

Tudor Iovu, fotoreporter

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Sam 28 Iul 2007 - 18:01

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Drochia a fost construită după modelul slav, de meșteri urcraineni, de la Vinița. Interiorul însă este pur românesc.

Darul lui Achițenie

Catedrala din Drochia este o minune. E cea dintâi construită "din nou" în toată Basarabia. În țara asta, vorbind despre ortodoxie, în această etapă, primul cuvânt care îți vine în minte este: șantier. Se construiește sau se reconstruiește imens. Biserici și suflete se ridică din țărână iarăși, în spiritul credinței.

Ce are deosebit catedrala din Drochia? Răspunsul îl primim de la părintele paroh Pavel Vuluță: "Este construită în perioada de democrație. Este o probă a credinței noastre, a dragostei față de Dumnezeu. Când a început democrația în Basarabia, atunci s-a venit cu ideea ca în orașul ăsta să se construiască o biserică. Necătând că pe timpuri a fost o biserică de lemn, în care s-a slujit vreo câteva zeci de ani…, dar pe urmă, în URSS, ea a fost închisă, și o perioadă a fost folosită ca depozit, apoi sală sportivă și încetișor au demolat-o. În 1989, un grup de inițiativă, în frunte cu dna Elena Bodiu, a început să cerceteze ce era cu biserica veche și să facă demersuri către executivul raional Drochia, pentru construcția uneia noi. Eu am fost numit la o lună după ce s-a sfințit locul. Am găsit aici 400 de cuburi de piatră și câțiva oameni dornici de a face ceva".

MODEL UCRAINEAN. "Sunt 19 ani de-atunci. Parcă nici nu-mi vine a crede… Proiectul este al lui Alexandru Țăranu, din Orhei. Am fost cu el la Odesa, ca să ne inspirăm de la unele lăcașuri de cult de acolo. Vă dați seama: de câteva decenii nu se mai proiectaseră biserici în Moldova!", își continuă vorba părintele. De pornit, s-a pornit cu 80.000 de ruble, donate de creștini. Au făcut după aceea donații și câteva fabrici basarabene. "Biserica e construită de meșterii de la Vinița, Ucraina, însă am colaborat foarte mult și cu românii."

PICTURĂ ROMĂNEASCĂ. Cu aspectul ei slav în exterior, catedrala din Drochia are un interior pur românesc. "Mobilierul și iconostasul sunt făcute la Mănăstirea Plumbuita, în București. Când lucram la mobilier, căutam un pictor pentru frescă. Am fost la Suceava și la Humor, am vorbit cu doi pictori acolo, dar ei cam aveau îndoieli. Între timp, primarul din Drochia s-a întâlnit cu Petre Achițenie. El a spus că a pictat biserici în multe țări ale lumii și că ar fi dorit să picteze una și în Basarabia. Așa a început… Biserica are o frescă pur bizantină, cum nu se prea obișnuiește prin părțile noastre." Regretatul Petre Achițenie (fost profesor al Facultății de Arte Plastice din București) a realizat fresca împreună cu câțiva studenți. "Trei ani a pictat, lucrând după «prohoade» și până în octombrie" (se știe că pentru pictura "al fresco" este nevoie și de niște condiții de temperatură speciale). Fiul său, Ionuț Achițenie, a lucrat la catapeteasmă.

Despre opera tatălui său, Ionuț Achițenie ne-a mărturisit: "Naționalismul și patriotismul binecunoscut al Maestrului, dar și iubirea lui de Basarabia (Românskaia Zemlea), acest loc minunat și tragic, totodată, au accelerat derularea evenimentelor și au favorizat începerea lucrărilor. A existat o anumită reticență față de stilul personal al Maestrului. Lucrarea s-a derulat pe parcursul a aproape trei ani (1996, 1997, 1998), ținând cont de dimensiunile Catedralei (aproape 3.000 de metri pătrați). Autoritățile au sprijinit echipa de pictori."

UN DAR PENTRU BASARABIA. "Au existat o serie de dezbateri între mine și pictori", mărturisește părintele Vuluță. "La noi, necătând că suntem tot români, când e vorba de pictură, există o diferență. Iconografia e puțin altfel. El a zis: «Asta-i arta mea, asta-i viziunea mea!»." "Vă pare rău?" – îl întrebăm pe părintele. "Nu. Mă bucur că am reușit să terminăm această lucrare. Cu toate că în ce privește pictura am trecut prin multe încercări și e imposibil ca această lucrare să nu fie controversată." Pe de altă parte, "controversele" pe care le invocă părintele Vuluță sunt de bun augur pentru catedrala din Drochia: "Omul simplu are admirație pentru lucrare și, pe de altă parte, nu există delegație oficială, din orice țară, care să nu ne viziteze". Gândurile părintelui paroh despre "zugravul" Petru Achițenie au totuși și o încărcătură emoțională: "Achițenie era bucuros că a putut să-și realizeze gândul, să lase pe pământul Basarabiei o biserică pictată de mâna lui. Până de curând nu am știut că a murit. Aveam de gând să ne vedem la sărbătoarea de zece ani de la târnosirea Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la 12 iulie (stil vechi – n.r.). Mi-a plăcut la Petru Achițenie că el cunoștea bine teologia icoanei. Nu copia. Știa spațiile bisericii, ce pictură trebuie acolo, acolo… Pentru că pictorii noștri care au apărut acum nu mai știu asta și se pictează aiurea. La Achițenie, picturile sunt cele recomandate de veacuri. Sunt sfinții care s-au pictat în ultimii 500 de ani. Dar față de bisericile vechi, noi îi avem pictați și pe Ștefan cel Mare și Sfânt, pe Daniil Sihastrul, pe Cuvioasa Parascheva. Mi-a plăcut și că a acceptat să scrie pe icoane unele lucruri: când s-a început, cine a donat etc., ca să nu ia comuniștii după aia icoanele drept tablouri".

Pisanie
Catedrala din Drochia are două niveluri. La demisol se află "biserica de iarnă", unde s-a slujit mulți ani, până ce întregul edificiu a fost gata. Lăcașul de deasupra, pictat de cei doi artiști români, te înfioară încă de la primul contact vizual. Fresca este un imens "covor românesc". Practic, nu este loc pe perete unde să nu se fi fost pictată o scenă biblică ori un sfânt. Iar dacă vrei să afli cui aparține acest "tril în culori", cum îl numea cineva, atunci poți citi pisania de la intrare: "Această catedrală, construită cu har dumnezeiesc, a fost împodobită în haină sărbătoare cum se vede spre închinare Domnului și veșniciei neamului" în "tehnică tradițională românească", fresca fiind realizată de mâna "pictorului profesor universitar Petru Achițenie din București", iar "catapeteasma a fost pictată de fiul său, profesor universitar onuț Laurențiu Achițenie, Dorohoi, județul Botoșani", "fie ca opera să dăinuiască peste veacuri în țara lui Ștefan, Cantemir și Mateevici. Amin".

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Sam 28 Iul 2007 - 18:07

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Meșterii doresc redeschiderea carierei. Ca să aibă de lucru.

Pietrarii din Cosăuți

Într-un verde neterminat, la o aruncătură de băț de Ucraina, acolo unde parcă începe totul, câțiva meșteri pietrari lucrează de zor. Decorul, un platou verde, imens și pădurea care-l străjuiește le folosește drept muză. E liniște. Din loc în loc se aude câte un ciocan, o mașină de șlefuit. Aici e țara meșterilor pietrari.

Cosăuți este cel mai liniștit sat pe care l-am întâlnit în Republica Moldova. Sat de graniță cu Ucraina, unde românismul este promovat și susținut. Nu am fost salutată în limba rusă, iar vânzătoarea de la magazin m-a întâmpinat în limba română. Cei din Cosăuți se consideră frați cu românii, dar sunt de părere că România îi îndepărtează pe moldoveni atât timp cât este "atâta bătaie de joc cu vizele astea".

Piatra de Cosăuți este recunoscută atât în Republica Moldova, cât și peste hotare. Este o piatră moale, luată din singura carieră care se mai află la Cosăuți. E o piatră de mare, moale, care se lasă foarte ușor îmblânzită de meșteri. Acum, cariera de piatră este închisă. Unii spun că nu ar avea avizul de funcționare, alții că fiul președintelui Voronin, Oleg, ar avea oarece interes în a pune mâna pe ea. Pe meșteri nu-i prea interesează motivul. Vor doar să se deschidă cariera de unde să cumpere piatră pentru a răspunde comenzilor și a face astfel rost de o pâine pe masă pentru copii.

Meșterii pietrari de aici au făcut nenumărate monumente sau cruci care să amintească de morții din războiul transnistrean. Unul dintre ei este Sergiu Cojocaru, pe care l-am găsit în imensitatea verde, în arșița soarelui, lucrând nestingherit la o placă ce urma să fie pusă la intrarea de la fabrica de vinuri Cricova. "Lucrez la ea de câteva zile. Este pe terminate. Trebuie să o termin până la 5 iulie, pentru că atunci se inaugurează noua fabrică. Adică e renovată. Și mi-au cerut să le fac o placă, un simbol." Refuză să spună cât a primit pentru această placă. Spune că este confidențial. Sergiu, ca și ceilalți pietrari, lucrează numai la comandă. A făcut cruci, monumente, clopotnițe, dar numai la comandă.

Altfel, spune el, după aia trebuie să alergi să le vinzi și nu reușești tot timpul. S-a apucat de acest meșteșug de la vârsta de 13 ani, pentru că a văzut în jurul lui oameni care lucrau în piatră și i-a plăcut. Iar în sat era o școală specială pentru cei care voiau să devină meșteri pietrari. "A rezistat foarte puțin, doi ani. Cam așa. Și după aia s-a desființat, pentru că nu a mai fost finanțată, sau nu știu ce s-întâmplat cu dânsa. Și după aia m-am apucat singur, încet-încet. Mă duceam duminica în cimitire, mă uitam la cruci și încercam să lucrez și eu. Și curând am și reușit să vând câteva lucrări."

În Cosăuți sunt mulți pietrari, dar meșteri sunt doar patru, dintre care doar doi au mai rămas în sat. Ceilalți au încercat să-și găsească norocul pe undeva pe la oraș.

Sergiu nu a lucrat niciodată pentru România. Adică nu a primit niciodată vreo comandă de la țara vecină, țara-mamă. Nu-i pare nici rău, dar nici bine. Speră ca la expoziția din august de la Sibiu, la care urmează să meargă pentru prima dată, să facă o impresie frumoasă și să înceapă o colaborare cu românii. "Că doar pentru asta sunt făcute expozițiile. Sunt foarte curios cum o să fie. Nu am mai fost niciodată. Am câteva idei pentru lucrările pe care să le prezint, dar încă nu sunt finale. Mă mai gândesc, că mai este timp. Vreau să fie bine. Să se vorbească apoi despre meșterii pietrari din Cosăuți."
La 500 de metri de Sergiu, un vecin de-al său lucrează la o cruce. "Aici, la noi se primesc mai mult comenzi pentru cruci. Rareori mai primești și alt fel de comenzi. Dar sunt, nu ne plângem." Vecinul său tocmai termină de finisat crucea de piatră într-un nor de praf pe care l-a provocat o dată cu șlefuirea.

Lăsăm în urmă liniștea Cosăuților. Meșterul pietrar lucrează în continuare. Totul pare atât de natural, de rudimentar, de firesc și doar o voce în surdină dintr-un casetofon vechi, un cablu tras dintr-o gospodărie de la 100 de me-tri sau o mașină de șlefuit mai sparge acel verde compact, acolo unde nimic nu se termină, ci de fapt începe.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 2 Aug 2007 - 6:17

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

DEGUSTARE. La Mileștii-Mici, un punct de atracție îl constituie vizitarea galeriilor cramei și o degustare cu vin bun și muzică

Paharul cu recorduri

Vizitasem cu ani în urmă o altă "cetate subterană", Cricova lui Ștefan cel Mare, și credeam că știm la ce trebuie să ne așteptăm atunci când coborâm într-o cramă basarabeană. La Mileștii-Mici însă aveam să înțelegem ce înseamnă Guinness Book.

Cum cobori de la Chișinău spre Ialoveni, privirea "e inundată" de podgoriile care acoperă fiecare pantă de deal. Primul imbold a fost să rememorăm vorbele unui cunoscut enolog român, Ion Pușcă, originar din Panciu, care ne povestea uimirea sa când, plecând la școli mai mari, departe de sat, a văzut cum dealului îi ia locul câmpia: "Până atunci am crezut că lumea întreagă nu-i decât o mare podgorie!". Acolo, "sub Chișinău", cum spun basarabenii (adică la sud de Capitală), aveam să trăim și noi acest sentiment al lumii care ar putea fi o podgorie uriașă…

GUINNESS BOOK. Complexul de pivnițe și galerii de la Mileștii-Mici este cel mai mare din lume – peste 200 km – și, alături de "Colecția de Aur" a combinatului (aproape două milioane de sticle de vin de colecție, multe prețuite la sute de euro sticla) a intrat în Cartea Recordurilor, în 2005, cu certificatul de înregistrare nr. 106439. "Includerea în rândul recordmenilor «Guinness Book» este o recunoaștere pe plan internațional a vinificației din R. Moldova", ne-a declarat dl Mihail Măciucă, directorul combinatului de vinuri din Mileștii-Mici.


PROHIBIȚII ȘI EMBARGOURI. În perioada în care Mihail Gorbaciov a hotărât "stârpirea" podgoriilor, ne spune dl Mihail Măciucă, "s-a întâmplat că în Basarabia a avut loc o secetă prelungită, care a afectat foarte mult cultura viței-de-vie. Noi, în Basarabia, am fost puși în situația de a alege între a cheltui enorm pentru a reabilita acele culturi afectate și a urma indicația venită de la Moscova și a scoate viile. S-a preferat a doua variantă. Iar câțiva ani mai târziu multe dintre aceste terenuri a fost replantată cu vii, o dată cu ieșirea din vigoare a acelei dispoziții. Probabil că oricum ar fi fost necesar să replantăm o parte din culturi. S-a pierdut un timp prețios pentru producția de vinuri, pentru că știți că este nevoie de mai mulți ani pentru ca o vie să intre pe rod". Domnia sa consideră că legea referitoare la podgorii și la diminuarea producției de vinuri și alcooluri oricum nu era făcută pentru moldoveni, ci pentru alte etnii din cuprinsul Uniunii Sovietice. La fel cum "Trezâlka", celebrul "așezământ" unde erau duși, să-și revină din mahmureală, cei dovediți a fi băut prea mult "n-a fost la fel de activă ca în alte state din URSS. Basarabeanul, spre deosebire de alte neamuri, are o cultură a vinului care vine din vechime. Să nu uităm că tracii aveau și ei o avansată cultură a vinului". Întrebat dacă ar găsi similitudini între gestul lui Gorbaciov și cel făcut în Antichitate de Deceneu – respectiv, arderea viilor –, Mihail Măciucă ne-a mai declarat că, deși metoda a fost aceeași, motivațiile au fost diferite.
Oricum, pentru economia basarabeană, perioada aceea a fost destul de grea, pentru că este știut că bună parte din produsul intern brut are ca sursă industria viei și vinului. Dificilă este și actuala situație, când importul de vinuri din Moldova în Rusia a fost interzis în martie 2006 de Serviciului federal de supraveghere în domeniul protecției drepturilor consumatorilor din Rusia ("Rospotrebnadzor"). Motivul invocat? Vinurile basarabene prezintă "pericol sporit pentru viața și sănătatea oamenilor". Ulterior, Putin și Voronin, președinții celor două țări, au ajuns la un acord pentru a reînnoi importul de vin basarabean în Rusia, însă interdicția continua să funcționeze, fiind permis, de "Rospotrebnadzor", doar importul de la trei producători, societăți care aparțin unor investitori ruși. Reacția lui Voronin la acest "embargo selectiv" a fost deosebit de dură. El a interzis agenției de stat Moldova-Vin să elibereze timbrele de accize pentru alcool până când toți producătorii de vin nu vor avea acces pe piața Rusiei. Ori toți, ori nici unul!


PROIECTE. Directorul combinatului de vinuri de la Mileștii-Mici, Mihail Măciucă, este de părere că totuși unitatea pe care o conduce nu va avea de suferit la fel de mult ca alte societăți, "în primul rând pentru că noi vindem vinuri de calitate, care pot să pătrundă cu succes pe piața europeană, și nu numai. Specialiști din Japonia și din SUA au stabilit, prin cercetări de laborator, că vinurile noastre, de la Mileștii-Mici, nu conțin substanțe nocive. Exportul nostru nu este strict orientat spre Rusia sau spre țările din fostul bloc sovietic. Sperăm să câștigăm și piața din Regatul Unit al Marii Britanii, mai ales că Negru de Purcari este un vin care a fost apreciat de Casa Regală. Au crescut vânzările și pe piața internă, mai ales la vinurile de calitate". Recordul înregistrat în Guinness Book este și o bună reclamă, făcând cunoscut brandul în lume.
MARCĂ
"La noi încă nu există cultura brandului. În Republica Moldova, din păcate, nu este recunoscut că brandul poate costa mai mult decât toate activele pe care le ai. La noi se consideră că valoare sunt pământul, clădirile, vinul"
Veaceslav Ioniță, analist economic basarabean
APRECIERE
"Vinul basarabean a fost apreciat și de capetele încoronate. Negru de Purcari, din care avem și noi în colecție, a fost vinul oficial de pe masa Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Sperăm să recâștigăm această calitate"
Mihail Măciucă, director Mileștii-Mici


Brand înregistrat de japonezi
Combinatul de vinuri de calitate de la Mileștii-Mici s-a lovit recent de o problemă legată de recunoașterea mărcii în lume. O firmă japoneză, As-Set Com din Tokyo, a înregistrat brandul "Mileștii-Mici". Motivul? Posibilitatea de a influența intrarea vinului basarabean pe piața niponă, producătorul și importatorul urmând să plătească o taxă deținătorului brandului, în cazul distribuirii vinului pe teritoriul Japoniei. Vinificatorul basarabean a aflat despre acest lucru când a depus cererea de înregistrare internațională a mărcii Mileștii-Mici la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, la Madrid. După ce la începutul acestui an vinurile de la Mileștii-Mici începuseră să câștige interesul consumatorului japonez, acum este necesară regândirea strategia pentru piața niponă. Combinatul a contestat în judecată dreptul
de înregsitrare a mărcii sale de o altă companie.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 2 Aug 2007 - 6:25

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

LABIRINT. Pe străzile subterane de la Cricova sunt expuse vinuri vechi de peste un secol.

Viticultura – aur pentru Moldova

Cu un secol în urmă, Constantin Mimi aducea în Moldova soiul de viță-de-vie "Aligote". A început să-l cultive pe podgoria de la Bulboaca, devenind apoi baza unei industrii care a făcut celebre aceste meleaguri. În prezent, vinurile și coniacurile din vin ars au devenit principala industrie de peste Prut.

Cricova. Republica Moldova are puține branduri cu care se poate mândri. Majoritatea provine din industria viticolă, capitol la care Basarabia excelează. Podgorii precum Purcari, Cricova și Mileștii Mici sunt renumite în întreaga lume, principala industrie a Basarabiei fiind cea a producerii vinului. Cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea este considerată drept una dintre cele mai importante și prolifice perioade în dezvoltarea vinificației Republicii Moldova. Dar procesul tehnologic era împiedicat de o lipsă acută de încăperi utilate special pentru păstrarea, prelucrarea și maturarea vinurilor de calitate superioară. O mare parte din materialele vinicole se păstra sub cerul liber, ceea ce influența negativ calitatea producției și genera mari pierderi. Astfel, a apărut ideea de a folosi în calitate de depozite de vinuri hrubele din care s-a extras piatră pentru construcții. Așa s-a fondat în 1952 Combinatul de Vinuri Cricova. Beciurile Cricova înseamnă "orașul subteran", un oraș al vinificatorilor, lungimea totală a străzilor cavernicole numărând peste 100 de kilometri. Am pătruns în "orașul subteran" când la Cricova lucrările de renovare erau pe final și toată lumea se pregătea de inaugurare. De la intrarea în orașul subteran am fost întâmpinați de lucrarea pietrarului de la Cosăuți, despre care v-am relatat într-unul din numerele ziarului nostru. Subteranul Cricova este un adevărat labirint, și numai un cunoscător se poate descurca, în timp ce fiecare capăt de stradă duce spre o anumită destinație: locul de procesare, de îmbuteliere sau oenoteca în care se păstrează cele mai vechi vinuri. Aici se găsesc exponate unicate precum "Ierusalim de Paști" sau lichiorul "Jan Becher" (recolta anului 1902). Cricova excelează prin fabricarea vinurilor spumante, al căror proces de fabricație este unul destul de complicat și de îndelungat.


PURCARI. Unica vinărie din Republica Moldova specializată în producerea vinurilor de calitate premium, adică a celor de calitate înaltă la un preț mai ridicat, este Purcari. Un domeniu de mii de hectare de vie, aproape de granița cu Ucraina. Orice turist care poposește aici participă inevitabil la "Drumul Vinului" de la Purcari. De la partea tehnologică la partea turistică. Orice prezentare se termină cu o degustare într-o sală mare. Iar turistul care-și dorește mai mult poate înnopta în camere luxoase, poate participa la partide de pescuit sau se poate relaxa în sala de biliard. "Partea turistică e în creștere, dar nu se poate spune că merge foarte bine, pentru că în Republica Moldova nu sunt prea mulți turiști", spune directorul adjunct de la Purcari, Artur Marin. Tot echipamentul de procesare și tehnologizare este nou. Încă din anul 2000. În România există propria casă de comerț a cramelor Purcari, pentru că se consideră că România este o piață foarte bună, pentru că este foarte conservatoare. "Și suntem percepuți ca producători foarte buni. Distribuim în hoteluri, restaurante și cafenele", spune Artur Marin. Printre multele țări în care Purcari s-a făcut cunoscut ca brand din Republica Moldova se numără și Japonia, dar directorul adjunct apreciază că este o piață destul de dificilă, întrucât japonezii sunt consumatori de branduri mari, cunoscute. În ceea ce privește piața din Rusia, aceasta a fost închisă de peste un an pentru vinurile din Republica Moldova. Producătorii de vin din Moldova apreciază că, până în martie 2006, aproximativ jumătate din piața vinului din Rusia revenea celui moldovenesc.


DIVIN. Coniacurile din vin ars sunt considerate peste Prut a fi mândria industriei de prelucrare a vinului. Se produc astfel de licori la Ungheni, Călărași, Tiraspol, Chișinău și Bălți. Cea mai importantă fabrică o găsim la Călărași. În 1896, gruzinul David Șaradjișfili înființează aici o distilărie. Toate componentele folosite în producție erau franțuzești. Funcționează până în 1914, apoi războiul și evenimentele de atunci fac ca proprietarul să fugă de pe aceste meleaguri. Conform legendelor, fabrica a funcționat și după aceea, însă clandestin. Apoi intră pe mâna bolșevicilor și începe să producă. Numai că tot ce ieșea pe piață ajungea în Tiraspol și la export. În rest, nici un moldovean nu avea dreptul să guste din coniacul de Călărași. Din vechea uzină nu se mai păstrează nimic. Nimeni nu a considerat necesar un muzeu. Fabrica este închisă de mai bine de un an, de când Rusia a pus embargo pe importurile de băuturi din Moldova. În beciurile de la Călărași găsim o întreagă nebunie de arome. Peste 200 de tone de coniac, cu o vechime de la 2 la 30 de ani, stau în butoaie și sticle, așteptând să fie consumate.


Sticlele sunt un amestec de kitsch și de artă frumoasă. "Totul se păstrează în butoaie de stejar aduse din Ungaria și se îmbuteliază manual în sticle lucrate manual în Rusia", se mândrește Ion Graur, tehnologul-șef al fabricii. O astfel de sticlă goală costă între trei și șase dolari. Lichidul din ele este și el destul de scump. O sticlă din renumitul "Ștefan cel Mare" (vechi de 25 de ani) iese pe poartă la un preț minim de 300 RON. Graur crede că este destul de ieftin, "pentru că aici nu facem lichid pe care îl torni pe gât și îl dai afară la colț de stradă. El are viață și calitate". Cu toate că "DIVIN", coniacul Moldovei, are o calitate excepțională, nu poate fi comercializat pe piață. "Din motive politice", spun șefii de la Călărași. Cantități mici ajung pe piața din România, Cehia și Ucraina. Insuficient ca treaba să meargă bine.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 2 Aug 2007 - 6:28

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Renovare. Biserica de vară “Adormirea Maicii Domnului” a fost reparată în exterior.

Condrița, aura durerii

“Poltava”, celebra șosea care leagă Leușenii (punctul de vamă cu România) de Chișinău și apoi de marile orașe ale fostului Imperiu Sovietic, era închisă pentru modernizare în luna iunie. Dacă însă voiai să vizitezi cele două mănăstiri din mijlocul Codrilor, Condrița și Hâncu, atunci făceai abstracție de semnul “trecerea interzisă” și porneai pe șoseaua atât de netedă încât îți venea să te întrebi dacă nu cumva ai trecut pe neștiute în altă țară.


Între vila rezidențială a președintelui R. Moldova, Vladimir Voronin, și Mănăstirea Condrița nu-i nici cale de zece minute s-o bați cu piciorul. Când am vizitat noi mănăstirea, Voronin – aflat la al doilea mandat – nu dăduse pe-acolo decât o dată, și-atunci pe fugă.

LEGENDĂ ȘI ISTORIE. Pe “drumul președintelui”, după o verificare de rutină a polițiștilor basarabeni, scăpăm neamendați, căci e duminică și e dreptul oricărui creștin să meargă la sfânta mănăstire. Noi urmăm indicatorul spre Condrița, iar mașina simte imediat deosebirea: drumul e mai degrabă o suită de gropi. Oprim pieziș, cam pe acolo unde ar trebui să fie poarta mănăstirii. Trecem pe lângă un tractor pe butuci, atât de vechi încât e probabil să fie de pe vremea când aici, în mănăstire, a fost școală de silvicultură. Aceasta a fost prima destinație dată lăcașului de cult după închiderea lui, în 1947. Călugării, împreună cu ultimul lor stareț, au fost mutați în Mănăstirile Căpriana și Suruceni, iar toată averea Condriței a fost prădată. Au scăpat doar câteva documente, cărți bisericești și icoane vechi, pe care unul dintre monahi le-a luat la Căpriana. Întoarse Condriței după 1993 (anul redeschiderii), au fost distruse definitiv într-un incendiu care a afectat mănăstirea acum câțiva ani. O “aură a durerii” acoperă acest lăcaș creștin. Viața monahală este atât de aspră încât adeseori, nefăcând față nevoințelor la care sunt supuși, mulți tineri care vin să se călugărească la Condrița pleacă după primele luni de “poslușnicie” (ascultare monahală).

RECONSTRUCȚIE. În curtea mănăstirii nu e țipenie de om. Intrăm în biserica de vară, în căutarea unui monah. Într-o strană, o măicuță veghează iconițele puse la vânzare. O întrebăm care e soarta mănăstirii: “Trece Voronin pe-aici, măicuță?”. “A fost o dată, acu vro’ doi ani, și-a zis că o să ne-ajute. Dar n-a mai fost de-atunci. Se descurcă și ei, părinții, cum pot.” Asta înseamnă că sunt la mila creștinului de rând. “Multe lucrări sunt executate de călugări, iar meșterii sunt plătiți din puținul care-l strângem. Adeseori ei lucrează doar... pentru ispășirea pe lumea cealalată a păcatelor de pe lumea asta.”

ÎNTRUNIREA. Potrivit ziarului basarabean “Flux”, la 10 iulie, președintele Vladimir Voronin s-a aflat din noupentru câteva ore la Condrița. Însă nu pentru a aprinde o lumânare... Nemulțumit de rezultatele alegerilor locale din vara anului 2007, Voronin i-a convocat pe protopopii și secretarii de eparhii din Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, în prezența Mitropolitului Vladimir, la Mănăstirea Condrița. Aici a găsit cu cale să îi mustre pe preacucernicii părinți că nu s-au implicat mai mult în convingerea oamenilor să-i voteze pe comuniști. El a cerut hotărât susținerea comuniștilor la alegerile din 2009. Întrunirea a avut loc în biserica de vară, unde, făcând abstracție de faptul că nu se afla în sediul PCRM, ci dinaintea sfintelor icoane, Vladimir Voronin a declarat, pentru a proba “legitimitatea” cererilor sale: “Nicăieri în Vechiul sau Noul Testament nu veți găsi nimic rău despre comuniști”, “între ideologia comunistă și doctrina creștină sunt foarte multe asemănări și, după părerea noastră, a comuniștilor, Iisus Hristos a fost primul comunist”. Mai trist este că PS Episcopul Marchel i-a sugerat președintelui ca o astfel de adunare să aibă loc la Condrița în fiecare an, la aceeași dată. Totuși, nu toată preoțimea adunată acolo a fost de aceeași părere. Unii dintre părinți la încheierea “întrunirii” au sugerat resfințirea lăcașului, după așa o blasfemie, mai spun jurnaliștii de la “Flux”.

Destin

După cum zic bătrânii, mănăstirea trebuie să-și fi luat numele de la haiducul Condrea, care-și avea sălașul pe-aici, pe undeva, într-o peșteră din Codri. Într-o poiană zisă “a lui Condrea” au ridicat mănăstire ieromonahul Iosif și câțiva frați ai săi de la Mănăstirea Căpriana. Era în 1783, dar nici asta nu-i foarte sigur. Actele de atunci – Condrița era doar un schit – au fost duse de stareții bulgari ai Căprianei la Muntele Athos. În veacul al XIX-lea s-au înălțat cele două biserici: “Sf. Nicolae” și “Adormirea Maicii Domnului”. S-au construit una după alta trapeza, chiliile, cerdacul, arhondaricul și zestrea i-a crescut cu 61 de hectare de pământ. După Marea Unire, schitul a devenit mănăstire, prosperând până în 1946, când o clădire i-a fost rechiziționată pentru școala de silvicultură. Un an mai târziu, mănăstirea a fost închisă. Aici, sovieticii au înființat “tabăra de odihnă pentru pionieri și octombrei «Zoia Kosmodemianskaia»“.

Angajament

“Domnule președinte, v-am susținut și vă vom susține, dar, dacă mitropolitul o să ne dea «zelionîi svet»(lumina verde – n.r.), noi fără nici o reținere vom îndemna pe oameni să voteze partidul comunist”

PS Episcopul Marchel

Părere

“Nicăieri în Vechiul sau Noul Testament nu veți găsi nimic rău despre comuniști”

Vladimir Voronin,președintele R. Moldova

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 2 Aug 2007 - 6:42

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

DEZBATERI. La Chișinău, moda talk-show-ului politic este în plină ascensiune. O astfel de emisiune este moderată de Vasile Năstase, directorul televiziunii Euro TV.


Meserie grea

Presa moldovenească, între Rusia și România

Lipsa de transparență a instituțiilor de stat, distribuirea presei doar prin intermediul poștei de stat, dar și numărul mic de profesioniști fac mass-media din Republica Moldova să arate precum cele românești de la începutul anilor ’90. În această țară există o lege a presei, dar nu și una a accesului la informație.

Piața mass-media din Republica Moldova se împarte în câteva ziare sponsorizate de Departamentul pentru românii de pretutindeni din Ministerul de Externe român, mai multe tabloide rusești, câteva agenții de presă, multe posturi rusești de televiziune care au birouri locale, unul românesc cu știri locale, și câteva televiziuni minuscule, care își reduc programul pe perioada verii, când toată lumea pleacă în concediu. Cotidiene ca Flux și Timpul ajung la un tiraj zilnic de 3.000 de exemplare, pentru ca vineri, când apar cu mai multe pagini, cu teme de magazin, să aibă 30.000. Ziarele rusești au tiraj de 70.000 de exemplare zilnic. Legea presei stipulează că prețul ziarului trebuie afișat obligatoriu, dar pe toate ziarele scrie “Preț contractual”.

Din cauză că distribuția se face exclusiv prin Poșta Moldovei, aceasta își permite să facă un soi de cenzură. Când nu poate controla conținutul, statul poate împiedica pur și simplu ziarul să ajungă la cititor. În astfel de situații, în cel mai bun caz ajung toate numerele din săptămână de-abia vineri; în cel mai rău caz, ele nu mai ajung deloc.

COMUNICAREA INSTITUȚIONALĂ. Președintele Republicii Moldova ține conferință de presă o dată pe an și asta devine în așa măsură eveniment încât ziaristele invitate petrec în prealabil câte trei ore la coafor. “După conferință, președintele nu-i invită la un fursec, ci la un adevărat ospăț”, povestește Igor Burciu, redactor-șef adjunct la ziarul Flux. El admite că “nici o instituție de stat nu este dispusă să ofere informație”. Pe de altă parte, anchetele publicate de ziarul său nu au nici un efect, poate în afară de acela că le aduce ziariștilor o chemare în instanță. Igor are acum 11 procese.

Noi personal am avut ocazia să ne convingem de aptitudinile a doi purtători de cuvânt: cel al Guvernului și cel al Președinției din Republica Moldova. La Biroul de presă al Guvernului din Chișinău, consilierul Irina Gâscă a refuzat să coboare și ne-a recomandat prin telefon să “ deschidem manualul de istorie” dacă vrem să înțelegem de ce ziua de 22 iunie este zi de doliu național pe teritoriul Republicii Moldova. În aceeași zi, la Președinție, unde accesul se face pentru toți pe aceeași ușă cu Voronin, purtătoarea de cuvânt a coborât pentru a ne da textul unui decret prezidențial, dar a refuzat să-și decline identitatea.

Pe de altă parte, din lipsa unor investiții mari în mass-media, acest domeniu suferă o lipsă acută de profesioniști. Un reporter la ziarul Timpul câștigă 200 de dolari pe lună.

SUPERFICIALITATE. În iunie 2004, o întreagă echipă a plecat de la Flux la Timpul, pentru că “au primit o ofertă de nerefuzat”, povestește Igor Burciu. Motivul oficial al reporterilor a fost că nu sunt de acord cu politica editorială a Fluxului, “dar înainte îl lingeau în fund de-l rupeau”, spune Burciu, care crede că motivul real a fost un salariu mai mare. Înainte de a pleca, “dezertorii” au distrus toată arhiva în care se păstrau fotografii digitale și articolele în varianta electronică.

Cetățenii Chișinăului cu educație superioară au o părere proastă despre presa din țara lor. Ei spun că aceasta tratează subiectele ori superficial, ori părtinitor, și de aceea preferă să citească presa străină și să asculte un post de radio precum BBC.

Flux – ziarul opoziției

Unul dintre cele mai cunoscute ziare de limbă română din Republica Moldova este cotidianul Flux, care apare din 1995. Această publicație este considerată la Chișinău cea mai pro-românească, redactorii săi combătând “cu sârg” inițiativele guvernanților comuniști de moldovenizare a culturii și conștiinței românilor de la est de Prut. Posibilitățile materiale ale ziarului sunt modeste, redacția fiind compusă din unsprezece oameni – unul de fiecare departament, plus conducerea editorială și sectorul administrativ. Igor Burciu (foto), redactor-șef adjunct al Fluxului, susține că presa românească de la Chișinău face cu greu față concurenței ziarelor rusești, fie ele autohtone sau cu redacția centrală la Moscova. Tocmai de aceea publicația sa prezintă numai știri “de bine” despre România, cum ar fi integrarea în UE. Evenimentele negative sunt omise, “pentru a nu da satisfacție rușilor”. Colaborarea cu Ambasada României este anevoioasă, domnul Burciu susținând că diplomații noștri de la Chișinău mai rău încurcă și îi acuză că nu cunosc realitățile de pe teren din Republica Moldova.

Ziaru’ cât geamu’

“Nici cititorii din Republica Moldova nu sunt pregătiți să primească o presă de calitate. Să vă dau un exemplu de-a dreptul comic. În urmă cu vreun an am decis în redacție să modificăm formatul ziarului nostru, să facem pagini mici, o versiune mai

europeană, mai tabloidizată să-i spunem. A doua zi, ne trezim cu sute de telefoane din provincie ca să schimbăm la loc formatul. Care era cauza – vechea versiune era cât geamul, iar oamenii spuneau că nu mai au cu ce să se adăpostească de lumina soarelui în case... După câteva săptămâni am revenit la vechiul format”

Igor Burciu,redactor-șef adjunct Flux

Moldpres – autocenzură profesionistă

Diplomație și autocenzură profesionistă sunt devizele lui Fidel Galaico, director al Departamentului Știri din cadrul agenției Moldpres. În opinia lui, lipsește de pe piață o publicație profesionistă, care să ofere “ori informație seacă, ori un comentariu profesionist făcut de o persoană neafiliată vreunui partid”. Galaico, absolvent de Litere, crede că “o agenție de stat presupune diplomație superioară, pentru că, la modul ideal, are rolul de a face auzită politica guvernamentală în plan extern”. El spune că la alegeri au oferit abonaților în mod obiectiv doar rezultatele. Deși este subordonată Guvernului, Moldpres nu primește bani de la Executiv, ci se autogospodărește. Principala sursă de venituri este Departamentul “Monitorul Oficial”, unde apar toate actele legislative.

Departamentul Știri produce Buletinul oficial, făcut din comunicatele oficiale ale instituțiilor de stat, Buletinul transnistrean, Știri externe și Buletinul social-politic. El refuză să recunoască existența cenzurii: “Eu prefer autocenzura profesionistă. Dacă ești un ziarist profesionist, ai să găsești cum să spui lucrurile”.

Euro TV – post particular

La est de Prut, piața televiziunii este slab dezvoltată. În general, emit canale din Rusia și România, care au studiouri locale la Chișinău. Pe lângă postul public al Moldovei, în urmă cu ceva vreme a apărut televiziunea de limbă română “Euro TV”, deocamdată singura cu capital privat. Din cauza bugetului restrâns, nu emite decât patru ore pe zi, însă din toamnă grila va fi extinsă. Director al postului tv este Vasile Năstase, care moderează și un talk-show politic. Ca și colegii din presa scrisă, domnul Năstase deplânge dificila concurență cu televiziunile rusești, ce practică un management eficient și monopolizează piața.

Și-ar dori un parteneriat cu postul public din România, însă experiențele anterioare îl dezarmează. Prin 1996, a venit la București să negocieze deschiderea unui studio local la Chișinău, fără nici un rezultat. Conducătorii TVR-ului ar fi dat din umeri, iar politicienii ar fi susținut că se poate deschide un post local în Basarabia doar după semnarea tratatului dintre România și Rusia! Până atunci, românii din Republica Moldova vor exersa limba rusă, vizionând programele postului public moscovit ORT.

Moldova suverană

Până nu demult, Moldova suverană era “oficiosul” Guvernului de la Chișinău, având pe frontispiciu anunțul: “ziar de limbă moldovenească”. În 2005, guvernul “și-a luat mâna” de pe ziar, la presiunea partidelor “democratice” care l-au susținut pe Voronin să câștige al doilea mandat de președinte. Însă Moldova suverană nu și-a declinat rolul de ziar guvernamental nici după privatizare, susținând în continuare politica regimului comunist. Ion Berlinski, redactorul-șef al publicației, este de părere că o presă independentă poate funcționa doar într-o țară cu peste 22 milioane de locuitori, cum este România, spre exemplu. Dumnealui consideră că presa moldovenească nu este și nici nu poate fi independentă, fiecare ziar făcând politica cuiva: a rușilor, a românilor... Moldova suverană face politica Guvernului de la Chișinău, asigurându-și astfel relații preferențiale cu regimul. Avantaje sunt – fie publicarea unor hotărâri oficiale, fie prezentarea mesajelor politicienilor de la putere. Contra cost!

Timpul

“Fluxul era o școală de gazetărie”, spune Valentina Basiul (foto), reporter la cotidianul Timpul. Doi dintre jurnaliștii profesioniști care au lucrat la acest ziar au plecat pentru salarii triple să lucreze la proiecte internaționale.

Valentina a terminat Facultatea de jurnalism în România; a lucrat mai întâi ca reporter

pe domeniul social, apoi pe educație și pe politic. O amintire neplăcută ca ziarist are Valentina din ziua în care a venit la Chișinău președintele Băsescu: “Polițiștii nu ne-au dat voie să ne apropiem de poarta Ambasadei României”. Ca orice ziarist moldovean care se respectă, îndrăznind să facă anchete, Valentina are și ea un proces la Curtea Supremă.

“Am scris un articol despre corupția în învățământ; am luat sursele mele din facultăți, studenți, dar și o profesoară căreia i-am dat numele cu acordul ei. După ce a apărut articolul, conducerea facultății a amenințat-o că o dă afară, iar ea mi-a cerut să retractez.

A dat ziarul în judecată și a cerut despăgubiri morale de 100.000 lei (n.r. – moldovenești).”

Uniunea Jurnaliștilor din Moldova

Valeriu Săhărneanu, președintele Uniunii Jurnaliștilor din Moldova și director general al trustului de presă Euronova Media Grup, apreciază că media din Basarabia nu poate să-și ia avânt, pentru că piața de afaceri încăeste controlată politic. “Lucrurile stau bine pentru presa rusească, pentru că s-au păstrat tradițiile rusești. Toate ziarele rusești și revistele au rămas și fac bani buni aici la noi. Dar ăștia nu au fost atinși. Lucrurile care au fost atinse de puterea politică au fost cele românești, presa românească, democratică. Care a avut spirit critic și cauză pentru care să lupte. Adică de a rade marile straturi de imperialism sovietic care s-a așezat peste tot, inclusiv pe mentalitate”, spune Săhărneanu.

Prin intermediul Uniunii Jurnaliștilor, Valeriu Săhărneanu a încurajat tinerii jurnaliști să adere la presa democratică, de limbă română. “Asta mi-a adus și suferințe și satisfacții. Mai mult suferințe. Cel mai mare rău făcut presei democratice a fost că a fost atacată de piața asta economică din două părți: controlul politic asupra economiei și erodarea în permanență a stratului de cititori.” Săhărneanu apreciază că cei aproape un milion de basarabeni care au părăsit Republica Moldova au fost un public cititor eminamente de presă românească, democratică. “Și acest lucru s-a resimțit, evident. Cea mai mare publicație de limbă română are 30.000 de cititori. Față de 50.000 cât are o publicație rusească. În ceea ce privește presa de limbă rusă, populația este urbană și a rămas constantă. Situația pentru presa democratică este grea și prin prisma influenței puterii politice.”

Multe din publicațiile de limbă română se țin pe granturi, mai mici sau mai mari. Autoritățile moldo-venești auîncercat să creeze o Comisie guvernamentală pentru sistematizarea sau optimizarea granturilor. “Adică nimeni nu are voie să dea granturi direct, decât prin comisie. Am avut o experiență în 2001 când am primit de la Fundația lui Iosif Constantin Drăgan echipament pentru televiziune și trebuia să-l trec prin această comisie. Și n-a trecut. Dar presa democratică a reușit totuși să se mențină cu toate obstacolele. Avem două ziare – Jurnal de Chișinău și Timpul, restul sunt slăbuțe”, continuă Săhărneanu.

În media moldovenească nu există tabloide. Justificarea este oferită de președintele Uniunii Jurnaliștilor prin faptul că ar fi nevoie de un capital inițial pe care ar trebui să-l investești. “Nimeni nu-ți dă garanția că din acest capital poate să iasă ceva”. (Andreea Tudorică)

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 2 Aug 2007 - 6:46

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

IZVOR. La Hâncu există credința că Maica Domnului ar fi trecut pe acolo și din urma tălpii sale ar fi țâșnit un izvor tămăduitor.

Mănăstirea Hâncu și prigoana comunistă

Unii spun că noua față a comunismului în fosta URSS este profund spiritualizată, religioasă. Alții afirmă că, dimpotrivă, brusca reîntoarcere la valorile credinței a comuniștilor nu este decât o mască, având un pronunțat caracter electoral.


Dacă Vladimir Putin este considerat “reîntregitorul Bisericii Ortodoxe Ruse”, omologul și tizul său basarabean, Vladimir Voronin, s-a grăbit să îi urmeze exemplul. Imediat după venirea sa la putere a pornit o amplă campanie de strângere de fonduri și reabilitare a unor mănăstiri. Bineînțeles, au fost alese cele în jurul cărora legenda ctitorilor trecutului se putea împlini cu o comandată legendă a “ctitorului” contemporan.


Căpriana s-a aflat în vârtejul acestei bruște convertiri cu iz politic. Dar și Mănăstirea Hâncu, unde s-a amenajat un spațiu de cazare ultramodern, menit să-l găzduiască pe patriarhul Alexei al Moscovei. Tot aici se ridică o catedrală care uimește prin dimensiuni nefirești, gata să-l strivească pe creștinul umil. Dinaintea ei, trecutul însuși e strivit. Cine mai are vreme să-și amintească de marele stolnic Mihalcea Hâncu, cel care în 1678 punea temelia acestei mănăstiri aici, pe pământurile lui, la rugămintea fiicei sale, Parascheva, care va deveni prima călugăriță a așezământului monahal închinat Cuvioasei Parascheva. Distrusă de tătari, mănăstirea a fost reabilitată în secolul al XIX-lea de egumenul Varlaam al II-lea și tot de acest loc se leagă începutul vieții monahale de obște, în Basarabia, în timpul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Desființată în 1956, mănăstirea a revenit în drepturile ei, puțin câte puțin, după 1990.

SCENARII DIABOLICE. Despre istoria locului am fi vrut să aflăm mai multe, dar ne-a fost imposibil să discutăm cu maica stareță Parascheva Cazacu sau cu oricine altcineva din conducerea mănăstirii – calitatea noastră de ziariști români, chiar și cu binecuvântare de la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, pentru a face această documentare, nu ne era nicidecum de folos. Am apelat atunci la cel mai documentat cronicar modern al mănăstirilor basarabene, jurnalistul Dinu Rusu, autor al unui studiu amplu privind calvarul comunităților monahale din Basarabia, în anii ateismului sovietic. “În «Proiectul de închidere a mănăstirilor din R.S.S. Moldovenească», elaborat în septembrie 1949, Romenski referindu-se la starea de lucruri de la Mănăstirea Hâncu menționează lipsa spiritului gospodăresc și aflarea într-o stare jalnică a construcțiilor. De asemenea, acesta remarcă faptul că pământurile mănăstirii sunt rău lucrate, viile și livezile sunt distruse. «Docladurile» erau în spiritul vremii și dorinței ideologice. După fel de fel de legi stupide adoptate de sovietici, care puneau pe butuci mănăstirile, același Romenski spune că încă un argument de închidere a lăcașului de la Hâncu îl reprezintă starea economică precară și descoperirea unor boli contagioase. Scenarii diabolice, puse în practică doar că așa spunea ideologia comunistă, care nu era compatibilă cu religia.” (Ne amintim, nu-i așa?, că tot în urma unui astfel de complot murdar, la Căpriana călugării fuseseră acuzați de violuri, fiind și “descoperiți” ca suferinzi de blenoragie și sifilis.)

LECȚIA DE ATEISM. Răfuiala “ateilor sovietici” cu Mănăstirea Hâncu, spune Dinu Rusu, a început încă din anul 1944, când așezământului monahal i-au fost confiscate toate pământurile. Totuși, călugării reușesc să reziste tuturor umilințelor încă 12 ani, când sunt alungați, și lăcașul este închis. Mănăstirea capătă alte destinații: stațiune de odihnă pentru studenți și sanatoriu pentru boli pulmonare. Și, parcă pentru a alunga cu totul Duhul Sfânt care sălășluia în aceste locuri, “Biserica de vară «Sfânta Cuvioasă Parascheva» este transformată în club, mai-marii având grijă de educația ateistă”, aici fiind organizate “lecții de promovare a învățăturilor marxist-leniniste” ori “sunt prezentate scenete care-l batjocoresc pe Dumnezeu”.

Două însemne sunt actuale la Hâncu: apa minerală cu numele mănăstirii și clădirea imensă a noii catedrale.

Credință

“Multe pagini frumoase, numeroase ca stelele în cer, a scris această familie (a stolnicului Mihalcea Hâncu – n.r.) în Letopisețul suferinței poporului nostru”

A.D. Xenopol,istoric

Răfuială

“Ateii sovietici doreau cu orice preț închiderea Mănăstirii Hâncu. Ei vedeau un real pericol în existența acestui lăcaș în inima codrului, pentru că aici veneau mii de enoriași. În 1944, a început răfuiala cu Mănăstirea Hâncu, astfel acesteia fiindu-i luate toate pământurile. Peste 12 ani, călugării care nu doresc să părăsească mănăstirea sunt alungați, iar sfântul lăcaș este închis”

Dinu Rusu,jurnalist basarabean


Părintele Mina

În 1944, când Basarabia a fost din nou pierdută, mulți dintre călugării de la Mănăstirea Hâncu – fervenți susținători ai cauzei României Mari – au fost nevoiți să plece în bejenie. Cei mai mulți dintre ei, cu o bună parte din tezaurul mănăstirii, au ales să se refugieze la Mănăstirea Balaciu din județul Ialomița. Mai târziu, unii dintre monahii basarabeni refugiați în România au intrat în vizorul comuniștilor care au venit la putere în țara noastră, iar prigoana i-a ajuns și dincoace de Prut, fiind întemnițați la Brăila sau Galați. Părintele arhimandrit Mina Dobzeu, de la Huși, a fost el însuși monah la Mănăstirea Hâncu. Născut în satul Grozăvești, județul Lăpușna, Basarabia, la 5 noiembrie 1921, acesta se călugărise în anul 1935 la numai 13 ani și jumătate. În ’44 era însă deja pe frontul de vest, fiind luat în armată. S-a reîntors la viața monahală imediat după război, dar și sfinția sa avea să cunoască ororile închisorilor comuniste, fiind încarcerat de trei ori, prima dată în 1948, la Galați.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 2 Aug 2007 - 6:54

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

EXILAȚI. În lipsa unui loc în care să poată asculta muzica preferată, tinerii își iau chitara în spate și improvizează la iarbă verde.

Rockerii moldoveni au rămas fără cluburi


Să fii rocker la Chișinău e o adevărată aventură. Dacă ești fan, n-ai nici un club cu specific. Iar dacă ești artist, trebuie să muncești pentru a-mpăca toate caprele cu toate verzele. Pentru că există un public de limbă română și unul de limbă rusă...

Totul e adaptat, rescris, rearanjat și alte re-uri… astfel încât artiștii să nu-i dezamăgească nici pe unii, nici pe ceilalți. Pe de altă parte, fanii, care ar vrea să se poată întâlni într-un loc dedicat acestui gen de muzică, au ca unică alternativă strada. Nu chiar șoseaua, ci câte o bancă în parc sau iarba de la Vadul lui Vodă, locul de agrement al republicii, de pe malul Nistrului. Sau concertele în aer liber și festivalurile, pe care le consideră salvatoare.


CU ROUA-N PICIOARE... "Noi aici venim să cântăm. Sau în parc. N-avem unde să ne ducem. Rockoteci nu mai sunt. S-au închis. Poate se mai deschide una la toamnă", ne-a spus într-o duminică perfectă pentru plajă Sergiu Știrbu, unul dintre mulții chitariști de ocazie din Chișinău, pe care l-am găsit cântând pe plaja de la Vadul lui Vodă. Era foarte mândru că la el în gașcă se cântă numai muzică românească și chiar ne-a testat cunoștințele, recitându-ne cele mai noi piese ale trupelor românești. Nu-l deranjau sutele de oameni care făceau plajă în jurul lui, așa cum nici ei n-aveau nimic împotriva improvizațiilor chitaristului. Cum aveam să vedem după câteva zile, în Moldova nu prea contează ce fel de muzică asculți, pentru că locurile de întâlnire a fanilor diverselor genuri sunt comune. Nu prea se ține cont de deosebiri. Iar patronii cluburilor oferă ceea ce se plătește mai bine.


LA VĂNĂTOARE... Am căutat în Chișinău un club rock zile la rând. N-am găsit. Au fost două, dar s-au închis. Pe străzile orașului am văzut zilnic tineri cărând câte-o chitară-n spate la orele amiezii. Spre seară, pe unii i-am ascultat cântând pe câte-o bancă, într-un parc sau în curtea Academiei de Studii Economice. Pentru câte-o fată sau pentru un grup restrâns de prieteni. În altă parte n-au unde să se ducă. Ai zice că nu există public pentru cluburi cu acest specific, dar numărul mare al fanilor de la concertele în aer liber și festivaluri contrazice supoziția. Am găsit în cele din urmă o discotecă în care se țin din când în când concerte rock. Se numește "Booz Time" și e-n centru. E o favoare pe care proprietarul o face prietenilor lui artiști, așa cum ne-a mărturisit Nicu Țărnă, liderul formației "Gândul Mâței". Dar după fiecare cântare, la "Booz Time" se ascultă până dimineață cu totul alte genuri de muzică. Obișnuiți cu specificul din România, am fost surprinși când am văzut cât de firesc se trece de la concertul pătimaș al unei trupe rusești "supărate" la dance, house și chiar hip-hop, după ora 23:30. Cei care plătiseră 80 de lei moldovenești pentru biletul de intrare – foarte puțini, pentru că prețul este mare –, nu păreau a face parte nici din primul "film", nici din cel de-al doilea… Oferta este pentru cu totul alt gen de public. E un club "de fițe", cum am zice noi. O combinație ciudată între atmosfera "de agațament" a unui club de noapte și un spațiu inadecvat pentru concerte rock. Dar e bine că el există. Și pentru artiști, și pentru fani. Probabil va mai fi unul în curând. Un alt proprietar de club, prieten al artiștilor, le-a promis că va face în această toamnă un club rock la subsolul clădirii unde deja funcționează o discotecă la parter și un local cu specific jazz la primul etaj.


PROBLEME DE LIMBĂ. Ca și patronii cluburilor, care găsesc soluții de compromis pentru a avea profit, artiștii trebuie să se orienteze în funcție de mai multe categorii de public, pentru a putea trăi din muzică. Marea enigmă a artiștilor din Republica Moldova este dacă să cânte în limba română sau în rusă. Muzica lor se vinde și în România, și în țările în care se vorbește rusa. Iar fanii din Moldova se împart în aceleași două categorii. De cele mai multe ori se compun două variante ale pieselor, pentru a împăca și capra, și varza. Dar nu se poate face asta întotdeauna. Videoclipurile sunt și ele filmate când în Moldova, când în Rusia, când în România. Și se difuzează pe posturile tv toate variantele. Când se satură de recompus și de reorganizat, artiștii aleg o limbă sau alta, în funcție de piața muzicală mai convenabilă. Cei de la Gândul Mâței și-au propus să cânte mai mult în România de-acum înainte, iar limba pe care se axează este româna. Ei au avut succes la noi încă din 2001, iar anul acesta vor veni la Stufstock, în Vama Veche, apoi vor avea un turneu în mai multe orașe. În schimb, cei de la Alternosfera spun că din toamnă vor cânta numai în engleză, ca să scape definitiv de bătaia de cap. Și ei au avut și vor mai avea concerte în România, dar Marcel Bostan crede că publicul de aici va aprecia mai mult varianta în limba engleză a muzicii lor.


MUZICA AUTOHTONĂ. Gândul Mâței și Alternosfera sunt formațiile preferate de rockerii moldoveni, prima fiind foarte apreciată de oameni din toate categoriile. Poate și datorită sonorității numelui pe care și l-au ales, așa cum spunea chiar Nicu Țărnă, vocalul trupei: "Denumirea e haioasă, e ciudată. Spontan mi-a venit. La noi așa se spunea la țară: vorbești ca din gându’ mâței, adică vorbești aiurea". La noi ar fi fost, poate, "din puțu’ gândirii", din câte-am dedus. Dar cei șase membri ai grupului nu sunt nici pe departe niște amatori, așa cum s-ar putea gândi cineva, pornind de la denumire. În anul 2007 se poate spune că sunt câteva trupe rock moldovenești care pot trăi din muzică, dar nu din vânzarea discurilor, ci din concerte, fie ele în aer liber sau în cluburi. Iar faptul că au public în mai multe țări îi ajută foarte mult.


În căutarea caselor de discuri

Una dintre marile probleme ale artiștilor din Moldova este lipsa producției autohtone. "În Moldova avem doar distribuție. Înregistrăm în România. Am avut două contracte acolo, dar le-am reziliat, pentru că nu au fost respectate. Acum suntem independenți, dar din toamnă vrem să semnăm un contract", ne-a spus Nicu Țărnă. Cei de la Gândul Mâței au cântat de la început, din 1996, în limba română. Dar au compus și variante în limba rusă pentru aproape toate piesele lor, pentru publicul din Rusia și Ucraina. Și cei de la Alternosfera au contracte cu producători din România. Pentru artiștii din Moldova este totuși foarte greu să lucreze simultan în mai multe locuri. Cu studioul de înregistrări într-o țară, publicul împărțit în mai multe țări, iar piața de desfacere pentru discuri aproape inexistentă.


ARTIȘTI
"Am învățat împreună la Academia de Artă. Chitaristul chiar a terminat chitara, toboșarul, tobele și așa mai departe. Eu sunt actor. Mai fac radio și televiziune"
Nicu Țărnă - Gândul Mâței

CONCERTE
"Aici ne descurcăm, pentru că suntem cunoscuți. Vin foarte mulți la concerte de fiecare dată. Discuri nu vindem, pentru că în Moldova încă nu există piață"
Nicu Țărnă - Gândul Mâței

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 2 Aug 2007 - 7:01

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

DEMONSTRAȚIE. Tânărul Vadim e nelipsit din discoteca Delacău la fiecare întâlnire a satului.

Distracțiile palide ale basarabenilor

Restricții la Disco-n sat
Când se lasă seara pe ulițele întunecate, cu pretenții de drumuri naționale, din Republica Moldova, tinerii ies din case în haine de sărbătoare și orbecăie până la Disco. Programul începe pe la 11:00.


Și oricât de greu le-ar fi, nu pot renunța la una dintre puținele distracții... Asta am văzut noi de fiecare dată când ne-am rătăcit prin Moldova, cu harta-n brațe, făcând imprudența de a întârzia prin satele republicii după ora nouă. Mare greșeală, pentru că iluminatul public lipsește cu desăvârșire. Și e așa o liniște și-o beznă peste tot, că oricum nu-ți dai seama dacă ești în nord, în sud, în est sau în vest. Dar peste tot, când intri într-o localitate, după ora zece trebuie să ai grijă să eviți cârdurile de fete și băieți care se duc la Disco.


DISTRACȚIA. Curiozitatea ne-a trimis pe urmele lor. Și-am văzut cum se distrează puștimea din satul Delacău, de pe malul Nistrului. "La noi toată lumea merge seara la discotecă", ne-a lămurit una dintre fetele de acolo. "Ține de la unsprezece la unu jumate". "Păi cum? Așa de puțin?" "Da. Așa vrea patronu’." Adică nea Mitea, pe care l-am cunoscut în aceeași seară, chiar la "locul faptei". Pe-ntuneric, între zidurile dărăpănate ale vechii discoteci "ctitorite" în perioada de glorie a URSS-ului. Care-i aparține de zece ani. Tot el are grijă și de poluarea fonică. Muzica nu se aude foarte tare, ca nu cumva să deranjeze vecinii. Dacă nu eram duși de mână până acolo, nu găseam discoteca, pentru că nu se auzea nici muzica, nu se vedeau nici lumini.


NEA MITEA, EDUCATORUL. Patronul discotecii și-a însușit, din exces de spirit civic, rolul de educator al "bobocilor" din sat. "Lucrez aici de 20 de ani. Îi cunosc pe toți. Și ei mă iubesc pe mine. Pentru că poate o dată n-are unu’ 2 lei și-l las să intre. Mi-i dă a doua zi. Pe-aicea au trecut toți", se lăudă proprietarul locului de distracție al satului, imediat după ce am făcut cunoștință. Pe puștii petrecăreți îi costă 4 lei moldovenești intrarea la Disco. Cam mult pentru "confortul" pe care-l oferă "localul". Acolo n-au ce să bea, pentru că nu e bar. Unii mai vin cu sucul sau cu berea "la pachet". Chiar cu apă, ca să nu moară de sete. N-au voie să fumeze "ca să nu miroasă a fum când ajung acasă și să nu se-nvețe rău", cum ne-a explicat nea Mitea, mândru de realizările lui în materie de educație a satului. "Veneau părinții și-mi spuneau că fetele lor fumează și când ajung acasă miros tot numai a fum. Și-atunci m-am gândit: ia să nu-i mai las io înăuntru, că așa poate se lasă di tăt", se mai lăuda el, cu fruntea sus și piepu-nainte, la lumina leșinată a unicului bec plasat în centrul sălii de dans. "La unu jumate, gata! E ultima melodie și pleacă acasă", ne-a lămurit tot el cum stă treaba cu programul. Și peste cuvântul lui nu trece nimeni. El e șefu’, el dictează, el centrează, el dă cu capu’, cum s-ar spune pe la noi, în termeni pseudofotbalistici. Stând mai mult de vorbă, mi-am dat seama că nea Mitea e un fel de hibrid între capitalist în devenire și comunist convins, paznic de discotecă sovietică. Ar face afaceri, dar mai dulce-i plăcerea controlului absolut asupra copiilor care vin la Disco. Nu mișcă nimeni decât cum și cât vrea nea Mitea. Dacă "dezmățul" e sub control, proprietarul discotecii pleacă acasă mai mulțumit decât dacă ar câștiga mai mulți bani. Cam 50-60 de lei pe noapte, când copiii sunt în vacanță și e discoteca plină. Programul prelungit pentru perioada verii e de patru zile pe săptămână: miercuri, vineri, sâmbătă și duminică. Nea Mitea preferă varianta "prescurtată" și nici nu-i trece prin cap să vândă băuturi și țigări la bar minorilor sau să să aibă pe conștiință ridurile lor din viitor, din cauza nopților nedormite.


VADIM, IDOLUL MINORILOR. La Disco Delacău, între zidurile scorojite, cu fragmente de geamuri, după grilajele ruginite de la ferestre și la lumina unui singur bec stingher, așezat în centrul încăperii, în dreptul unui glob din bucăți de oglindă care se rotește asigurând o firavă atmosferă de club, l-am cunoscut pe tânărul aproape MC, Vadim. El e sufletul petrecerii de fiecare dată. "Vino repede, că urmează breakdance", mi-a spus extaziată o fată, încercând să mă smulgă de la locul pe care mi-l găsisem la geam. Pentru că doar pervazul putea servi drept scaun în toată clădirea. Am văzut după câteva minute de ce era atât de agitată. Toți petrecăreții s-au strâns instantaneu într-un cerc impenetrabil. Dacă nu ești "pe fază" pierzi "cireașa de pe tort". Pentru că în interiorul cercului, Vadim chiar face demonstrații excelente de breakdance. În țipetele extaziate ale puștimii, aplauze și țopăieli ale fetelor din cercul compact, tânărul Vadim arată de fiecare dată ce "scheme" noi a mai exersat și-i umple de invidie pe băieții din sat. Care, totuși, îl apreciază. Unii chiar încearcă să-l imite, dar nu le iese. "N-am timp să exersez, pentru că sunt mai mult pe la școală, la Colegiul Medical. O dată sau de două ori pe săptămână, dacă reușesc", a-ncercat să se scuze, fără motive, în fața noastră, după prima "reprezentație". Are 18 ani, muncește și la grădină, meșterește și prin casă, se duce și la școală, dar rămâne și cel mai bun dansator din sat. S-a obișnuit cu aplauzele, strigătele și țopăielile consătenilor lui, dar nu se așteaptă la nimic spectaculos de la viitor. Se gândește că va rămâne doar o vedetă locală, ca mulți alți tineri foarte talentați și fără perspective pe care-i are Basarabia. Atunci când visează cu ochii deschiși, Vadim Iordan speră să-l găsească cineva, să se facă remarcat și dincolo de "granițele" Delacăului.


TRIMIȘI LA CULCARE. După cea de-a doua reprezentație a tânărului și talentatului Vadim, nea Mitea a făcut un semn autoritar "DJ-ilor" de lângă vechea combină muzicală, care verificau "playlist-ul" scris pe o coală de hârtie A4. Îi anunța că venise vremea "stingerii". "După asta mai cântă o melodie și gata!", a venit să-mi spună satisfăcut. Le-a dat totuși un "bonus", încă trei sferturi din altă melodie, înainte de închidere. Așa că puștii au plecat mai mult decât mulțumiți, pentru programul prelungit cu două minute. Și ne-am convins că știu foarte bine ce au de făcut și că nu încalcă regulile, pentru că după încă 5 minute nu mai era nici unul în zonă. Muzica oprită, toate luminile stinse. Ulițele satului, pustii. Foarte multe stele pe cerul senin, liniște deplină și toată lumea la somn! La "unu jumate", când se sting luminile toate.


FĂRĂ ȚIGĂRI!
"Veneau părinții și-mi spuneau că fetele lor fumează și când ajung acasă miros tot numai a fum. Și-atunci m-am gândit: ia să nu-i mai las io înăuntru, că așa poate se lasă di tăt. Lucrez aici de 20 de ani. Îi cunosc pe toți. Și ei mă iubesc pe mine. Pentru că poate o dată n-are unu’ 2 lei și-l las să intre. Mi-i dă a doua zi. Pe-aicea au trecut toți"
Nea Mitea, patronul discotecii

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 2 Aug 2007 - 7:11

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

LIBERALI. Igor Klipi, între doi colegi din Partidul Social Liberal.

Comuniștii, cei mai bogați din Moldova

Deputatul Igor Klipi este secretarul general al Partidului Social Liberal din Moldova. Cu studii la București și în vestul Europei, el e considerat un tânăr politician pro-România pragmatic, care nu se pretează la plânsete patriotice inutile. Am încercat să radiografiem cu dânsul ce se petrece prin lumea politică din Moldova ex-sovietică.

* Jurnalul Național: În Moldova, curentele ideologice nu par să se reflecte exact în denumirile partidelor, mi se pare o amestecătură. Dumneavoastră sunteți chiar liberali?

Igor Klipi: Cred că da. La noi, denumirea este justificată și prin apartenența la Internaționala Liberală. Eu personal chiar mă consider un liberal. Numai că, așa cum ați spus, în Moldova titulatura unui partid nu prea reflectă realitatea.


* M-ați ajutat să vă pun o altă întrebare. Cât de comuniști sunt comuniștii? Mai au ei vreo treabă cu marxism-leninismul sau sunt, așa cum mi se par, o structură de clan, un grup de interese, cum îi place să zică lui Traian Băsescu?

Singura lor legătură cu comunismul e că sunt oameni care vin din trecut, foști activiști ai PCUS. Doctrina e doar un paravan la ei, ceva demagogic. Ei sunt cei mai bogați oameni din Moldova. Au o structură jumătate mafiotică, jumătate politică. Utilizează instituțiile democratice în cel mai cinic și pervers mod, ca să poată manevra pârghiile puterii. Îi unesc mari interese financiare, nu afinități teoretice și ideologice. Sunt foarte pragmatice și s-au prins că pot miza pe anumite nostalgii și retarduri politico-sociale ale oamenilor de rând.


Oamenii președintelui

* Orice șef de stat care nu e doar decorativ are în spatele lui un aparat. Cine-s oamenii din spatele lui Voronin?

Sunt pe deoparte unii foarte conformiști, dublați de niște lingăi șmecheri. Din ultima categorie fac parte și unii oameni tineri, oarecum pregătiți, dar care au mari probleme de ordin moral și psihic, îi interesează doar să aibă o funcție care să le dea oportunități de afaceri.


Voronin cinicul

* Ei îl sfătuiesc pe Voronin să se dea când un proeuropean, când nostalgic al URSS, apropiat de Moscova?

Și Voronin în sine e un cinic, el personal face jocul ăsta. Pe moment, când a zis că e proeuropean, și-a atins niște scopuri. A avut un mesaj extern care l-a făcut să fie acceptat. Totuși, nu cred că era cineva sigur de sinceritatea lui.


* Alegerile locale de la Chișinău reflectă o schimbare de mentalitate? Dorin Chirtoacă e tânăr, școlit în Occident.

Da și nu. Problema e teribil e complicată. Alegerile locale nu au fost atât pro-Europa sau, la Chișinău, pro-Chirtoacă, ci antisistem. Lumea s-a cam săturat de Voronin și ai săi. În cazul lui Dorin Chirtoacă, acesta a fost susținut masiv și de voturile proromânești, dar și de alte forțe politice și interese. Mi-e frică să nu fie, global, alt eșec, să nu iasă pe val în locul comuniștilor unii chiar mai proruși decât ei. În 2005, Voronin a făcut pe europeanul, dar până acum a mers tot înspre Rusia. Mi-e să nu se repete scenariul în 2009. Pe de altă parte, cred că Dorin Chirtoacă o să aibă mari probleme. Are în spate un partid mic, nu prea are consilieri și guvernul comunist îl poate bloca tăindu-i pur și simplu bugetul orașului. Dacă nu mai subvenționează energia și apa în oraș îl sufocă. Mi-e frică, noi am mers din rău în mai rău, de la o alegere la alta, de la agrarieni până la actualii comuniști.


* Are acum Voronin un competitor serios, care să-l facă zob în 2009?

Iurie Roșca și Oleg Serebrian, șefii FPCD și PSL, și-au tocit imaginea prin colaborarea din 4 aprilie 2005 cu comuniștii. Atunci gestul partidelor noastre a fost salutat discret și de occidentali, și de proeuropeni, ne-au spus un fel de "Bravo, băieți". Numai că rușii au îmceput imediat o campanie de recupare a pozițiilor, în timp ce aliații noștri externi s-au mărginit să fie observatori, să-i lase pe Voronin și pe ruși să facă ce vor. Voronin e acum, după locale, destul de speriat. Cred că o să înceapă o campanie dură, să-l facă pe Chirtoacă și pe toți cei de la dreapta fasciști, naționaliști etc. O să încerce să-i coaguleze pe comuniști, nostalgici, rusofoni și alți minoritari și să-i sperie cu fascismul și limba română, să facă să apară două blocuri politice care să se bată în jurul unor treburi inutile. De fapt, problema e alta. Republica Moldova e un stat falimentar, creat pe baze artificiale, care nu are cum să se autogestioneze.


Moldoveniști

* Curentul moldovenist, cu așa-numita limbă moldovenească, poate să țină? Există naționalism local, care poate avea efecte politice?

Nu știu ce să vă zic. În Transnistria, unde de 15 ani le bagă asta în cap, da. Aici, la Chișinău, a început mai puternic abia în ultimii doi ani. Marea problemă e că nu avem de nici un fel elite intelectuale. Sunt unii în formare, dar sunt cam sceptic. În timp ce în Georgia sau Ucraina tinerii intelectuali, de formație europeană sau americană, au intrat în parlament, au făcut politică și reforme, la noi, așa-numiții oengiști stau și fac analize, expertize și altele, dar nu se implică direct. Noi am încercat să-i coagulăm în partid, dar nu am reușit prea mult. Noi nu avem nici societate civilă formată, tinerii se țin deoparte de politică sau pleacă. Nu avem nici partide politice, nici asociații civice, care să supraviețuiască două-trei luni fără finanțare guvernamentală sau externă.


* În Găgăuzia a fost ales un bașkan care spune că e anticomunist. E așa?

Da, e anticomunist, dar e prorus, așa a vrut mesajul în campanie. Mi-e să nu se întâmple la nivelul întregii Moldove ca în Găgăuzia. La locale, partidul rușilor, Patria Rodina, nu a făcut campanie la Chișinău de teamă să nu iasă oamenii lor la vot în favoarea candidatului comunist. Cred că rușii îl cam lasă din brațe pe Voronin, dar au alte soluții. Din păcate, România nu are o strategie coerentă și clară în Moldova, să contracareze rușii.


* Cum adică?

S-a investit în tot felul de aiureli. Tineri cu care am fost coleg la SNSPA la București sunt acum capi ai PCM, cu toate că au studiat pe banii României. Diverși politicieni proromâni umblă doar cu mâna-ntinsă, iau bani și nu fac nimic. Au luat bani mulți de la București o mulțime de publicații care doar s-au certat și anihilat reciproc. E inadmisibil ca după 15 ani să nu existe o formațiune politică proromânească importantă, când ai 80% potențiali proromâni. Trebuie o strategie bună, care acum nu poate veni din partea clasei politice moldovenești.

* Smirnov nu și-a luat-o în cap? Nu a devenit prea mafiot chiar și pentru ruși?


Dacă vor îl schimbă, numai că nu văd ce interes ar avea. Ei controlează tot acolo. Firma Sheriff, care controlează tot acolo, nu e a lui Smirnov, ci el e al firmei. El e numai un paravan. Pe cine să pună în locul lui, pe Antiufeev?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de S_J la data de Sam 4 Aug 2007 - 23:25

basaru a scris:

Presa moldovenească, între Rusia și România

SUPERFICIALITATE. În iunie 2004, o întreagă echipă a plecat de la Flux la Timpul, pentru că “au primit o ofertă de nerefuzat”, povestește Igor Burciu. Motivul oficial al reporterilor a fost că nu sunt de acord cu politica editorială a Fluxului, “dar înainte îl lingeau în fund de-l rupeau”, spune Burciu, care crede că motivul real a fost un salariu mai mare. Înainte de a pleca, “dezertorii” au distrus toată arhiva în care se păstrau fotografii digitale și articolele în varianta electronică.

Flux – ziarul opoziției

Unul dintre cele mai cunoscute ziare de limbă română din Republica Moldova este cotidianul Flux, care apare din 1995. Această publicație este considerată la Chișinău cea mai pro-românească, redactorii săi combătând “cu sârg” inițiativele guvernanților comuniști de moldovenizare a culturii și conștiinței românilor de la est de Prut. Posibilitățile materiale ale ziarului sunt modeste, redacția fiind compusă din unsprezece oameni – unul de fiecare departament, plus conducerea editorială și sectorul administrativ. Igor Burciu (foto), redactor-șef adjunct al Fluxului, susține că presa românească de la Chișinău face cu greu față concurenței ziarelor rusești, fie ele autohtone sau cu redacția centrală la Moscova. Tocmai de aceea publicația sa prezintă numai știri “de bine” despre România, cum ar fi integrarea în UE. Evenimentele negative sunt omise, “pentru a nu da satisfacție rușilor”. Colaborarea cu Ambasada României este anevoioasă, domnul Burciu susținând că diplomații noștri de la Chișinău mai rău încurcă și îi acuză că nu cunosc realitățile de pe teren din Republica Moldova.

Ziaru’ cât geamu’

“Nici cititorii din Republica Moldova nu sunt pregătiți să primească o presă de calitate. Să vă dau un exemplu de-a dreptul comic. În urmă cu vreun an am decis în redacție să modificăm formatul ziarului nostru, să facem pagini mici, o versiune mai

europeană, mai tabloidizată să-i spunem. A doua zi, ne trezim cu sute de telefoane din provincie ca să schimbăm la loc formatul. Care era cauza – vechea versiune era cât geamul, iar oamenii spuneau că nu mai au cu ce să se adăpostească de lumina soarelui în case... După câteva săptămâni am revenit la vechiul format”

Igor Burciu,redactor-șef adjunct Flux

Euro TV – post particular

La est de Prut, piața televiziunii este slab dezvoltată. În general, emit canale din Rusia și România, care au studiouri locale la Chișinău. Pe lângă postul public al Moldovei, în urmă cu ceva vreme a apărut televiziunea de limbă română “Euro TV”, deocamdată singura cu capital privat. Din cauza bugetului restrâns, nu emite decât patru ore pe zi, însă din toamnă grila va fi extinsă.

Timpul

“Fluxul era o școală de gazetărie”, spune Valentina Basiul (foto), reporter la cotidianul Timpul. Doi dintre jurnaliștii profesioniști care au lucrat la acest ziar au plecat pentru salarii triple să lucreze la proiecte internaționale.

Cu toata stima fata de cei de la JN, dar acest articol seamana mai mult a reclama, ca sa nu zic altceva, pentru ziarul Flux și postul Euro TV (adică pentru Partidul Popular Creștin- Democrat). Si o reclama urata. Mai multe comentez la mine pe blog... ion-zz.blogspot.com

_________________
"Oare ce lucruri mai frumoase decat dragostea viseaza cei care nu iubesc?!" - Grigore Vieru

S_J
Moderator

masculin Number of posts : 273
Age : 30
Localizare : Chisinau
Hobby : :)
Registration date : 21/12/2006

http://ionsurdu.com

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 18:37

Mitropolia Basarabiei, o istorie seculară

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
RANG. După ce Biserica Sf. Nicolae din Chișinău, care era catedrala Mitropoliei Basarabiei, a trecut, cu tot cu preot, la Mitropolia Moldovei, rangul i-a fost luat de vechea și frumoasa catedrală închinată Cuvioasei Teodora de la Sihla.

Sub o formă sau alta, cele două mitropolii din Basarabia – una, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, aflată sub pulpana Patriarhiei Ruse; cea de-a doua, Mitropolia Basarabiei, pendinte de Patriarhia Română – se revendică din aceeași rădăcină. Doar că fiecare dintre ele pornește, ca să zicem așa, de la un moment diferit al istoriei.

Și noi putem să ne începem demersul jurnalistic tot din momente diferite ale istoriei. De la o Mitropolie a Moldovei atestată documentar încă din 1386. De la un Iosif I Mușat, recunoscut de scaunul patriarhal de la Constantinopol ca mitropolit canonic al întregii Moldove, cu reședința la Suceava, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun, în 1401. Mai târziu Ștefan cel Marea ctitorea o serie de așezăminte religioase în teritoriul dintre Prut și Nistru. După anul 1538, când Soliman Magnificul cucerește partea de sud a teritoriului Basarabiei, consituindu-se Raiaua Tighinei, sub jurisdicția Moldovei rămân Cahulul, Tigheciu, o parte din Fălciu, Lăpușna, Soroca, Orhei care din 1596 vor intra în nou înființata Episcopie a Hușilor. Celelalte ținuturi basarabene, ca și Chilia, Cetatea Albă, Galați și Brăila, intră sub jurisdicția Mitropoliei Proilaviei, răspunzând direct de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

IMIXTIUNILE RUSEȘTI.
Ocupația rusească în Principatele Române (1787-1792) înseamnă și o serie de amestecuri abuzive în viața ortodoxă a celor două țări. Potemkin îl aduce ca exarh al Moldo-Vlahiei pe Ambrozie Serebrenikov, fost episcop la Ekaterinoslav. În 1791, episcop vicar de Tighina și Cetatea Albă este numit Gavriil Bănulescu-Bodoni. În 1792, acesta este numit mitropolit al Moldovei și al Munteniei, dar este îndepărtat un an mai târziu de domnitorul Alexandru Constantin Moruzi. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, țarul Alexandru I hotărăște înființarea unui exarhat subordonat Bisericii Ruse de la Petersburg, care ar fi cuprins cele două mitropolii, a Moldovei și a Munteniei, scoțându-le de sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, a fost silit să se retragă la Mănăstirea Neamț, în locul lui ocupanții ruși aducându-l din nou pe Gavriil Bănulescu-Bodoni. Tot el l-a înlocuit pe mitropolitul Dositei Filitti al Țării Românești cu un oarecare Ignatie. Starea aceasta de fapt se va încheia o dată cu semnarea păcii de la București, în 1812. Însă tot prin această pace Basarabia este cedată Imperiului Țarist, iar la 21 august 1813, Biserica Ortodoxă Rusă înființează Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului, condusă de același Gavriil Bănulescu-Bodoni. Meritul acestuia este, totuși, de a fi realizat unele lucruri notabile, profund românești. A înființat un seminar, o tipografie românească și a publicat chiar o Biblie românească la Petersburg. După moartea lui, în 1821, Biserica Rusă nu a mai acceptat în Basarabia decât episcopi ruși. Asta până în 1918.

REACTIVARE ÎN 1992. La 7 aprilie 1918, după unirea Basarabiei cu România, Mitropolitul de Iași a arătat că toate problemele acestui ținut privesc Biserica Ortodoxă Română, ceea ce a dus la retragerea la Petersburg a arhiepiscopului Anastasie. Din 19 februarie 1919 scaunul arhiepiscopal este ocupat de Gurie Grosu, iar la 30 decembrie Sfântul Sinod al BOR realizează unitatea bisericească "pe întreg pământul României reîntregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă". Ridicarea la rang de Mitropolie a avut loc în anul 1927, primii mitropoliți ai Basarabiei, până la ocupațiile sovietice din 1940 și 1944, au fost Gurie Grosu și Efrem Enăchescu.

La 14 septembrie 1992, un număr impresionant de credincioși și preoți ortodocși din Republica Moldova au hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, binecuvântată și recunoscută de Patriarhia Română la 19 decembrie în același an. Înalt Prea Sfințitul Petru Păduraru devine mai întâi locțiitor, apoi, din 1995, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. Patriarhia Rusă a acuzat Patriarhia Română de "ingerință anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, care este parte a Patriarhiei Moscovei". Punctul de vedere al Patriarhului Teoctist, la acel moment, a fost de a evidenția faptul că BOR nu a consimțit și nu a recunoscut niciodată extinderea Patriarhiei Ruse asupra teritoriul Basarabiei, rupt de România în urma ocupației sovietice, și nici desființarea Mitropoliei Basarabiei. Din păcate, nici la nivelul statului moldovean nu s-a găsit înțelepciunea necesară, iar pentru acceptarea evidențelor a fost nevoie de un lung șir de procese, culminând cu adresarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care la 13 decembrie 2001 obligă Republica Moldova să recunoască Mitropolia Basarabiei și să plătească 20.000 de euro daune morale.

BISERICA NEAMULUI
"Noi nu am adus pe nimeni cu forța la Mitropolia Basarabiei, toți au venit prin conștiința lor, ca români care trebuiau să vină către biserica neamului. Totul a mers pe cale naturală. Nu am «furat» pe nimeni, pentru că preotul, biserica, parohia nu sunt ouă de găină pe care să le iei din cuibar"
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei

RETROCEDARE
"Ar trebui ca toate bisericile care au fost ale Mitropoliei Basarabiei, până în 1945, să ne fie retrocedate, dar ele au fost deja preluate de Mitropolia Moldovei. Parlamentul Republicii Moldova nu a adoptat încă Legea cultelor și ne lovim, în general, de insuficiența unui cadru legislativ adecvat"
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 18:47

Ortodoxia, după comunism

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

"Obârșia Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove e de la Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, din 1812-1813, când el, aflându-se în jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei, a condus această biserică." Secretarul Mitropoliei, Pr. Vadim Cheibaș, ne vorbește despre acest moment, care coincide cu cedarea Basarabiei Imperiului Țarist, prin Pacea de la București.

Nașterea Mitropoliei Moldovei "noi o socotim o dată cu stăpânirea eleziastică a Mitropolitului Gavriil, care este înmormântat la Mănăstirea Căpriana" ne spune pr. V. Cheibaș. Tot el a avut ideea construcției clădirii Catedralei Mitropolitane (care, pe vremea sovieticilor, a fost transformată în muzeu de artă). În perioada prigoanei comuniste, viața bisericească din Basarabia s-a diminuat mult. Din 98 de mănăstiri a rămas una singură, Japca. "Nu știm de ce a supraviețuit. Probabil trebuia să rămână undeva o sămânță de credință." Din 1.040 de biserici au mai rămas să ființeze aproximativ 170. "S-a distrus masiv, s-a dărâmat. Frumoasa clopotniță a Catedralei Mitropolitane a fost distrusă, printr-o explozie, într-o noapte, în anii ’60. Puținele biserici și puținii preoți care au rămas s-au aflat în toată această perioadă sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei."

SFINȚI LOCALI. Ne aflăm la Chișinău, în sediul cel nou al Mitropoliei, și vorbim despre sfinții locali care ocrotesc Moldova. "Sunt sfinții «clasici» ai Moldovei, și din stânga, și din dreapta Prutului. Avem chiar o icoană a Sfinților Moldovei care a fost pictată în 2006, sfințită și instalată într-un chivot din Catedrala Mitropolitană." Între acești sfinți: Ștefan cel Mare și Sfânt, Mitropolitul Dosoftei, Cuvioasa Parascheva, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Printre părticelele de moaște din Basarabia se află și cele ale sfinților de la Niculițel, primite în dar de la Arhiepiscopul Tomisului sau mâna dreaptă a Sfântului Antipa Atonitul (sau Antipa Românul). De la Pr. Vadim Cheibaș aflăm că se întocmesc documentele de canonizare "pentru eventuali sfinți și mucenici care au pătimit ca urmare a prigoanei totalitare, atât în stânga Nistrului, cât și în dreapta lui, o seamă de preoți și slujitori care au murit în temnițe. Prin serviciul securitate și informații al R. Moldova am expediat o scrisoare cerând referințe despre cei care au pătimit și care, până în ultima instanță, nu s-au dezis de credința lor în Hristos." Nu s-a primit însă un răspuns concludent, "spunându-ni-se că, în continuare, aceste informații se află la secret".

ÎNVĂȚĂMĂNTUL TEOLOGIC. Actualul Mitropolit al Moldovei, Vladimir, ocupă această funcție din 1989. În perioada arhieriei sale s-au reactivat sau construit aproximativ 50 de mănăstiri și schituri, au fost reînființate 1.200 de parohii, iar numărul preoților hirotoniți a ajuns la 1.030. "Nu a fost foarte ușor, pentru că vestitul seminar interbelic de la Chișinău – celebru prin Nichifor Crainic, prin Gala Galaction – se desființase. Personalitățile se dezvoltă în jurul unor școli teologice, or, în timpul prigoanei comuniste au dispărut și cadrele didactice, și personalitățile care să fie un exemplu. S-a rupt continuitatea școlilor noastre teologice. Acum nu avem un corp didactic care să întrunească toate condițiile necesare – cadre cu doctorate în teologie etc. Bineînțeles, majoritatea lectorilor din școlile noastre teologice și-a făcut studiile în România, la București, la Sibiu, la Iași, mai puțin în Rusia. De acum înainte se vor orienta spre Rusia, pentru că e foarte complicat să se mai obțină viză de studii în România."

BISERICA ȘI NOII COMUNIȘTI. "Atunci când la guvernare a venit Partidul Comunist, noi, biserica, ne-am înspăimântat, deoarece simpatizam curentul democratic", ne spune Pr. Vadim Cheibaș. "Însă în prima fază, președintele Voronin a venit într-o audiență la mitropolit. Și nu i-a spus decât că maică-sa i-ar fi zis următorul lucru: «Bre, băiete, dacă ai să faci rău bisericii, să știi că n-o să te mai recunosc de fecior!». Asta i-a spus mitropolitului și mai mult n-a comentat. După care a început rapid construcția acestui sediu, pentru că până atunci Mitropolia Moldovei se găsea într-o clădire modestă, lângă pușcărie. Apoi președintele a început să facă vizite frecvente la mănăstiri, să aducă și contribuții financiare. După aceea a ales ca prioritate Mănăstirea Căpriana." Mai vorbim de tele și radiomaratoane, unde s-au strâns zeci de milioane de lei moldovenești. "Banii vin din credință, dar este și un merit al unei persoane care a reușit să convingă. Bine, forțat sau benevol, cineva a dat banii aceștia..." Nu știm însă ce răspuns ar da azi Mitropolia Moldovei, după întâlnirea de la 10 iulie a preoților cu Voronin, când s-a stabilit și "prețul" pentru tot acest maraton al reconstrucțiilor: sprijinul, din amvon, la viitoarele alegeri!...

SOLUȚIE
"În ce privește disputele care există între cele două mitropolii, eu sunt de părere că e bine să rămână totul în status quo. Să nu mai existe treceri de la o mitropolie la alta. Fiecare să rămână cu ce are acum: parohii, biserici"
Pr. Vadim Cheibaș

Dialoguri
Mitropolia Moldovei (și Pa-triarhia Rusă) se pare că dorește un dialog în ce privește reconcilierea celor două mitropolii din Basarabia. "E un dialog care nu prea funcționează. Partea rusească vrea, dar se tărăgănează", ne zice părintele Vadim Cheibaș. "Pentru că există deja o entitate religioasă subordonată canonic Patriarhiei Române, noi zicem că e bine să rămână în continuare așa. Mitropolia Moldovei e autonomă față de Patriarhia Rusă, depindem numai prin participarea la Sinoade și primirea Sfântului Mir." O idee care se vântură prin R. Moldova, mai ales după moartea Patriarhului Teoctist: cele două mitropolii să devină autonome de patriarhiile lor și... apoi să se unească.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 19:20

Ziua în care destinul a luat-o de la capăt

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
BASARABEANCĂ. Actrița își amintește locurile de vis și de coșmar ale copilăriei

O fetiță de 8 ani stătea zgribulită în brațele mamei, sub ninsoarea care acoperea nemilos acareturile și oamenii înghesuiți în vagoanele de marfă. Într-o zi de februarie a anului 1944 mergea spre o altă viață, purtând în bagaje amintirile copilăriei și pe cea a tatălui, pe care l-a crezut mort aproape 20 de ani. O fetiță pe care azi o iubește toată România: Stela Popescu.


* Jurnalul Național: V-ați refugiat în România în ’44. Ce vă amintiți din Orheiul copilăriei?


Stela Popescu: M-am născut în 1935, într-un târgușor cu foarte mulți evrei, datorită cărora era o viață comercială foarte bogată. Mama purta pe vremea aceea sandale nemțești, se îmbrăca în mătase naturală... Amintirile mele din copilărie sunt romantice, chiar dacă lucrurile acolo s-au petrecut dramatic. În memoria mea, Orheiul a rămas un colț de rai, o frumusețe plină de flori, mi-amintesc o curte minunată cu un păr care făcea pere cât un cap de copil...

* Ce a însemnat pentru familie perioada ocupației rusești?


Părinții mei erau amândoi învățători. Mama făcea parte dintr-o familie cu nouă copii, dintre care trei au fost deportați. Rușii au avut un sistem foarte deștept, comunismul în general a fost un sistem bine organizat, numai că au dat-o în bară. Au venit într-o noapte, au deportat tot ce se chema intelectual, începând de la primul învățător până la popă, prefect, primar. I-au dus pe toți la Vladivostok, în Siberia, și au adus în toate posturile administrației publice numai ruși. Și, de a doua zi, orice cetățean din Basarabia care voia să se descurce trebuia să vorbească rusește. Limba română a fost uitată peste noapte. Nici mama, nici tata nu știau rusește. Pe tata, care era și ofițer român în rezervă, l-au luat pe sus într-o noapte... Eu aveam 4 ani și jumătate atunci. A doua zi i-au spus mamei să-i ducă un pachet cu două perechi de ciorapi, două cămăși și două perechi de pantaloni. L-am revăzut când aveam 23 de ani. Mama a rămas în locul lui directoare la școală și a trebuit să predea în limba rusă. Noaptea învăța lecția, ziua o preda copiilor. Avea toată școala pe mână, erau cu totul două învățătoare amărâte și trebuia să se descurce cu copii de la 7 la 17 ani.

* Ce s-a întâmplat cu tatăl dumneavoastră?

Din clipa în care tata a fost deportat, 19 ani n-am mai știut nimic de el. Din ’40, de când l-au luat, până în ’59 noi l-am crezut mort. Ne-a povestit că trimisese nenumărate scrisori, dar ele nu au ajuns. Abia mai târziu am aflat, dintr-un documentar american, ce se întâmpla cu scrisorile trimise din lagăr. Le dădeau foc... A fost o tragedie, i-au dus la –50 de grade, le-au dat topoare și i-au pus să-și facă barăci și o nouă viață. Ca pe deținuți. Făceau noaptea foc și stăteau în cerc, ca să se poată încălzi. Care era la margine se zbătea să intre spre foc, puteau să înghețe la margine. Se băteau, se înjunghiau... Nu e nici o deosebire între Hitler și Stalin și alți nenorociți care și-au bătut joc de oameni.

* Cum a fost ziua în care ați fugit?


Aveam aproape 8 ani când am plecat de acolo. A fost o acțiune masivă atunci, Antonescu ne-a chemat: "Cine vrea să vină la patria-mumă să vină, că-i dăm casă și slujbă". Și atunci mama m-a luat în brațe și ne-am urcat în prima căruță pe care am găsit-o. Apoi am mers din Chișinău cu niște vagoane în care ne încărcau și ne duceau în centre din România. Era unul pe la Râmnicu-Vâlcea, altul pe la Sibiu, în Banat... Era februarie, ningea pe noi, am călătorit două săptămâni de la Orhei la Sibiu. Mama era o femeie foarte căpoasă, luase exact ce trebuie, aveai voie să iei 100 de kilograme... aveam perne, farfurii, plapumă, ce ne trebuia. De acolo ne-au repartizat. Ne-au dat casă, mamei post, și gata, ne-am stabilit în România. Am luat viața în piept pur și simplu. "Gata, asta ie, sîntim singurii, di tata nu știm nimic, să învieți, să-ți baji mințili-n cap"... Aveam o mamă care putea să facă orice, era dimineața la școală patru-cinci ore, apoi venea acasă, punea roșii și castraveți și mai și cosea între timp, de la izmene bărbătești până la ultima funduliță pe care mi-o punea în păr. Așa mamă am avut...
După câțiva ani de când ne stabilisem în România a mai fost un puseu, când comuniștii au vrut să ne ducă pe toți înapoi în Basarabia. Cine știe în ce fund de Siberie ne-ar fi dus?! Și-atunci, mama a făcut o căsătorie de conveniență, ca să nu fim nevoite să plecăm.

Când v-ați întors în Basarabia?

În ’59 tata a fost eliberat și s-a întors din Siberia. S-a dus la bunica din partea mamei și așa a aflat de noi. Mama s-a dus prima să-l vadă, apoi m-a trimis și pe mine. Am ajuns acolo printr-o excursie ONT, că altfel n-aveam voie. A fost nostim atunci. A trebuit să mă duc întâi la Moscova, să fac excursia, și abia la întoarcere am avut două zile la dispoziție, la Chișinău, să stau cu tata.

* Cum a fost revederea?


Ne-am întâlnit în gară, pe același peron de pe care eu și mama fugisem în ’44. Mi-l aminteam perfect. Din imaginile memoriei mele și din povestirile mamei știam că e un domn mai plinuț, dar atunci, în noaptea aceea, pe peronul gării din Chișinău am întâlnit un domn slab și pocit-pocit-pocit la față. Am fost șocată să văd că are ochii albaștri. Nimeni din familie nu avea ochii albaștri. Mi-a spus că s-au făcut așa de la atâta plâns...
A fost impresionantă revederea. Tata era mândru cu mine... era un tip haios și glumea cu ceilalți: "Crapă tăți di șiudă șe gajică am io lângă mini".

* Cum s-a reunit familia?

Timp de aproape 20 de ani m-am chinuit să-l pot aduce pe tata în țară. Am reușit abia în 1977, după ce mamei îi murise soțul din România, iar tatei soția lui basarabeancă – o rudă a mamei, o nepoată. Am făcut memorii peste memorii la Marea Adunare Națională de aici, iar tata – la Marea Adunare de la Moscova. După ce a ieșit la pensie și am demonstrat că sunt singura lui fiică și că are nevoie de îngrijiri, am putut să-l aduc... A trăit până la 91 de ani, când a murit dintr-o operație de bilă. Ironia sorții după câte a pătimit...
Vorbea foarte puțin de experiența lui din Siberia, dar rămăsese marcat de puterea și de încăpățânarea rusului, de forța societății lor. Când venea vorba despre ruși, zicea mereu: "Hehe, suntiți niști proști... numai să vrea rusu’, și în 24 de ore e la Timișoara".

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 19:35

Supraviețuitorul - Deportat în Siberia pentru tricolor

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
UNIRE. Alături de Mitrodora, cea de-a doua soție, basarabeancă și ea, deapănă poveștile tinereții

Majadahonda, cel din urmă supraviețuitor

L-au găsit vinovat. Vinovat că a iubit tricolorul. Vinovat că în Basarabia anului 1940, în vârtejul unor vremuri tulburi, a ales să lupte pentru tricolor, pentru o Românie care ar fi putut fi iarăși Mare. Se numește Oleg Frunză și este cel din urmă rămas în viață dintre luptătorii grupării orheiene "Majadahonda".

În "anul blestemat" care a curs între raptul Basarabiei, prin tratatul Ribentropp – Molotov, și eliberarea ei, o dată cu trecerea Prutului de către armata română, în vara lui 1941, dubele bolșevicilor ("corbii negri", cum li se mai spunea) opreau la porțile românilor adevărați, pentru a-i ridica și a-i trimite în Siberia. În acel an de groază, printre aceia care au păstrat vie ființa neamului s-au aflat și tinerii orheieni. Erau elevi (sau foști elevi) ai Liceului "Vasile Lupu" și ai școlii de fete "Doamna Maria". Alături de ei se aflau profesorii Dumitru Munteanu și Maria Majaru. Într-o noapte de octombrie, în pădurea de la marginea Orheiului au depus jurământ de credință pe steagul tricolor. Fiecare dintre ei a sărutat pânza sfântă și și-a pus semnătura. Aveau un ziar, pe care l-au numit "Cu fruntea sus!". Tipăreau afișe și își scriau proclamațiile pe zidurile orașului: "Nu credeți ocupanților bolșevici!", "Cărați-vă acasă, barbarilor!", "Moarte ocupanților staliniști!".


Gruparea Majadahonda și-a luat numele după cel al orașului spaniol, unde voluntarii basarabeni luptaseră între anii 1937 și 1938, iar printre cei care susțineau activitățile "ilegaliste" ale tinerilor s-a aflat și primarul orașului, Vasile Mahu, fost profesor și director al liceului. Oleg Frunză – pe care l-am regăsit la Bacău după zece ani de la ultimul nostru dialog – își amintește: "Fusesem elev la Liceul Militar «Regele Ferdinand» din Chișinău, până în 1940. Atunci, liceul s-a refugiat în țară, dar eu, fiind basarabean, am rămas. Tata m-a înscris mai departe la Liceul «Vasile Lupu»". Despre Majadahonda ne spune: "Tot ceea ce făcea organizația era în folosul comunității românești. De exemplu, a fost fotografiat aeroportul de la Ciocâlteni, iar imaginile au fost predate peste Prut armatei române. Tot ceea ce ne doream erau venirea românilor și eliberarea Basarabiei".

CRĂCIUN CU TRICOLOR. În săptămâna de dinainte de Crăciunul anului 1940, Anatol Gumă, președintele organizației Majadahonda, a propus o acțiune importantă chiar în noaptea cea sfântă a Nașterii Domnului. Pe geamurile Școlii Medii din Orhei au fost lipite afișe anticomuniste. Apoi a fost arborat tricolorul pe trei dintre cele mai importante clădiri din oraș: pe imobilul care adăpostea sediul NKVD-ului, pe clădirea fostei prefecturi, unde se află acum sediul Comitetului de Partid Bolșevic, și la Primărie. S-au format trei grupe de acțiune și o grupă de rezervă. Au coborât "cârpa" roșie a sovieticilor și au înălțat steagul tricolor. "Am urcat pe scara de incendiu a casei doctorului Coteanu", își amintește Oleg Frunză aventura acelei nopți. "De acolo nu ne-a fost greu să punem drapelul nostru. Dimineața am ieșit să vedem reacțiile oamenilor. Nu le venea să creadă ceea ce vedeau". Autoritățile bolșevice au intrat în alertă. Chiar șeful secției județene de securitate, Gavril Goldenberg, a condus ancheta pentru depistarea "elementelor rebele antisovietice". "Ne-au luat, ne-au bătut, dar nu am recunoscut și nu ne-am pârât unii pe alții. Poate până la urmă am fi făcut-o, dar a venit războiul și am fost mutați în Kazan…" Anatol Gumă, conducătorul mișcării, avea să declare – declarație consemnată în dosarul penal ce i s-a instrumentat – "Lupt împotriva regimului de ocupație, care ne-a furat libertatea, din convingere și am un scop bine determinat: reîntregirea cu Țara Mamă, discreditarea regimului stabilit în Basarabia". Și încheia cu cuvintele: "Sunt tânăr și iubesc viața și libertatea. Oricine la 19 ani iubește viața și luptă pentru ea".

EXECUTAȚI CĂND S-A TRECUT PRUTUL. Din ianuarie până în iunie 1941, anchetatorii sovietici au încercat să strângă probe împotriva tinerilor patrioți orheieni. Autoritățile anunțaseră că "organizația naționalistă contrarevoluționară, teroristă" a tineretului studios din Orhei a fost lichidată. Probabil ar mai fi fost multe luni de anchetă, dacă la 22 iunie 1941 Antonescu nu ar fi spus: "Vă ordon, treceți Prutul!". Bolșevicii au intrat în panică și în noaptea de 23 spre 24 iunie, un tribunal militar detașat special de la Odesa, la Chișinău, a judecat în grabă toate dosarele. Cei care împliniseră 18 ani au fost executați pe loc. Ceilalți – între care și Oleg Frunză – au fost trimiși în lagăr, cu pedepse între 10 și 25 de ani. A fost în Siberia 15 ani și e ultimul dintre membrii Majadahondei care mai este în viață. "Am rezistat pentru că trecusem prin școala militară, eram obișnuit cu mizeriile gradaților. Am supraviețuit și pentru că am învățat rusește, citindu-l pe Lermontov", ne spune. A avut curajul să-și întemeieze o familie, iar când i s-a dat voie să părăsească lagărul a ales să vină în România. În țara pentru care luptase.

SALVARE
"Pe cei care aveau peste 18 ani i-au împușcat la 23 iunie. Eu aveam numai 17 ani, așa că am scăpat. Am reușit în ziua aceea să păcălesc moartea și pe călăii ruși. Iar după 15 ani de lagăr am reușit să vin în sfârșit în România, unde tătăl meu, care era judecător, venise în refugiu încă din 1941, o dată cu tribunalul din Orhei"

EVACUARE
"După proces, când am fost evacuați în Kazan, pușcăria se afla în vestita catedrală a Fecioarei Maria, iar celula mea era chiar încăperea unde fusese înainte altarul"
Oleg Frunză, supraviețuitor al grupării Majadahonda

STINDARD
"Prima grupă urma să arboreze tricolorul pe clădirea NKVD-ului, a doua pe clădirea Comitetului de Partid Bolșevic, iar a treia pe fosta clădire a Primăriei. În dimineața Crăciunului (1940), oamenilor nu le venea să creadă: deasupra Orheiului s-a înălțat triumfător Tricolorul care vestea păgânilor că lupta continua, iar România va fi iarăși mare"
Petru Bunăcalea, istoric

Înștiințarea de la Radiodifuziune
"Când eram în lagăr, în Siberia", povestește Oleg Frunză, "am încercat să aflu ce s-a întâmplat cu familia mea. Am scris acasă, dar nu am primit răspuns. Am scris atunci cunoscuților, dar nimeni nu știa ce să îmi spună. Aflasem numai că reușiseră să se refugieze în România. Cineva îmi scrisese că s-au refugiat la Roșiorii de Vede, dar acolo era numai soră-mea. La 12 februarie 1956 am primit în lagăr o înștiințare din partea Radiodifuziunii Române, prin care mi se spunea: părinții dumneavoastră locuiesc în Dej. Stați să caut, că mai am încă înștiințarea!". Și împreună începem să răsfoim în dosarul cu file îngălbenite, în care se găsesc de la certificate de absolvire a școlilor basarabene – cu imaginea Regelui Carol al II-lea decupată cu foarfecele ("Tatălui meu i-a fost teamă să nu spună comuniștii ceva, dacă găseau diploma, de-aia a decupat-o") – la caracterizări făcute când de sovietici, când de vreun secretar de partid sau șef de brigadă român și până la acte de proprietate din secolele trecute, care dovedesc drepturi de proprietate în Basarabia. "Iaca și înștiințarea!", ne spune într-un târziu. "E scrisă pe rusește, că se considera că eram cetățean rus."

Prima soție
Pe Marieta Curauschene a cunoscut-o în lagăr. Era o lituaniancă deportată și ea în Siberia pentru "crime" împotriva regimului sovietic. S-au căsătorit la începutul anilor ’50, acolo, la Krasnoiarsk, și tot în lagăr s-a născut și fiul lor. În 1955 au primit dreptul de a se întoarce "la baștina lor". Aveau de ales între Basarabia și Lituania. "Dacă mă întorceam în Basarabia, mă luau iar la ochi și era rău. Dacă m-aș fi dus în Lituania, ar fi fost bine, că acolo treceam drept rus, iar rușii aveau privilegii." A ales totuși a treia cale: au venit în România.


Alexandru

I-au pus nume de voievod. Alexandru. Și-apoi, neamul Frunză se trăgea de prin Rădăuți – așa a rămas vorba, de la "stră-străbuneii" bătrânului Oleg. Era numele unui învingător, iar fiul lor va învinge. Alexandru Frunză este acum arhitect la Bacău. Avea doar câțiva anișori atunci când devenea, împreună cu ai lui, un om liber. Oleg Frunză are un cult pentru strămoși, dar și un cult pentru urmași. Ai lui, ca și ai camarazilor lui de luptă. "Am avut un coleg, în Basarabia, Martânov. Pe feciorul lui l-am adus în România. Pe el și pe copiii lui", ne mai spune.

UNIRE.
Alături de Mitrodora, cea de-a doua soție, basarabeancă și ea, deapănă poveștile tinereții

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 19:54

'Aceleași cuvinte pentru o nouă patrie'

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
"FUCK YOU EU.RO.PA!". Scriitoarea Nicoleta Esinencu, între deziluziile relațiilor interumane și dezgustul față de inerții

Nicoleta Esinencu. Un tânăr dramaturg basarabean, ale cărui piese sunt jucate în Europa și Asia. În opinia ei, atât filoromânii, cât și filorușii din Republica Moldova sunt la fel de "extremiști". Și asta fiindcă "patriotismul" lor nu mai are nici o limită…

* Jurnalul Național: Ești un dramaturg de succes, stai mult în străinătate, de ce te mai întorci aici?

Nicoleta Esinencu: Asta cu tânăr mai merge. Dar asta cu de succes… Nu m-a interesat atât de mult de ce mă întorc aici, de ce mai vin sau de ce plec. Pentru mine, chiar nu mai există această noțiune de acolo, aici. Nu mai vreau să văd prin prisma hotarelor. Că mă întorc aici sau că mă duc la Berlin, pentru că am prieteni la Berlin, nu mai contează, chiar nu mai contează.

* Nu te întorci aici ca să-ți reîntâlnești "locul"...

Ce să zic, sufăr patetico-patriotic că eu mă întorc aici, pentru că aici m-am născut și țara mea, și patria mea... Căcat. Nu mă interesează nici o țară, nici o patrie, nimic. Această idee de patriotism cred că nu mai are nici o limită în spațiul ăsta.
În nici un caz succes…

* De ce te-ai strâmbat când am folosit cuvântul "succes"?

Cred că ceea ce fac eu e altceva decât dramaturgie de succes.

* Te interesează unde ți se joacă piesele?

Mă interesează că mi se joacă piesele. Nu mă interesează unde, în primul rând, și nu cred că, dacă ți se joacă piesele undeva, ești de succes. Nu știu, acest cuvânt "succes" chiar nu-mi place.

* Spuneai că te-ai săturat de oamenii care se pretind a fi europeni, iar gândirea lor este tot una comunistoidă. Că e un comunism de tip nou…

Ceea ce-ți ziceam ție – e o poezie pe care am învățat-o la școală, când aveam cinci ani – "Țara mea Moldova / Vatra doinelor străbune / Ca un strugure de poamă / Stai pe harta Uniunii", cred că e la fel de valabilă pentru ziua când o să intre Moldova în Uniunea Europeană, dacă va exista această zi. Va fi același fel de discurs.

* Nu-ți plac comuniștii?!

Care? Aștia care sunt la guvernare nu-s comuniști.

* Dar ce sunt?


Nu există o noțiune pentru ei... Îți dai seama, o politică europeană, cu depuneri de flori la monumentul lui Lenin și cu cel mai mare capitalism posibil în același timp.

* Capitalism în mâinile unor… Asta nu-i capitalism.

Da... Păi nu mai știe nimeni ce e… Cred că în majoritate sunt foști comuniști care au în mână putere și fac ce vor cu puterea asta. În primul rând, în plan economic și după aia și în celelalte. Am impresia că așa cum se trezesc dimineața așa și merg... Într-o zi sunt prieteni cu Rusia și a doua zi sunt dușmani.

* Ce te enervează cel mai mult în Moldova?

Prostia și acest tupeu de moldovean, că suntem atât de tari și atât de mari, și cei mai harnici, și facem cel mai bun vin, și facem cel mai bun nu știu ce…

* Și ce te distrează?

Tot asta. Tot asta mă distrează.

* Ai un personaj politic preferat?


Nu. Poate m-am inspirat mai mult în piesa "Fuck you Eu.Ro.Pa!" din inițiativele prim-ministrului, Vasile Tarlev, dar nu pot să zic că e personajul meu preferat chiar deloc.

* Dar el e unul dintre "izvoarele" tale de inspirație…

Bine, în "Fuck you Eu.Ro.Pa!" chiar m-am inspirat foarte mult din inițiativa aia a lui cu trei copii – unul pentru mama, unul pentru tata și unul pentru țară.

* Adică, după el, familia ar trebui să facă trei copii?

Da. Fiecare moldovean să facă trei copii...

* Ce-a fost cu reacția României la "Fuck you Eu.Ro.Pa!"?

Nici eu nu știu prea bine ce-a fost. A fost chiar o atitudine neprofesionistă a unor jurnaliști. Readerul a fost selectat pentru pavilionul românesc la Bienala din Veneția, și cineva a dat peste readerul ăsta și a văzut că e un text care se numește "Fuck you Eu.Ro.Pa!" și a zis: "Hai să dăm și noi la știri asta". Au dat la știri și au zis că e o poetă care a publicat două pagini în readerul ăla. Și era textul în întregime, și nu erau două pagini, și nu era o poetă etc., etc. După care au solicitat și păreri de la analiști – Tudor Octavian – care și-a dat cu părerea, în funcție de ce reieșea din titlu, el n-a văzut textul. Uite-așa se vorbește și despre Moldova... Am avut cazuri când am vorbit ore întregi cu oameni care pretindeau că știau mai bine decât mine ce e în Moldova și când i-am întrebat când au fost ultima dată aici mi-au mărturisit că niciodată.

* Cum ai reușit să-ți faci cunoscute piesele?

Prin pile (râde)….

* Nu ți se pare că intelectualii de aici au o atitudine ușor umilă față de români?


Ba da. Intelectualii da. Însă nu știu de ce. Nici nu m-am gândit niciodată și nu cred că mă interesează in-telectualii.

* Dar cine te interesează?


Oamenii. Pe mine mă interesează oamenii vii.
Despre bideuri

* Povestește-mi despre oamenii de aici.

Mai nou, oamenii de aici vor să-și facă și ei o casă, iar casa lor trebuie să fie mai mare decât a vecinului, să-și pună termopane. O nouă modă, împrumutată din Italia, este bideul. Nu contează, ai apă sau nu... Important e să-ți pui bideu. Asta vor oamenii aici. Vor o mașină...

* Și au?


Și au, sigur. Muncesc în Italia și au.

* Și-ți place că au?


E treaba lor. Bineînțeles că mie îmi place când cineva nu are apă acasă și are un bideu, îți dai seama că-mi place.


* De ce nu are apă acasă?


Păi că trăiește la țară și nu are apă. Nu peste tot este canalizare. Dar el și-a pus bideu, că așa-i la modă.

* Ai avut vreodată repere?

Nu, pentru că eu sunt o persoană foarte contradictorie. Că eu iubesc oamenii, că mie nu-mi plac oamenii...

* Dar te folosești de ei. Scriitorii se folosesc de oameni...

Eu mă folosesc de o realitate care mă înconjoară, de nimic mai mult. Nu fac nimic mai mult decât să iau din ce văd și să pun pe hârtie.

* Ce o să faci când o să vii la bursă în România?


Nimic. O să fumez, o să beau bere, o să mă văd cu prieteni.

* Cu românii sau cu moldovenii?

Nu știu, asta cu românii sau moldovenii e o discuție care mă depășește. De pildă, de 15 ani discutăm despre ce limbă vorbim. Eu cred că, dacă nu ne-am pune atât de mult această întrebare, am ști demult.

* Și ce limbă vorbiți?


Limba română. Asta voiai să auzi? Și nu am zis-o din patriotism. Aici, în Parlament, de 15 ani se discută ce limbă vorbim noi, peste tot în ziare se scrie despre ce limbă vorbim. Că noi vorbim româna, și ceilalți, din partea cealaltă, că nu, vorbim moldoveneasca.

* Ar trebui să condamn faptul că mă duc în magazine, cer în română ceva și îmi se răspunde în rusă?

Există o istorie pe care toată lumea o știe, dar toți fac pe proștii.

* Adică să fim îngăduitori cu faptul că, preț de 150 de ani, rușii au fost aici, și până la urmă ăsta-i mersul firesc..

S-a ajuns la un grad atât de mare de prostie… vine un turist din țările baltice aici și pentru că el vorbește rusă și bineînțeles că nu vorbește română – întreabă pe cineva în rusă și ăla nu vorbește cu el în rusă… Sau invers. Cu românii. Sunt din ambele părți aceleași extreme care-s superidioate, fără nici un motiv. Să nu-i vorbești unui turist în rusă pentru că tu urăști rușii... Nu știu cum putem să mai vorbim astăzi despre oameni ca naționalități. Și nu știu cum putem să vorbim despre oameni ca țări și hotare. Am ajuns să nu vorbim cu omul că-i negru sau homosexual sau că s-a născut în China… Oare chiar nu mai există nici o relație umană între oameni?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 20:02

Iisus, răstignit pe tricolor

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
CALVAR. Iisus a urcat dealul Golgotei romanesti solidar cu suferinta basarabenilor


Mănăstirea Durlești e o oază de credință pentru localitatea aceasta, aflată chiar în coasta Chișinăului. E una dintre primele mănăstiri ale Mitropoliei Basarabiei și se constituie într-un centru de cultură și spiritualitate românească. Povestea acestui loc aveam s-o aflăm de la starețul noii mănăstiri, părintele Andrei Caramalău.

Poate nu întâmplător cea dintâi mănăstire a Mitropoliei Basarabiei, reactivată de Patriarhia Română în 1992, este închinată Apostolului Andrei. Așa cum nu e o întâmplare că aici tricolorul îl întâlnești pretutindeni, ca un simbol. "Părinte, arborați tricolorul peste tot. Clopotele le-ați vopsit în cele trei culori ale drapelului. La fel, copertina pentru pomeni. Sunteți naționalist?", l-am întrebat, observând că însuși Iisus e răstignit pe tricolor. "Admit că sunt naționalist, dar nu extremist. În ideea mea, crucea și drapelul sunt cele două simboluri ale credinței și ale națiunii. Am arborat drapelul – drapelul românesc... – pe paraclisul mănăstirii și mă așteptam la critici. N-au fost. Mi s-a făcut doar recomandarea de a pune și stema Republicii Moldova pe el."

ÎNCEPUTURI. "Povestea Mănăstirii Durlești este emoțio-nantă și divină. În 2002, pe acest loc nu era decât o cotă de pământ a doamnei Maria Botnarenco. Am sfințit terenul, iar în 2003 am inițiat prin forțe personale construcția. În 2007, catedrala e acoperită." "Din 2002 până acum, m-am acomodat cu greul", ne spune părintele Andrei Caramalău.
"Greutatea, pentru mine, este o sarcină, nu o povară. Am avut probleme cu administrația bisericii ruse din Durlești, atunci când am pornit să fac această mănăstire. Am fost criticați, eu și Mitropolia Basarabiei, de preotul din Durlești, un rusofon care a încercat prin intimidări să rupă acest leagăn al spiritualității românești în Durlești. Înalt Prea Sfinția Sa Petru, Mitropolitul Basarabiei, ne-a încurajat de multe ori prin prezența sa la mănăstire, la slujbe." În 2003, aici era doar un vagon dezafectat, de
9 m lungime.

"Am hotărât să facem în el un spațiu de rugăciune, o capelă-paraclis, până va fi gata catedrala noastră. Înainte de fiecare slujbă, iarna, trebuia să scoatem zăpada afară din vagon, pentru a ne putea ruga", își amintește părintele. "Mă bucur că aici vin foarte mulți tineri. Și eu, dacă nu eram tânăr, poate nu aveam același elan. Poate vom fi pomeniți în diptice… Îmi aduc aminte de Alexandru Macedon, care la sfârșitul vieții a rugat să fie îngropat cu mâinile scoase afară din criptă: «Cât de mare împărat am fost, nu iau nimic cu mine…» Luăm doar faptele. Aici e cea mai frumoasă teologie: cea a trecerii din lumea asta… Am 31 de ani și încerc să împletesc spiritualul cu umanul."

MISIONARISM. Biserica Ortodoxă este dinamică. E misionară prin preoți și credincioși. Mitropolia Basarabiei are și parohii în diasporă, cum sunt cele din sudul Ucrainei, și preoții își exercită acolo slujba misionară, prin rotație. Iar în Basarabia, orice preot e și puțin misionar. "Am oficiat un pelerinaj la Putna, la 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare. Am adus de acolo fotografii și am făcut un fotomontaj pe care l-am pus în biserică, să vadă că și la Durlești poate exista o Putnă, în spirit. În prim plan se vede sabia lui Ștefan Vodă. Ce vreau să spun e că pentru noi poate exista o sabie a cuvântului. Să fim convingători ca buni români."

VIZIUNEA. "Cum va fi? Așa cum o visez în fiecare noapte. Ca pe un mic Ierusalim. Cu toate rânduielile, biserica mare, biserica mică, apoi chiliile. Un centru de filantropie. Ca acele vasiliade din trecut"…

SFINȚI ROMĂNI

"Sfinții Moldovei? Sfinții sunt ai noștri și ei nu trebuie împărțiți după apartenența regională. E greșit să spun că sunt sfinții Moldovei, pentru că există o singură Moldovă, cea a lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Și un stat unitar român cu sfinți români"
părintele stareț Andrei

Binecuvântarea

"Părintelui Andrei, preot harnic al Mitropoliei Basarabiei, cu binecuvântări și prețuire, † Teoctist. 10.9.2004". Tabloul reprezentându-l pe Patriarhul Teoctist e așezat, în capela-paraclis, pe locul pe care sunt puse de obicei tablourile votive ale ctitorilor. "Eu, când am primit de la Prea Fericitul acest dar, m-am simțit copleșit și mi-am spus în sine că nu merit acest apelativ: harnic. Dar e un titlu cu multă răspundere acordat de Prea Fericitul, care e părintele spiritual al tuturor românilor din diaspora – chiar dacă noi nu suntem în diaspora. Prea Fericitul multe lucruri frumoase a auzit despre Mănăstirea Sf. Apostol Andrei din Durlești și, în smerenia mea, mă bucur că avem această binecuvântare de la dânsul. Ne rugăm bunului Dumnezeu să fie hărăzit cu zile îndelungate. Ne rugăm ca în 2008, când vom sfinți mănăstirea, să fie alături de noi…", ne spunea părintele Andrei în luna iunie. Luni, 30 iulie, avea vocea gâtuită de lacrimi. "Nu sunt cuvinte să exprime durerea", ne-a mai spus. Urma să-l însoțească la București pe ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, pentru a se ruga la catafalcul celui pentru care Basarabia fusese o misiune de suflet.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 20:09

Relațiile economice, pod peste Prut

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

România ocupă un loc fruntaș în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova. Totuși, integrarea noastră în Uniunea Europeană a făcut ca unele produse importate până la sfârșitul anului trecut de la noi să fie înlocuite pe rafturile magazinelor de peste Prut de "surate" din Ucraina și Rusia.

La finele anului trecut, România ocupa locul doi în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, după Ucraina. Deși valoarea nu este impresionantă, peste "podul de fori" au trecut, în 2006, mărfuri de peste 560 milioane de dolari: circa 427 milioane de dolari reprezintă exporturile noastre, în timp ce moldovenii ne-au trimis produse de 137 milioane de dolari, potrivit datelor Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (MIMMC). Comparativ, volumul schimburilor comerciale dintre cele două țări a fost, în 2006, cu 37,2% mai mare decât în 2005, exporturile României crescând cu circa 31%, iar importurile cu 60,8%. Din păcate, moldovenii nu sunt pe primele locuri în topul partenerilor comerciali ai României. Ei ne vând în special produse agroalimentare – conserve, vin, tutun –, textile, metale comune și produse din acestea, în timp ce circa 40% din importurile pe care le fac din România le reprezintă produsele minerale și combustibilii.

SCHIMBĂRI. Integrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, a adus însă schimbări în relațiile cu Moldova. Și nu în bine, din punctul de vedere al exportului românesc. Ca țară comunitară, România a trebuit să suspende acordul de liber schimb pe care îl avea cu frații de peste Prut și să aplice politica comercială a Uniunii – Sistemul Generalizat de Preferințe Plus (GSP ). Un regim preferențial de comerț, prin care 7.200 de grupe de produse moldovenești beneficiază de acces liber pe piața Uniunii, fiind scutite de plata taxelor vamale (aproximativ 87,77% din exporturile Moldovei către UE). În timp ce mărfurile fabricate la noi, importate până la 1 ianuarie fără taxe vamale în Republica Moldova, sunt acum taxate ca restul produselor din UE. Și ajung în magazinele de peste Prut la prețuri mult mai mari. Urmarea: potrivit datelor publicate de biroul de statistică al Moldovei pentru primele două luni ale anului, România a urcat pe primul loc în clasamentul destinațiilor exporturilor moldovenești, însă a coborât pe locul trei în topul țărilor de origine a importurilor Republicii, după Ucraina și Rusia. De pe doi, în 2006.

Pe fondul noului regim vamal, care prevede o taxă de 25 de euro pe hectolitrul de bere, "gulerata" românească a dispărut din magazinele din Moldova, fiind înlocuită de cea adusă din Rusia și Ucraina fără nici un fel de "biruri". Potrivit datelor Autorității Naționale a Vămilor, în intervalul ianuarie-mai 2007, peste podul de flori a trecut o cantitate de 24 de ori mai mică de bere din România, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2006. Motivul: multinaționalele au ales să nu mai intre pe piața Moldovei din România, ci prin diviziile lor din Rusia sau Ucraina, iar unii importatorii de peste Prut au micșorat comenzile sau chiar au renunțat la contractele cu românii, de teamă că vor rămâne cu berea-n brațe din cauza prețului mare.

Iar cazul berii nu e singular. Pastele făinoase, dar și alte produse alimentare "made in România" s-au împuținat pe rafturile din Moldova, din aceeași cauză.

STATISTICĂ. Dacă în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova România este pe un loc fruntaș, în cel al investitorilor străini suntem abia pe locul 7 sau 9 – în funcție de statistici – după Rusia, Italia, SUA, Franța sau Olanda. Potrivit MIMMC, la sfârșitul lui aprilie 2007 erau înregistrate în Republica Moldova 689 firme cu capital românesc, valoarea totală a capitalului investit fiind de circa 70 milioane de dolari. Ceea ce ne situează pe locul 7 în topul investitorilor străini în Republică. Potrivit statisticilor Camerei Înregistrării de Stat a Moldovei – citate de Organizația pentru Promovarea Exportului din această țară – suntem însă pe locul 9, cu 344 de firme investitoare la 1 ianuarie 2007, care au contribuit la majorarea capitalului social cu peste 20 milioane de dolari. Oare atât de mulți afaceriști autohtoni să fi traversat Prutul după aderare?! Oricum, locul 7 sau 9... Valoarea investițiilor românești este modestă comparativ cu cele spaniole – peste un miliard de dolari – și cele rusești – 103 milioane de dolari.

Reversul medaliei: pe meleagurile noastre sunt înregistrate peste 2.000 de societăți comerciale cu participare de capital moldovenesc, în valoare de circa 17,9 milioane de dolari, Moldova fiind abia pe locul 35 în topul investitorilor străini din România.

Forumuri de prezentare la București și Chișinău
Pentru ca "podul economic" de peste Prut să devină tot mai trainic, iar oamenii de afaceri din România și Moldova să intre în contact, Moldexpo și Romexpo, cu concursul Camerei de Comerț din Republica Moldova, Camerei de Comerț și Industrie a României și cea a Municipiului București organizează, anual, târguri și misiuni economice la București și Chișinău. S-au bucurat de mare succes "Săptămâna Economiei Republicii Moldova în România", respectiv "Zilele economiei României în Republica Moldova". Numeroase firme din domenii de activitate diverse își fac astfel cunoscute produsele, își găsesc parteneri și află care sunt oportunitățile de afaceri în țara vecină. O altă manifestare gustată de bucureștenii de rând este Festivalul Vinului din Republica Moldova. De asemenea, la fiecare vizită a oficialilor din România la Chișinău, respectiv a celor din Moldova la noi, au loc și forumuri de afaceri bilaterale. Tot pentru promovarea și dezvoltarea colaborării dintre cele două țări și pentru apărarea intereselor antreprenorilor din România și Moldova a fost înființată la București, Camera de Comerț și Industrie România – Republica Moldova.

Investitori: ai noștri și ai lor

Printre cei mai mari investitori români în Republica Moldova se numără Petrom, care deține un lanț de 68 de stații, BCR, care are sucursală la Chișinău, Rompetrol, Romstal, European Drinks, ICS Construct – Arabesque, Balcantir și Eurconfex. În top mai sunt ICS Green Hills Market România, Dita Estfarm, firmă cu capital moldovo-român ce se numără printre primele companii pe piața farmaceutică de peste Prut, iar Diverta are lanțul de distribuție de carte românească "Pro-Noi".
Și moldovenii au afaceri în România. Pe piața vinului, de exemplu, "joacă" Mold Vin – companie ce deține celebra marcă Purcari. O investiție foarte mare are controversatul afacerist Constantin Iavorski, fost ministru în Guvernul de la Chișinău. Firma sa, Unicom Holding, grupează șapte companii cu activități în transportul feroviar de mărfuri, producția de butoaie sau importul, depozitarea și comercializarea de produse petroliere. Activitățile de pe piața petrolieră au plasat Unicom în centrul mai multor scandaluri, fiind chiar anchetată de autoritățile române.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 20:25

Scurt ghid de obținere a vizei românești

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]


Împreună cu colegul nostru Vitalie Călugăreanu și în colaborare cu Daniel Neamu de la Adevărul am vrut să vedem cât de ușor este să obții o viză românească la Chișinău. Calea legală s-a dovedit imposibilă. Singurul mod de a obține viza românească este apelând la intermediari.

Viza pentru cetățenii R. Moldova este gratis. Teoretic. Practic, 400 de vize pe zi sunt eliberate și tot atâtea persoane plătesc în medie câte 30 de euro taxa de intermediere. Există alte sute de vize eliberate "la urgență" prin diverse tertipuri – taxa este peste 200 de euro. Se strâng milioane de euro din această afacere generată de felul în care MAE gestionează eliberarea vizelor pentru cetățenii R. Moldova. Milioanele de euro se împart între intermediari, firme de turism și personalul ambasadei. MAE a comentat demonstrația noastră printr-o scrisoare în care se arăta legalitatea deplină prin care s-a eliberat viza lui Vitalie Călugăreanu. Chiar dacă acesta nu a semnat niciodată hârtiile aflate în dosar și nu a plătit voucher, transport, asigurare medicală etc.


Iată pe scurt demersul nostru, ilustrat pe alocuri cu imagini capturate cu camera ascunsă:

1. Se încearcă calea legală, și anume programarea pe internet. Rezultat: Se încearcă degeaba. Pagina este blocată în fiecare zi, este imposibil să realizezi o programare.

Sistemul informatizat permite programarea într-una dintre zilele următoarelor șase săptămâni. Însă consultarea în orice zi a calendarului Ambasadei ne arată că toate zilele teoretic disponibile sunt practic deja ocupate de rezervări (http://chisinau.mae.ro/index.php?id=16419&pas=2). Spre exemplu, de astăzi, 26 iulie, până la 6 septembrie nu se poate face nici o programare. Iar situația se repetă zi de zi;

2. Se iau ziarele de anunțuri, se caută prin anunțurile online sau se vizitează coada din fața ambasadei.


Rezultat: mai multe numere de telefon, toate duc către aceiași zece intermediari. Prețul este între 30 și 50 de euro o programare online, peste aproape două luni. Doar programarea costă, viza este gratis. Cei câțiva intermediari cu care am discutat au legături în interiorul Ambasadei cu persoane care le garantează exclusivitate în programările online. O simplă corelare a IP-urilor care au accesat site-ul ambasadei și au efectuat programări ar arăta autorităților române că întreaga afacere este în mâna câtorva persoane;

3. În caz de urgență: intermediarii pricepuți la internet cunosc alți intermediari, care îți pot face rost chiar de viză, peste rând. Noi ne-am întâlnit cu Serghei, un puști de 16 ani, care ne-a pus în legătură cu Iura. Rezultat: în numai o săptămână colegul nostru a obținut viza pe baza unei scurte negocieri și 230 de euro plătiți în fața Ambasadei României la Chișinău. Vitalie nu a completat nici o hârtie, însă a primit un voucher românesc, pe care nu l-a achitat niciodată.

Din declarațiile MAE, la dosarul său de viză au fost adăugate: asigurare medicală, chitanță de plată a transportului, precum și declarație olografă privind existența mijloacelor de întreținere. Evident, în fals.

* Ștefan Cândea - Centrul român pentru jurnalism de investigație, [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] crji.org




Urgențe "la purtător"

Dacă mergi prin fața Consulatului României la Chișinău, pe Strada 31 August, te poți "împrieteni" cu cel puțin unul dintre băieții descurcăreți care te "agață" să-ți vândă pontul: "Vreți programare? Vă ajutăm noi!". Sau îi "agăți", dacă știi cum merge treaba prin zonă. Și cei mai mulți moldoveni care vor să-și ia viză știu ce au de făcut, așa cum am observat cât timp l-am ținut de vorbă pe unul dintre "descurcăreți". Prețul e negociabil și diferă în funcție de cerere: "Tacâm complet", adică viza, fără prea multă bătaie de cap, te duce până la 200 de euro. Dar se poate și mai puțin, în funcție de câți bani ai în buzunar, pentru că le e mai greu să piardă definitiv un client decât să-i facă o reducere substanțială. "Trebuia să-mi prelungesc viza, care-mi expirase chiar în sesiune, și n-aveam timp să stau prea mult la coadă. Se terminase programul când am ajuns eu, dar am avut noroc cu unul care m-a agățat pe trotuarul din față, când m-am dus să schimb banii. I-am dat 250 de lei și mi-am luat viza în 5 minute. Aș fi dat și trei sute, numai să se rezolve", ne-a povestit Sergiu, student din Republica Moldova. Iar 250 de lei moldovenești înseamnă 50 RON, deci mai puțin de 15 euro. Cam tot atât costă și înscrierea pe internet, pagina consulatului fiindu-le inaccesibilă "muritorilor de rând". (Anca Scarlat)


Pași de urmat
Dacă te programezi, de exemplu, pe 10 iulie pentru viză, așa cum făceau cei care ajunseseră la consulat când am fost "să-i iau pulsul", vin să se așeze la coadă pe 22 august. Așa murmurau și ei, foarte nemulțumiți și dezamăgiți, dar mi-a confirmat unul dintre "băieții descurcăreți" care știu tot ce mișcă pe Strada 31 August: "O lună durează. Vorbești la notariat la România, făceți chemare, se programează online și cum e programat vine-n ziua aia și-așteaptă. Uite, de exemplu, la numărul douășpatru, vine pe la unșpe. Mâine face pe douăștrei august, poimâne, douășpatru. Pe data când e programat vine, depune documentele și mai durează încă șase zile. La coadă stau două suti di oameni sunt în fiecare zi. De la opt și treizeci până la ora patru. De la patru până la șepti se eliberează vize. De la ora șăpti seara până la zeci vin persoane juridice. Se bat între ei, că n-au programare", m-a lămurit, mândru de sine însuși, tânărul Slavic, din fața consulatului. "Eu fac programări online", zicea el. "Păi, programările online nu și le face fiecare la un calculator oarecare?", am întrebat cu nedumerire. "E foarte greu. Mai bine la noi și se face imediat", mi-a spus, foarte convins. Chiar dacă n-am înțeles mare lucru pe moment, m-a ajutat mai târziu una dintre "victime": "Nu putem accesa internetul. Nu poți intra pe site. Când a venit Tăriceanu se putea accesa la orice oră din zi. Când a plecat, gata. Se poate intra pe site doar câteva minute, la 12 noaptea". Deci scoți banu’ și totul merge strună... (Anca Scarlat)

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 21:51

Merg acasă fără pașaport!

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
LINIȘTIT. Valerie Nemțeanu ar fi vrut să fie erou, unul precum Andrei Ivanțoc

Se mândrește că este leat cu regele Mihai, că provine dintr-o familie de preoți și că este basarabean. La 86 de ani ni se înfățișează ca un copil care știe multe povești. Și care vrea să fie ascultat. Toate sunt legate de viața sa. Iar finalul duce către un singur scop: "Vreau să mă întorc acasă, la Romanești, fără pașaport". Valerie Nemțeanu încă își permite să viseze.


Războiul a fost pentru Valerie Nemțeanu un vis urât, care s-a terminat iute. A stat câteva luni cantonat la Timișoara, apoi a primit vestea că totul s-a terminat. Coșmarul său avea să înceapă după revenirea acasă, la Romanești. Au început deportările. A ajuns în România. Din secretar de primărie s-a pomenit muncitor la lopată. Aproape un deceniu a umblat dintr-un loc în altul. Comuniștii l-au vânat mereu, ba chiar au vrut să îl deporteze pentru a doua oară în Bărăgan. În final a ajuns la Vâlcea. Pensionarul Valerie merge în prezent zilnic la cimitir să îi aprindă o lumânare unui fost secretar de partid care i-a dat o casă și visează să apuce clipa în care va circula iar liber. Prin România Mare.

ÎN PAT CU VACA.
A văzut lumina zilei la Romanești, într-o familie de preoți. Își amintește cu plăcere de casa părintească, de biserică, frumosul așezământ construit în capul străzii "Bisericii" de ruși, din piatra rămasă în urma construirii unei căi ferate. Îl evocă pe tatăl său, pe toți ascendenții acestuia, preoți în Basarabia încă din 1840.

3 aprilie 1944. Este ziua pe care o va uita doar când va închide ochii. "Era ziua mea de naștere. Ziua în care eu, fratele și părinții mei am plecat cu două vaci spre gară. În exil. Începea lungul drum al schimbării. Unul în care trebuia să ne pierdem identitatea. Am găsit în gară un vagon. Era descoperit. Am dormit în el, împreună cu vacile, timp de o săptămână. Nu ne lua nici un tren. Norocul meu a venit de la faptul că fumam. După ce evreii au fost deportați, fiecare a luat ce a apucat din ceea ce au lăsat în sat. Eu mi-am făcut provizii mari de țigări. De Naționale. Într-o zi, înghețat de frig, l-am auzit pe un mecanic de locomotivă că dorea să facă rost de țigări. «Domnu’ mecanic, vă dau țigări eu câte vreți. Numai să ne luați și pe noi, că ne împușcă rușii!» I-am dat zece pachete. Ne-a legat de convoi și am plecat spre Gura Văii, la Turnu-Severin." La destinație a reușit să ajungă abia la 21 aprilie 1944.


PERSECUȚIA. Familia Nemțeanu a ajuns la cariera de piatră de la Gura Văii. După trei ani l-au chemat la Miliție. Să-i facă buletin. "În act au scris că m-am născut în URSS. Le-am spus că sunt român, născut în România. În Țara Moldovei lui Ștefan cel Mare. Mi-au zis să tac dacă vreau să mai stau aici!" A găsit de lucru la fabrica de cherestea din Cloșani. A dat rumeguș la lopată, pentru că nimeni nu voia să-l angajeze pe alt post. Asta până într-o zi, când șeful său, Ladislau Bally, a purtat o discuție cu el. L-a promovat. Ca normator. O vreme i-a fost bine. Până când Tito a rupt relația cu Stalin. Atunci au început deportările basarabenilor în Bărăgan. "Le era frică să nu fugim în Iugoslavia", spune Valerie. A scăpat de Bărăgan. Pentru că de familiile preoților nu s-au legat milițienii. "În 1951, Bally mi-a aranjat să merg să muncesc la Pitești. După trei luni de stat acolo m-a chemat șeful și mi-a zis că acolo e prea multă politică. Că trebuie să plec. La Băbeni sau la Rucăr. În acea zi m-am întâlnit cu șeful de la Băbeni și m-a luat cu el. La scurt timp am cunoscut-o pe soția mea, cu care stau de peste 50 de ani." Soarta i l-a scos iar în față pe Bally, care ajunsese inginer la CPL Vâlcea. L-a urmat. "În 1978 m-au dat afară. Aveam vina de a fi copil de preot și basarabean. Eram dușman al poporului. Pe soție au persecutat-o." Nemțeanu nu îi urăște pe toți comuniștii. "Unii au fost oameni. Casa asta mi-a dat-o Georgică Alboiu, prim-vicepreședinte de partid. Eu am un defect. Nu îi uit niciodată pe cei care mi-au făcut bine. Vedeți aceste lumânări în bibliotecă? Îi aprind mereu lui Alboiu la căpătâi."

DORINȚĂ. La casa părintească nu s-a mai dus. Dintr-un singur motiv: "Eu am plecat de acolo fără pașaport și tot fără pașaport vreau să revin. A fost fratele meu, care e stabilit la Câmpia Turzii. A zis că doar acoperișul a fost schimbat. Că biserica a dispărut. Biserica lui tata. În locul ei se află un morman de piatră cu un obelisc pus în vârf." Unirea o vede ca pe un vis imposibil. "Pentru că Moldova este condusă de Voronin, un general sovietic pensionar. Și mai e ceva. Stalin a vrut mereu Moldova. A vrut să ne schimbe limba. Înainte de 1940 a creat, între Balta și Tiraspol, Republica Moldovenească Autonomă. A impus vorbirea unei limbi moldovenești după un dicționar inventat. Îmi amintesc că în loc de sufragerie trebuia să se pronunțe mâncătorie, în loc de robinet spuneam ținecurgere etc. Vă spun ceva. Rușii sunt ca porcii. Porcul este un animal domestic care nu face rău, dar ceea ce ia în gură nu mai scapă niciodată!"


Cei 45 de ani trăiți sub talpa comunistă îl macină. "Eu am trăit sub patru dictaturi. Cea a lui Carol al II-lea, a lui Antonescu – un erou martir, a Anei Pauker și Luca și a lui Ceaușescu. Sper să nu o mai apuc pe a cincea. Mă uit la Tismăneanu, la Volodea. Vorbește despre comuniști. Păi, ta-su și cu Walter Roman au băgat comunismul aici. Walter era chiar șef de stație la Radio Moscova. Nu le e rușine?" Acum se zbate să obțină o despăgubire de la statul român. Pentru averea pierdută în 1944. "Cam două miliarde. Asta, deși nu cred să iau nimic. Spun asta pentru că mă simt vinovat. Că am plecat de acolo. Că nu am luptat. Să fiu erou, cum este Ivanțoc. Am vorbit cu fratele și am zis să ne cerem averea înapoi pentru tata. Ca să nu se întoarcă în mormânt de furie!"


Românul Ghiță "Plăpumaru"

Din teancul de poze, în care își are rudele începând cu stră-străbunicul Grigorie Ion Nemțeanu, preot în 1840 la Abaclia, Valerie ne arată o poză. Doi bătrânei ne zâmbesc enigmatic din spatele lentilei. Ne explică locul fotografiei, "în casa unchiului soției, Dumitru Minoiu de la Călimănești". Personajele sunt Ghiță Cristescu, zis "Plăpumaru", primul secretar al PCR la primul congres din 8 mai 1921, și fostul ministru în guvernul PNȚ, D.R. Ioanițescu. "Ăștia veneau frecvent la odihnă acolo. Și ziceau: «Măi, nea Mitică, adu-ne și nouă un kil de vin pelin de trei lei. Că am băut destul dintr-ăla de șapte lei». Erau doi oameni simpatici. Plăpumaru, chiar un bun român, dat afară din partid pentru că spunea mereu că România este una singură: cea Mare. Și nu mergea cu Stalin, care ne băga în cap că suntem o țară imperialistă!"

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de Continut sponsorizat Astazi la 11:51


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 3 Inapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum