Caravana Jurnalul Național 2007

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Pagina 3 din 3 Inapoi  1, 2, 3

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 2 Iul 2007 - 1:50

Rezumarea primului mesaj :

„Caravana Jurnalul Național”- 2007

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Un cotidian din România organizează o caravană de promovare a Basarabiei

„Caravana Jurnalul Național” a plecat la drum, pentru al patrulea an consecutiv. Descoperirea României continuă. De astă dată îți arătăm România de acolo de unde ea se vede prea puțin. Traseul caravanei sare din granițele administrative ale țării și acoperă un colț de lume mare cât vreo opt județe, în care inima românească bate de multe secole, dar nu prea o mai auzim. Ori o auzim, dar nu ne e la îndemână să o ascultăm. Noi socotim acum că se cade să plecăm urechea și la bătăile inimii care pâlpâie în Basarabia."

O să ne aducem aminte că din 1812 Moldova n-a mai fost întreagă și o jumătate din ea a fost provincie țaristă până când România a crescut mare, învingătoare în Primul Război Mondial.

Aproape un sfert de veac de prosperitate interbelică a fost strivit sub talpa stalinistă în vara lui 1940, peste doar un an - azi se împlinesc 66 de ani - românii treceau iarăși Prutul la frații lor. Din vara lui 1944, teritoriul ocupat de ruși avea să devină Republica Socialistă Moldovenească până în 1990. Proaspătul stat suveran avea să cunoască în 1992 războiul civil, ale cărui răni sunt și astăzi deschise pe Nistru.

Acestea sunt reperele temporale majore înlăuntrul cărora furtunile au bântuit Basarabia de la răsărit la apus și de la miazănoapte la miazăzi. Fără povestea deloc romantică a acestui colț de lume, că altfel nici nu pot să-i zic, istoria noastră e săracă și mincinoasă. De aceea nu putem nici s-o uităm, nici s-o neglijăm. Mărturie stau zecile de mii de români basarabeni refugiați în dreapta Prutului și urmașii lor, care nu au contenit să privească spre căminele părăsite în timp de război. Și mai stau sutele de mii de tineri basarabeni care privesc cu jind astăzi spre Europa care îi așteaptă tot la dreapta Prutului. Pentru ei, Europa începe cu România, iar, pentru noi, Europa nu se termină neapărat la granița de est.

Vasăzică, basarabenii sunt prea prezenți printre noi ca să nu ne intereseze, iar pământul pe care trăiesc e mult prea frumos și plin de istorie ca să nu merite străbătut de caravana noastră.

DE CE ACUM? Pentru că au trecut 17 ani de la Revoluția noastră sângeroasă și de la revoluția lor de catifea. Timp suficient ca patima, exaltarea, speranțele nerealiste, teama, suspiciunea și toate celelalte sentimente complicate și contradictorii să se mai domolească. Să facă loc curiozității sănătoase, interesului firesc și cât se poate de legitim, dintr-o parte în cealaltă. Și unei judecăți cu mintea deschisă și zâmbetul pe buze.

Pentru că avem pașaport de UE și privim spre Vest cu atât de mare atenție, încât uităm adesea să ne mai uităm și în jurul nostru. Pentru că prea mulți basarabeni vor acum pașaport românesc ca să nu ne intereseze cine sunt ei și ce vor de fapt. Pentru că de atâtea ori elita născută între Prut și Nistru a fost distrusă, smintită, exilată și umilită în ultimii 60 de ani, încât e drept să ne întrebăm ce a mai rămas în loc. Și, dacă a rămas, să o poftim la dialog și să o recunoaștem de soră.

DE CE NOI? Pentru că suntem „Jurnalul Național”. Pentru că ne pasă de tot ceea ce înseamnă ceva în spațiul spiritual românesc și ne influențează modul de a gândi și de a fi. Ne pasă de tot ceea ce e statornic, valoros și autentic, menirea noastră e să călătorim și să descoperim pentru voi tot ce merită să fie tipărit. „Jurnalul Național” este un ziar care se citește și apoi se păstrează la colecție. Îți redă muzica aleasă, uitată în fonoteci. Îți dă carte bună și film de calitate. Îți redă România pe care n-ai ajuns încă să o cunoști. Acum îți oferă o călătorie a prieteniei și iubirii de frați, vreme de o lună, în timp și în spațiu, prin Basarabia bunicilor și a zilelor noastre. Noi suntem acum acolo, de unde îți povestim ce vedem. Și îți arătăm în imagini ceea ce merită să vezi și tu.

Socotește, așadar, dacă vrei, că rostul acestui demers este parte din planul nostru de lungă durată ce poartă numele „Recurs la România”.

Așadar, de azi înainte o să cunoști la fel de bine ca noi cine sunt basarabenii, rușii, ucrainenii sau găgăuzii care trăiesc între Prut și Nistru, ce politică se face acolo, ce mâncare se mănâncă, ce ziare se citesc și ce cărți se scriu, ce afaceri se fac, ce se știe despre România și ce se așteaptă de la români. Și după ce o să afli tot ceea ce-ți putem spune noi, ziariștii de la București și prietenii noștri din presa de la Chișinău, după ce vei fi parcurs întregul traseu al caravanei, de la Bălți la Cahul și de la Ungheni la Tighina, să te gândești cum ți-ar plăcea să arate Europa viitorului și până unde ți-ai dori să se întindă.

Scriindu-ți aceste gânduri despre rostul nostru aici, la stânga de Prut, mă gândesc că bunicii mei, Volodea și Nadejdea, cei demult adormiți, se întorc cu mine din pribegie la rădăcinile lor, mă însoțesc și se minunează despre ce-a devenit lumea asta de când ei nu mai sunt pe-aici, pe-aproape.

Puteți comunica instant cu membrii echipei, accesând secțiunea de forum “Caravana Jurnalul Național”. Trimiteți informații, opinii, fotografii, la adresa de mail: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link].

(„Jurnalul Național”, 21 iunie 2007)


Ultima editare efectuata de catre in Lun 2 Iul 2007 - 2:00, editata de 1 ori

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos


Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 22:08

Unirea? Subiect delicat

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Soții Nicolae Dobrovici și Veronica Bacalbașa sunt o familie respectată în Galați. La 91 de ani, cei doi au în spate o istorie plină de împliniri, dar și de vicisitudini ale soartei. Basarabeni la origini, au ajuns în România în urma evenimentelor tulburi din anii ’40.

Povestea celor doi români basarabeni începe cu multe secole în urmă. Veronica este descendentă directă a lui Hristofor Carol Sicard, fiu nelegitim al lui Armand Emmanuel Sophie Septemanie du Plessis – duce de Richelieu și al Nataliei Kraft, fiică a celebrului general rus Nicolae Kraft. Nicolae Dobrovici reprezintă un nume al elitei culturale românești. Familia ajunge în România din sudul Macedoniei și se apucă de comerț naval. Li se scufundă o navă, care transporta porci în Turcia, evenimentul ducând la falimentul afacerii. Unul din frați ajunge în Basarabia, unde, la Orhei, construiește una dintre cele mai mari ferme din stânga Prutului. Banii și poziția socială vor implica familia inclusiv în viața politică a României Mari. Drama familiei Bacalbașa ia proporții apocaliptice în momentul în care rușii pun mâna pe Basarabia.


AMINTIRILE DOR. Veronica a văzut lumina zilei acum 91 de ani, "într-o gospodărie frumoasă, lângă Vadul lui Vodă". Provenind dintr-o familie burgheză, studiază medicina, pe care începe să o practice la Chișinău. "În noiembrie 1941 l-am cunoscut pe Nicolae. Lucra pentru Pescăria Basarabia. Făcuse congestie pulmonară. După cum vedeți l-am tratat bine", rememorează doamna Bacalbașa amorul nebun început în salonul de spital. Apoi a venit în România. Împreună cu soțul, Nicolae. A dat viață la doi copii, Nicolae și Gheorghe, ambii fiind în prezent medici. "Dar vremurile erau grele. Copiii i-am născut gemeni, în ’44, în timp ce Bucureștiul era bombardat. Pe mama au executat-o rușii, iar tata a reușit să ajungă în România. Ne confiscaseră tot. Era foarte greu", spune doamna Veronica. În Basarabia nu a mai fost. Nu a mai avut de ce să o facă. "Știu că au pus tunurile pe conacul familiei. Că Vadul lui Vodă este acum al celor cu bani din Chișinău și s-a transformat într-un fel de stațiune. Oricum, familia mea a lăsat amprenta în istoria locului. Dar cine să-și mai amintească de ceea ce au înfăptuit cei din familia Sicard, comuniștii?" Profesorul universitar Nicolae încă predă, are mintea ocupată aproape în totalitate de istoria țării și problemele pisciculturii din zonă. Acceptă cu greu să vorbească despre evenimentele acelor ani, despre nenorocirile trăite. "Problema Basarabiei e complexă. Ea pleacă din 1812, din momentul în care rușii au pus stăpânire pentru prima dată pe acest teren. Acolo s-a făcut o rusificare forțată. Mereu a fost această ură, între etniile de acolo. Tata, care a fost senator în guvernul Averescu, era printre singurii vorbitori de limbă română din Orhei. Între timp aveam să ne luptăm în zonă cu rușii și cu... evreii. Nu pot vorbi despre evrei că nu mă lasă legea, însă istoria nu îi va ierta pentru ce au făcut acolo. Au fost mai răi ca bolșevicii. Apoi, ca să revin, noi aveam pământ, 140 de hectare. Eram și familie de politicieni, iar fratele meu, Gheorghe, la 18 ani, în 1918, a plecat la Kiev pentru a lupta cu gherila împotriva bolșevicilor. Numai bine nu eram văzuți de ruși. Fratele a murit în 1941 la Criuleni. De tuberculoză. A avut noroc, că altfel murea de mâna rușilor. Tata fost arestat și dus la Chișinău. A fost batjocorit și executat de ruși. Dacă mi s-ar da voie, i-aș executa pe toți urmașii acelor nenorociți de criminali fără să am vreun resentiment", spune Nicolae. În Basarabia s-a mai dus doar de două ori. Din vechiul conac au mai rămas câteva pietre, acolo răsărind un sat de 70 de case: "Ce să caut acolo? Nu vreau nici pământul să mi-l dea înapoi. Ce să fac cu atâta durere?".


MĂNDRIE. Nicolae Bacalbașa se luminează când este să vorbească despre înaintașii săi. "Familia noastră este de viță nobilă. Avem o rudă, în București, baroneasa de Lrvendahl-Papae, care a cerut statului rus să îi stabilească geneza. Soția mea a aflat că se trage din marele cneaz leton Gedymin și din familia Golitsin. Familia noastră l-a învățat carte, prin Alexeevici Golitsin, pe țarul Petru I, apoi a dat lumii dirijori și muzicieni de calibru, precum I.N. Golitsin. Istoria recentă îi scoate în evidență pe generalul Kraft, care a construit prima cale ferată în Rusia, pe ducele de Richelieu, dar și pe alți oameni de valoare. Fratele tatălui meu, care a fost inspector-șef al Poliției Brăilei, a avut trei copii de vază: Constantin, ziarist și autor al volumului «Bucureștii de altădată», Ion, director al Teatrului Național București, și Anton, autor al cunoscutei nuvele «Moș Teacă». Avem un neam cu care ne mândrim, ca basarabeni și români", spune prof. dr Nicolae. La 91 de ani, Nicolae este cel mai reprezentativ specialist în piscicultură pe care îl are România. "Când am venit aici, la Istitutul din Galați, am avut onoarea să lucrez timp de un an cu profesorul Antipa."


IMPOSIBILA IUBIRE. Doamna Veronica nu dă verdicte legate de o posibilă unire între România și Moldova, "pentru că nu vreau să vorbesc despre un subiect delicat ca acesta". În schimb, Nicolae vede lucrurile ca pe "o problemă complexă. Istoria m-a învățat să spun că orice poate fi posibil. Însă problema nu se poate privi doar sentimental, ci în primul rând economic. Acolo, în sudul Basarabiei, Rusia are interese majore. Și agricultura au organizat-o inteligent în zonă. Încă din 1812. Apoi în 1918 am venit noi, românii. Ne-am dus cu sărăcia noastră, cu caracterul nostru balcanic. Am făcut și multe abuzuri. Mulți s-au răzbunat pe evrei. Tata l-a scăpat pe unul, pe care îl batjocorea un soldat pe malul Nistrului. Dar erau mulți pe care nu avea cine să-i scape. Apoi au venit iar rușii, altă ură, alte polițe de plătit. Acum se vrea iar Unirea. Moldova ce are? Doar fructe, grâu și struguri. Ce piață le putem asigura? Apoi rușii ar face război. Basarabia, în special Transnistria, reprezintă pentru ei același lucru ca și Kaliningrad. Nu știu dacă ar ieși război dacă am face Unirea. Știu că șoseaua care pleacă de la Galați spre Kiev este construită ca una strategică. Ce credeți că înseamnă asta? Atunci chiar credeți în această idee, numită Unire?".


AMPRENTE
"Vadul lui Vodă este acum al celor cu bani din Chișinău și s-a transformat într-un fel de stațiune. Oricum, familia mea a lăsat amprenta în istoria locului. Dar cine să-și mai amintească de ceea ce au înfăptuit Sicard comuniștii?"
Veronica Bacalbașa
ETICHETĂ
"Nu pot vorbi despre evrei, că nu mă lasă legea, însă istoria nu îi va ierta pentru ce au făcut acolo. Au fost mai răi ca bolșevicii. Nici rușii nu au fost mai breji, au rusificat forțat Basarabia"
Nicolae Bacalbașa


Portofelul


Din 1940 până în 1945, Nicolae a luat parte la multe lupte date în cel de-al doilea război mondial. Îl consideră pe Regele Mihai "criminal de război". Pentru că el, chiar dacă era o marionetă, se face responsabil de moartea a 150 de mii de eroi uciși de ruși între 23 august-12 septembrie 1944. "Atunci noi capitulaserăm și trebuia să se îngrijească de soldați". 23 august 1944 l-a prins la Bârlad: "În acea noapte, nemții s-au bătut cu o divizie de tancuri rusești. Le-au distrus. Un neamț a găsit un portofel în buzunarul unui rus mort. Avea înăuntru un bilețel. Mi-a dat portofelul, crezând că acolo erau secrete scrise. Știți ce era trecut în răvaș? «Eu, Mihailovici, am murit luptând pentru țară. Rog partidul să nu persecute familia mea!» Acei ruși uciși au fost trimiși acolo la moarte sigură. Erau elemente reacționare de care comuniștii au scăpat elegant. Am păstrat acel portofel ca pe o relicvă".

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 22:28

Istoriografie - Despre trecutul românesc al Basarabiei nu au avut voie să scrie pânå în 1989 nici istoricii din Moldova sovietică, nici cei din România comunistă

Între 1945 și 1989, între Prut și Nistru, a existat Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (RSSM), parte a URSS. Istoricii i-au rescris istoria, iar populației i-au inventat o identitate aparte. Românii de aici au devenit “moldoveni” – un popor aparte –, iar limba lor, scrisă cu caractere chirilice, s-a numit “limba moldovenească”. Nici în România nu se putea vorbi despre Basarabia românească. Iar slujitorii muzei Clio, patroana istoriei, au ocolit subiectul.

Prin semnarea Convenției de Armistițiu de la Moscova în 12 septembrie 1944, România și URSS cădeau de acord și asupra frontierei dintre cele două state. Se revenea la prevederile acordului din 28 iunie 1940, prin care Basarabia și nordul Bucovinei treceau sub ocupație sovietică. La sfârșitul războiului, Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947) a reluat termenii stabiliți în 1940 și 1944 pentru hotarele estice ale României. Prutul urma să devină frontiera dintre cele două state.

FOAMETE ÎN “PATRIA POPOARELOR”. După ce Basarabia a fost “eliberată” în anul 1944 de Armata Roșie, vechea provincie românească a intrat sub dominația URSS. În fața autorităților sovietice au apărut greutățile administrării teritoriului. O secetă cumplită s-a abătut asupra regiunii în anii 1945-1946. Deși în ziarele locale se vorbea vag despre “lipsa de ploi”, la începutul anului 1947 situația devenise foarte gravă. Abia atunci au început să apară știri în presa de la Chișinău. Din cauza secetei și a politicii sovietice de rechiziționare a produselor agricole de la săteni, a izbucnit foametea. Nu era ceva nou pentru aceste locuri. Și în vremea administrației române, în 1935, localnicii suferiseră de foame. Atunci însă autoritățile de la București ajutaseră populația cu alimente trimise din toată țara. În 1946, sovieticii au trimis prea puține alimente basarabenilor. Deja 30.000 de locuitori erau la mijlocul anului, în plină vară, suferinzi de distrofie.

Numărul victimelor s-a înmulțit spre sfârșitul anului, au apărut cazuri de canibalism și de criminalitate. Mulți ajungeau să comită deliberat delicte pentru a se “adăposti” în închisorile unde au primit ceva de mâncare. Spectrul foametei i-a făcut pe alții să încerce trecerea frauduloasă a frontierei spre România. Cantinele care trebuiau să-i deservească pe basarabenii înfometați au dispărut una câte una, iar cele rămase nu aveau nici măcar lemne de foc pentru prepararea hranei. Despre câți locuitori au murit în cei doi ani de foamete nu dispunem de date oficiale. Potrivit istoricului basarabean Mihai Gribincea, între 150.000 și 200.000 de basarabeni ar fi pierit de foame atunci.

“OPERAȚIUNEA SUD”. La 28 iunie 1949, Consiliul de Miniștri al RSSM a decis deportarea unor categorii de basarabeni, primii fiind “chiaburii”, moșierii și marii comercianți. Hotărârea fusese luată la Moscova și urma să fie aplicată și în cele trei țări baltice (Letonia, Estonia și Lituania) intrate după război în componența URSS. 11.342 de familii (circa 35.000 de oameni) din satele și târgurile Basarabiei trebuiau să ia calea exilului forțat. În prealabil, au fost “șterse” de pe listă familiile cu membri ce serveau în Armata sovietică ori care fuseseră decorați cu “medalii de muncă și de luptă ale URSS”. De “buna desfășurare” a operațiunii urma să se ocupe Securitatea de Stat a RSSM. Mii de “lucrători operativi” au venit în republică, o “armată” de 13.000 de ofițeri și ostași asigurând ordinea pe parcursul evacuării. Totul s-a petrecut în mare secret, nici măcar secretarii raionali de partid nu cunoșteau planul operațiunii. Deportarea a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie. Multe familii au fost distruse cu acea ocazie. Copii fără părinți sau invers au fost deportați și mult timp n-au mai știut unii de alții.

Singurul drept pe care-l aveau surghiuniții era să ia cu ei maximum 1.500 de kilograme. Celelalte averi care nu puteau fi luate erau confiscate și puse la dispoziția colhozurilor. În Siberia traiul deportaților a atins limita supraviețuirii. Locuiau mai multe familii în barăci lipsite uneori de orice mobilier. În ciuda alimentației precare și a condițiilor rele de trai, oamenii aveau obligația de a munci în domeniul forestier și piscicol. Împărțiți în brigăzi, plecau dimineața la muncă în gerul siberian pentru a se întoarce rupți de oboseală seara. Revenirea deportaților în locurile de baștină era o procedură anevoioasă. Puțini au obținut permisiunea aceasta, după ce dosarele le-au fost “reexaminate” de comitetele executive ale sovietelor raionale. Ajunși acasă, “norocoșii” constatau că nu mai aveau unde locui. Casele lor aparțineau deja colhozurilor și deveniseră în scurt timp grădinițe, farmacii și școli.

DEPORTĂRI ÎN BĂRĂGAN.
Locuitorii din Basarabia s-au aflat în timpul războiului într-un permanent refugiu. Atenți la mișcările de pe front, mulți basarabeni care se temeau de o eventuală ocupație sovietică au fugit în 1944 în România. Cei care s-au retras în Vechiul Regat au pierdut tot ce aveau. În România sperau să ia viața de la capăt. Mulți s-au stabilit în Banat, în satele părăsite de etnicii germani ori deportați în Uniunea Sovietică. Laurențiu Platon, basarabean din satul Răzeni de peste Prut, s-a aflat printre refugiați. Despre cum a ajuns în Banat i-a relatat lui Viorel Marineasa, autorul unui volum intitulat “Deportarea în Bărăgan”. Laurențiu Platon a primit în toamna lui 1945, împreună cu părinții săi, o casă lângă Sânnicolau Mare, în comuna Cheglevici. “Am primit o casă fără geamuri, fără nimic, povestește el. Am pus pături la geam, am pus paie pe jos și-am fost vreo trei familii. Și ne-am culcat toți la rând. Pe urmă am găsit o altă casă, am reparat-o, am aranjat-o. (...), țineam cai, oi, păsări multe. Pământ ne-a dat, cinci hectare. Recoltă bună!” Fericirea basarabenilor în noul lor cămin nu a durat mult. În 1951 părinții lui au fost “dislocați” și trimiși în Bărăgan, unde au primit “domiciliu forțat” până după moartea lui Stalin.

O ISTORIE MINCINOASĂ.
Subiectul trecutului românesc al Basarabiei a fost ocolit de istoricii români după 1945. În “Manualul de istorie a RPR” operă a unui “colectiv de istorici” ce-l aveau coordonator pe Mihail Roller, istoria teritoriului dintre Prut și Nistru este prezentată conform “dogmei” sovietice. Ocuparea Basarabiei de Imperiul Țarist în 1812 era descrisă ca o “eliberare de sub jugul turcesc”. Despre alipirea ei la Imperiul țarului Alexandru I nu se scria nici o vorbă. Aceeași “scăpare” și în cazul unirii cu România. În paginile manualului, evenimentele din 1918, – când Basarabia și Bucovina s-au unit “cu țara” – nu erau nici măcar amintite, în shimb “marea revoluție bolșevică din octombrie” era descrisă în pagini întregi. Autorii mai consemnează și ocuparea Basarabiei “cu forța” de trupele trimise de la București. “Guvernul reacționar român, folosind situația grea a tinerei republici sovietice, menționează manualul, o atacă și o ocupă (ianuarie 1918), înăbușind cu forța armată lupta sovietelor revoluționare din Basarabia.” Această teză era îmbogățită și cu o pretinsă implicare a germanilor, care ar fi semnat o înțelegere pentru a permite României să ocupe Basarabia. În realitate, autoritățile de la Chișinău chemaseră trupele române pentru a stopa anarhia soldaților bolșevizați. Momentul cedărilor din iunie 1940 către aceeași Rusie, de data asta sovietică, nu este amintit în manual. Se scrie doar despre “Dictatul de la Viena”, prin care o parte a Transilvaniei era trecută sub administrație maghiară.

BASARABIA – UN SUBIECT TABU.
Știm astăzi mai multe despre subiectele interzise istoricilor români din cartea lui Ioan Opriș, “Securitatea și istoricii”. Între altele, lucrarea prezintă documente despre nemulțumirile cercetătorilor români, obligați să uite că au existat două foste provincii românești, Basarabia și Bucovina. La un moment dat, printre membrii Institutului de Istoria Artei, Securitatea l-a infiltrat pe agentul “Silviu”. Scrupulos, acesta a notat tot ce a auzit în jurul său, inclusiv opiniile critice, exprimate între colegi, de cercetătoarea în artă feudală Teodora Voinescu. “Măsurile care se iau pentru a salvgarda interesele de țară stăpânitoare a Rusiei Sovietice la noi sunt de-a dreptul ridicole, se plângea Teodora Voinescu colegilor săi, nu ai voie să pomenești în lucrările tale Basarabia și Bucovina de Nord. La bibliografii nu trebuie să arăți că o carte a fost tipărită la Cernăuți sau Chișinău în timpul dominației române, iar pe nenorociții de basarabeni care vin la noi, ca de pildă maiorul Prepeliță de la legația sovietică, nu-i lasă să vorbească românește, ci prin interpreți.” După mai multe verificări, Teodora Voinescu a fost reținută în 1960, pentru afirmații “dușmănoase” la adresa regimului.

INVENȚIILE LUI LAZAREV. Istoriografia basarabeană a contribuit și ea la crearea noii identități a “poporului moldovean”. În 1949, A.M. Lazarev, ministrul Educației Publice, alături de istoricii I. Grosul și N. Mohov, a scris un “Curs de istorie a Moldovei”. Se năștea astfel mitul “etnogenezei moldovenești”. Sub pana acestor “autorități în materie de istorie”, se năștea practic un nou popor, al moldovenilor, urmași ai geto-dacilor romanizați și ai slavilor sudici. Întregul curs “dovedea” influența benefică a culturii rusești asupra celei moldovenești. Mai târziu, în 1974, același Lazarev a publicat volumul “Organizarea statului sovietic moldovenesc și problema basarabeană”.

În condițiile în care Nicolae Ceaușescu distanțase România de politica sovietică și imprimase o linie “națională”, academicianul de la Chișinău “reamintea” și mai accentuat vechile sale teze din anii stalinismului.

Reabilitare

Anii de dominație sovietică au făcut numeroase victime printre basarabeni. După obținerea independenței la 27 august 1991, statul moldovenesc a făcut demersuri pentru a repara un trecut dureros pentru mulți locuitori. La 8 decembrie 1992, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege pentru “reabilitarea victimelor represiunilor politice săvârșite de regimul comunist totalitar de ocupație”. Cei care au avut de suferit până în 1990, se stipula în lege, trebuiau să primească drepturi politice, sociale și civile, dar și să fie compensați, prin daune materiale, pentru suferința lor. Toți deportații și familiile lor erau declarați nevinovați. Legea se adresa cu precădere victimelor “Operațiunii Sud” din iulie 1949.

După ce Basarabia a intrat sub ocupație sovietică, între anii 1944 și 1953, au fost colonizați, conform istoricului român Ion Constantin, peste 500.000 de etnici ruși (aduși din Tambov, Saratov și Smolensk), ucraineni și ruteni. Cei mai mulți s-au stabilit la orașe, satele continuând să fie populate preponderent de moldoveni. Între 1954 și 1959, sovieticii au dirijat un al doilea val de colonizări în Basarabia, alcătuit din populație de origine turcă: găgăuzi, bașkiri, uzbeci. Acești noi locuitori, dezrădăcinați la rându-le, fără voie din meleagurile natale, luau locul deportaților în Siberia, de la care “moșteneau” casele. În ciuda colonizărilor cu alte etnii, moldovenii alcătuiau 64,5% dintre locuitorii RSSM în 1989.

UNIUNE


“Copiii noștri, precum și generațiile viitoare trebuie să știe precis un lucru, și anume că părinții lor nici nu își pot închipui altfel viața decât în uniune cu Rusia, în uniune frățească cu popoarele care își au patria aici și a căror soartă o împărtășim din vechime și pentru totdeauna”

Ivan Bodiul prim-secretar de partid al RSSM, 1967

CLARIFICARE

“Este cunoscut faptul că actualul teritoriu al RSSM a fost ocupat de Regele României și reunite la momentul cuvenit cu teritoriul sovietic. Nu există nici o dispută în ceea ce privește frontierele între România și Uniunea Sovietică, deoarece ambele sunt state socialiste, dirijate de interese comune și urmărind același scop: comunismul. Aceasta nu împiedică însă ca în momentul de față să existe între locuitorii României oameni care cred că Moldova constituie o parte a României”

Nikita Hrușciov secretar general al PCUS, 1959

ROMÂNITATE


“Că nu suntem români străinul Pe-a lui o ține. Și-ai mei mai tare-l cred pe dânsul Decât pe mine. Basarabie cu jale, Basarabie, De pe deal și de pe vale, Basarabie!”

Grigore Vieru

BASARABIE CU JALE SIBERIA


“Atunci m-a luat la judecată, m-a întrebat cum și de ce nu am ieșit la lucru. Eu am spus totul adevărat, cum am fost bolnavă de tifos și îs slabă din putere, de îmbrăcat n-am cu ce mă îmbrăca cald, gerul e peste patruzeci de grade, afară de «buran». «Buran» înseamnă vânt cu jicoală, dar asta tot timpul era pe acolo. Așa că nu prea aveau pentru ce mă judeca. Atât am rămas eu vinovată, că nu am dat «zaivlenie», adică să mă deie din lucru. Și m-au judecat să șed două luni la închisoare”

Anița Nandriș-Cudla, Amintiri din viață. 20 de ani în Siberia

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]


basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 22:41

Basarabia în cel de-al doilea război mondial

Despre organizarea politică și administrația Basarabiei în timpul celui de-al doilea război mondial am stat de vorbă cu profesorul universitar Gheorghe Buzatu. Domnia sa apreciază că teritoriul de la est de Prut a fost atunci în permanentă nesiguranță; tocmai de aceea elitele provinciei au locuit la București și la Iași pe timpul conflagrației.


● Jurnalul Național: Domnule profesor, care a fost politica guvernului român, condus de generalul Ion Antonescu, față de Basarabia până la 22 iunie 1941, când a debutat "războiul de reîntregire"?

Gheorghe Buzatu: Guvernul generalului Antonescu dintru început și-a propus ca scop recuperarea provinciilor istorice. Și în arhivele noastre se păstrează materiale prin care se arată că la Cabinetul generalului Antonescu veneau informații referitoare la persoanele care făceau politica noilor administratori sovietici. Erau cunoscuți Bucureștiului liderii comuniști de la Chișinău. Erau reținute pentru arhivă fotografii... Inclusiv, sau mai ales, cele care apăreau în presă și care reprezentau pe primul secretar al republicii.


● Cine erau noile autorități care guvernau Basarabia? Comuniști localnici sau activiști aduși din "republicile unionale" pentru a "democratiza" nou-proclamata Republică Sovietică Socialistă Moldovenească?

În principal au fost aduși activiști din Ucraina. Au fost implicați și agenții locali comuniști, însă numărul lor era insuficient pentru guvernarea Basarabiei. Sovieticii nu erau nici foarte siguri pe fidelitatea localnicilor comuniști. Mai ales că noua republică sovietică moldovenească era o regiune foarte importantă în desfășurarea războiului cu germanii care era iminent, deși cele două state semnaseră Tratatul Ribbentrop-Molotov de împărțire a Europei. Față de noi, românii din Basarabia, au aplicat în mic modelul clasic de comunizare, acumulând experiență pentru ce se va întâmpla după al doilea război mondial în țările din estul continentului.


● Până în iunie 1941, au existat tentative de revoltă ale populației față de noile autorități sovietice?


Din câte cunosc eu, nu a fost vorba de așa ceva. Vor fi fost, pe ici-pe colo, niște evenimente spre zonele de frontieră, pe zonele de graniță ale României, dar fără să fie vorba de mișcări de masă.


● La 22 iunie 1941, generalul Ion Antonescu a dat celebrul "ordin de zi" către armată – "Ostași, vă ordon, treceți Prutul!". În câteva săptămâni Basarabia și Bucovina de Nord au fost realipite României. Care au fost primele măsuri luate de guvernul de la București în vederea reintegrării celor două teritorii în statul român?


Din punctul nostru de vedere, al guvernului de la București, s-a urmărit reinstalarea noilor autorități. Și în context, în decursul mai multor săptămâni – iulie, august, septembrie 1941 –, guvernul Antonescu s-a preocupat de acest proces de întărire. În primul rând de punere în program a noilor autorități, de consolidare și de organizare a lor. A fost vorba de faptul că în Basarabia și Bucovina au fost înființate "guvernământe" în fruntea cărora au fost puși oameni credincioși lui Antonescu. În cazul Bucovinei a fost colonelul Rioșeanu, în cazul Basarabiei a fost generalul Voiculescu. Acești guvernatori aveau în subordine un fel de miniștri ca directori pe probleme sociale, economice, educație. După s-a organizat printr-un decret-lege, semnat de către Mihai Antonescu (ministru de Interne și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri), la 3 septembrie 1941 se instala autoritatea acestor guvernatori. În Bucovina guvernatorul decedase și a fost numit generalul Calotescu. El și cu generalul Voiculescu vor rămâne la conducerea provinciilor până în martie 1943. Atunci au fost înlocuiți de doi generali, respectiv Olimpiu Stavrat la Chișinău și Corneliu Dragalina la Cernăuți. Autoritatea lor s-a extins și peste Transnistria în etapa următoare, unde preluase guvernământul civil profesorul Gheorghe Alexianu.


● De ce era nevoie de o administrație militară în provinciile eliberate în vara anului 1941? Aveau un statut special Basarabia și Bucovina sub raportul celorlalte provincii ale României?


Sigur că da. A fost și Transnistria. Unde situația trebuia supusă necesităților războiului. Vă dați seama apoi că a fost și un transfer de populație foarte intens. A fost și trimiterea de specialiști din România, de funcționari care să acopere necesitățile. În primele luni au fost trimiși circa 10-12.000 de funcționari care să completeze instituțiile.


● Care au fost criteriile după care s-au organizat "guvernământele" de la est de Prut?


Între obiectivele stabilite, pe de o parte s-a avut în vedere că era vorba de obiective civile și obiective militare. Se voia și o curățare a terenului de operațiunile militare și asigurarea transporturilor pentru frontul care continua în sud-est. Organizarea însăși a acestor provincii s-a urmărit sub toate aspectele: social, economic, cultural. În respectivele sectoare, până în 1943 toamna și începutul lui 1944, s-au obținut succese importante. În primul rând a fost creșterea producției pentru că acolo se desfășuraseră operațiuni militare. S-au luat măsuri și s-au realizat însămânțări și realizarea unor producții importante la cereale și celelalte produse adiacente să le spunem. Oricum, în al doilea an după eliberare, în Basarabia, spre exemplu, a fost semănat aproape integral pământul arabil. În ceea ce privește organizarea producției, a bazelor economice, a industriei s-a avut în vedere asigurarea legăturilor cu țara. În cadrul Cabinetului militar al mareșalului Antonescu funcționa un cabinet civilo-militar care era subordonat secretarului general al guvernului care discuta direct și trata problemele.


● Care a fost politica guvernului român față de fostele autorități sovietice din perioada 1940-1941? Organizase Moscova retragerea lor?

Au retras ce s-a putut.


● Ce s-a întâmplat cu cei rămași acolo? Statul român a avut vreo politică specială față de ei? Au fost arestări în masă ori procese politice în rândul lor?

Toate persoanele care erau bănuite au fost cercetate. În privința unora s-au aprofundat cercetările și unele persoane au fost descoperite ca fiind agenți ai NKVD-ului. Aceștia au fost arestați și condamnați.


● Au fost și execuții?

Au fost. Mai ales că în cursul retragerii rușilor din Basarabia și Bucovina, aceștia s-au dedat la distrugeri. În timpul ocupației din 1940, o parte din populația Basarabiei s-a dedat la crime față de trupele române și acuma asistăm la ceea ce se cheamă revanșa pentru ceea ce se petrecuse. Acest lucru nu trebuie pierdut din vedere.


● Cum caracterizați activitatea administrației românești de război în Basarabia?


Nu s-a întâmplat nimic spectaculos față de perioada 1918-1940. Basarabia era doar parte a României. Au existat și unele "incidente", să le spunem. În cursul acestei operațiuni foarte complicate în vreme de război, de reintrare în posesia țării, s-au produs multe acte ilegale pentru că mulți s-au dus acolo pur și simplu să se îmbogățească. Au fost acei îmbogățiți de război care au profitat, au revenit la afaceri. Au furat. A fost vorba de bunurile statului. Nu mai există cred o evidență clară a ceea ce luaseră sovieticii în retragere și ceea ce rămăsese. Era o nebunie. A fost foarte ușor pentru cei veniți de la București să intre în posesie ilegală.


Care era "starea de spirit" a populației Basarabiei în această perioadă a războiului? Bănuiesc că exista destul de multă incertitudine – pleacă românii, vin rușii și viceversa...

Să avem în vedere faptul că pentru românii din Basarabia sentimentul de eliberare a fost cât se poate de clar. Sunt fie amintirile tipărite ale unor români care au ajuns prin forța destinului să trăiască acele timpuri, fie referințe, fie declarații pe care autoritățile de la București le-au solicitat și le-au obținut sistematic de la românii de acolo. Și ele se găsesc în arhive. Și informații despre persoanele care au fost supuse unor tentative sovietice de a fi cooptate ca agenți. Declarațiile lor sunt în volume speciale aflate la Arhivele Naționale. Ce credeau românii? Sentimentul care se degajă din documente este acela că ei sunt bântuiți de nesiguranță. Și din câte înțeleg din documente, îmi dau seama că îi urmărea această obsesie, iar refugiul a fost unul în neanturi pentru cei presați de întrebarea "ce se întâmplă cu noi". Această stare de incertitudine s-a menținut tot timpul în Basarabia.


● Care a fost poziția elitelor locale privind starea de nesiguranță de la est de Prut? Au încercat să-i încurajeze pe localnici să creadă în victoria României?

Situația a fost de incertitudine. Așa-zisa elită de acolo, inclusiv cea din Transnistria, trăia la București cu speranța că după terminarea războiului se va întoarce să guverneze. Au fost câțiva intelectuali care au rămas. Puțini însă. Profesorii mari de la universitate erau la Iași sau la București, și de aici coordonau planurile postbelice asupra Basarabiei.


● În 1943 sovieticii au reușit să rupă liniile germane, în chiar zona apărată de soldații români, și se îndreptau cu viteză spre vest. A existat un plan de retragere din Basarabia în cazul în care frontul atingea linia Nistrului?


La sfârșitul anului 1943 a existat un plan de retragere a conducătorilor civili și a militarilor. Iar în ianuarie 1944, mareșalul Antonescu a inițiat un plan clar de retragere a autorităților sau a unei părți a populației. Un plan elaborat care s-a aplicat strict. Ideea acestui plan a fost că populația din Transnistria rămâne pe loc, cu excepția autorităților. Exista posibilitatea ca o parte din minoritatea românească de acolo să se retragă în Basarabia, dar nu în Regat. Autoritățile din Basarabia și Bucovina s-au retras în țară. Și o parte din populație. Nu a fost o masă enormă. A fost vorba nu numai de retragerea populației, dar și a bogățiilor – animale, bunuri, toate acestea au fost aduse.


● Care erau criteriile pe care trebuia să le îndeplinești pentru a avea "norocul" de a ajunge la vest de Prut?

În primul rând au fost evacuate materialele. Criteriile erau totuși elitiste – cine era "fruntea" mergea înapoi cu autoritățile în retragere, cine nu...


● La 23 august 1944 Ion Antonescu a fost înlăturat de la conducerea guvernului, iar România devenea aliată a Uniunii Sovietice. Care a fost statutul Basarabiei după acest moment?

Probleme nu s-au mai pus pentru sovietici, deoarece au revenit la granița din iunie 1940. S-a trecut din nou la organizarea socialistă a agriculturii, cu sovhozuri și colhozuri. În fruntea țării a fost pus un prim-secretar care conducea un soviet suprem. Este de altfel și o fotografie din martie 1944 pe care a difuzat-o TASS-ul (agenția de presă a URSS-ului, n.n.), care arată doi soldați care împung granița. Ei au stabilit granița – de aici începe URSS-ul – Basarabia a fost a lui Stalin din 1940. Au considerat o eliberare această graniță, haideți să-i spunem "istorică". Și întotdeauna vor avea pretenții că granița asta este stabilită printr-un tratat – dar a fost luată prin ultimatum. Nu există tratat, există ocupație!


Vine Armata Roșie!

După ce au pierdut bătălia de la Stalingrad (1943), trupele germane s-au aflat într-o continuă retragere. Armata Roșie a reușit să "împingă" frontul tot mai mult spre granițele Rusiei Sovietice. Înfrângerile aliaților germani și români erau tot mai dese pe frontul de est. În țară, politicienii se gândeau cum să scoată România din război, intensificând în acest scop contactele diplomatice cu aliații occidentali. Se întețise și psihoza venirii Armatei Roșii, abil folosită de-a lungul războiului de propaganda antonesciană. Deja mulți basarabeni se retrăgeau peste Prut, de teama represaliilor sovieticilor. Pentru a "liniști" opinia publică din România, Viaceslav Molotov, ministrul de Externe sovietic, declara la 2 aprilie 1944 că URSS "nu urmărea dobândirea vreunei părți a teritoriului României sau schimbarea orânduirii de stat existente în România." Din 20 august 1944, sovieticii au declanșat însă "Operațiunea Iași-Chișinău", ofensivă menită să ocupe România. 900.000 de soldați au fost implicați în atacul asupra teritoriilor românești. În acele zile, mareșalul Antonescu tocmai promisese generalului german Friessner că soldații români vor rezista pe linia de apărare Focșani-Galați. Nu și-a mai respectat promisiunea, pentru că la 23 august a fost arestat.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 26 Noi 2007 - 23:08

Drama românilor de peste Prut

La 22 de ani de la unirea teritoriilor românești într-un singur stat, în vâltoarea celui de-al doilea război mondial, România a trebuit să renunțe la Basarabia, nordul Bucovinei, Cadrilater și o parte din Ardeal. Destinele a mii de români au fost frânte. Trecuți sub ocupația sovietică, mulți basarabeni au fugit în România, iar alții au fost deportați în Siberia. "Obișnuința" cu noua administrație a fost dureroasă.

Începutul celui de-al doilea război mondial (1 septembrie 1939) amenința frontierele tuturor statelor europene. Deja Polonia fusese ocupată și împărțită în câteva săptămâni de trupele naziste și sovietice. Și România se afla într-o situație diplomatică dificilă. Aliații ei tradiționali – Marea Britanie și Franța – se aflau la celălalt capăt al Europei.

"NU VOM CEDA!" Pentru a-și liniști supușii din provinciile revendicate de statele vecine, Regele Carol al II-lea a vizitat Basarabia în prima lună a anului 1940. La recepția organizată la Cercul Militar din Chișinău, le-a vorbit despre drepturile istorice ale României asupra "ținutului moldovenesc", după cum l-a denumit pentru a evita animozități cu diplomația sovietică. "Nici o brazdă de pământ nu vom ceda", ar fi declarat asistenței Regele, conform însemnărilor sale zilnice din 6 ianuarie 1940. În primăvara aceluiași an însă, vecinii bulgari, maghiari și sovietici pretindeau fiecare teritorii românești. Dar primii care au acționat au fost rușii, prin vocea ministrului de Externe, Viaceslav Molotov. Într-un discurs care nu anunța nimic bun oficialităților de la București, acesta menționa "chestiunea litigioasă nerezolvată, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică".

SOVIETICII REVENDICĂ... La 26 iunie 1940 o notă diplomatică sovietică a bulversat mediul politic românesc. "Informări" asemănătoare primiseră și cele trei țări baltice (Estonia, Letonia și Lituania). De la statul român sovieticii se "mulțumeau" doar cu Basarabia și nordul Bucovinei. Dacă prima provincie aparținuse Rusiei țariste până în 1918, Bucovina nu intrase niciodată în componența Imperiului Romanovilor. Argumentul sovieticilor – nordul Bucovinei trebuia cedat drept despăgubire pentru "stăpânirea" românească în Basarabia din ultimii ani – i-a indignat pe oficialii de la București. Cererea
i-a fost înmânată la 26 iunie 1940 lui Constantin Davidescu, ambasadorul român la Moscova. Între patru ochi, Molotov l-a lămurit pe Davidescu de ce trebuiau "predate" Rusiei teritoriile revendicate. Potrivit lui Molotov, Sfatul țării de la Chișinău votase unirea cu România în 1918 sub "teroarea" armatei române. În plus, Bucureștiul ar fi administrat defectuos provincia. Conform notei remise guvernului român, se impunea evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei în numai 24 de ore. Textul notei era plin de "scăpări" și "argumente". Precum acela că "ucrainenii ar fi constituit populația majoritară în Basarabia".

"EROII DE LA PRÂNZ…".
Panica i-a cuprins pe politicienii țării. Regele Carol al II-lea a convocat în regim de urgență Consiliul de Coroană, instituție cu rol consultativ în deciziile politice importante. Deși toți participanții la întrevedere recunoșteau drepturile istorice ale României asupra provinciilor revendicate, au tărăgănat trimiterea unui răspuns clar Moscovei, sperând să găsească o soluție de compromis. O a doua întâmpinare oficială a URSS-ului i-a "trezit". La 27 iunie, sovieticii "ofereau" patru zile pentru eliberarea provinciilor, acțiune ce urma să corespundă intrării Armatei Roșii în principalele orașe Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă. Târziu în noapte, un nou Consiliu de Coroană a votat acceptarea ultimatumului. "Consiliul are loc și am ieșit din el amărât și dezgustat, nota Carol al II-lea în jurnal, toți acei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenți, au fost pentru rezistență. (…) Au fost impresionați de sfaturile ce ne-au venit de peste graniță, au fost impresionați și de ideea că nu vom putea câștiga așa un război. Unii au propus rezistența și pe urmă au cedat, ar fi fost cel puțin un gest".


FUGA AUTORITĂȚILOR.
Odată luată decizia evacuării, românii au organizat retragerea armatei și a funcționarilor din provincii. Primii care au plecat au fost înalții demnitari, deși ei ar fi trebuit să coordoneze și să organizeze retragerea cetățenilor de rând. De altfel propaganda prezenta favorabil desfășurarea evenimentelor. Potrivit comunicatelor oficiale în județele de tranzit se organizaseră comitete de asistență, posturi de orientare și ajutor, centre sanitare. În satele românești de peste Prut, țăranii au aflat ultimii decizia guvernului Tătărescu de abandon a Basarabiei. Ocupați cu muncile obișnuite ale câmpului, sătenii au constatat surprinși, seara, că oficialitățile locale dispăruseră. "Noi eram la câmp, își amintește Ion Ciomârtan, refugiat basarabean în 1940. Când am venit seara am văzut că nu mai era primar, nu mai era jandarm, nu mai era șef de post, nu mai era nimic. A plecat primarul, au plecat și învățătorii. Oamenii obișnuiți nici n-au știut, erau la câmp, de unde să știe ce se întâmplase? Probabil că autoritățile au primit un telefon, un ordin sau altceva și cum l-au primit au și plecat. Când am ajuns seara de la câmp și am văzut că au dipărut și aceștia, ne-am dat seama că se întâmplase ceva. ½i cum au plecat ei, a doua zi au și intrat rușii." În schimb, la orașe, posesorii de aparate radio au ascultat știrea oficială ce înștiința populația țării despre cedare. Cei care au apucat să plece, au făcut-o în grabă. Nu știau decât că vor trece Prutul în România, nu știau unde vor locui sau dacă pentru refugiați statul român "pregătise" ceva special. Au apelat la rude, amici și parteneri de afaceri. Singure, cadrele didactice au cunoscut "grija" statului român. Pentru învățători și profesori s-a înființat un centru la Piatra Neamț, iar de acolo erau direcționați spre alte localități. Până la sfârșitul lunii octombrie 1940, peste 100.000 de basarabeni au trecut Prutul în România. La rându-le, 100.000 de etnici germani au profitat de – încă! – bunele raporturi dintre Germania nazistă și Rusia Sovietică și s-au strămutat în cel de-al Treilea Reich. Printre repatriații germani, s-au "strecurat" și 5.000 de români. Ajunși în teritoriile Reichului, s-au repatriat în România (1941-1942). În locul "fugarilor", sovieticii au adus din Galiția în sudul Basarabiei familii întregi de polonezi și ucraineni, găsiți acolo de armata română în 1941.


DEPORTAȚI DUPĂ REGULAMENT.
Cei mai mulți dintre basarabeni au rămas pe loc, nefiind încântați de perspectiva pierderii agoniselii de-o viață. În grade diferite, sovieticii "au băgat groaza" ori s-au răzbunat pe moldoveni, de la înterogatorii și amenințări până la deportare. Pentru țărani se întocmise o "ierarhie". În funcție de avere, aceștia erau împărțiți în categoriile A, B și C. "Eu eram în categoria A, relatează Ion Ciomârtan. Seara te chema la primărie la ora 9, dar nu te întreba nimeni nimic până la ora 12. La 12 te lua la întrebări primul funcționar: «Câtă corvoadă ai făcut azi? Țigani români, Siberia cu voi». Din țigani români nu ne scotea. (…) A durat vreo trei luni, în fiecare noapte. Nu ne băteau, numai ne întrebau și ne amenințau cu Siberia". Alții nu au fost la fel de "norocoși". Învinuiți de antisovietism și de acțiuni criminale, membrii fostelor partide istorice românești, moșierii, comercianții, jandarmii și refugiații din URSS au fost surghiuniți în regiunile Aktiubinsk, Karaganda, Kustanai, Novosibirsk și Cazahă de sud. Autoritățile de la Moscova aprobaseră în prealabil un regulament despre cum trebuiau să se desfășoare deportările. La 7 iunie 1941, NKGB al RSSM (noua denumire a poliției secrete sovietice din Basarabia) a cerut 1.315 de vagoane pentru a deporta 85.000 de basarabeni. Planul s-a aplicat întocmai în noaptea de 12 spre 13 iunie. Soarta deportaților a rămas un mister pentru cei pe care i-au lăsat în urma lor. Puțini s-au mai întors acasă să depene povestea suferinței lor. Familii întregi s-au destrămat, risipite în imensitatea Rusiei Sovietice.


HRUȘCIOV, LA CHIȘINĂU.
Pentru a coordona mai bine activitatea politică în noua "achiziție" teritorială sovietică, Kremlinul l-a "detașat" în Basarabia pe Nikita Hrușciov, la acea dată membru în Biroul Politic al Comitetului Central și prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Ucrainean. Însoțit de S. Timoșenko (comisar al apărării poporului din URSS), Hrușciov a vizitat Chișinăul la 3 iulie 1940. La numai o zi a fost "aleasă" conducerea locală. Comitetele executive din Basarabia și nordul Bucovinei erau alcătuite din 75 de membri, dintre care doar trei moldoveni rusificați (T. Constantinov, S. Zelenciuc și N. Salagor). Ceilalți erau ruși și ucraineni. În luna august 1940, în locul fostei provincii românești Basarabia, sovieticii au înființat, la a șaptea sesiune a Sovietului Suprem, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM). Pentru ocuparea funcțiilor locale nu s-au organizat alegeri republicane, ci s-au numit cadre de către organele militare și de partid de la "centru". A existat totuși o delegație a basarabenilor la Moscova. Dintre 31 de membri, 19 erau etnici ruși, 4 evrei, un ungur și 7 moldoveni filo-sovietici. Dintre fostele județe românești, Hotinul, Ismailul și Akermanul au fost "date" Ucrainei, deși populația românească depășea numeric celelalte etnii: moldoveni 28,3 %, ucraineni 25,4%, ruși 18,2%, iar restul alte naționalități. Legislația sovietică a fost rapid adoptată și în RSSM. La 15 august 1940 s-au naționalizat băncile, întreprinderile industriale, cele din transportul feroviar și din telecomunicații, mulți proprietari preferând să se refugieze în România vecină. Din februarie 1941, alfabetul latin a fost interzis pe teritoriul RSSM.


Cei care s-au opus

La Consiliul de Coroană din 27 iunie 1940, șase membri s-au opus cedării Basarabiei și a nordului Bucovinei. Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, ½tefan Ciobanu și Ernest Urdăreanu se arătau încrezători în forța militară a armatei române. Chestiunile de ordin militar nu le erau însă familiare "temerarilor" membri ai Consiliului. După terminarea ședinței, Regele Carol al II-lea nota amuzat în jurnalul său: "Un mic incident comic-tragic a fost în cursul atacului lui Iorga împotriva lui Țenescu: l-am întrebat (pe Iorga – n.n.) cât crede că ar costa un avion de bombardament, mi-a răspuns că probabil vreo 500.000 lei, a rămas extrem de uimit când a auzit că acesta costă 30 de milioane". După ce evacuarea Basarabiei a devenit o realitate, Nicolae Iorga și-a continuat protestul față de cedările teritoriale. El i-a atras de partea sa și pe alți politicieni și intelectuali ai epocii, printre care Ion Mihalache, Iuliu Maniu, A.C. Cuza, C.I.C. Brătianu, istoricul Gheorghe Brătianu și gazetarul Stelian Popescu. Ei au contestat "recunoașterea legală" a cedărilor într-un memoriu înaintat președinției Consiliului de Miniștri.


Victimele pactului secret

Cu o săptămână înainte de începerea celui de-al doilea război mondial, Germania nazistă și URSS au încheiat un pact surprinzător pentru mulți contemporani. La 23 august 1939, Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov, miniștrii de Externe german, respectiv sovietic au semnat pactul ce le-a purtat în istorie numele. Prevederile protocolului adițional secret delimitau practic sferele de influență ale celor două state între Marea Baltică și Marea Neagră. Destinele Finlandei, Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Poloniei și al României se decideau practic la Moscova. "În privința Europei sud-estice, stipula articolul 3 din tratat, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii." În 1940, rușii au pretins României în plus față de ce "obținuseră" prin semnarea pactului, și nordul Bucovinei. De-abia după 60 de ani (24 decembrie 1989), deputații poporului din URSS au recunoscut existența protocolului secret și l-au declarat nul.


Masacru la Fântâna Albă

Pe la începutul anului 1941 printre românii aflați sub ocupație sovietică s-a răspândit un zvon. Se spunea că cei care vroiau să plece în România trebuiau doar să completeze o cerere în limba rusă și apoi treceau nestingheriți Prutul. Activiștii locali au fost uimiți și speriați în egală măsură de amploarea cererilor primite la reședințele raionale de miliție. Le-au spus oamenilor că până la noi "directive" listele de plecări rămâneau închise. Zvonul cu pricina ajunsese și la urechile bucovinenilor din preajma orașului Storojineț. Aceștia sperau să forțeze granița cu România și și-au dat întâlnire la Hliboca, localitate apropiată frontierei. Circa 3.000 de oameni s-au încolonat, având în fruntea lor preoții. Încurajați perfid de cadrele NKVD-ului, au fost somați de către grăniceri la punctul de vamă Fântâna Albă. Nu s-au oprit la focurile de armă ale soldaților și în scurt timp, s-a tras în plin în coloana de români. Se pare că pentru morți fuseseră pregătite dinainte șanțuri ca să-i îngroape. Numărul victimelor nu este cunoscut nici acum cu exactitate.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Caravana Jurnalul Național 2007

Mesaj Scris de Continut sponsorizat Astazi la 8:04


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 3 Inapoi  1, 2, 3

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum