Stepaniuc, doctorul moldovenismului

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Stepaniuc, doctorul moldovenismului

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 9 Iul 2007 - 5:37

Comunistul Victor Stepaniuc ține neapărat să devină doctor în istorie! Acesta a depus, acum două săptămâni, teza sa de doctorat cu titlul „Evoluția statalității moldovenești în epoca contemporană” la Institutul de Istorie, Stat și Drept (IISD) și la Academia de Administrare Publică (AAP). Unii cercetători științifici i-au avizat deja lucrarea și ideologul statalității moldovenești așteaptă să-i fie conferit titlul de doctor! Surse demne de încredere au declarat pentru JURNAL că teza lui Stepaniuc este efectuată în baza cărții sale, publicată acum doi ani - „Statalitatea poporului moldovenesc” și, pe lângă faptul că este o revenire la istoriografia sovietică, este plină de aprecieri eronate și tendențioase.

Având în vedere funcția pe care o deține – președinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, știință, învățământ, tineret, sport și mijloace de informare în masă, lui Stepaniuc, care are la mână toate domeniile de profil, nu-i va fi greu să se facă doctor în „statalitatea moldovenească”. Acesta, probabil, nu vrea să rămână în urma prim-secretarului Partidului Comunist din RSSM, Ivan Bodiul, care era de profesie doctor veterinar, dar s-a făcut doctor în filozofie, sau în urma comuniștilor doctori Vadim Mișin și Valerian Cristea, iar mai nou - ministrului Culturii și Turismului, Artur Cozma. Cu o lună înainte de a fi susținută, lucrarea stepaniuchistă va fi făcută publică pentru „dezbateri”.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Stepaniuc, doctorul moldovenismului

Mesaj Scris de pikaj la data de Mier 23 Ian 2008 - 12:27

de unde sa gasit si gaina asta prapadita sa ne invete limba?
e un prost care pina la 5 ani vorbea prin semne si acum a devenit lingvist si istoric, la ..... lam vazut!
(scuzati dar mam enervat) Mad

pikaj
membru activ
membru activ

masculin Number of posts : 112
Age : 27
Localizare : Romania Mare
Registration date : 05/11/2007

Sus In jos

Re: Stepaniuc, doctorul moldovenismului

Mesaj Scris de pikaj la data de Mar 12 Feb 2008 - 17:28

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

spunea: (''mai prosti ca mine nu-s'') pig

pikaj
membru activ
membru activ

masculin Number of posts : 112
Age : 27
Localizare : Romania Mare
Registration date : 05/11/2007

Sus In jos

Re: Stepaniuc, doctorul moldovenismului

Mesaj Scris de Continut sponsorizat Astazi la 11:48


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect
 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum