Cuvinte despre Basarabia

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Cuvinte despre Basarabia

Mesaj Scris de basaru la data de Vin 5 Oct 2007 - 17:21

Basarabia mea

[unele fragmente sunt taiate]

Vă povestesc despre Basarabia pentru că este pământul bunilor mei, este locul în care am încă rădăcini și de care mă simt legată, tărâmul dintre ape după care tânjim încă...

Nu se poate separa timp de secole istoria Basarabiei de istoria Moldovei pentru că la începuturi vorbim de același teritoriu, și mi se pare firesc să încep această istorisire neconvențională privind soarta teritoriului ce se cheamă azi Republica Moldova și căruia noi îi spunem încă "Basarabia" , cu începuturile Moldovei ca stat locuit de români.

...nu suntem un amestec pur de daci și de romani ci și ceva cumani, pegenegi și slavi) și tot atunci marca Moldovei în nord, în frunte cu nobilul maramureșean Dragoș. Dar întărirea puterii regatului Ungariei a provocat împotrivirea forțelor politice locale iar în 1359, Nicolae Alexandru obține acceptul patriarhiei de la Constantinopol pentru mutarea scaunului metropolitan de la Vicina la Argeș; are loc și o mișcare antimaghiară în marca Moldovei reprimată de regalitate cu ajutorul unor nobili români maramureșeni! Aceasta este ironia istoriei... Și pentru că asta nu e tot, lituanienii au adus un aport remarcabil apariției acestui stat românesc. Aceștia îi bat pe tătari la Sinie Vodi și înaintează până la Nistru iar voievodul maramureșean Bogdan profită de conjunctura favorabilă, trece în Moldova și alungă pe urmașii lui Dragoș. În 1364 încercarea regatului ungar de a restabili controlul eșuează și iată că abea acum vorbim de un stat independent moldovean! Vreți să vă spun și o consecință interesantă a acestui fapt?! Ludovic I, având exemplul lui Bogdan și a infidelității lui trece la represalii împotriva românilor ortodocși din Transilvania încercând convertirea lor la catolicism și condiționând calitatea de nobil de apartenența la religia catolică...

Dinastia Bogdăneștilor va fi cunoscută în istoriografia modernă ca Mușatină după numele unei femei, Margareta-Mușata, iar Domnul de la Suceava se intitula in 1390: "stăpân până la mare" având deja încorporat în Moldova, teritoriul sudic Basarabia, teritoriu cucerit de la munteni și unguri, de atunci urmând o istorie comună de aproape patru secole. Din istoria statului moldovean o să vă amintesc succint câteva figuri de marcă ce au punctat prin calități remarcabile, drumul românilor moldoveni. Primul ar fi Alexandru cel Bun care are o domnie lungă și sub al cărui sceptru Moldova se întinde până la Cetatea Albă (cetate veche bizantină deținută apoi de genovezi, și care acceptă suzeranitatea domnitorului moldovean). Alexandru este vasal al regelui Poloniei și chiar a participat la o luptă faimoasă între polonezi și cavalerii teutoni.

Cel mai remarcabil domnitor al Moldovei va fi însă Ștefan cel Mare, nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun, copil din flori, motiv pentru care a avut inițial dificultăți de a urca pe tron. Ștefan cucereste Chilia de la munteni și unguri (atrăgându-și astfel dușmănia lui Matei Corvin). De pe vremea lui datează deasupra intrării în Cetatea Albă, stema cu capul de bour (avem și o emisie filatelică celebră cu această stemă moldovenească!), stemă ce se mai vede și astăzi.

Ștefan s-a bătut nu numai cu turcii, cum știm toți, ci cu polonezii și cu ungurii (chiar pe Matei Corvin l-a invins la Baia și l-a alungat peste Carpați!).După ce îl învinge pe Soliman Pașa la Vaslui, în momentul în care Imperiul Otoman era în plină înflorire și putere, faima lui trece granițele Moldovei și chiar Papa îl proclamă "Athleta Christi" - Atletul lui Christos!. Turcii revin după un an și se înțeleg cu tătarii să atace simultan mica Moldovă. Răzeșii basarabeni părăsesc armata lui Ștefan pentru a-și apăra vetrele amenințate de tătari în sud, domnul rămâne cu o mică armată din boieri și slujitori, fiind învins la Războieni în 1476 și iată cum basarabenii au hotărât soarta bătăliei! Mai târziu pierde Chilia și Cetatea Albă, atacate de turci, dar mai mult ca sigur și prin trădarea genovezilor aflați sub asediu. Acest lucru a avut consecințe economice majore, pentru că cele două cetăți erau o importantă sursă de venit pentru visteria moldoveană, determinând sărăcirea țării.

În istoria moldoveană mai trebuie menționat momentul Mihai Viteazul, când pentru scurtă vreme Mihai este stăpân pe Moldova (dupa ce l-a alungat de pe tron pe Ieremia Movilă, care complotase cu polonezii să instaleze pe fratele lui, Simion Movilă, pe tronul Munteniei). Deci iată că nu animat de sentimente nobile naționaliste, așa cum am fost învățați la orele de istorie în vremea comuniștilor, s-a gândit Mihai să uneasca cele trei principate! Motivele erau mult mai prozaice, chiar dacă pașoptiștii redescoperă figura acestui, fără îndoială, brav și curajos domnitor, și o reinventează deși - paradoxal - a fost un domn nepopular printre românii contemporani lui! Pierde Moldova în fața polonezilor care, conduși de Jan Zamoyski, alungă garnizoana lăsată de Mihai. Și ironia sorții, mai târziu este alungat și din Muntenia, iar Simion Movilă îi ia locul pe tron! - știti vorba românească, "de ce ți-e frică nu scapi!"

Mai avem un domnitor în Moldova, ce merită remarcat, Vasile Lupu. S-a botezat Vasile pentru că "Vasilevs" înseamnă rege și el avea pretenția de a reînvia Imperiul Bizantin, lucru reflectat în luxul de la curte, fără precedent, dar domnia lui a dat strălucire Moldovei, străinii fiind impresionați de aceasta curte fastuoasă într-o țară așa mică.

Și iată că ajungem la figura luminoasă a unui domn intelectual, Dimitrie Cantemir ce a domnit între 1710 și 1711, domnie scurtă, dar însemnată. Dimitrie Cantemir avea o inteligență remarcabilă, fiind poliglot și om de aleasă cultură (știați că el este inventatorul unui sistem de transcriere a muzicii turcești?!). Ajuns pe tron (pus de otomani), îi trădează pe aceștia și ia legătura cu Petru cel Mare, pentru a se elibera de sub dominația turcă. Patriotismul îl determină să nu vadă lucrurile clar și semnează un tratat secret de vasalitate cu Imperiul Rus (trebuie să mulțumim acum pentru că rușii nu au învins atunci, căci întreaga Moldova ar fi devenit o "gubernie" a imensului imperiu de la răsărit!). După înfrângerea suferită la Stănilești, Dimitrie se retrage în Rusia, unde trăiește până la moarte, în exil, lăsând în urmă o celebră Istorie a Imperiului Otoman și Descrierea Moldovei.

Și acum ajung la momentul dureros pentru nația română: pierderea Bucovinei și mai apoi a Basarabiei.

Pe plan european situația politică devenise extrem de complicată, pentru că ciocnirile dintre marile puteri ce-și disputau influențele, mereu în căutare de noi teritorii care să le întărească statutul de stăpânitori ai continentului, generează o serie de războaie: războaiele austro-ruso-turce. În urma războiului din anii 1768 - 1774 se încheie o pace prin care Austria, ca preț al intervenției sale diplomatice, obține în 1775 de la Poartă cesiunea unei părți a nordului Moldovei, Bucovina (nume ce înseamnă în slavonă pădure de fag), teritoriu ce trebuia să le ușureze trecerea spre o regiune a Poloniei pe care o obținuseră în 1771. Austriecii administrează bine provincia, dar favorizează popularea cu ruteni, românii devenind o minoritate, lucru accentuat în 1830 când are loc marea migrație evreiasca din Galiția și Rusia.

Profitând de faptul că Austria înfruntă o nouă amenințare venită din partea Revoluției Franceze și a unui general genial numit Napoleon, Rusia îi provoacă pe turci la un nou război, ocupând "Principatele Dunărene", cum eram deja cunoscuți în cancelariile occidentale, vreme de șase ani fiind sub stăpânire rusă (1806 -1812). Negocierile de pace durează luni de zile iar rușii încep să se grăbească pentru că Napoleon se pregătea să atace Rusia. Un fapt inedit, pacea se semnează în fine, în celebrul Hanul lui Manuc din București, unde pe data de 16/28 mai 1812, rușii devin stăpâni pe Moldova dintre Prut și Nistru, pe care o numesc "Basarabia", după numele purtat în Evul Mediu de teritoriul sudic al Moldovei.

Aceasta a fost o imensă greșeală diplomatică a Porții, iar aceștia au găsit repede un țap ispășitor în persoana lui Dimitrie Moruzi, fiu de domn fanariot și mare dragoman (funcție importantă - un soi de translator, pentru că religia nu le permitea turcilor să învețe limbi creștine "spurcate" și atunci se foloseau de acești greci isteți, culți și poligloți). Dimitrie Moruzi a sfătuit încheierea păcii păguboase prin care am pierdut Basarabia, dar nu el a luat decizia căci și sultanul și marele vizir aveau toate datele pentru a cântări corect situația. Cum de ne-a păcălit destinul astfel, nu stiu, dar consecința o știm prea bine cu toții: 200 de ani Basarabia își va scrie istoria alături de Imperiul Rus!

Și acum ajungem la momentul glorios de la 1918, România Mare, România Unita!

În timpul Primului Război Mondial am luptat alături de aliați; Ferdinand cel Loial (sprijinit de Regina Maria care a fost o femeie cu totul remarcabilă și a făcut mai mult pentru țara noastră decât lasă să se știe manualele de istorie!), pornește război împotriva țării sale natale și devine astfel mai român decât toți românii. După ce armata germană ne-a silit să ne retragem guvernul la Iași, iar din regat mai rămăsese doar Moldova ca ultimă linie de rezistență, iar în Rusia se pornise revoluția bolșevică, suntem siliți să îi trădăm pe aliați și să semnăm pace separată cu nemții, greșeală care ne va îngreuna mult situația la negocierile de pace de la Versailles. Salvarea noastră a fost că regele nu își pusese semnătura pe tratatul din 17 mai 1918 și astfel această chichiță legislativă ne va oferi o portiță de ieșire. Între timp americanii au intrat și ei în război și astfel situația se răstoarnă și aliații ies victorioși.

Negocierile de pace au durat până în 1920 și aveam de înfruntat reticența aliaților, care se considerau trădați și pe bună dreptate, dar lucrurile aveau să evolueze spectaculos pentru țara noastră: Basarabia profită de revoluția rusă și se desprinde iar la 27 martie (9 aprilie) 1918, Sfatul Țării de la Chișinău votează unirea cu România. În Ardeal, profitând și ei de căderea imperiului Austro-Ungar, Marea Adunare Națională a Românilor din Transilvania, Banat și Crișana votează la 18 noiembrie (1 decembrie) același an, unirea cu țara, bucovinenii făcând același lucru cu trei zile mai devreme și astfel, în timp ce noi încă negociam cu aliații, în fapt România Mare deja era realitate! Se întâmplă că în Ungaria o lovitură comunistă condusă de Bela Kun amenință Europa întreagă cu răspândirea bolșevismului iar Armata Română, în ciuda interdicției din partea francezilor și a englezilor, intră adânc până la Budapesta pe care o ocupă în 4 august 1919. Glorioase clipe pentru nația română! În același an semnăm pacea cu Austria și Bulgaria, iar la Trianon, în 4 iunie semnăm pacea cu Ungaria. România Mare are toate provinciile istorice reunite pentru prima dată și după cum spune marele istoric Neagu Djuvara "suntem poate singura țară din Europa, în afară de micile țări, al cărei sentiment național este exclusiv întemeiat pe faptul că vorbim aceeași limbă de la Nistru până la Tisa, lucru care nu se întâmplă în alte țări unde sentimentul național s-a clădit de veacuri, încetul cu încetul, în jurul unei istorii comune. La noi cimentul este limba!"

Iată un argument pe care îl pot aduce românilor din diasporă care se întreabă de ce trebuie copii lor să își păstreze limba și nu mai bine să devină cetățeni ai lumii, eliberați de românisme! Limba românească ne-a ținut împreună ca nație!

Și după acest moment glorios al istoriei noastre urmează momentul amar când după numai 22 de ani de la Unire, Basarabia este pierdută iarăși în 1940 fără să tragem un foc de armă! Rușinoasă atitudine a poporului român căci nu putem blama numai Consiliul de Coroană pentru această decizie! Dintre cei șase membri care s-au opus cedării fără luptă, doi au fost Nicolae Iorga și un basarabean, Ștefan Ciobanu!

În iunie Ion Antonescu cu îndemnul faimos "Soldați români, vă ordon! Treceți Prutul!" a recucerit teritoriul pierdut cu un an mai devreme dar pentru scurtă vreme, căci știm toți ce a urmat. Basarabia a rămas definitiv pierdută și o dată cu ea, și România ajunsă pradă comunismului! Jumătate de secol care ne-a marcat profund pe toți cei care am cunoscut regimul opresiv de sorginte rusească, experimentul social început de Lenin și continuat într-o înlănțuire de dictaturi obediente Moscovei!

In 1944 au venit și bunii mei din Basarabia. Erau din satul Verejeni, județul Soroca (nordul provinciei) și frica de bolșevici i-a făcut să își lase toată averea, pământul și familia, au încărcat tot ce au putut într-o căruță cu doi cai și au pornit într-o lungă pribegie spre Regat. Sora bunelului meu nu a vrut sa plece si a fost exilata de rusi, care incepuseră un soi de epurare etnică in teritoriu, in Siberia. Ea a scapat cu viața, dar mulți români și-au lăsat oasele in pustiurile inghețate, muncind ca sclavi. Și străbunicii mei tot în gulag au murit!

Eu nu plâng atât pentru teritoriul pierdut, Basarabia, cât pentru oamenii locului, pentru basarabeni! Icoane îmi sunt bunicii, și oameni mai muncitori și cu frică de Dumnezeu nu am văzut! Vorbeau limba românească, nu ce auzim acum la moldovenii de peste Prut, cu "l"-urile rusești muiate și cuvinte stâlcite. Înainte de revoluție, o rudă a reușit să se întoarcă în Verejeni să vadă satul natal și s-a întors în România cu inima neagră! Majoritatea trăiau din ce furau de la colhoz, lumea sărăcită și parcă nu le mai păsa de viață, de viitor! Copii vorbeau rusește la școală și nu te mai puteai înțelege cu ei, mulți bărbați căpătaseră darul beției și un cenușiu general, ca peste tot unde materialismul dialectic devine "religie" supremă în stat.

Au distrus oamenii acelor locuri și distrugerea este mai profundă decât ne putem imagina pentru că 50 de ani de comunism au făcut mai mult rău decât 200 de ani de stăpânire rusă. Priviți la cele două Germanii, de Est și de Vest! Un popor milenar, glorios, scindat doar pentru câteva zeci de ani și acum, după atâta vreme de la căderea Zidului, există un soi ciudat de segregare: vesticii îi privesc de sus pe estici, ca și cum ar fi o specie inferioară! Câtă vreme trebuie să treacă pentru a repara aceste răni profunde?! În Basarabia rusificarea este doar o palidă urmare a anilor de ocupație comunistă, ce este mai grav, critica comunistă a creștinismului a surpat credința în Dumnezeu și a dărâmat scara de valori după care s-a ridicat peste vremi nația română. Și frumos expune Marin Preda în "Viața ca o pradă", consecința acestei surpări interioare: "biruitor nu iese un om liber, mândru și așteptat, ci bruta lașă, care, eliberată de orice morală, se selecționează rapid și se unește cu alte brute împotriva oricăror veleități de libertate și mândrie, omorând orice scânteiere a spiritului și aruncând omul în perversiunea delațiunii, a corupției și fanatismului".

Bunelu' a murit și nu a mai apucat să vadă iar apele Nistrului, de care imi vorbea cu atâta dragoste! Dar ne-a învățat să iubim acest tărâm - pentru noi încă virtual, un soi de Eden - povestindu-ne de frumusețea pamântului bogat și roditor, dealurile cu vii, de Nistrul atat de drag lui sclipind în soare, de căruțele pline cu pește prins peste noapte în năvoade, de petrecerile de Sfântu' Petru când se întâlneau rudele din toată Soroca, de viața tihnită ce curgea molcom și această lume idilică încă trăiește în inima mea, care plânge după tine și după oamenii tăi, Basarabia mea !...

Angela Țapu

publicat in revista Atheneum

varianta intreaga a scrierii pe [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Cuvinte despre Basarabia

Mesaj Scris de basaru la data de Joi 25 Oct 2007 - 11:51

Dispret pentru Basarabia (ARMAND GOSU)

Dupa incidentul de la Leuseni, ministrul de Externe al Romaniei, Adrian Cioroianu, a chemat-o la MAE pe ambasadoarea Republicii Moldova, Lidia Gutu, asigurand-o ca nu intentioneaza sa-i dea "cu rigla la palma", desi poate ca multi ar astepta acest lucru. Declaratia ministrului Cioroianu este emblematica pentru modul in care Romania si-a construit politica fata de Republica Moldova. Singura constanta in relatiile Bucurestiului cu Chisinaul a fost dispretul pentru statul de peste Prut. In ciuda faptului ca Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta Republicii Moldova, la 27 august 1991, oamenii politici de pe Dambovita n-au luat niciodata in serios acest stat. Nu i-au dat mari sanse de supravietuire, prezicandu-i esuarea fie in bratele Rusiei, fie in cele ale Romaniei. Pentru cel din urma caz si-au croit cu coatele loc la fereastra, de unde sa fie zariti de multime, in speranta sporirii zestrei electorale.

Dispretul pentru Basarabia nu e un produs recent. In perioada neutralitatii (1914-1916), in afara de Constantin Stere, el insusi basarabean, cu stagiu in inchisorile rusesti, niciun alt lider politic nu s-a luptat pentru soarta romanilor dintre Prut si Nistru. Cand cereau pornirea razboiului impotriva Rusiei, Alexandru Marghiloman si P.P. Carp nu tremurau de grija basarabenilor, ci doar erau consecventi filogermanismului lor si temerii de marele imperiu de la Rasarit. Politicienii de la Bucuresti si opinia publica din Regat au optat fara sa clipeasca pentru Transilvania in 1916. Ca Basarabia a fost prima provincie istorica care s-a unit cu Romania vremii e rodul contextului istoric generat de prabusirea guvernului Kerenski sub loviturile bolsevicilor lui Lenin. De altfel, tocmai pentru a se salva de incursiunile bolsevicilor, Republica Democratica Moldoveneasca a cerut ajutor militar guvernului roman refugiat la Iasi.

Basarabia a facut parte mai mult de doua decenii din Regatul roman. A fost o provincie exotica, mai degraba, careia nu i s-a acordat prea multa atentie. Chisinaul a ramas in toata perioada - memoriile disperate ale lui Ioan Pelivan adresate ministrilor de la Bucuresti stau marturie - un avanpost al culturii ruse. Nici astazi nu gasesti la Chisinau librarii romanesti, iar publicatiile din Romania nu au editii locale care sa se tipareasca in Republica Moldova. Pentru functionarii din administratia Regatului roman, Basarabia a fost un loc de exil, din care incercau sa plece cat mai repede. Astazi, la Bucuresti, unii stramba din nas cand vorbesc despre Republica Moldova, explicand savant ca "sufletul" romanesc al basarabenilor a fost pervertit de cultura rusa. Nu e nicio noutate. Aceleasi "teorii" circulau si acum 70 de ani.

O deosebire intre perioada interbelica si cea postcomunista exista totusi. Calitatea elitei politice face diferenta. Bratianu si Maniu au avut in basarabenii Pelivan, Inculet, Halipa si altii colaboratori politici de calitate. Pe cand, precaritatea clasei politice de pe Dambovita, aparuta dupa decembrie 1989, a atras doar personaje pitoresti, care au esuat in Partidul Romania Mare. Iar cel mai sponsorizat lider politic de la Chisinau din ultimii 17 ani, gratie discursului sau unionist si agresiv nationalist, se dovedeste a fi un stalp de nadejde al regimului Voronin.

Frecventa discursurilor publice despre Republica Moldova este o proba de politicianism marunt, si nu o dovada a interesului major fata de acest subiect. De altfel, timp de 17, ani nu a existat si nici astazi nu exista o strategie coerenta de politica externa pe relatia cu Chisinaul. Nivelul analizelor publice este de o precaritate inspaimantatoare. In literatura romana de specialitate nu exista nicio lucrare temeinica care sa explice evolutiile postsovietice din Moldova. Cele mai multe articole din presa nu sunt decat colaje realizate fara discernamant dupa presa de limba romana de la Chisinau. Ambasadorii Romaniei la Chisinau (cu o singura exceptie, Victor Barsan, in 1999-2000) sunt ilustri anonimi, cu o expertiza indoielnica pe Republica Moldova. Iar prezumtia ca relatiile externe cu Rasaritul sunt controlate de SIE - in MAE, cat si in ambasadele Romaniei din aceste tari, dar si la Cotroceni si la Palatul Victoria - nu poate fi o scuza pentru absenta unor strategii coerente. Oricum ar fi, nu sunt vinovati ofiterii din SIE si diplomatii din MAE pentru faptul ca niciun partid politic nu are creionata o strategie pentru Republica Moldova si nu si-a identificat parteneri in aceasta tara. Doar PSD a incercat sa construiasca ceva, insa fara consecventa.

Strategia Bucurestiului de a sprijini apropierea Moldovei la Uniunea Europeana n-are nicio valoare, cata vreme politicienii romani transmit semnale contradictorii Chisinaului. Republica Moldova a preferat Ungaria pentru a-si media relatia cu UE, ca un raspuns la politica cu prea dese accente neocoloniale a Romaniei.

In vara anului 1940, Romania a evacuat Basarabia fara sa traga un foc de arma. Ceausescu a dat pe mana KGB-ului un grup de basarabeni nationalisti romani care i s-au adresat, suficient de naivi sa creada in politica de independenta a Bucurestiului fata de Moscova. Dupa aderarea la UE, Romania a facut tot ce-a putut ca sa-i umileasca pe basarabenii care aveau nevoie de viza. De mai bine de o jumatate de deceniu ii umileste pe cei care au depus cereri pentru a obtine cetatenia romana.

Multa vreme am crezut ca relatia cu Republica Moldova e dominata doar de incompetenta si ignoranta. Acum cred ca doar dispretul fata de cei de peste Prut poate explica atitudinea Bucurestiului fata de Republica Moldova.

Revista 22


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Cuvinte despre Basarabia

Mesaj Scris de basaru la data de Mier 14 Noi 2007 - 20:35

Recviem pentru Basarabia

Andrei Vartic
22 iulie 2001
Chisinau

redau doar o un fragment de inceput..

Recviem pentru Basarabia


"Curaj prieteni, desteptati-mi patria,
daca vreti sa pot dormi in pace!"
Alecu Russo,
5/17 februarie 1859


1. Domnul Dumnezeul parintilor nostri poate fi, oare, invocat, dulce Rom^anie, in care locuiesc 22 milioane de rom^ni, asa ca sa se indure de lacrimile a 3,5 milioane de rom^ni din Basarabia, sfisiati si de interesul geo-politic rusesc, care intelege sa-si pastreze pozitiile doar cu forta dura a saracirii zonelor de influenta pina la infometare si de-culturalizare; si de mana dominatoare a pragmatismului euro-atlantic, care nu are ochi pentru a vedea cum 600.000 de rom^ni din Basarabia au si devenit robi natingi, maltratati fara mila pe plantatiile lui de globalizare?

Domnul Dumnezeul parintilor nostri poate fi, oare, invocat, dulce Rom^anie, ca sa se indure de scoaterea brutala a limbii rom^ne din gura rom^nilor din Basarabia cu forta dura a mesianismului rusesc; de scoaterea istoriei rom^nilor din Basarabia de pe fundamentul etno-cultural matern, rom^nesc cu forta democratiei euro-atlantice; de scoaterea stravechii fiintari casnice rom^nesti dintre Nistru si Prut cu forta nemiloasa a politicii locale de moment care, iata, nu ne da altceva decit mizerie si lacrimi, indobitocire spirituala si devastare de zestrea etno-culturala rom^neasca, dar si de cea euro-atlantica, care e si ruseasca?

Domnul Dumnezeul parintilor nostri poate fi invocat, dulce Rom^anie, ca sa se indure de femeile tinere moldovence, care, pentru a-si hrani copilasii, ba chiar si viitorii copilasi, au implut lumea de baruri si circiume din Cosovo, unde regimente de soldati beti din NATO utilizeaza de multe ori o singura femeie din Basarabia; sau de barbatii tineri moldoveni care, pentru a-si croi o casuta in prapaditul lui sat sorocean sau orheian, muncesc ca robii, sint batuti ca animale, hraniti mult mai rau ca animalele si doarm nespalati prin cotete in Rusia, Spania, Italia, Grecia, Turcia, Israel sau Portugalia, impreuna cu porcii, gainile si cu paduchii acestor fiinte?

Daca ar fi sa cintarim, dulce Rom^anie, raspunsul la intrebarile noastre alecu-russo-iste, cu sondajele de opinie din Rom^ania (vezi ziarul "Ziua" din 22 iulie 2001), ar reiesi ca rom^nii din Basarabia nu mai au nici dreptul la aceasta ruga catre Dumnezeu. Fiindca peste 70% din rom^nii din Rom^ania sustin ca Basarabia este pierduta pe veci si, in consecinta, se intorc la ea cu fundul, fiindca au a se da cu el in distractiile de la Mamaia, de care e plin toata ziua neistovitul televizor de la Bucuresti.

Daca ar fi sa cintarim, dulce Rom^anie, ce s-a intimplat in zona etno-culturala a rom^nitatii intre 1989 si 2001 multe neamuri moderne ar tipa de prostia si nevrednicia noastra. Un milion de rom^ni, Doamne Dumnezeule, un milion de rom^ni din Basarabia, au stat in genunchi in ziua de 27 august 1989 (la Bucuresti pe atunci nici nu se vorbea de revolutie) in Piata Centrala din Chisinau si, plingind, au votat pentru limba stramoseasca, pentru credinta stramoseasca, dar si pentru noua democratie euro-atlantica, si pentru pacea interetnica, si pentru prietenia cu Rusia, si lucrul acesta a fost trecut usor cu vederea si de Rom^ania, si de Rusia, si de lumea euro-atlantica.

Alt milion de rom^ni a iesit in octombirie-noiembrie 1990 in strada pentru a nu permite sfisierea hotarelor basarabene, dar si recucerirea ei de catre naluca comunismului si, iara, si Rom^ania, si Rusia, si lumea-euro-atlantica, s-a facut a nu-i vedea pe acesti bieti oameni, lasati de interesul geopolitic si fara resurse energetice, si fara resurse de apa, si fara resurse democratice, si cu o populatie majoritar agrara, si cu o industrie falimentara care a apartinut complexului militar rusesc, reorientata iresponsabil dupa alegerile din 1994 doar spre domeniul economic agricol (or, se stie, absolut toate tarile avansate mizeaza pe servicii - 60-70% din PIB, industrie 10-15% din PIB, constructii 7-12% din PIB si agricultura 4-8% din PIB). Inca un milion de oameni a iesit in strada in uitata Basarabie si in acel august de criza planetara din 1991, ca sa spuna nu! si comunismului, si fascismului, si sa spuna da! democratiei si economiei de piata, si iara, si Rom^ania, si Rusia, si lumea euro-atlantica nu au vazut lucrul acesta.

Daca ar fi sa cintarim, dulce Rom^anie, singele nevinovatilor baietandri care au murit in provocarea de pe Nistru, din 1992, a Armatei a XIV-a rusesti, daca ar fi sa mingiiem, macar sa mingiiem, capetele miilor de raniti si schiloditi ai acelui razboi alogic dintre rom^nii de pe malul drept cu rom^nii de pe malul sting, daca ar fi sa punem macar cite un leu rom^nesc in palma calica a cersetorilor acelui razboi, in majoritatea lor copii, daca ar fi sa aducem chiar toate cintarele lumi, o, dulce, dulce Rom^anie, tot nu ar ajunge ca sa masoare spatiul de ingenunchere a ideii rom^nesti si euro-atlantice, adica democratice, in Basarabia de dupa 1989.

S-ar putea sa ne oprim aici sfisietorul cuvintelnic, fiindca la ce bun sa pomenim actele primului parlament basarabean din 1990, cel care a votat tricolorul ca drapel de stat si "Desteapta-te, rom^ne!" ca imn de stat? La ce bun sa amintim ca acelasi parlament a votat atunci si o splendida lege de trecere la economia de piata, si o hotarire de informatizare globala a Basarabiei inaintea vestitei legi Gore, votata de Senatul SUA abia peste un an (in conditiile agriculturii de risc din Basarabia, a lipsei totale a resurselor energetice si a altor materii prime, chiar si a resurselor de apa sau a celor ecologice, unica sansa de esire din criza economica este industria serviciilor software si hardware, pentru care in Basarabia s-a creat de catre complexul militar rusesc o basa umana profesionala). La ce bun sa amintim acum, in 2001, ca acel parlament basarabean, ales in 1990, a votat cu o majoritate zdrobitoare dezlipirea de Rusia comunista si de comunism? Ca partidul comunist al lui Lenin si Stalin (care nu are atingere aici cu partidele comuniste din multe tari moderne), vinovat de genocid in proportii planetare (zeci de milioane de oameni ucisi fara mila), vinovat de o saracire necrutatoare a altor zeci de milioane, dar si de neputinta totala de a construi macar vectorul unei economii care sa aduca bunastare, a fost scos atunci inafara legii? [...]

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Cuvinte despre Basarabia

Mesaj Scris de basaru la data de Sam 17 Noi 2007 - 13:07

un editorial de al lui Nicolae Dabija din Literatura si Arta

Patriotism antinațional

Anul 2009 e declarat, conform unui decret prezidențial, „an al sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc”.
Dar de ce 650 de ani, și nu 657?
De ce să se înceapă numărătoarea din 1359, și nu din 1352?
Pentru că anume în 1352 o puternică armată de români (valahi), condusă de voievodul Dragoș din Maramureș, a coborât din munții Transilvaniei pentru a-i alunga pe tătari și a înființa o formațiune statală cu numele Moldova.
Lui Dragoș îi urmează în scaun voievodul Balc, fiul lui Dragoș.
După Balc, la 1359, urcă pe tronul Țării Moldovei Bogdan, un alt român din Maramureș.
Deci denumirea exactă a sărbătorii ar fi nu cea menționată în decret, ci: „650 de ani de la urcarea în scaunul Moldovei a voievodului Bogdan”.
Numele inițial al voievodatului e Marea Valahie. În 1386 Vasile I, cneazul Moscovei, după ce evadase din hoarda tătară, care-l ținuse ostatic, este adăpostit la curtea sa de către Petru I Mușat, „domnitorul Marii Valahii”.
Numele de Moldova s-ar putea să provină de la numele orașului Baia, care-și zicea înainte de 1352 „Moldova”, și care a fost prima capitală a noii formațiuni statale.
În timpul primilor voievozi, Moldova nu se întindea decât până la Prut, Petru I Mușat și Roman I fiind cei care-i vor înghesui pe tătarii din Orheiul Vechi (orașul lor de aici, Șehr al-Jedid, era unul dintre cele mai mari din Europa, având până și monetărie), Costești, Cetatea Albă ș.a., silindu-i cu forța armelor să se refugieze dincolo de apa Nistrului. Abia în 1392 Roman I se va intitula în gramotele sale: „Voievod al Țării Moldovei de la munte și până la mare”.
(Apropo: unde ni-s Munții, unde ni-i Marea?!)
Românii maramureșeni și-au creat un stat al lor între Carpați și Nistru, care nu putea fi decât românesc, pentru că ei sunt români.
Timp de mai multe secole poporul român a fost nevoit să trăiască în cadrul unui pluralism statal, constituindu-se în trei formațiuni, fenomen prin care au trecut și alte popoare, ca cele german, francez, rus, italian ș.a., până au reușit, cele mai multe abia în secolul XIX, să se adune într-un singur stat. Unitatea etnică a românilor s-a menținut prin unitatea limbii, culturii, tradițiilor, credinței, conștiinței naționale că locuitorii Moldovei, Munteniei și Transilvaniei aparțin unuia și aceluiași neam – neamul românesc. Dorințele de unitate s-au manifestat în diverse perioade: 1600, 1859, 1918, dar poftele nesăbuite ale celor trei imperii – Otoman, Habsburgic și Țarist – între care s-au pomenit țările românești, au făcut tot posibilul ca acestea să nu se afle între fruntariile aceluiași stat decât intervale scurte de timp.
Aniversarea urcării lui Bogdan-Voievod pe tronul Moldovei trebuie să devină o sărbătoare românească, nu una antiromânească. Ea urmează să fie conjugată, în 2009, cu o altă mare sărbătoare – 140 de ani de la Unirea Moldovei și a Munteniei într-un singur stat. Cu atât mai mult cu cât ideea Unirii a aparținut Moldovei (dacă aceasta nu se unea în 1859 cu Muntenia, demult era înghițită de ruși) și primul domnitor al celor două țări românești fuzionate a fost un moldovean – Alexandru Ioan Cuza.
Iar cei 650 de ani de istorie aparțin Țării Moldovei, și nu Republicii Moldova.
Țara Moldovei este o lucrare colectivă a voievozilor ei luminați, de la Dragoș, Bogdan, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, considerat cel mai mare român al tuturor timpurilor ș.a., iar Republica Moldova e o operă a lui Stalin, Hitler, ce s-au înveșnicit prin râurile de sânge cu care au inundat Planeta.
Serbată la Chișinău, izolat de adevărata Țară a Moldovei, aniversarea a 650 de ani a întronării voievodului Bogdan este un act de separatism local, de naționalism raional. Ea face parte dintr-o campanie electorală camuflată. În 2009, partidul comuniștilor vrea să ia zimbrul de coarne și să câștige alegerile cu idei aparținând „moldovenismului antiromânesc”, inventat de acest comando rusesc în R. Moldova, care e partidul comuniștilor.
Se vor sărbători cei 650 de ani, cum se subliniază în decretul propriu-zis, „din necesitatea cultivării spiritului patriotic”.
Care „spirit patriotic”?! Evident cei de la putere confundă patriotismul cu antiromânismul.
Cine e cel mai mare antiromân, acela e considerat și cel mai mare patriot.
Iar cei care luptă gratuit, la „de-a gata” (trebuiau s-o facă în 1989–1991, când ne mai aflam în URSS) pentru statalitatea obținută de alții, o vor doar pentru ei și odraslele lor.
A afirma că Dragoș și românii săi, cu care a venit din Maramureș, erau de „naționalitate moldovenească” și că aceștia vorbeau „limba moldovenească” e cea mai mare prostie.
Ei erau valahi (români) și vorbeau limba valahă (română). Dragoș și oștenii săi nu s-au născut în 1352 sau 1359, când ajunseseră la apa Moldovei, ei au avut părinți, care le-au dat viață, iar aceia erau de neam valah („valahi”, și nu „moldoveni”, le spun descălecătorilor și cronicile ungare ale vremii).
Basarabia e o parte a Țării lui Ștefan cel Mare, dar nicidecum nu e Țara lui Ștefan cel Mare.
Republica Moldova este o bucățică de țară și o așchie de popor izolat de restul lui, pe care cei care au izolat-o au declarat-o „stat”. Și asta – pentru a ne îndepărta de frații noștri, pentru a ne înstrăina de noi înșine.
Tot ei ne-au declarat o națiune distinctă, care vorbim o limbă deosebită de cea română (V. Voronin și A. Stratan ne îndeamnă să respectăm cu sfințenie Constituția, unde e menționat că noi am vorbi „limba moldovenească”, de parcă Constituția a fost scrisă de însuși Dumnezeu și nu de niște deputați agramați și bețivi, agrarieni și comuniști, majoritari în 1994, ca și în celelalte legislative, în Parlamentul Republicii Moldova, care n-au ținut cont de Declarația de Independență a R. Moldova, și de adevărul științific, și nici de buna cuviință.
Tot ei au creat „Mitropolia Întregii (!) Moldove” pe un sfert de țară.
Tot ei ne-au declarat „popor polietnic”. (Sâmbătă, aflu dintr-o o emisiune televizată că în Europa locuiesc o sută de popoare și naționalități. Iar Voronin ne spune că în Republica Moldova locuiesc 120 de popoare și naționalități. Mai multe decât în toată Europa).
Și-apoi ce țară e Republica Moldova dacă toți domnitorii ei, cei pe care i-a avut timp de șase secole, sunt înmormântați în altă țară?!
Dacă marii ei cărturari și marile ei personalități își au locul de veci în afara frontierelor ei actuale?
Dacă toate capitalele pe care le-a avut de-a lungul istoriei ei (Baia, Siret, Suceava, Iași ș.a.) se află în alt stat?!
Țară e locul unde-și au mormintele lor voievozii, martirii și marii creatori, cei mai de seamă, ai unui popor.
Republica Moldova este o fărâmă din Țara Moldovei de altădată, furată de ruși în 1812 și fărâmițată tot de ei în 1940, 1944, 2001-2007 (când comuniștii au cedat Ucrainei locurile de la Palanca și lui Smirnov – Tighina, portul și clădirile administrative din Varnița ș.a.).
A pretinde că Republica Moldova ar fi succesoarea Țării Moldovei este identic cu faptul ca I. Smirnov să se pretindă urmaș al lui Ștefan cel Mare. Pe când I. Smirnov nu-i decât succesorul cotropitorului A. Suvorov.
Și Voronin e succesorul lui Suvorov, și nicidecum al lui Ștefan cel Mare.
Nicolae DABIJA

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Viitorul RM: nevoia de echilibru

Mesaj Scris de basaru la data de Lun 19 Noi 2007 - 21:49


Viitorul RM: nevoia de echilibru
Nicolae Negru

revista SUD-EST
( partea de inceput)
Cândva fiind minoritari in URSS, soarta noastră interesa prea puțină lume în Occident. Aceștia erau de obicei sovietologii – „soldații” unităților de avangardă de pe linia războiului rece, care încercau, prin diverse căi, inclusiv unele neconvenționale, să afle ce se petrece dincolo de „cortina de fier”.

„Contopirea”

Concluzia lor era corectă: popoarele sovietice, ajunse, conform propagandei comuniste, la un grad nemaivăzut de „înflorire”, erau supuse în realitate unei rusificări bine gândite, planificate, ele urmând în cele din urmă să-și piardă identitatea culturală în procesul tot mai intens de „contopire” și de formare a unui singur „popor sovietic”. În spatele unei aparente independențe culturale, erau puse în aplicare diverse pârghii de deznaționalizare, suplimentate cu politici de transferare masivă a populației slave din regiunile centrale în cele periferice ale imperiului, în timp ce populația din republicile naționale era deportată sau stimulată, după moartea lui Stalin, să emigreze în Rusia sau Kazahstan. Stabilindu-se masiv în localitățile urbane, înființând noi centre industriale în RSSM, în timp ce populația băștinașă era silită să rămână în colhozuri sau să emigreze „la țelină”, rusofonii exercitau o influență lingvistică dominatorie, atât prin instituțiile de stat, administrația centrală și administrațiile locale nou formate chiar de ei, în calitate de „cadre sovietice”, cât și prin întreprinderi, diverse unități economice și comerciale, așa încât sătenii care izbuteau să se stabilească la oraș, dorind să-și facă o carieră sau să-și găsească un simplu loc de muncă, nu aveau altă soluție decât să învețe limba rusă. Rușii nu erau obligați, nici chiar în calitatea de conducători de colhozuri, să învețe limba română și nici nu simțeau această necesitate, cu toate că, la început, știutorii de limbă rusă, mai cu seamă în sate, puteau fi numărați pe degete.

Despre aceste lucruri s-a scris mult în primii ani ai perestroikăi. Le evocăm doar în linii generale, pentru cititorii care nu au cunoscut realitățile sovietice.

Două societăți în una

Treptat, societatea moldovenească s-a stratificat din punct de vedere cultural și lingvistic: un strat rusofon, superior, tot mai mare, și altul românofon, tot mai redus din punct de vedere numeric. Se poate spune că existau două societăți în RSSM, una rusofonă în mâinile căreia se aflau toate pârghiile ideologice, administrative, economice, cu excepția culturii, literaturii și folclorului, și alta românofonă, marginală, periferică, de țărani și intelectuali, avându-i ca lideri pe scriitori și jurnaliști, care se autodeclarau păzitori ai conștiinței naționale, veghetori ai „candelei neamului”. Societatea rusofonă aproape că nu contacta cu cea românofonă, nu se interesa de viața ei. O parte însemnată a populației băștinașe, mai cu seamă a celei urbanizate, emigrase, din punct de vedere cultural, către societatea rusofonă, având cu cea de-a doua doar tangențe ocazionale. Societatea românofonă a devenit, treptat, mai ales în orașe, bilingvă, trăind, de facto, în două spații culturale. De aceea, volens-nolens, era supusă și ea unui intens proces de rusificare.

Conducerea, nomenklatura, aparțineau primei societăți, dar vegheau atent, prin vizorul KGB-ului, ca în cea de-a doua să nu se producă „fenomene nedorite”, devieri spre „naționalism” și „antisovietism”, care devieri, fiindcă veni vorba, erau pedepsite extrem de dur. În comparație cu țările baltice, trebuie să recunoaștem, totuși, spiritul de rezistență antirusă și antisovietică în RM a fost mult mai slab. Chiar dacă există și o serie de factori justificatori, în cazul dat contează rezultatul și acesta nu este deloc unul măgulitor pentru românii basarabeni.

Perestroika a găsit ce-a de-a doua societate pe muchia prăpastiei, într-o stare anemică, dezorganizată, fals optimistă și disperată în același timp. Cei care au avut ocazia să citească scrisorile sosite la redacția vreunui ziar în acea perioadă pot confirma că exprimarea cât de cât coerentă în limba româna prezenta o excepție chiar și printre învățătorii și profesorii din școlile cu predare în „limba moldovenească”.

Inversarea rolurilor


După oficializarea limbii române și proclamarea independenței situația a început să se schimbe, dar nu într-atât de repede și de simplu precum s-a crezut. Între rusofoni și românofoni s-a produs o oarecare apropiere, mai întâi prin intermediul deputaților și membrilor Guvernului, a funcționarilor publici care s-au pomenit deodată în fața necesității de a cunoaște „limba de stat”, măcar pentru a înțelege ce se vorbește în prezența lor. Chiar și în economie și comerț, unde limba rusă domină în continuare, nu pot fi evitate unele contacte cu limba română, atunci când omul de afaceri iese în public. Însă până la o „unire” și cu atât mai mult „contopire” a acestor două societăți mai e mult.

Cea mai mare parte a populației rusofone nu manifestă nuciun interes pentru limba română, pentru viața celeilalte societăți. Rusofonii nu citesc decât presa rusă, nu vizionează decât televiziunile ruse, nu frecventează decât teatrele ruse, și participă rar de tot la evenimentele unde nu se vorbește doar rusește. Se poate spune că societatea rusofonă se autoizolează, nu fără un sentiment de supărare, natural, de înțeles până la un punct, nedorind să comunice cu cea de-a doua societate, care din una „minoritară” s-a transformat, peste noapte, în „majoritară”. Anumite forțe politice, din interior, dar și din exterior, îi încurajează în această izolare.

Insistența de a egala statutul limbii ruse cu cel al limbii române ține nu atât de dorința, iarăși firească până la un punct, de a fi scutiți de învățarea limbii române, cât de simbolistica unui asemenea act. De jure, numai funcționarii publici au o oarecare obligație în acest sens, limba rusă având statutul de „limbă de comunicare interetnică”, conform legii funcționarii limbilor în RM, adoptată în 1989. Legea prevede, printre altele, ca toată documentația din instituțiile publice să fie redactată în română și rusă, ceea ce înseamnă că, de facto, limba rusă este și ea limbă de stat. Rusofonii protestează în felul acesta împotriva realității postsovietice, a inversării mai mult simbolice, deocamdată, a rolurilor limbii române și a celei ruse.

Ei pot fi înțeleși, nu trebuie grăbiți, dar nici încurajați în pornirile lor nostalgice, revanșarde uneori. Cedarea în acest sens ar putea avea consecințe politice imprevizibile pentru statul Republica Moldova.

Majoritatea ca minoritate

Deși pierde teren în mediul românofon, care se orientează tot mai mult spre engleză și spre alte limbi europene de circulație internațională, poziția limbii ruse în orașe e în continuare dominantă, fiindcă majoritatea rusofonilor refuză cu îndârjire să vorbească limba română, chiar dacă mulți dintre ei au învățat-o în școală. În mod „principial”, ei nu îți vor răspunde la salut cu „bună ziua” , ci numai cu „dobrâi den”. Un străin mai atent va constata cu mirare că în capitala RM riști să nu fii servit într-un bar sau restaurant, sau magazin, dacă te adresezi în limba oficială a statului. De aceea, probabil, unii diplomați veniți în misiune la Chișinău găsesc de cuviință să învețe limba rusă și să nu-și complice viața cu cunoașterea limbii oficiale. La fel, unele companii internaționale nu mai consideră rațional să facă publicitate în limba română, ci doar în rusă, ca să omoare doi iepuri dintr-o lovitură, mai cu seamă dacă produsul este adresat doar populației urbane. Sunt rare cazurile când etichetele mărfurilor importate se nimeresc să fie scrise și în română, de regulă cumpărătorul este informat doar în limba rusă, de parcă nu ar exista persoane, tot mai multe, care nu cunosc această limbă, mai cu seamă la sate. Unele ambasade nu se jenează să-și completeze personalul doar cu vorbitori de limbă rusă, cunoașterea limbii române nefiind obligatorie.


Străinii îi consideră pe românii moldoveni toleranți, și nu fără motiv, căci în care țară vei mai găsi o majoritate care să se comporte ca o minoritate? De fapt este vorba nu atât despre toleranță, care presupune o atitudine conștientă, cât despre o „insensibilitate”, un complex de „frate mic”, cultivat pe parcursul a zeci de ani de ocupație rusă. De cealaltă parte, refuzul populației rusofone de a vorbi limba română, conține toate elementele unei superiorități asimilate „cu laptele matern” și ale unei frustrări, ale unui resentiment față de „frații mai mici”, „nerecunoscători”, care, nitam-nisam, s-au răzvrătit și au distrus „Marea Uniune”. Adunate într-un singur vas, aceste complexe minoritare ale majorității, plus „angoasele” ei identitare moldo-române, și complexele majoritare ale minorității slave, cu „angoasele” ei postimperiale, îi impresionează plăcut, îi încântă chiar pe unii străini, îndeosebi pe cei rusofili.

Ca să ne măgulească, unii se încumetă să spună că la Chișinău ei descoperă semnele posmodernității identitare, că RM este cel mai interesant loc din Europa etc. Răspunsul nostru e că ar fi putut și ei să fie în situația noastră „interesantă”, dacă se lăsau ocupați de armata sovietică. Totuși, nu noi, cei „toleranți”, ci balticii – estonienii, letonii și lituanienii, care nu-i menajează pe „necetățenii” ruși, sunt astăzi membri ai UE. Ceea ce ar putea însemna că „toleranța” noastră occidentală este bună numai la ea acasă.


Dacă nu trișează, străinii entuziasmați nu observă probabil că „toleranța”, „bilingvismul”, „multiculturalismul” sunt în Republica Moldova ca un drum într-o singură direcție. „Bilingvă”, „tolerantă”, „multiculturală” este majoritatea, nu și minoritatea care refuză să comunice pe limba „aceasta”(un exemplu grăitor: companiile rusești nu vor plasa publicitate în ziarele de limbă română, și când se întâmplă totuși lucrul acesta, ele oferă publicitatea în limba rusă, neobligându-se să o traducă în română) și cu atât mai mult să consume, să facă parte din cultura „aceasta”. Excepțiile puține o reprezintă tânăra generație din familiile mixte. Deși limba română deține acum statutul privilegiat de limbă de stat, dominația informațională rusă se menține în localitățile urbane, piața radio și tv, piața de cărți, fiind preponderent rusească; relația culturală între rusofoni și românofoni nu e de interferență, nu e de îmbogățire reciprocă, ci de conviețuire silită, în cadrul căreia aproape că lipsește interesul reciproc. Scriitorii de limbă rusă, de exemplu, s-au separat până și organizațional de confrații lor de limbă română.

Rolul României

Impresionați de moldovenii poligloți, care conversează cu ușurință în română și rusă, înduioșați de această „idilă” (parțial)multiculturală, unii străini descoperă imediat că existența României de alături amenință „specificul” nostru, identitatea noastră „postmodernistă” și se grăbesc să vină cu sfaturi împotriva reunificării cu România, amintindu-ne despre toate păcatele ei și vorbindu-ne despre latura pozitivă a contactului cu cultura rusă. Chiar dacă au dreptate în tot ce îi reproșează din partea noastră României și în ceea ce îi iartă generos și îi atribuie nemeritat sau meritat Rusiei, binevoitorii noștri, unii dezinteresați, alții mai puțin dezinteresați, scapă din vedere faptul că fără cei 22 de ani interbelici, oricâte motive de reproș la adresa Bucureștiului ne-ar oferi ei, Republica Moldova ar fi fost astăzi o mare Transnistrie, și Rusia nu s-ar fi confruntat cu problema evacuării trupelor sale din această regiune. Urma culturală lăsată de România în perioada interbelică a fost atât de adâncă, încât nu a putut fi ștearsă de satrapii imperiali, oricât s-au străduit ei. Atunci când ne entuziasmăm de „toleranța” românilor basarabeni, de multiculturalismul din Republica Moldova, de polietnicitatea de aici, să nu scăpăm din vedere că românii transnistreni sunt mult mai „toleranți” decât cei din dreapta Nistrului. Ei nici măcar nu simt nevoia de a-și folosi propria limbă, de a comunica, din punct de vedere cultural, cu cei de pe malul drept al Nistrului. Prin însăși existența ei, România a jucat un rol salvator pentru limba și cultura română din Basarabia. Așa că toate „prelegerile” antiunioniste venite din partea unor oaspeți sunt, cel puțin, lipsite de tact. E ca și cum i-ai da sfaturi cuiva să nu-și respecte mama, de dragul „specificului interesant”, achiziționat în închisoare.

Rolul cultural al României devine tot mai ponderabil, în pofida barierelor politice. În unele domenii, ca literatura, teatrul, muzica ușoară, se prefigurează treptat un spațiu comun. Azi succesul literar sau muzical din RM nu este întreg dacă nu e completat cu o recunoaștere pe celălalt mal al Prutului. În unele cazuri, specificul basarabean îi asigură scriitorului sau artistului un avantaj pe piața românească de dincolo de Prut. Este clar că oricare va fi perspectiva politică a relațiilor dintre România și Republica Moldova, integrarea culturală este inevitabilă, pentru că ea este necesară în primul rând basarabenilor. Este greu de imaginat că cultura din RM ar putea fi izolată de cultura din România. Mai mult, Republica Moldova se poate stabiliza și dezvolta doar ca stat românesc. Dacă se va izola în provincialismul moldovenesc, românofob, meschin, anacronic, ridicol, ostracizându-și propria intelectualitate, după cum merg lucrurile în ziua de azi, RM are toate șansele să se transforme într-o enormă „stână”.

basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2717
Age : 76
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Cuvinte despre Basarabia

Mesaj Scris de Continut sponsorizat Astazi la 8:05


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect
 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum