Transnistria/ Igor Smirnov, detronat la dorința Rusiei

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Transnistria/ Igor Smirnov, detronat la dorința Rusiei

Mesaj Scris de Administrator la data de Lun 28 Ian 2008 - 12:55

Transnistria/ Igor Smirnov, detronat la dorința Rusiei

Rusia a ales persoana cu care îl va înlocui pe liderul transnistrean Igor Smirnov, în cazul în care acesta va refuza să negocieze pentru a ajunge la un acord cu Republica Moldova. Conform celor relatate de cotidianul Kommersant, în locul lui Smirnov va fi numit Evgheni Șevciuk.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

CONTROL. O delegație rusă, conform sursei citate, va merge la Tiraspol la începutul lunii februarie pentru a încerca să convingă autoritățile locale să ajungă la un acord cu cele de la Chișinău. În cazul în care liderul transnistrean Igor Smirnov dă dovadă de aceeași încăpățânare ca întotdeauna, Rusia are deja pe cineva pregătit să îi ia locul - președintele Parlamentului Evgheni Șevciuk. Ministerul transnistrean de Externe aprecia săptămâna trecută că doar recunoașterea independenței sale va contracara planurile occidentale de a crea a un "cordon sanitar" în jurul Rusiei și va aduce stabilitate în regiune. "În cazul recunoașterii Transnistriei, republica va rămâne singura verigă care va împiedica Occidentul să închidă lanțul așa-numitului cordon sanitar în jurul Rusiei. O dovadă în acest sens este și faptul că Ucraina își arată intenția de a intra în NATO, România este deja membră a Alianței, iar statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu are o bază solidă", se arată într-un comentariu publicat pe site-ul Ministerului de Externe transnistrean. În consecință, "recunoașterea Transnistriei nu va asigura doar protecția compatrioților ruși, dar va întări și securitatea Rusiei".

PIONUL VORONIN. Comunicatul Tiraspolulului vine în reacție la vizita recentă a principalului său adversar, președintele moldovean Vladimir Voronin, la Moscova. Șeful statului moldovean a fost distins cu o medalie pentru contribuția la unitatea popoarelor ortodoxe și a fost primit la Kremlin pentru o întrevere cu Vladimir Putin. Șeful diplomației moldovene Andrei Stratan a declarat. după vizită, că Putin și-a formulat sprijinul pentru reglementarea conflictului transnistrean prin acordarea unui statut de autonomie regiunii, în cadrul statului reunificat. Surse apropiate de negocierile ruso-moldovene citate de cotidian confirmă că Voronin a obținut sprijinul Moscovei în conflictul transnitrean. Singura problemă în calea rezolvării conflictului este dificultate de a-l convinge lui Smirnov să revină la masa negocierilor. Liderul transnitrean nu vrea niciun fel de apropiere de Chișinău, iar comunicatul recent al Ministerului de Externe, condus de aliatul său Valeri Lițkai, a confirmat acest lucru. La începutul lunii februrie, Moscova va încerca să îl convingă pe liderul trasnitrean. Sursele Kommersant spun că un grup de diplomați printre care secretarul adjunct al Consiliului de Securitate rus Iuri Zubakov, care se ocupă de relația cu R. Moldova, va merge la Tiraspol.

ÎN DIZGRAȚIE. Vizita este decisivă pentru soarta lui Smirnov, care a ieșit din grațiile Moscovei din mai multe motive. Mai întâi, Rusia nu a uitat că ajutoarele sale din 2006 au fost cheltuite pentru salariile funcționarilor, serviciilor de securitate și armatei. Pe de altă parte, Transnitria are datorii neplătite de un miliard de dolari pentru gazele ruse, bani pe care autoritățile i-au strâns de la populație, dar nu i-au virat Rusiei. Ultima gafă a fost că nora lui Smirnov, Marina Smirnova, care conduce Patridul Patriotic Transnistrean, dar și Gazprombank de la Tiraspol, le-a cerut localnicilor cu pașapoarte ruse să voteze pentru Rusia Dreaptă și nu pentru partidul prezidențial Rusia Unită la alegerile parlamentare din 2 decembrie și chiar a candidat pentru acest partid în regiunea autonomă Iamalo-Nenetski. În cazul în care Smirnov nu se va lăsa convins, Moscova i-a găsit deja un înlocuitor în persoana președintelui parlamentului și liderului Partidului Reînnoirii, Evgheni Șevciuk, care apără interesele mediilor de afaceri locale și are o viziune apreciată la Kremlin. El a fost la Moscova anul trecut pentru a semna acorul de cooperare cu Rusia Unită. Datorită eforturilor sale, 83,58% dintre transnistrenii cu pașapoarte ruse au votat cu partidul lui Putin la alegerile din 2 decembrie. Șevciuk a fost invitat la congresul Rusiei Unite la care a fost desemnat Dmitri Medvedev pentru a candida la alegerile prezidențiale, iar la scurt timp după aceea a fondat o mișcare de sprijin a acestuia în regiunea separatistă. Pe lângă eforturile sale de politică externă, Șevciuk încearcă activ să transforme Parlamentul local într-un nou centru de autoritate. Legislativul și-a arătat de mai multe ori în ultimele luni independența față de Smirnov, trecând peste veto-ul său la mai multe legi, inclusiv cea a bugetului și televiziunii de stat. "Smirnov nu mai este un membru atât de valoros al societății noastre cum a fost", a declarat fostul adjunct al ministrului transnistrean pentru securitate, în prezent deputat, Oleg Gudimo. "Există o interferență de influențe, iar faptul că niciun veto al președintelui nu a fost sprijinit dovedește acest lucru. Smirnov nu este capabil să opună rezistență. Se poate vedea un fel de lipsă de fermitate la el. Nu are dorința de a învinge", a spus oficialul. Aceasta înseamnă că Moscova este pregătită cu un plan B, în cazul în care nu ajunge la un acord cu Smirnov. "În cel mai rău caz, va păți ca Askar Akaiev", fost președinte al Kîrgîzstanului, înlăturat în martie 2005 prin Revoluția Lalelor, prezice un participat la negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Administrator
Admin

masculin Number of posts : 124
Age : 32
Localizare : Basarabia
Hobby : Basarabean
Registration date : 03/09/2006

http://basarabia.discutfree.com/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum