Înființarea eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române în Basarabia, condamnată de Patriarhul Ierusalimului

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Înființarea eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române în Basarabia, condamnată de Patriarhul Ierusalimului

Mesaj Scris de basaru la data de Mier 30 Ian 2008 - 19:50

Înființarea eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române în Basarabia, condamnată de Patriarhul Ierusalimului

Scandalul bisericilor ortodoxe române, înființate în Moldova, stârnește valuri. Patriarhul Ierusalimului, Theophilos, a condamnat decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a activa trei eparhii în cadrul Mitropoliei Basarabiei, în Republica Moldova, pe ceea ce Patriarhia Rusă numește teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse.

POZIȚIE. Într-o scrisoare adresată patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Aleksei al II-lea, dată publicității marți la Moscova, patriarhul Theophilos declară că problema deschiderii de eparhii nu vizează doar bisericile-surori rusă și română, dar și întreaga lume ortodoxă. Potrivit patriarhului Theophilos, Patriarhia Ierusalimului examinează toate detaliile și aspectele acestei probleme, considerând că la soluționarea ei trebuie să fie respectat "sistemul existent deja de administrare canonică, care reglementează hotarele jurisdicționale ale Bisericilor Ortodoxe naționale". Anterior sprijinului său față de poziția Patriarhiei Ruse în conflictul cu Patriarhia Română, poziții de susținere a Bisericii Ruse au exprimat și mitropoliții Serbiei și Poloniei, precum și cel al Cehiei și Slovaciei. Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 26 octombrie de a reactiva trei eparhii istorice pe teritoriul Republicii Moldova a provocat o reacție dură din partea Patriarhiei Ruse, dar și din partea Mitropoliei Moldovei, supusă canonic Moscovei, cât și a autorităților moldovene.

APĂ LA MOARĂ. Președintele Vladimir Voronin a criticat recent în termeni duri politica BOR în Republica Moldova, după o întrevedere avută la Moscova cu patriarhul Aleksei al II-lea, spunând că "înființarea așa-numitei Mitropolii a Basarabiei și a structurilor sale este o parte a politicii agresive a României împotriva statului suveran moldovenesc". Patriarhul Aleksei al II-lea a declarat în cadrul întrevederii cu Voronin că actul "reactivării" pe teritoriul Republicii Moldova a Mitropoliei Basarabiei, adoptat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992, "a reflectat aspirațiile mediilor politice care tind să integreze Republicii Moldova în componența României". Aleksei al II-lea și-a exprimat intenția de a continua dialogul cu Biserica Română , chiar dacă, în opinia sa, reactivarea eparhiilor "a fost un pact anticanonic de imixtiune pe teritoriul altei biserici naționale ortodoxe". În pofida acestor proteste, Patriarhia Română și-a păstrat poziția cu privire la eparhiile din Basarabia. Statutul Bisericii Ortodoxe Române publicat în Monitorul Oficial în urmă cu o săptămână confirmă existența celor trei eparhii reactivate aflate în componența Mitropoliei Basarabiei autonome și de stil vechi. "Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române își păstrează poziția cu privire la eparhiile din Basarabia, dar este deschisă spre dialog", a declarat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt, Pr. Constantin Stoica. În 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus recunoașterea Mitropoliei Basarabiei, lucru pe care autorităție moldovene nu au vrut să-l facă de la reactivarea ei în 1992. În prezent, în Republica Moldova activază două mitropolii – Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei, subordonate canonic Bisericii Ruse, și, respectiv, Bisericii Române. După adoptarea, la sfârșitul lunii octombrie, de către Sinodul Bisericii Române a deciziei de a reactiva trei eparhii istorice pe teritoriul Republicii Moldova, președintele Voronin a anunțat că ar putea examina posibilitatea ieșirii din aplicarea hotărârii CEDO de recunoaștere a Mitropoliei Basarabiei.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2723
Age : 77
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum