MOLDAVSKIJ JAZYK-o aberație lingvistică motivată politic (II)

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

MOLDAVSKIJ JAZYK-o aberație lingvistică motivată politic (II)

Mesaj Scris de aduca79 la data de Mier 5 Mar 2008 - 22:49

Este, aceasta, concluzia extrem de probă a unui cercetător care a înțeles întotdeauna să pună înainte de toate adevărul științific; interesele conjuncturale, în acest caz de natură politică, nu se pot suprapune și nu rebuie să deformeze receptarea realităților lingvistice.
Totuși, cum “fiecare națiune suverană și independentă (nu era pe atunci cazul Moldovei sovietice, n.n., A.C.) are dreptul de a-și alege idiomul pe care îl consideră potrivit”, Carlo TAGLIAVINl oferă exemplul Marelui ucat al Luxemburgului, unde - ca limbă oficială, alături de franceza și germana, există și “Letzegurgisch, adică o varietate a franconei din Moselle (Moselfrankisch). DAR NIMANUI NU-I TRECE PRIN CAP, IN UXEMBURG SAU IN ALTE PARTI, SA SPUNA CA ESTE VORBA DE O NOUA LIMBA GERMANICA DIFERITA IN GRUPUL DIALECTELOR GERMANE!” (p. 289 - subl. noastra. A.C.)
Cum au reacționat lingviștii români la acest fals confecționat de ideologia stalinistă? Între 1924 și 1940, teoria existenței “limbii moldovenești” a avut o circulație restrânsă, în Republica Autonomă Moldovenească de dincolo de Nistru. Anticipată prin 1930 de LA. Madan, ea a fost elaborată sistematic între 1936 și 1939 de către M. S. Serghievski și I. D. Ciobanu, devenind teză oficială după al Doilea Război Mondial.
Rezultă de aici că ea nu a intrat în atenția lingvisticii românești interbelice. În anii ‘50 și ‚60, această teorie (intenționat) greșită a fost adoptată în bloc de lingviștii noștri; mai târziu, când a fost posibil, unii din ei s-au dezis de afirmațiile făcute sub presiune ideologică (este cazul lui Al. Graur). Lingviștii români aflați în exil au denunțat-o (E. Lozovan, I. Popinceanu, 0. Nandriș, M. Bruchis etc.), așa cum au făcut-o și alți lingviști trăini, alături de Carlo Tagliavini (R.E. Vidos, Kl. Heimann, J. Kramer).
În lucrările de specialitate, ideea existenței “limbii moldovenești” va fi refuzată de gramaticienii noștri în mod implicit, prin omisiune, sau explicit, vorbind de existența doar a subdialectului (graiului) moldovenesc. Din prima categorie face parte lucrarea „Limbile lumii”, mică enciclopedie, redactată de către Marius Sala și loana Vintilă-Rădulescu (Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1981), între cele 2.171 de limbi, dialecte și graiuri, vorbite și astăzi sau dispărute, de pe cinci continente, vecina noastră, “limba moldovenească”, nu-și găsește pur și simplu locul și nu i se consacră nici un rânduleț! Din cea de-a doua, menționăm enciclopedia limbilor romanice”, redactată de un colectiv, sub coordonarea lui Marius Sala (Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1989), în care s. v. moldovean putem citi: “sub[dialect] rom[ânesc] (d[aco-rom- ân]) considerat de unii lingviști sovietici (M. S. Serghievski, V. F. Sișmarev, N. G. Corlăteanu), după criterii extralingvistice, l[imba] autonomă din gr[upul] l[imbilor] romanice orientale”. Sunt înșirate apoi teritoriile din interiorul granițelor României unde se vorbește acest grai, precum și cele din “URSS (RSS Moldovenească integral și RSS Ucraineană parțial, enclave, și în RSFS Rusă, RSS Kirghiză și RSSA Abhază)”. (p. 201)
De abia după 1990 chestiunea “limbii moldovenești” a putut fi discutată la noi de pe poziții științifice, fără compromisuri și fără menajamente.
Vom reda în continuare principalele idei cuprinse în articolul “limba moldovenească” din Enciclopedia limbii române, realizată de un colectiv sub coordonarea aceluiași prestigios romanist Marius Sala și sub auspiciile Institutului de Lingvistică “Iorgu Iodan” (Editura “Univers enciclopedic”, București, 2001, p. 348-351).
Articolul debutează cu următoarea definiție a pretinsei “limbi moldovenești”: “Fals statut și glotonim (nume al unei limbi) impropriu atribuite de lingvistica sovietică oficială și de unii lingviști ex-sovietici limbii
române din fosta U.R.S.S., considerată limbă romanică răsăriteană diferită de (daco)română, din rațiuni și cu scopuri evident politice, pentru a justitica, prin această pretinsă nonidentitate lingvistică (și etnică), nglobarea Basarabiei în componența Imperiului țarist și apoi în U.R.S.S.” (p. 348).
“Argumentarea” existenței acestei limbi apelează la factorul extralingvistic, la evoluția separată a populațiilor de pe cele două maluri ale Prutului cauzată de expansiunea Imperiului Tarist în această parte de lume. Ca argument lingvistic se aduce influența lexicală neoslav-ă (rusă și ucraineană), uitându-se că esențială rămâne structura morfosintactică a unei limbi, iar “modele” lingvistice sunt trecătoare (barbarismele anglo-saxone de astăzi, din vorbirea unora, nu afectează cu nimic caracterul romanic și statutul limbii române!). "Masivele împrumuturi din rusă”, impunerea formelor regionale și arhaice ca normă, calculele lingvistice după limbi slave pot crea monștri lingvistici din care reproducem o mostră: “Rivoluția din Octiabri a făcut-o pi fimei slobodî. Amu fimeea ari totașa drepturi ca și barbatu [...]. E parti-n tot lucru obștesc. Eslili copchilărești [= creșele de copii”] o slobod pi fimei pentru lucru ista”(p. 349).
(va urma)

aduca79
novice
novice

feminin Number of posts : 3
Age : 37
Localizare : iasi
Hobby : sad
Registration date : 05/03/2008

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum