Internetul la Chiscareni

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Internetul la Chiscareni

Mesaj Scris de basaru la data de Dum 5 Oct 2008 - 10:57

Internetul la Chiscareni.


[Trebuie sa fiti înscris și conectat pentru a vedea această imagine]

Oamenii sunt mulțumiți că prin Internet le este mai ieftin să comunice cu rudele lor plecate peste hotare. Locuitorii satului Chișcăreni, raionul Sângerei, navighează cu ușurință prin rețeaua globală Internet. Copiii, tinerii și chiar pensionarii vorbesc pe „chat” cu rudele plecate la muncă peste hotare. Oamenii au deprins cu ușurință abilitățile de a „mânui” computerul, iar astăzi nici nu-și imaginează viață fără Internet.

Zilnic, pensionara Maria Moraru, o femeie zvealtă, cu fața brăzdată de riduri, vine la Centrul comunitar de acces la informație și instruire „Dialog” din sat pentru a se „chat”-ui cu fiica sa, stabilită cu traiul la București. Astăzi, mătușa Maria nu are bani pentru un computer. Însă, de un an încoace, ea face de unde poate economii, pentru a-și cumpăra „bijuteria”. A auzit că un computer costă vreo 4000 lei. În curând, va aduna în portmoneu suma necesară și va deveni gospodină în adevăratul sens al cuvântului. „La centru pot vorbi cu fata numai o oră, căci sunt mulți doritori de a folosi Internetul gratuit. Când am de pus țara la cale cu fetița mea, mă cer în ospeție la o prietenă ce are calculator acasă. Însă, nu pot abuza de bunătatea ei mult timp. Până am să-mi cumpăr un computer, mă mulțumesc cu o oră gratuită. Să vorbești cu copiii la telefon este mult mai scump. Pe când Internetul ista costă bănuți. Știți una e să vorbești la telefon, dar alta e pe „chat”. Fata îmi spune ce mănâncă, ce face, pe când la telefon numai buna ziua și la revedere”, ne povestește entuziasmată Maria Moraru în timp ce trimite un mesaj prin e-mail…

La început, pensionara găsea cu greu literele de pe tastatură. În doi ani însă, ea a deprins abilitățile de scriere a textelor și navigare pe net. Am întrebat-o la ce îi mai folosește Internetul, iar ea, zâmbind, mi-a povestit cum anul trecut și-a cumpărat o mașină de spălat prin... Google. „Am scris în Google „mașină de spălat + Chișcăreni” și am apăsat pe butonul drept de la șoarece. Pe ecran au apărut mai multe texte, de unde am și aflat telefonul unui consătean care vindea o mașină de spălat. Am cumpărat una folosită, dar bună și ieftină”, povestește mătușa.

Oamenii sunt mai informați

Acum cinci ani pentru chișcăreneni Internetul era o enigmă. Astăzi, în mai bine de o treime din casele din sat poți găsi un computer. Acestea au devenit indispensabile pentru locuitorii satului și cifra posesorilor de computere se majorează constant - fiecare se vrea în rând cu lumea. Mulți și-au cumpărat computerul din banii primiți de la rudele ce muncesc peste hotare, alții - din economii de salarii și pensii. De fapt, inițial, computerele au fost cumpărate pentru copii. Însă, după ce au înțeles ce mâncare de pește este calculatorul, și maturii au devenit dependenți de net. Astăzi, chișcărenenii spun că datorită tehnicii viața lor s-a schimbat radical. „Copiii găsesc pe Internet informația la temele pe care le învață la școală, citesc cărți și ziare. Noi, cei mai maturi, ne folosim de ele mai mult pentru a comunica cu rudele aflate în străinătate”, mărturisește Andrei Găleanu, un întreprinzător din sat. În ultimul timp, localnicii tind să-și cumpere tehnică mai performantă sau notebook-uri, chiar dacă sunt nevoiți să plătească o avere pentru ele. Anul trecut, familia Vrabie s-a pricopsit cu un „comp” de ultimă generație, adus direct de la Sankt Petersburg, unde capul familiei a muncit la construcții. „Am câștigat suficienți bani pentru familie, dar și pentru un cadou copiilor. Deseori, când sunam acasă, feciorii mă rugau să le cumpăr un notebuc. Dorința copiilor e poruncă pentru mine. De unde nu am avut, le-am cumpărat un computer performant”, spune Gheorghe Vrabie.

Moda de a conecta gospodăriile la Internet este cauzată de migrația localnicilor. Circa 500 de persoane muncesc peste hotare, iar tineretul studiază la Chișinău sau în România. Grație Centrului „Dialog”, de patru ani, oamenii învăță gratuit cum să „mânuiască” calculatoarele. Cei care nu au acasă tehnică pot veni la centru pentru a naviga pe net gratuit timp de o oră pe zi. În discuțiile cu unii localnici mai „avansați” în domeniu, poți auzi termeni ca „Pentium VI”, „Download” sau „discuții pe Messenger”. „Beneficiarii învață cum să creeze un document Word, să navigheze pe Internet și să-și deschidă o poștă electronică. La început tuturor le este greu, însă profesorii de la centru știu cum să facă din ei niște profesioniști desăvârșiți. Extinderea tehnologiilor informaționale a schimbat radical viața localnicilor, cât și a celor din satele vecine. Oamenii tind să fie informați despre evenimentele din țară și de peste hotare”, ne-a spus primarul Silvia Țurcanu.

Rudele văzute prin „ochi”

Acum un an, chișcărenenii comunicau cu rudele de peste hotare prin e-mail și chat, însă după ce și-au instalat web-camere pot să-și vadă apropiații pe monitor. Multora le este greu să pronunțe denumirea acestui aparat, de aceea, web-camerele au fost poreclite „ochi”. Victoria Rotaru a văzut pentru prima dată o web-cameră la vecină și de atunci vrea să-și instaleze și ea un „ochi”. În timp ce discutam despre cum i s-a schimbat viața după apariția Internetului, fiica sa din Italia s-a conectat la chat. Pensionara cu greu, dar îi tipărește rudei câteva fraze: „Buna ziua, fata mea! Ce mai faci? Acasă totu-i ghini…”. Din cauză că mătușa avea un oaspete, discuția dintre cele două femei a fost scurtă. La despărțire, însă, Victoria Rotaru îi spune fiicei sale să-i trimită un „ochi” din Italia. „Ce fel de ochi?”, întreabă nedumerită moldoveanca. „Se pune la drăcăria asta de unde îți scriu eu. Toți au câte un „ochi” și dacă îl aprinzi cu cine vorbești apare pe ecran. Așa am văzut-o pe Varvara, pe Ileana…”, îi explică mătușa fiicei sale. Cu greu, dar ruda a înțeles că mătușa vrea o web-cameră și, ca s-o liniștească, i-a promis să-i cumpere una săptămâna viitoare. Pe o altă săteancă am surprins-o lăudându-se nepoatei cu cizmele nou-nouțe. Femeia nu pierdea timpul cu explicații despre croială și culoare. Ea a pus în fața monitorului încălțămintea, iar nepoata de la celălalt capăt al net-ului se dădea cu părerea. Tot prin „ochi”, femeia a văzut ce și-a cumpărat nepoata din Italia…

Sursa: Timpul de dimineață
avatar
basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2725
Age : 77
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum