Marian Lupu pleaca din Partidul Comunistilor

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Marian Lupu pleaca din Partidul Comunistilor

Mesaj Scris de basaru la data de Mier 10 Iun 2009 - 17:17

Marian Lupu a anunțat azi, 10 iunie, că părăsește Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și fracțiunea parlamentară a acestuia.
Fostul președinte al Parlamentului a declarat că este nemulțumit de modul în care autoritățile comuniste au acționat după protestele din 7 aprilie.

"Cum poți să acuzi partidele de lovitură de stat și apoi le adresezi oferta de a participa la guvernare? Genezele crizei politice sunt aici, în Moldova, și nu în exterior”, a declarat Marian Lupu înaintea de ședința Parlamentului.

“Interesul național nu poate fi monopolizat de un singur partid și folosit ca instrument de manipulare, divizând societatea în “patrioți” și “trădători”. Anume asta s-a încercat după 7 aprilie”, a declarat Marian Lupu înaintea de ședința Parlamentului, anunțându-și retragerea din cadrul PCRM.

“Nu doresc să fiu parte nici a uneia dintre părțile beligerante, care riscă să devină redicale și ridicole. Nu doresc să contribui la sporirea tensiunilor negative în societate”, a mai declarat Marian Lupu. Fostul președinte al Parlamentului a mai precizat că nu va înceta să fie parte a procesului politic din Republica Moldova.



„Întrebarea Dvs. despre ieșirea lui Lupu din partid trebuie să fie formulată un pic altfel: de ce a intrat el în partid mai bine de un an în urmă și care au fost scopurile lui?”, a declarat Voronin.

„Atunci, din păcate, din cauza evenimentelor care se perindau nu ne-am pus multe întrebări vizavi de acest fapt, însă acum când nu a fost propus de Comitetul Central la funcția de Președinte al statului, acest lucru și-a jucat rolul și a accelerat procesul”, a accentuat în context, Vladimir Voronin.(Omega)
avatar
basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2719
Age : 77
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Re: Marian Lupu pleaca din Partidul Comunistilor

Mesaj Scris de basaru la data de Dum 21 Iun 2009 - 18:09

NU stiu ce strategie are Lupu, dar a ajuns presedinte al PDM, Diacov lasandu-i locul.
Pana acum aveam o parere mai buna despre Lupu, chiar daca era la comunisti, dar daca a ajuns sa se ia in carca si cu Diacov, atunci e clar... Ne asteapta zile grele.
avatar
basaru
basarabean

masculin Number of posts : 2719
Age : 77
Localizare : Everywhere
Hobby : Basarabean
Registration date : 04/09/2006

http://basarabian.blogspot.com/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum