Tot mai mulți ruși din R. Moldova solicită cetățenie română

Post new topic   Reply to topic

View previous topic View next topic Go down

Tot mai mulți ruși din R. Moldova solicită cetățenie română

Post by dm on 23/8/2007, 13:42

"Numeroși ruși din Republica Moldova au început să solicite cetățenie româna", a declarat marți seara Traian Băsescu, președintele României, în cadrul unei întruniri cu reprezentanți ai diasporei române.

Potrivit agenției Mediafax, președintele român a declarat că Legea cetățeniei trebuie adoptată cât mai repede, exprimandu-și speranța ca aceasta să fie deja publicată în Monitorul Oficial în 2008. "Proiectul de lege în ceea ce privește acordarea cetățeniei pe care îl avem vizează acordarea cetățeniei la terminarea liceului, dacă a împlinit vârsta majoratului, și, dacă a făcut facultatea, odată cu licențierea", a subliniat Băsescu.

Referindu-se la "conflictul vizelor", președintele României a anunțat că "este ultima agresiune la adresa României orchestrată și vom răspunde extrem de dur de data asta. S-a mers prea departe". "Vizele pentru moldoveni nu se acordă la consulatul de la Chișinău, dar la București, astfel încât funcționarul nu poate înlesni obținerea niciunei vize. Ar fi bine să se renunțe la provocări, pentru că noi știm că fraudele se fac la firmele de turism", a explicat sursa citată.

La 17 august curent, reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău au declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că înalt funcționar din cadrul Ambasadei României la Chișinău este suspectat că ar fi facilitat eliberarea vizelor române pentru cetățenii moldoveni, refuzând să precizeze care este numele acestei persoane în interesul anchetei. Potrivit MAI, solicitările pentru viză ar fi prezentate diplomatului de către șefa Serviciului management din cadrul Filarmonicii Naționale, Agnesa Rusu. Poliția afirmă că, pentru perfectarea vizelor în regim de urgență, Agnesa Rusu primea de la solicitanți sume de 200-300 de euro.

Ministerul român de externe a solicitat să fie anunțat oficial despre presupuse încălcări privind eliberarea vizelor în care este suspectat un funcționar din cadrul Ambasadei României. Într-un comunicat emis luni de Ministerul de Externe de la Chișinău se spune că R.Moldova a anunțat anterior partea română despre lipsa unui mecanism clar de eliberare a vizelor de către Ambasada României la Chișinău.
sursa ziare.ro

dm
aliat
aliat

Gender:Male
Posts : 20
Joined : 06 Sep 2006

Back to top Go down

Re: Tot mai mulți ruși din R. Moldova solicită cetățenie română

Post by basaru on 26/8/2007, 04:12

"Numeroși ruși din Republica Moldova au
început să solicite cetățenie româna", a declarat marți seara Traian
Băsescu, președintele României


unde e bine acolo este si patria mea...

basaru
veteran
veteran

Gender:Male
Posts : 1535
Joined : 04 Sep 2006
Age : 68
Localisation : Everywhere
Joburi/Hobby : Economics

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


Permissions of this forum:
You can reply to topics in this forum